Sunteți pe pagina 1din 14

Alexandru cel Bun

• Alexandru cel Bun (n. secolul al XIV-lea – d. 1 ianuarie


1432, Suceava, Moldova) a fost domnul Moldovei între anii
1400 - 1432.
• Alexandru cel Bun a fost fiul cel mai mare al lui Roman I
Mușat, voievod al Moldovei între anii 1391-1394, și al
Anastasiei Mușat. La 23 aprilie 1400 a devenit domnul
Principatului Moldova ca succesorul la tron al lui Iuga
(1399–1400), care fusese îndepărtat de către voievodul
Țării Românești, Mircea cel Bătrân. La început, Alexandru
cel Bun a domnit împreună cu fratele său Bogdan, până în
1407, când a devenit singurul conducător.

Roman I Mușat
Alexandru cel Bun - litografie publicată de Dimitrie
Papazoglu în anul 1891 după fresca din Biserica
Mănăstirii Cozia
• Potrivit celor scrise de Grigore Ureche,
Alexandru cel Bun a întreprins o
importantă operă de organizare politică,
administrativă și ecleziastică a Moldovei.
A încurajat comerțul, confirmând
negustorilor polonezi un larg privilegiu în
1408, act în care este atestat și orașul Iași.
A obținut recunoașterea Mitropoliei
Moldovei de către Patriarhia de
Constantinopol.

Grigore Ureche
• Lunga sa domnie  (32 de ani) a corespuns,
în mare, unei perioade de pace, rezultat al politicii
extrem de abile a domnului moldovean, care a
menținut echilibrul între Ungaria și Polonia.
Astfel, recunoscând suzeranitatea lui Vladislav II
Iagello - a încheiat tratate de pace cu acesta în
1402, 1404, 1407, 1411 și 1415 făgăduindu-i
acestuia sfat și ajutor împotriva oricărui dușman -
Alexandru s-a asigurat de sprijinul Poloniei în fața
oricărei încercări a Ungariei de a controla drumul
comercial care lega sudul Poloniei, trecând prin
Moldova, de gurile Dunării, mai precis de cetățile
Chilia și Cetatea Albă.

Vladislav II Iagello
Alexandru cel Bun este totuşi vasal al regelui
Poloniei. Sunt documente despre împrejurările în
care a prestat jurământul împreună cu boierii lui, şi
nu numai atît, este şi o altă dovadă că şi-a îndeplinit
îndatoririle de vasal şi a participat la o luptă celebră
între polonezi şi cavalerii teutoni (Bătălia de la
Grunwald din 1410). Aceşti urmaşi ai cavalerilor
cruciaţi din Palestina erau stabiliţi în nordul
Poloniei, justificându-şi prezenţa prin misiunea de a-
i creştina pe acei păgâni care mai rămăseseră în Cavaleri teutoni
nord-estul continentului: lituanienii. De-atunci a
rămas în limba română expresia „liftă păgînă": la
origine era „litvă păgînă"!
Bătălia de la Grunwald, Pictură de Jan Matejko
(1410)
Alexandru cel Bun însă, cu toate că l-a
ajutat încă o dată pe regele Poloniei în 1422
- Bătălia de la Marienburg, la sfârşitul
domniei sale s-a aliat cu Ungaria şi cu
Ordinul Teutonic împotriva Poloniei, ca să
pună stăpânire pe ţinutul Pocuţiei, dat de
regele Poloniei unui predecesor al lui
Alexandru, în schimbul unui împrumut de 3
000 de ruble de argint, niciodată restituit.
Această nefericită întâmplare va strica
 relaţiile polono-moldovene timp de o sută
de ani. Bătălia de la Marienburg
(1422)
De asemenea, în timpul său, în 1420,
au loc primele confruntări dintre
Moldova şi Imperiul Otoman. Turcii au
asediat Chilia şi Cetatea Albă, dar
Alexandru a reuşit să le apere.
Alexandru cel Bun a murit la 1 ianuarie
1432 în urma unei boli contractate în
luptele dintre Polonia şi Ungaria. În
urma lui au ramas mai multi fii care s-
au luptat ani de zile pentru a ocupa
tronul.
Cetatea Albă
Copiii lui Alexandru cel Bun

• Bogdan al II – lea al Moldovei


• Petru Aron
• Iliaș I al Moldovei
• Ștefan al II – lea al Moldovei
• Petru al III – lea al Moldovei

Bogdan al II - lea Petru Aron


În 1402 (după alţi istorici în
1415) Alexandru cel Bun a adus
de la Cetatea Albă la Suceava
moaştele Sfântului mucenic Ioan
cel Nou. Înafară de consolidarea
Mitropoliei Moldovei, Alexandru
cel Bun a întemeiat două
mănăstiri: Moldoviţa şi Bistriţa,
în cea din urmă fiind ulterior
înmormântat.
Mănăstirea Moldovița

Mănăstirea Bistrița
Alexandru cel Bun cu soţia şi clerul întâmpină moaştele Sfântului
mucenic Ioan cel Nou venite la Suceava
Mormântul lui Alexandru cel Bun de la mănăstirea Bistrița
 Vă mulțumim!
Proiect realizat de Papuc Ștefan și Bogos Andrei 

S-ar putea să vă placă și