Sunteți pe pagina 1din 10

NUMERE

Reprezentarea numerelor

Reprezentarea unui număr se face:


• în limba vorbită și scrisă - prin numerale (cuvântul „șase”);
• în limba scrisă - prin cifre, care pot fi arabe (6), romane (VI), binare (110), 
ideografice ( 六 ) etc.;
• alte semne sau simboluri cum ar fi: noduri făcute pe o sfoară ( ••• ••• ), 
crestături pe răboj (IIII I) etc.
Tipuri de numere

Există următoarele tipuri de numere:


• cardinale, care exprimă câte elemente are o mulțime: 1, 2, 3, ... ;
• ordinale, care arată poziția unui element într-o mulțime ordonată: primul, al
doilea, al treilea, ... ;
• distributive, care arată cum sunt grupate elementele unei mulțimi: câte unul, câte
doi, câte trei, ... ;
• altele: de trei ori pe zi, la fiecare patru metri (din 4 în patru metri), amândouă etc.
Categorii de numere

• Numere naturale
• Numere întregi
• Numere zecimale
• Numere raționale
• Numere iraționale (ori algebrice, ori transcendente)
• Numere reale
• Numere imaginare
• Numere complexe
• Numerele naturale își au originea în cuvintele folosite pentru a număra obiecte,
începând cu numărul unu.
• Primul pas important pentru abstractizare a fost folosirea numeralelor pentru
reprezentarea numerelor. Acest lucru a dus la dezvoltarea unor sisteme de
notare a numerelor mari. De exemplu, babilonienii dezvoltaseră un sistem
puternic bazat pe numerele de la 1 la 10. În Egiptul Antic exista un sistem de
numere cu hieroglife diferite pentru 1, 10 și toate puterile lui 10 până la un
milion.
Istoria cifrelor arabe
• Cifrele arabe (1,2,3,4,5,6,7,8,9,0), folosite astazi in intreaga lume, pentru scrierea
numerelor, au provenit, initial, nu din Arabia, asa cum sugereaza denumirea, ci din India.
Cu 3000 de ani i.Hr., locuitorii din Valea Indului foloseau un sistem zecimal bazat pe
aceste cifre. In Europa au ajuns abia in secolul al IX-lea d.Hr., prin intermediul scrierilor
arabe si al musulmanilor care au ocupat Spania, si au prins tot mai mult teren odata cu
inventarea tiparului, in secolul al XV-lea. Originea cuvantului  “cifra” (cifrele fiind cele
care ajuta la scrierea numerelor) trebuie cautata in  cuvantul arab “sifr”, care inseamna
“zero”, contaminat cu latinescul “cifra”. “Sifr” este, la randul lui, un calc lingvistic (o
copiere a unui  cuvant dintr-o alta limba, pastrandu-i-se structura si traducandu-se
elementele componente) dupa cuvantul sanscrit “sunya” (“zero”). “Zero” este inventia cea
mai importanta a sistemului de cifre arab (via India, unde era notat cu un punct, un cerc
sau un oval, avand o valoare sacra), dar termenul (“sifr”) a ajuns, in timp, sa desemneze
totalitatea cifrelor. Desi simbolul “zero” este atribuit arabilor, se pare ca si mayasii il
foloseau, chiar cu o suta de ani mai devreme, dar fara a vea sansa de a se raspandi in
intreaga lume.
Dovezi ale scrierii lui “zero” (sub forma de punct sau cerc), in structura numerelor, s-au descoperit pe
teritoriul actual al Cambodgiei si in Sumatra, ambele datand din secolul al VII-lea, adica dintr-o perioada in
care schimburile comerciale cu India erau intense. Asa cum le cunoastem astazi, cifrele arabe au fost descrise
de un savant (matematician, astronom, geograf) persan, Al Khawarizmi, din secolul al IX-lea, ale carui opere,
scrise in limba araba, au facilitat introducerea algebrei in cultura europeana. De altfel, de la el, cel care este
considerat “Parintele algebrei”, au ramas termenii de algebra si algoritm. Contextul in care Al Khawarizmi
ajunge sa se ocupe cu atentie de cultura indiana (inclusiv de matematica) este absolut exceptional si
demonstreaza gandirea progresista a marilor personalitati din istoria omenirii. Se spune ca, pe la inceputul
secolului al IX-lea, califul Bagdadului, Al Mansour, impresionat de vizita si de cunostiintele unui astronom
indian, a cerut sa se traduca in araba “tablele” de astronomie indiene, iar urmasul sau, califul Al Mamun a
fondat “Casa Intelepciunii”, o biblioteca uriasa, unde savantii puteau sa lucreze in voie, fara nici o grija legata
de constrangerile materiale, deoarece aveau totul la dispozitie.
• In mod cu totul neasteptat, utilizarea cifrelor arabe, in Europa medievala, a intampinat opozitia
obscurantistilor (in Florenta si, apoi, in toata Italia, de exemplu), care au interzis negustorilor sa
foloseasca cifrele arabe in contracte sau in alte documente oficiale, considerandu-se ca sunt de ajuns
abacul si cifrele romane.  Renasterea, care a incurajat dezvoltarea exceptionala a comertului si a
stiintelor, a impus definitiv folosirea cifrelor arabe, in secolul al XV-lea.
• Cifrele “arabe” folosite, in prezent, in majoritatea tarilor, nu sunt identice cu cele utilizate in unele
tari arabe. Grafia europeana a fost inventata, probabil, in Maghreb (regiunea din nordul Africii) sau in
Andaluzia (sudul Spaniei), unde au poposit, cu multe secole in urma, maurii.
• Asadar, este meritul arabilor de a fi impus cifrele “arabe”, mediind intre India si Europa. Fara ei,
probabil ca stiinta si tehnica, asa cum sunt astazi, nu ar fi progresat in ritmul in care au facut-o sau cine
stie pe cel al drum ar fi mers.
Cifre

• Cifra este un simbol grafic folosit pentru scrierea numerelor; impropriu număr.


Cele mai utilizate sunt cifrele arabe, aduse în Europa de arabi, în secolul X, din
India: 0, 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9. Uneori se mai folosesc și cifrele romane: I=1,
V=5, X=10, L=50, C=100, D=500, M=1000. Prin termenul cifră se înțelege
fiecare din caracterele grafice ce servesc la reprezentarea în scris a numerelor.
Impropriu, termenul cifră este folosit destul de des ca sinonim pentru număr.
Clasificare cifrelor
Clasificare
• Cifrele se clasifică după civilizația (cultura) în care au apărut după bază

și s-au dezvoltat (cifre indiene, arabe, romane, etc.) iar cele unare (1)

asociate sistemelor de numerație poziționale se clasifică și binare (2)

ternare (3)
după baza de numerație (cifre binare, zecimale, hexazecimale,
cuaternare (4)
etc.).
senare (6)

• Astăzi, cele mai cunoscute și folosite sunt cifrele zecimale, octale (8)

cunoscute și sub numele de cifre „indo–arabe” sau „arabe” (0, zecimale (10)

1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9), cifrele romane ( I, V, X, L, C, D, M), hexazecimale (16)

cifrele binare (0, 1) și cifrele hexazecimale (0 ... 9, A, B, C, D, duodecimale (20)


E și F).
sexagesimale (60)

S-ar putea să vă placă și