RENAȘTEREA ȘI

UMANISMUL

SECOLUL XXI VA FI UMANIST SAU NU VA FI DELOC SI DE CE OCHIUL VEDE UN LUCRU MAI CLAR IN VISE DECIT IMAGINATIA ?
EXECUTAT: MAMALIGA ALEXANDRU
 RENAȘTEREA
• Renașterea (Renaissance) a fost o mișcare culturală care s-a întins pe perioada secolelor XIV-XVI. A
debutat în Italia, în perioada Evului Mediu Târziu și ulterior, s-a răspândit în restul Europei. Deși apariția
tiparului a accelerat difuzarea ideilor în secolul al XV-lea, schimbările Renașterii nu au fost
experimentate uniform de întreaga Europă.
• Ca o mișcare culturală, a cuprins înflorirea inovatoare a literaturii latine și autohtone, începând din
secolul al XIV-lea, când erau cercetate sursele literare din antichitatea clasică căreia i-a fost creditată
lui Francesco Petrarca, apoi a debutat dezvoltarea liniară de perspectivă a tehnicilor de acordare a unei
realități mult mai naturale în pictură, și treptat, la scară largă ceea ce a dus la o reforma educațională.
• În politică, Renașterea a contribuit la dezvoltarea convențiilor diplomatice precum și în știință. Istoricii
susțin că Renașterea a fost perioada de tranziție dintre Evul Mediu și Istoria Modernă. Renașterea a
văzut revoluții în preocupări intelectuale, dar și schimbări sociale și politice ce au influențat evoluțiile
artistice și contribuțiile depuse de personalități ca Leonardo da Vinci, după care a fost inspirat noțiunea
de "omul renașterii". Renașterea a început în Florența, Italia, în secolul al XIV-lea. Diverse teorii au fost
propuse pentru a explica originea și caracteristicile renașterii, concentrându-se pe o varietate de factori,
incluși pe particularitățile sociale și civice din Florența: structura sa politică, patronajul familiei Medici și
migrarea savanților greci și textelor în Italia după căderea Constantinopolului în mâinile turcilor.
 TRĂSĂTURILE CARACTERISTICE ALE RENAȘTERII
• Ruperea cu tradițiile
• Acest fenomen a fost decisiv în special în domeniul istoriografiei. Opere ca "Historiarum Florentini populi libri
XII" (1420) de Leonardo Bruni și "Istorie fiorentine" (1520) de Niccolò Machiavelli sunt exemple ale unui nou
mod de a interpreta istoria și problemele statale. Istoricii Renașterii renunță la periodizarea istoriei după criterii
religioase (Creația, Nașterea lui Iisus și Așteptarea Judecății de Apoi); în timp ce învățații Evului Mediu priveau
cu neîncredere lumea păgână a grecilor și romanilor, noua generație a Renașterii era plină de admirație față de
civilizația antichității și condamna perioada secolelor ce i-au urmat ca fiind ignorantă, barbară, întunecată.
Propriul lor timp îl considerau epocă a luminii.
• Umanismul
• Baza spirituală a Renașterii a constituit-o umanismul. Interesul enorm pentru cultura antichității a dus la
căutarea și descoperirea manuscriselor clasice: "Dialogurile" lui Platon, operele istorice ale
lui Herodot și Thucydide, creațiile dramatice și poetice ale grecilor și romanilor. Învățați din Bizanț, care după
căderea Constantinopolului la turci (1453) s-au refugiat în Italia și predau acum în școli
din Florența, Ferrara sau Milano, au adus cu ei cunoștința limbii grecești clasice. Deși adesea apăreau simple
imitații ale clasicilor, studiul literaturii, istoriei și filozofiei contribuia la instruirea liberă a oamenilor, dându-le o
mai mare forță de discernământ. Mulți gânditori ai Renașterii (Marsilio Ficino, Giovanni Pico della Mirandola) se
orientează în direcția neoplatoniciană în filosofie, în timp ce aristotelismul oficial începe să piardă din
importanță. Reprezentanți importanți ai umanismului au fost Leonardo Da Vinci, Erasmus din
Rotterdam și Thomas Morus. Cultivarea armonioasă nu numai a spiritului, dar și a corpului, care în perioada
medievală era total discreditată, a devenit în timpul Renașterii un scop educativ. Viziunea teocentrică a trecutului
s-a transformat într-una antropocentrică: centrul atenției în studii științifice și creații artistice a devenit omul.
 PICTURA ÎN RENAȘTEREA TIMPURIE
• Masaccio (1401-1428), cu motivele sale naturaliste și aplicarea perspectivei în desen, este socotit
deschizătorul de drum în pictura din perioada timpurie a Renașterii. Ciclul de fresce în "Cappella Brancacci"
din biserica "Santa Maria delle Carmine" din Florența impresionează prin individualitatea și plasticitatea noului
stil.
• Și Paolo Uccello (1397-1475) - "Battaglia di San Romano", "Il Condottiere Giovanni Acuto" - este fascinat de
potențialul perspectivei în pictură. Alți maeștri din această perioadă sunt călugărul dominican Fra
Angelico (1400-1455), Jacopo Bellini (1400-1470), Piero della Francesca (1416-1492), care a scris și lucrări
teoretice în domeniul matematicii și perspectivei.
• Pictorii din generația următoare au contribuit la înnoirea redării în perspectivă a peisajelor, compunerea
minuțioasă a tablourilor, finețea redării figurilor. Printre aceștia se numără: Antonio Pollaiuolo (1432-
1498), Andrea del Verrocchio (1435-1488), Domenico Ghirlandaio (1449-1494) - în Florența; Andrea
Mantegna (1431-1506) - în Padova; Giovanni Bellini (1430-1516) și Giorgione (ca.1477-1510) - în Veneția.
Aceștia din urmă au dat o orientare decisivă școlii venețiene, prin simțul nou al organizării spațiale, al luminii și
culorii, în contrast cu stilul florentin, în care predomină desenul. Un loc aparte îl ocupă Sandro Botticelli (1445-
1510), care a lucrat pentru familia Medici din Florența și pentru Vatican. Dintre cele mai cunoscute opere ale
sale sunt de menționat "Nașterea lui Venus" (La nascita di Vènere) (1482) și "Primăvara" (1474).
 TIPUL DE "OM AL RENAȘTERII"

• Pentru marea masă a populației din acele timpuri, înflorirea culturală și artistică ce a
caracterizat Renașterea nu a produs nicio schimbare în modul de viață sau de reprezentare a
lumii. Referindu-ne, însă, la numărul restrâns al personalităților în diferite domenii de creație,
putem spune astăzi că noile orizonturi spirituale și liberalizarea moralei au creat un anumit tip
de "Om al Renașterii" ("Homo universalis renascentista"), caracterizat prin înțelegere ascuțită,
deschisă oricărei idei, simț deosebit al frumosului, dorință de afirmare și renume, individualism
cu posibilități de dezvoltare multilaterală, adversar al dogmelor și ideilor preconcepute. În
aspirația sa spre universalitate, înlătură orice barieră care-i stă în cale, se arată curajos în
proiectele sale și plin de forță în acțiune. Este prieten și cunoscător al artelor, colindă - fără
dificultate - filosofia și literatura, înlocuiește legile morale cu cele estetice. "Omul Renașterii"
este, în primul rând, un umanist cu larg spirit de toleranță.
• În contrast cu acesta, nu dispar fanaticii, partizanii unei singure idei, care văd în fiecare
reprezentant al unei păreri contrare, nu un adversar de idei, ci un dușman personal ce trebuie
anihilat.
 DECLINUL RENAȘTERII
• Ca orice mișcare socio-culturală, și Renașterea, după o perioadă de apogeu, cunoaște un declin, în care ideile
înnoitoare lipsesc iar epigonii realizează, în cel mai bun caz, lucrări de imitație.
• Declinul Renașterii a fost favorizat și accelerat de două împrejurări:
• Decăderea politică și economică a Italiei, începând deja în prima jumătate a secolului al XVI-lea, bântuită de războaie
nesfârșite, ce au culminat cu jefuirea Romei ("Sacco di Roma", 1527) de către trupele de mercenari ale lui Carol
Quintul. Aceasta a dus la slăbirea puterii și prestigiului papalității, la decăderea orașelor-state, ca Florența și Milano.
Descoperirea unui nou drum spre India, prin înconjurul Capului Bunei Speranțe, slăbește substanțial situația
economică a Veneției și Genovei.
• Ca reacție la Reforma religioasă inițiată în Germania de Martin Luther, Biserica Catolică instituie Contrareforma și
tribunalele inchizitoriale, adevărată lovitură de grație împotriva libertății de gândire. În urma Conciliului din Trient (1545-
1563), se alcătuiește o listă a cărților interzise, considerate eretice în cazul că vin în contradicție cu dogmele bisericești
("Index librorum prohibitorum", 1559). Galilei este constrâns să-și abjure public convingerea asupra rotației pământului
în jurul soarelui, nu fără a șopti pentru sine "eppur si muove&;;;quot;. Filosoful Giordano Bruno (1548-1600), combate
teza aristoteliană, admisă oficial de Biserică, a unui univers închis, reprezintă un umanism panteist și va fi ars pe rug
ca eretic, în urma sentinței tribunalului inchizitorial. La Geneva, sub dominația lui Jean Calvin, teologul și medicul
spaniol Miguel Servet (1511-1553), pentru faptul de a fi pus sub semnul întrebării dogma Sfintei Treimi, sfârșește în
același fel, condamnat pentru blasfemie, de data aceasta de un tribunal protestant.
• Ideile Renașterii nu pot fi însă înăbușite, ele sunt apărate de oameni curajoși ca Erasmus din Rotterdam, Francis
Bacon sau René Descartes (1596-1650), filosoful olandez Baruch Spinoza(1632-1677), care își propun ca obiectiv
fundamental transmiterea unui mesaj eliberator și purtător de bucuria pe care o dă cunoașterea iar secolul al XVIII-lea
va relua spiritul Renașterii sub forma iluminismului francez.
 UMANISMUL

• Mișcare spirituală care stă la baza Renașterii, apărută în Italia în secolul al XIV-lea și care s-a
extins în mod progresiv în Europa apuseană până în secolul al XVII-lea. Ea este marcată de
reîntoarcerea la textele antichității greco-romane, care servesc ca modele ale modului de viață, de
gândire și de creație artistică. Umanismul renascentist sublinia superioritatea literaturii latine și
grecești și în special valorile ei în materie de morală personală și publică.
• Poziție filozofică care pune omul și valorile umane mai presus de orice, orientându-se în special
asupra omului ca individ. Omul constituie astfel valoarea supremă, este un scop în sine și nu un
mijloc. Umanismul implică un devotament pentru căutarea adevărului și moralității prin mijloace
umane, în sprijinul intereselor acestora. Axându-se pe capacitatea de autodeterminare, umanismul
respinge validitatea justificărilor transcendentale cum ar fi dependența de credință, supranaturalul
sau textele pretinse a fi revelații divine. Umaniștii susțin moralitatea universală bazată pe condiția
umană ca loc comun, sugerând că soluțiile problemelor sociale și culturale umane nu pot fi
provincialiste.
 ÎNCEPUTURILE UMANISMULUI MODERN
• În mod tradițional, istoricii situează începuturile umanismului modern în Italia secolului al XIV-lea,
fiind legat de numele lui Francesco Petrarca și Giovanni Boccaccio. După invadarea Imperiului
Bizantin de către turci, un mare număr de învățați greci se refugiază în peninsula italică, aducând
cu ei manuscrise în limba lor de origine. Literații italieni, ca Guarino din Verona, Francesco
Filello sau Giovanni Aurispa, învață limba greacă veche și traduc în italiană operele clasice
grecești. Poezia latină a epocii romane este redescoperită grație lui Lorenzo Valla, iar Coluccio
Salutati și Gian Francesco Poggio traduc în limba italiană operele scriitorilor romani. Pico della
Mirandola face parte din rândurile filozofilor și savanților umaniști, apreciați pentru erudiția lor.
Difuzarea textelor este favorizată de descoperirea tiparului și perfecționarea imprimeriilor, dar și de
dezvoltarea orașelor și universităților, locul de întâlnire al învățaților. Un eveniment important îl
constituie înființarea "Academiei" din Florența sub impulsul lui Cosimo de Medici, condusă
de Marsilio Ficino - traducător al Dialogurilor lui Platon -, unde se întâlnesc umaniști ca Pico della
Mirandola, Pietro Bembo și Angelo Poliziano. "Academia" florentină este dedicată în primul rând
filozofiei platoniciene, opunându-se scrierilor lui Aristotel introduse în Europa
de Averroes și Avicenna și acceptate de Biserica Catolică. 
 RĂSPÂNDIREA UMANISMULUI ÎN EUROPA
Umanismul se propagă în primul rând în Germania și Olanda. Ambele țări cunoscând o mare expansiune a imprimeriilor, se
organizează adevărate târguri de cărți care favorizează schimburile culturale.
Germania-Johannes Reuchlin se opune împăratului Maximilian I, care voia să interzică scrierile în limba ebraică, cu
excepția Bibliei. Reuchlin afirmă că textele interzise fac parte din patrimoniul cultural al omenirii. În Germania, umanismul a
pregătit calea Reformei lui Martin Luther.
Olanda-Erasmus din Rotterdam, teolog și erudit olandez, este unul din cei mai eminenți umaniști din
perioada Renașterii și Reformei din secolele al XV-lea și al XVI-lea, "primul european conștient" (Stefan Zweig). Prin poziția lui
critică față de Biserica Catolică, este considerat precursor al reformei religioase, deși el însuși nu a aderat la protestantism,
preconizând în mod conștient spiritul de toleranță religioasă.
Franța-În Franța, umanismul pătrunde prin învățații și artiștii italieni aflați la curtea papală din Avignon (printre aceștia Petrarca).
Traduceri din Titus Livius și Aristotel circulau deja la curtea regelui Carol V le Sage. Războaiele lui Francisc I în Italia au
contribuit la luarea de contact și cunoașterea curentelor culturale aflate acolo în plină efervescență.
Anglia-Thomas Morus scrie o lucrare fundamentală de istorie a ideilor politice ("Utopia", 1516), devine cancelar al regelui Henric
VIII, dar - opunându-se reformei religioase a acestuia - cade în disgrație și este executat.
Alte țări-Umanismul este prezent și în Ungaria la curtea regelui Matei Corvin, în Polonia cu Jan Kochanowski, în Spania cu
cardinalul Jiménez de Cisneros, fondator al unei universități trilingue la Alcalà de Henares și editor al unei Biblii poliglote, și Juan
Luis Vives, Astfel, către 1540 mișcarea umanistă cuprinde întreaga Europă apuseană, unificând în același ideal acest mod de
gândire optimist, încrezător în progresul omenirii. Umanismul antrenează crearea unor noi discipline și sfere de activitate
ca Geografia, Cosmologia, Filozofia politică,
 INFLUENȚELE UMANISMULUI
• Umanismul influențează în mod hotărâtor viața secolului al XVI-lea. La început științele nu erau incluse și
se găseau la marginea acestei mișcări. Asfel Bernard Palissy sau Ambroise Paré nu acordă nicio atenție
autorilor antici, preferând să se bazeze pe experiență și practică. Se studiază totuși scrierile lui Arhimede,
iar Copernic afirmă că experiența trecutului este necesară pentru noi descoperiri.
• Umanismul influențează și viața politică. Umaniștii amintesc suveranilor datoriile lor față de Dumnezeu, față
de supuși și față de ei înșiși (Niccolo Machiavelli: "Il Principe", 1532). Ei apelează la popor să participe la
viața publică.
• Educația copiilor ar trebui să urmărească în primul rând instruirea copiilor cu noi cunoștințe pentru a-i face
mai umani.
• În ceea ce privește literatura, umanismul pune pe primul plan teme ca natura, virtutea, gloria și iubirea.
Umanismul include o atitudine optimistă față de capacitățile oamenilor, dar nu implică opinia că natura
umană este pur binevoitoare sau că absolut fiecare persoană e capabilă să se ridice la înălțimea idealurilor
umaniste de raționalitate și moralitate. El implică nu mai mult decât recunoașterea că te ridica la înălțimea
potențialului tău înseamnă multă muncă și necesită ajutorul celorlalți. Scopul suprem este prosperitatea
umană; îmbunătățirea vieții tuturor oamenilor. Focalizarea este pe a face bine și a trăi bine aici și acum și a
lăsa lumea mai bună pentru cei care vin după noi, nu pe a trece prin viață suferind pentru a fi răsplătiți
după.
MERSI DE ATENȚIE