Organizarea unei grădinițe

Montessori

Ciucu (Avram) Nicoleta Ancuța

Anghel (Pavel) Alina Cătălina
Ilie (Popa) Carmen
Georgiana Ilie
Ghelase Adina
 Maria Montessori
31. August 1870- 6 mai 1952

Prima femeie medic in Italia.

A reușit să aplice multe din ideile sale personale
despre educarea copiilor foarte tineri, cu vârste
cuprinse între un an şi șase ani.
Numirea acesteia ca director la Şcoala
Ortofrenică (o institutie care prelua copii cu un larg
spectru de tulburări și deficiențe intelectuale) s-a
dovedit a fi un punct de cotitură în viaţa Mariei
Montessori, schimbând accentul identităţii sale
profesionale de la medic la educator.

Şi-a perfecţionat ideile şi aplicarea acestora în practică începând cu 1907, de când a fost
numită la conducerea unui grup de creşe şi grădiniţe dintr-o zonă foarte săracă a oraşului Roma.
Acolo a dezvoltat o adevărată metodă educaţională, metoda Montessori. Mult mai târziu, când
metoda sa educaţională a devenit larg cunoscută în Italia, Europa şi în întreaga lume, generând
zeci şi zeci de şcoli Montessori, Maria Montessori a călătorit foarte mult, supervizând sistemul
şcolilor Montessori, scriind şi ţinând conferinţe.
Filozofia Mariei Montessori
Plecând de la studiul copiilor cu deficienţe, pentru ameliorarea cărora a
folosit metode pedagogice în locul celor medicale, Maria Montessori dezvoltă o
filosofie educaţională bazata pe:

1. Observarea sistematică, ştiinţifică a dezvoltării copilului şi a evoluţiei acestuia

pe parcursul procesului educativ.

2.Asigurarea libertăţii de acţiune, încurajarea manifestării naturale ale

impulsurilor de creştere şi formare ale copiilor: „Dacă o pedagogie trebuie să se
nască din studiul individual al elevului, ea va proveni numai dintr-un studiu făcut
asupra fiinţelor libere” (Maria Montessori, Metoda Pedagogiei Ştiinţifice, 1992, p.
23)
3.Crearea unui mediu organizat, bogat în stimuli aleşi în funcţie de interesele şi
dorinţele naturale ale elevilor, în care rolul educatorului este acela de a-l ajuta pe
copil să aleagă materialele de care are nevoie şi să înţeleagă cum poate să le
utilizeze mai bine.
4.Autoformarea personalităţii copilului prin activitate practică, dezvoltarea
inteligenţei şi transformarea structurală internă prin munca externă. Datorită
efortului depus intr-o activitate liber aleasă, caracteristici negative ale psihicului
infantil (egoismul, încăpăţânarea, capriciul, etc.) se ameliorează sau nu se mai
manifestă.
Clasele devin Case ale Copiilor.

Băncile au fost desființate pentru ca elevul să nu

mai trebuiască să stea nemişcat ascultând lecţiile
învăţătoarei şi catedra a fost desființată pentru ca
învăţătoarea nu trebuie să facă lecţiile colective,
necesare în metodele comune.

Clasele au fost mobilate cu obiecte

potrivite cu statura şi forţa fiinţelor pe
care ele trebuie să le găzduiască:
scăunele, măsuţe, chiuvete mici şi
obiecte de toaletă minuscule,
covoraşe, dulăpioare, vase şi feţe de
masă. Toate acestea nu sunt doar de
mici dimensiuni, dar sunt şi destul de
uşoare pentru a permite copilului de
trei sau patru ani să le mişte, să le
schimbe locul, să le ducă în grădină
sau pe terasă.
 În clasă, fiecare obiect trebuie
să aibă atractivitatea lui,
să-l invite pe copil să-i dea
atenție. Obiectele devin atractive
prin luminozitate,
colori, fundițe, floricele.

În afara de spatiul pe care il ocupa toti copiii

din clasa, cand stau asezati, trebuie sa mai existe un
spatiu gol la fel de mare, astfel incat lucrurile si
persoanele să aibă posibilitatea să isi schimbe locul.”
Copilul nu numai ca se mişcă încontinuu, dar şi
învaţă încontinuu. El însuşi este cel care alege un
obiect şi îl foloseste ,,în acel mod pe care îl dictează
spiritul lui creativ”. Educatoarea îi serveste drept ghid
în ambientul său, spre acele lucruri ce corespund
nevoilor interne proprii vârstei sale.
 În Casele Copiilor fiecare obiect
are locul lui. După utilizarea unui
obiect, copilul îl pune la locul lui,
dar nu numai, trebuie să îl repună în
bună stare, la fel cum era când a fost
luat.
Astfel copilul își sporește puterea
ordonatoare a propriilor acţiuni.
Este necesară stabilirea acelei cantităţi de obiecte pe care activitatea infantilă o
utilizează efectiv şi pe care memoria sa este capabilă să o localizeze în ambient.
 Obiectele folosite trebuie să fie
potrivite copiilor nu numai ca
dimensiuni şi ca greutate,
dar şi ca simplitate a construcţiei.
Dacă scăunelele sau dulăpioarele vor fi
prea complicate, copilului îi va fi
dificil şi obositor să le folosească, își
va pierde interesul față de acțiunea cu
acestea.
 Materialele Montessori
Au fost realizate pe baza unor cercetări psihologice și conduc la
dezvoltarea intelegenței, stimulează capacitatea de observare, concentrarea
atenţiei, constanţa în muncă, susține încrederea în ei înşişi.

Prin exerciţii sistematice cu acestea copilul ajunge la cucerirea scrisul,

cititul şi socotitul.

Educatoarea are rolul de a-i iniţia pe copii în folosirea materialului, cu

scopul ca acesta să devină un instrument de dezvoltare şi perfecţionare şi nu o
jucărie inutilă .
Odată îndeplinită această condiţie materialele rămân expuse la ,,liberă
alegere”, copiii le folosesc cum cred ei de cuviinţa, conform ,,cererii interioare”
a fiecăruia.
Totodată, educatoarea urmăreşte cu atenţie opţiunile lor şi modul cum îl
utilizează şi intervine de fiecare dată cînd îl vede pe copil descurajat sau că are
nevoie de a fi sfătuit.
Figurile geometrice sînt dispuse în casete după
analogia formei.

1) Intr-o caseta sînt şase cercuri, cu diametrul

descrescător.

2) In alta sînt un pătrat şi cinci dreptunghiuri cu

aceeaşi lungime, dar cu lătimea descrescătoare.

3) O altă casetă conţine şase triunghiuri ce diferă după

proporţiile laturilor sau după unghiuri Alta casetă
conţine poligoane rectangulare de la cinci la zece
laturi
Corpuri geometrice - vopsite în albastru: o
sferă, o prismă, o piramidă, un con, un
cililindru.
CILINDRII INCASTRATI
Primii cilindri diferă în înălţime, următorii doi în diametru, iar ultimii în ambele
dimensiuni.
 TURNUL ROZ
Zece cuburi de lemn vopsite în roz.

Latura fiecărui cub scade treptat,de

la zece centimetri până la un
centimetru.
 Munca manuală a copiilor de 3- 6 ani este aceea cuprinsă într-o
mulţime de activităţi necesare menţinerii clasei curate şi în ordine, de
îngrijire personală, de autoservire.
Servirea prânzului trebuie să fie
făcută în asemene maniera ca
fiecare grup să rămână complet
separat de celelalte și să încerce
sentimentul că se afla in familie
și nu într-o cantină aglomerată.
"Să nu faci niciodată pentru un
copil ceea ce poate face singur."
(Maria Montessori)