Alegerea terenului pentru cultura legumelor

Alegerea terenului pentru amplasarea culturilor legumicole constituie o

măsura tehnologică obligatorie în vederea obţinerii unor producţii
superioare din punct de vedere cantitativ şi calitativ.
Alegerea terenului nu trebuie să se facă la întâmplare, ci pe baza unor
studii complexe care să ofere date suficiente pentru a ne da seama dacă
condiţiile de clima şi sol corespund cerinţelor plantelor legumicole pe care
dorim să le cultivăm.
Aspectele evidenţiate de aceste studii stau de asemenea şi la baza
întocmirii proiectelor de organizare interioară a suprafeţelor destinate
cultivării cu legume.
Principalii factori avuţi în vedere la alegerea terenului sunt factorii
pedoclimatici şi cei social-economici, după cum urmează:
 a.Factorii pedoclimatici
În mod obişnuit interesează:
•Conditia climatică, respectiv: temperatura medie anuala; temperatura medie a celei mai calde lunii;
suma precipitaţiilor în luna cea mai secetoasă; numărul de zile fără îngheţ; epocile calendaristice ale
îngheţurilor târzii de primăvara şi timpurii de toamnă; umiditatea atmosferică în luna iulie; frecvenţa
grindinei precum şi grosimea stratului de zăpada în timpul iernii.
•Terenul trebuie să fie plan sau cu o uşoara pantă spre sud sau sud-vest, neinundabil, asigurat cu o
sursă de apă pentru irigare, pe cât posibil protejat împotriva vânturilor, cu apa freatică la adâncime mare
şi ferit de surse de poluare.
•Solul trebuie să întrunească următoarele însuşiri:
- fertilitate ridicată, cu strat arabil profund;
- conţinut ridicat în humus;
- textura uşoara sau mijlocie (cele mai bune sunt solurile nisipo-lutoase sau luto-nisipoase);
- structura bună;
- capacitate mare pentru apă şi aer.
Cele mai potrivite pentru cultura legumelor sunt solurile de luncă, aluvionare, cu proces de
solificare avansat. Nu sunt recomandate solurile puternic podzolite, compacte si sărăturile.
 b. Factorii social-economici
Din acest punct de vedere terenul destinat cultivării plantelor legumicole
trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- să fie cât mai aproape de pieţele de desfacere a produselor;
- să fie deservit de căi de comunicaţie (şosele asfaltate, căi ferate);
- să fie în apropierea fabricilor de conserve, dacă producţia este destinată
prelucrării industriale;
- să existe posibilitatea asigurării forţei de muncă necesare;
- pe cât posibil să se găsească în apropierea sectoarelor zootehnice, pentru a
putea fi folosite în mod eficient îngrăşămintele organice şi a valorifica deşeurile de
produse legumicole.
 Amplasarea şi organizarea fermelor legumicole
Amplasarea fermei legumicole este o acţiune de mare importanţă deoarece speciile legumicole
au cerinţe diferite faţă de factorii ecopedoclimatici, factori cu rol hotărâtor în creşterea şi
dezvoltarea normală a plantelor şi, deci, în asigurarea unei producţii superioare cantitativ şi
calitativ.
Principalele elemente care stau la baza unei bune amplasări a fermei sunt:
- stabilirea zonelor cu cele mai favorabile condiţii pentru fiecare specie legumicolă;
- stabilirea celor mai ferite terenuri şi cu surse sigure de apă pentru irigaţii în tot timpul
anului;
- alegerea unor suprafeţe care să asigure condiţii optime de organizare, irigare pe rigole lungi
şi folosirea intensivă a mijloacelor mecanice;
- asigurarea legăturii cu centrele de consum în tot timpul anului;
-asigurarea optimă cu forţa de muncă manuală, cunoscut fiind faptul că acest sector de
producţie horticolă este un puternic consumator al acesteia etc.
Dimensionarea fermei se face în funcţie de:
-structura culturilor;
-gradul de mecanizare al lucrărilor şi,
- valoarea producţiei ce se realizează.
Figura 1 — Schema de organizare a unei ferme legumicole
(sursa de apă cu staţie de pompare, drumuri de exploatare şi zone de
întoarcere, conducte îngropate pentru aducţiunea ape de irigat )
 Organizarea internă a fermei în scopul folosirii intensive a terenului presupune:
•nivelarea de baza, în scopul sigurării unei pante de 3-5‰, necesară pentru asigurarea scurgerii apei la
suprafaţa terenului, fără riscul băltirii sau colmatării rigolelor (conductelor) de irigare;
•amenajarea pentru irigare - sistemul de irigatii poate fi reprezentat de canale deschise sau conducte
ingropate sub presiune (canale sau conducte magistrale pentru aducţiunea apei, principale şi secundare
pentru repartizarea apei la nivel de solă, respectiv rampă de irigare. Cele mai eficiente sisteme de irigare
sunt acelea care asigură condiţii optime pentru organizarea terenului pe parcele mari, în scopul reducerii
numărului de întoarceri a tractoarelor şi maşinilor din sistema tehnologică;
•împărţirea suprafeţei în sole şi parcele; de obicei sola este delimitată de canalele provizorii şi trebuie sa
aibă dimensiuni care să permită mecanizarea lucrărilor (forme cât mai regulate – de preferat dreptunghi, iar
lăţimea acesteia să fie multiplu; lungimea solelor nu trebuie sa depaseasca lungimea rigolelor de udare
•executarea drumurilor interioare: un drum principal pietruit sau betonat, cu lăţimea de 6 m ce asigură
legătura dintre principala şosea din zonă şi sediul fermei, drumuri secundare cu lăţimea de 3 m ce asigură
traficul din fermă şi delimitează solele şi alei de trafic tehnologic ce asigură traficul la nivel de parcelă;
drumurile nu vor ocupa mai mult de 1-3 % din suprafata de cultura.
•construirea sediului de fermă prevăzut cu spaţii pentru depozitarea materialelor şi spaţii pentru sortarea,
ambalarea şi păstrarea de scurtă durată a legumelor;
 Pregătirea terenului în vederea înfiinţării culturilor
Pregatirea terenului în vederea înfiinţării culturilor are drept scop asigurarea condiţiilor
optime pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor legumicole pâna în momentul încheierii
recoltării şi are în vedere un complex de măsuri.
1. Defrişarea culturilor anterioare
- constă în tocarea resturilor vegetale cu ajutorul discului sau scoaterea din teren daca sunt
afectate de agenţi patogeni. Resturile vegetale ce se pot utiliza în zootehnie se compostează
sau se folosesc imediat.
2. Nivelarea de exploatare (de întreținere)
- se executa anual, înainte de arătura adâncă şi vara înainte de aratura superficiala,
folosindu-se NT-2,8 sau NM - 3-2, prin 1-2 treceri.
3. Fertilizarea de bază
- se execută toamna, prin aplicarea îngrăşămintelor organice (20-40 t/ha), folosindu-se
MIG-5, şi îngrăşăminte chimice greu solubile pe bază de fosfor şi potasiu, 2/3 dîi cantitatea
stabilită prin calcule în functie de specie, cu ajutorul MA-3,5. Pentru a corecta reacţia solului,
se aplică şi amendamente.
 4. Arătura
- adâncă (de toamnă, de bază) se execută toamna, pentru culturile înfiinţate în toamnă sau
primăvară, la adancimea de 28-30 cm, sau vara pentru culturile de succesiune (arătura
superficiala) la 18-20 cm. Trebuie executată corect, asigurând:
- aerisirea solului;
- reţinerea unei cantităţi mai mari de apa;
- încorporarea la adâncime mai mare a îngrăşămintelor, resturilor vegetale, seminţelor de
buruieni şi sporilor de rezistenţă ai unor agenţi patogeni.
Dacă solurile sunt prea uscate, se executa în prealabil o irigare de aprovizionare cu 200-
300m3 apa/ha. Arătura se lasa negrăpata (în brazda crudă) - pentru culturile înfiinţate primavara
târziu, sau se grăpează pentru culturile înfiinţate toamna sau primavara devreme.
5. Grăparea(mărunţirea) solului
- este lucrarea de mărunţire a solului, în vederea realizării unui pat germinativ sau a unui
teren de plantat propice unei răsăriri uniforme şi respectiv asigurării unei creşteri şi dezvoltări
corecte şi uniforme a plantelor legumicole. Se aplică înaintea modelarii, cu GD 3,2 sau
combinatorul CPS-6; CPU-8.
 6. Completarea fertilizării de bază
- se execută înainte de înfiinţarea culturilor în primavara, cu îngrăşăminte pe baza de azot + 1 /3 din
doza de îngrăşăminte cu fosfor şi potasiu rămasă din toamnă.
7. Erbicidarea
Se erbicidează "ppi" cu erbicidul specific fiecărei specii de buruieni combătute, respectiv cu
selectivitate pentru specia cultivată, cu câteva zile înainte de înfiinţarea culturilor. Cele mai utilizate
erbicide din legumicultură sunt Treflan (3-4 l/ha) şi Balan (4-6 l/ha), erbicide ce necesită încorporare
imediată în sol, la 8-10 cm adâncime.
8. Modelarea solului
- reprezintă lucrarea de realizare a straturilor înălţate pe care se înfiinţează culturile legumicole şi a
rigolelor de udare, permiţând o irigare corespunzătoare şi o mecanizare complexă a lucrărilor de îngrijire
şi recoltare. Primăvara, straturile înalţate se zvântă mai repede deoarece excesul de apă de pe acestea se
scurge în brazdele (rigolele) de udare, permiţând înfiinţarea mai timpurie a culturilor, se uşurează
efectuarea lucrărilor de întreţinere a culturilor, inclusiv recoltarea. Lucrarea se executa mecanizat cu
MMS-2,8 sau MMS-4,5 şi se poate executa diferenţiat, în funcţie de ecartamentul tractorului. Pentru un
ecartament de 140 cm, lăţimea stratului la coronament este de 94 cm, iar pentru un ecartament de 150 cm,
lăţimea este de 104 cm. În ambele cazuri, deschiderea rigolelor este de 46 cm.
 Modelarea în biloane

Modelarea terenului în brazde înălţate

Soluţii noi, moderne de modelare a solului în

legumicultură
1. Straturi late :
Lăţimea utilă  45-75 cm, înălţimea  25 cm, dar poate să fie şi diferită de
aceste dimensiuni. La plantarea în rânduri duble recomandăm
dimensiunile acestea. Totodată se poate completa şi cu acoperirea
cu folie şi tuburi  de irigaţie prin picurare. Culturi recomandate:
pepenii verzi şi pepenii glbeni, castraveţii, ardeii, tomate, salata
2. Straturile duble - necesită acoperire cu folie protectoare (mulcire). Se poate
efectua printr-un singur mers semănatul seminţelor mici, instalarea tubulaturii
pentru  irigaţia prin picurare.
Culturile recomandate: morcovii, ţelina, pătrunjelul, păstârnacul, cDimensiunile
recomandate sunt pentru legumele care nu artofii.
Straturile triple:
În primul rând pentru rădăcinoasele cu lungime medie, la solurile medii sau uşoare.
Similar cu straturile duble se poate cupla semănatul seminţelor mici.
Culturile recomandate:morcovii, pătrunjelul
 Agregat complex FORIGO
Asigură mărunțirea solului, fertilizare starter, întinderea
furtunului de picurare și întinderea și perforarea foliei de
mulcire de-a lungul rândului
(original Tătaru / Brăila).
 ÎNFIINŢAREA CULTURILOR LEGUMICOLE ÎN CÂMP

După pregătirea terenului, a seminţelor, producerea răsadurilor şi obţinerea sau producerea materialului vegetativ de
plantat se trece la înfiinţarea culturilor legumicole.
Ca urmare, culturile legumicole în câmp neprotejat se înfiinţează pe două căi:
- prin semănat direct:
- prin plantare de răsaduri sau material vegetativ (tuberculi de cartof, bulbi de ceapă, arpagic, bulbili de usturoi,
fragmente de rădăcini cu muguri, fragmente de tufe butaşi înrădăcinaţi, etc.
Epoca de înfiinţare a culturilor legumicole se stabileşte în funcţie de pretenţiile plantelor legumicole faţa de căldură,
de particularităţile microzonei climatice în care se cultivă şi de sistemul de cultură dorit a se practica (modul de
eşalonare a producţiei în timpul anului şi durata perioadei de vegetaţie a plantelor).
În funcţie de particularităţile sortimentului cultivat, la aceeaşi specie, înfiinţarea culturilor se poate face într-o
singură epocă sau în mai multe epoci.
Astfel, la unele specii legumicole cu perioada de vegetaţie lungă, este posibilă o singura epoca de însămânţare sau de
plantare (morcov de toamnă, ţelină, păstârnac, pătrunjel de rădăcină), la altele, cu perioada de vegetate mai scurtă,
sunt posibile mai multe epoci de semănat (ridichi de lună, mazăre de grădină, salată, spanac) sau de plantat (salată,
gulioare,), determinate de eşalonarea producţiei pentru consum.
 În practica se deosebesc trei epoci de înfiinţare culturilor de legume: de primăvara, de vara şi de toamna.
-În epoca de primăvara se delimitează mai multe urgenţe la înfiinţarea culturilor legumicole, astfel:
•urgenţa I-a, imediat după uscarea terenului (1-15 martie, la 2-4°C), când se înfiinţează culturile de
mazăre, ceapa, salata, spanac, pătrunjel, morcov, ridichi etc.
•urgenţa a II-a, în perioada următoare (15 martie-1 aprilie), când în sol se realizează temperaturi între 4 şi
6°C; se înfiinţează culturile de vărzoase, de sfecla roşie;
•urgenţa a III-a, la 8-10°C în sol (15-20 aprilie), se înfiinţează culturile de fasole şi tomate.
•urgenţa a IV-a, în prima jumătate a lunii mai, atunci când în sol se înregistrează 14–16°C şi se înfiinţează
culturile pentru speciile legumicole pretenţioase la căldură, cum sunt castraveţii, pepenii galbeni, pepenii verzi,
dovleceii, bamele, ardeii şi vinetele.
- În epoca de vară, pentru a realiza o cât mai bună eşalonare a producţiei, se seamănă sau se plantează
legumele cu perioada scurta de vegetaţie (castraveţi, fasole, spanac, salata etc.) care ajung la maturitatea de
consum înainte de venirea frigului.
- În epoca de toamna se înfiinţează culturile la speciile legumicole care au rezistenţă la frig (salata, spanac),
în scopul obţinerii unor producţii de legume mult mai timpurii faţă de cele înfiinţate primăvara devreme.
La plantele legumicole cu perioada scurtă de vegetaţie, culturile se înfiinţează eşalonat, în mai multe etape, pe
suprafeţe diferite, pentru a obţine prelungirea producţiei pe o durata cât mai lungă de timp.
 ÎNFIINŢAREA CULTURILOR DE LEGUME
PRIN SEMĂNAT DIRECT ÎN CÂMP

Semănatul direct în câmp, deşi nu permite obţinerea unor producţii timpurii decât la un număr
restrâns de specii (cele cu rezistenţa bună la frig), prezintă, totuşi, avantajul că este puţin costisitor şi se
pretează la un număr mare de specii, ca, de exemplu: morcov, pătrunjel, păstârnac, ridichi, sfecla roşie,
ceapa ceaclama, mazăre de gradină, fasole de gradină, bame, tomate, castraveţi, dovlecei, cimbru,
leuştean, ştevie, spanac ş.a.
Reuşita culturilor înfiinţate prin semănat direct în câmp depinde de epoca şi adâncimea de
semănat, metoda şi mijloacele de semănat şi necesarul de sămânţa.
La stabilirea metodelor de semănat se ţine seama şi de asigurarea desimii optime la unitatea de
suprafaţă, precum şi de spaţiul necesar efectuării lucrărilor de întreţinere şi recoltare.
 Corespunzător cerinţelor plantelor se folosesc trei metode de semănat: în rânduri echidistante (cu
distanţa egala între ele), în benzi şi în cuiburi.
•Semănatul în rânduri echidistante se face atât pe teren modelat, cât şi pe teren plan, mai ales la
speciile care se cultivă la distanţe mai mari .

Scheme de semănat legume în câmp:

a) păstârnac pe teren nemodelat;
b) ceapă ceaclama pe teren modelat;
c) pepene verde pe teren modelat;
d) pepene verde pe teren nemodelat

Semănatul în rânduri echidistante (la bame)

 - Semănatul în benzi este o varianta a metodei de semănat în rânduri echidistante. În acest caz
se seamănă 2-4 rânduri apropiate, iar între benzi se lasă distanţe mai mari, care dau posibilitatea
deschiderii rigolelor pentru udare sau pentru executarea lucrărilor de îngrijire şi recoltare. Această
metoda este recomandată pentru culturile cu densitate mare la unitatea de suprafaţa (morcov,
pătrunjel, ceapa etc.).

a b

Semănatul în benzi (la morcov)

a – teren nemodelat
b – teren modelat
 - Semănatul în cuiburi se practică la speciile care necesită distanţe mai mari între rânduri şi între
plante pe rând, cum sunt: pepenii galbeni, pepenii verzi, castraveţii, dovleceii, fasolea urcătoare. La
semănatul în cuiburi se distribuie câteva seminţe într-un cuib, urmând ca, după răsărire, plantele să
se rărească, lăsând la cuib 1-2 plante mai bine dezvoltat.
- Semănatul prin împrăştiere se practică pe suprafeţe mici, în grădinile familiale, pentru specii cu
seminţe mici (mărar, pătrunjel, salată) şi reprezintă metoda de semănat cea mai puţin utilizată.

Semănători de mână
Semănătoare manuală
pentru grădină
 Adâncimea de semănat reprezintă unul din factorii de care depinde în mare măsură
uniformitatea răsăririi.
Aceasta se stabileşte în funcţie:
- de felul şi mărimea seminţelor,
- puterea de străbatere a germenului (colţului),
- natura şi însuşirile fizice ale solului
- epoca de semănat.
În general, se apreciază ca adâncime optimă de semănat o adâncime de 8-10 ori mai
mare decât diametrul seminţelor.
La speciile cu seminţe mici (morcov, pătrunjel, salata) adâncimea de semănat este de 1-2
cm, la cele cu seminţe mijlocii (castraveţi, spanac etc.) de 2-3 cm, iar la speciile cu seminţe mari
(mazăre, fasole, pepeni) sau mai pretenţioase la umiditate (bame, sfecla) de 4-5 cm.
Pe solurile uşoare şi pe cele uscate semănatul se face mai adânc decât pe solurile grele şi
umede.
Necesarul de sămânţă la hectar sau norma de sămânţă se determina în funcţie de desimea
culturilor şi depinde de specie, soi, epoca de semănat etc., ţinând seama de norma teoretică
specifică speciei şi de valoarea culturala a seminţelor utilizate.
Vcs cal.I
Ns/ha = Ns cal.I x-------------------,
Vc sem.lot
semănat direct: morcov 3-4 kg/ha, pătrunjel 4-5 kg/ha, spanac 15-25 kg/ha, castraveţi 3-4
kg/ha, dovlecel 5-6 kg/ha, fasole pitică 80-100 kg/ha, fasole urcătoare 40-50 kg/ha, salată 2
kg/ha, sfeclă 10-15 kg/ha, tomate 1-1,5 kg/ha, ridichi 10 kg/ha, ceapă ceaclama 6-8 kg/ha.

pentru producerea răsadurilor necesare înființării unui hectar de cultură: tomate 250-
300 g/ha, ardei, vinete 1 kg/ha, ţelină 150-200 g/ha, varză, conopidă 300-350 g/ha,
castraveţi 0,8-1 kg/ha, ceapă de apă 0,3-0,4 kg/ha etc.

Norma de sămânţă se suplimentează cu 10-15% în cazul semănăturilor din toamnă,

deoarece în această perioadă se înregistrează pierderi mai mari.
 Mijloace de semănat.
- semănatul manual se realizează pe suprafaţe mici, mai ales în grădinile familiale, prin
repartizarea seminţelor la întâmplare sau de precizie;
- semănatul semimecanizat are în vedere repartizarea de precizie a seminţelor cu ajutorul
unor semănători de mână (mecanice sau pneumatice) şi se practică pe suprafeţe mici, în
grădinile familiale;
-semănatul mecanizat se realizează cu ajutorul semănătorilor şi este specific suprafeţelor
mari ce aparţin unor ferme legumicole.
Pentru culturile de densitate mare (morcov, păstârnac, ceapă) se utilizează SUP-29
sau SUP-21, iar semănăturile necesită o rărire obligatorie după răsărire.
Pentru speciile cu seminţe mai mari (sau granulate) şi cu densităţi moderate sau mici
(sfeclă, castravete, pepene dar şi tomate, salată), se foloseşte SPC-4(6) sau maşini de
semănat bob cu bob ca Fendt, SR-2, Stanhay.
 Semănătoarea de precizie SPC-4 (6)

Pentru speciile care necesită rărit (ridichi de lună, morcov, pătrunjel), tehnologiile moderne
recurg la semănatul cu benzi preînsămânţate, respectiv, benzi înguste de hârtie care conţin
seminţele fixate (cu un gel biodegradabil nutritiv) la distanţele corespunzătoare speciei pe
rând. Aceste benzi se îngroapă în sol la distanţele corespunzătoare plantelor între rânduri.
Folosirea seminţelor pregerminate conduce la reducerea semnificativă a timpului de
germinare cu efecte benefice asupra mersului ulterior al culturilor, iar metoda pe ansamblu
permite realizarea unor culturi uniforme fără a mai fi necesar răritul.
 ÎNFIINŢAREA CULTURILOR LEGUMICOLE ÎN CÂMP PRIN PLANTARE DE RĂSAD

Metoda cea mai indicată pentru obţinerea producţiilor timpurii o constituie înfiinţarea culturilor
legumicole prin răsad, aceasta metoda fiind specifică culturilor forţate şi celor protejate şi larg
aplicată şi în cazul culturilor în câmp (timpurii, de vară sau de toamnă), culturi pe care le putem
cuprinde în următoarele categorii:
- culturi timpurii: salata, varza timpurie, conopida timpurie, broccoli, tomate, ardei, pătlăgele
vinete ş.a. ;
- culturi de vara: tomate de vară, varza de vară, ţelina, castraveţii, pepenii ş.a.
- culturi de toamnă (succesive): varza de toamnă, conopida de toamnă, salata de toamnă ş.a.
Producerea răsadurilor la diferite plante legumicole în afara suprafeţei de cultura contribuie la
reducerea duratei de ocupare a terenului cu o anumita cultură, ceea ce permite efectuarea mai
multor culturi pe aceeaşi suprafaţă, deci o utilizare mai intensivă a terenului. Spre exemplu, ne
putem referi la multe plante puţin pretenţioase la căldură, dar care se cultivă prin răsad: ceapa
de apa, prazul, ţelina ş.a.
 Vârsta răsadurilor influenţează, în mare măsura, creşterea şi fructificarea plantelor. În raport
cu perioada de înfiinţare a culturilor, respectiv cu condiţiile din timpul producerii răsadurilor, vârsta
optima a acestora se încadrează între limite largi, astfel:
- răsadurile de tomate, ardei, pătlăgele vinete trebuie sa se planteze în momentul când au 5-7
frunze şi încep să apară primii boboci florali, adică la 45-80 zile de la răsărire;
- răsadurile de varză, conopida, gulii şi de broccoli se plantează atunci când au 5-7 frunze, deci
la 40-45 zile de la răsărire;
-răsadurile de ceapă de apă şi praz când au grosimea de 5-6 mm şi înălţimea de 15-20 cm,
adică la 45-50 zile de la răsărire.
Epoca de plantare a răsadurilor diferă de la o specie la alta şi chiar în cadrul aceleiaşi specii
legumicole pot fi mai multe epoci pentru înfiinţarea culturilor.
Speciile mai puţin pretentioase la caldura se pot planta chiar dîn luna martie (salata, varza
ş.a.). În schimb, speciile legumicole mai pretenţioase la caldura (tomate, ardei, patlagele vînete,
castraveti, pepeni ş.a.) se planteaza numai dupa trecerea pericolului de brume tarzii de
primăvara.
La culturile care se recolteaza toamna (varza de toamna, conopida de toamna) plantarea are
loc în timpul verii, iar la cele care se recolteaza primăvara anului viitor (salata) plantarea se
executa toamna.
 Momentul plantării - plantarea răsadurilor de legume în câmp trebuie facută în zile liniştite,
fără vânt, de preferinţă noroase, tînând seama de urmatorii factori: temperatura, umiditatea
aerului, radiaţia solara, perioada calendaristica etc.
În anotimpul mai racoros se recomandă plantare catre mijlocul zilei, atunci când este mei cald.
In anotimpul călduros, se recomandă însă, plantarea dimineaţa sau seara, când solul nu este
foarte încălzit.
Dacă solul este foarte incălzit şi uscat iar insolaţia este puternică, înainte de plantarea
răsadurilor se aplică o irigare abundentă de aprovizionare. Se asigură astfel un nivel bun al
umidităţii din sol dar şi din aer şi se realizează şi o răcire a solului, condiţii favorabile pentru
prinderea răsadurilor.

Distanţele de plantare se stabilesc în funcţie de specificul fiecărei specii şi, respectiv al

cultivarului, şi de sistemul de cultură practicat.
Cel mai indicat este să se planteze în rânduri, respectiv, două rânduri pe stratul înălţat de 94
sau 104 cm, la distanţă de 50-70 sau 80 cm între rânduri şi de minim 10-12 cm până la 40-50 cm
între plante pe rând.
La salată se recomandă plantatul în benzi (pe brazdă se plantează două benzi a câte două
rânduri, cu 44 cm între benzi, 20 cm între rânduri şi 15-20 cm între plante pe rând.
Scheme de plantare a legumelor în câmp pe
teren modelat: a) tomate timpurii; b) gulii

Plantarea îngenunchiată la tomate Schema de plantare la ceapa de apă

 Metodele de plantat sunt: manual, semimecanizat şi mecanizat.
Plantarea manuală se realizează după ce în prealabil s-a făcut marcarea terenului cu
marcatoare sau sfori (sârme) marcatoare. Distribuirea răsadului pe teren se face în acelaşi
timp cu plantarea, mai cu seama daca acesta nu a fost obţinut în ghivece.
Plantarea semimecanizată se face prin deschiderea mecanizată unor rigole în care
răsadurile se plantează manual. Rigolele se deschid de-a lungul viitoarelor rânduri, conform
schemei de plantare recomandate de tehnologia respectivei culturi.
Plantarea mecanizată a răsadurilor se face cu MPR – 5 sau 6 + L445 echipată cu
discuri elastice. La plantarea mecanizată a răsadului produs nerepicat, acesta trebuie să fie
viguros, cu înălţimea de 15-25 cm şi grosimea tulpinii de grosimea unui creion.
Manual, răsadurile se plantează prin mai multe procedee, în funcţie de modul de
producere si de marimea acestora.
Toate răsadurile produse în diferite poturi se planteaza în gropi deschise cu lingura
plantator, plantatorul de mână sau de picior, sapaliga, cu colţul sapei sau cu
copcitoarea. Dupa plantare, se uda fiecare răsad cu 0,5 litri apa
 Plantatoare de mână

Schema de plantare la tomate timpurii

Fazele plantării în gropi: Lingura plantator
1) deschiderea gropii de plantare: 2)
adăugarea mraniţei; 3) amestecarea
mraniţei cu pământ; 4) udarea; 5)
plasarea răsadului repicat la groapa
de plantare; 6) plantarea propriu-
zisă; 7) plantarea răsadului
nerepicat; 8) plantare culcată https://www.google.com/url?sa=i&url=https%3A%2F%2Fwww.lantecind.ro
(îngenuncheată) a răsadului %2Ftractate.php&psig=AOvVaw3UyUGGyyuQ4sfQtnYvHwtd&ust=160771217561700
0&source=images&cd=vfe&ved=0CAIQjRxqFwoTCNjO-duIxO0CFQAAAAAdAAAAABAR
 La plantarea în gropi a răsadurilor repicate se va proceda la udarea gropilor înainte
de introducerea răsadurilor, pentru ca acestea sa dispuna de suficienta umiditate. La
udarea dupa plantare este necesar ca suprafaţa din jurul plantelor sa fie acoperita cu
pamant uscat, pentru a nu se pierde prea repede umiditatea şi a nu se crăpa pământul.

Răsadurile mai alungite se pot planta culcat sau îngenuncheat, îngropandu-se o

parte a tulpinii. Gropile de plantare, în acest caz, trebuie sa fie mai lungi, orientate pe
direcţia rândurilor, iar plantele de pe un rând sa fie toate orientate în aceeasi direcţie.
Astfel, se va evita taierea plantelor atunci când se vor executa lucrările de îngrijire a
solului.
Plantarea pe biloane a răsadului la culturile timpurii se face pe partea însorita
(sudica) a bilonului, în timp ce la culturile de toamna este recomandabila plantarea pe
partea umbrita (nordica) a bilonului, unde se menţîne mai bine umezeala solului.aa
Astfel, răsadul nerepicat, de dimensiuni mai
reduse, se planteaza cel mai bine cu
plantatorul, aşa cum este cazul la varza,
conopida, ardei, ţelina; salata, ceapa de apa,
praz ş.a. În acest caz, se înfige plantatorul
vertical în pământ, se fece o gropiţă după
care plantalorul se scoate printr-o mişcare de
răsucire. Se introduce răsadul cu rădăcinile
(a) Plantare corectă
în gropiţă, se înfige din nou plantatorul în
pământ, oblic şi în lateralul poziţiei (b) Plantare incorectă
anterioare, mai adânc decăt nivelul
rădăcinilor plantei, după care se strânge bine
pământul în jurul acestora (a).
Un răsad bine plantat nu iese uşor din
pământ atunci când este tras de frunze.
Dupa plantare se uda fiecare răsad cu 0,5
litri apa.
Plantator de mână
(cioacă, sădilcă)
Adâncimea de plantare a răsadurilor este în funcţie de specia
legumicola şi de modul de producere a răsadului (repicat,
nerepicat).
-răsadurile care emit radacini adventive (din tulpina), aşa cum
sunt cele de tomate, ardei, castraveţi, vinete dar si cele ale
speciilor cu tulpina lungă, (varza, conopida, broccoli) se
planteaza mai adanc;
-nu se planteaza adanc răsadurile speciilor cu tulpina foarte
scurtă cum ar fi ceapa, prazul, salata si ţelina și cele la care
partea comestibilă se formează la nivelul tulpinii (gulioare,
gulii).
Răsadurile repicate, de obicei, se plantează la aceeaşi adâncime, plasându-se cu suprafaţa substratului
de producere la suprafaţa solului.

Pregătirea răsadului în vedere plantării constă în:

- sortarea răsadului, eliminându-se de la plantare răsadul bolnav, vătămat sau slab dezvoltat;
- dezinfectarea cu o soluţie de Captan 0,2 - ,03% sau Mycodifol 0,15 – 0,2%;
- mocirlirea rădăcinilor răsadurilor nerepicate;
- fasonarea rădăcinilor şi îndepărtarea a 1/3 – ½ din limbul foliar la varză, conopidă, praz, ţelină,
ceapă de apă, plantate vara.
 ÎNFIINTAREA CULTURILOR PRIN PLANTAREA
MATERIALULUI SADITOR
La plantele care se îmmulţesc pe cale vegetativa, înfiinţarea culturilor se face prin plantarea bulbilor,
butaşilor sau tuberculilor, drajonilor sau a unor porţiuni de tufe, primăvara devreme sau toamna tarziu.
Lucrarea se efectueaza manual, în gropi deschise cu sapa sau cazmaua, în care se pot adauga
îngraşaminte organice sau minerale pentru fertilizarea locala.
La cartof, culturile se înfiinţeaza primăvara, prin plantare manuala sau mecanizata ( MPR 4(6)
modificată) a tuberculilor cu marimea de 50-60 g, în şanţuri adanci de 5-6 cm.
Culturile de usturoi şi ceapa din arpagic se înfiinţeaza utilizand ca material saditor bulbii care se
planteaza manual sau mecanizat cu MPB-8, respectand schemele care sa asigure densitaţi mari, de circa
800.000 plante/ha.
Culturile de ceapa şi usturoi pentru stufat se înfiinţează cu arpagic mare (diametrul peste 21 mm) sau
bulbi mici (diametrul 20 mm) şi cu bulbili de usturoi. Plantarea se face în rânduri apropiate (15-20 cm), la
distanţa de 3-4 cm pe rând, în şanţuri adanci de 4-5 cm, toamna sau primăvara devreme.
Imediat după plantare este necesară tasarea solului pentru realizarea unui contact cât mai bun între
acesta şi bulbi sau bulbili. Tăvălugirea este bine să se facă cu tăvălugul inelar pentru a evita formarea
crustei.
 PARTICULARITĂŢILE ORGANIZĂRII PRODUCŢIEI ÎN LEGUMICULTURĂ

Legumicultura, cel mai intensiv sector de activitate din agricultură, solicită folosirea
pe scară largă a tractoarelor, maşinilor şi utilajelor specifice pentru executarea
mecanizată a unui mare volum de lucrări. Pentru ca aceste mijloace mecanice să poată fi
folosite la întreaga capacitate, este necesară gruparea suprafeţelor în parcele mari.
Aceasta grupare contribuie la introducerea pe scară largă a tehnologiilor bazate pe
mecanizarea, chimizarea şi irigarea culturilor legumicole. Totodată, se asigură condiţii
pentru specializarea producţiei pe destinaţii (pentru fabricile de conserve sau pentru
consum în stare proaspăta).
Totalitatea acestor acţiuni reprezintă un proces de importanţă hotărâtoare pentru
legumicultură cunoscut sub numele de ,,organizarea producţiei".
Legumicultura modernă necesită o foarte bună organizare a producţiei, în care
concentrarea, profilarea şi specializarea reprezintă elementele ce influenţează
hotărâtor sporirea producţiei la hectar şi reducerea costurilor la tona de produs.
 Concentrarea producţiei reprezintă acţiunea organizatorică de grupare
a mijloacelor de producţie şi a forţei de muncă pentru realizarea în
condiţii de eficienţă economică superioară a unor cantităţi mari de
legume.
Ea se realizează atât prin comasarea mai multor parcele într-un singur trup
ce poate ajunge pînă la 1500 ha, cât şi prin gruparea tractoarelor, maşinilor
agricole, forţei de muncă etc.
Concentrarea producţiei crează condiţii pentru împărţirea terenului în ferme,
exploatarea modernă a acestora şi obţinerea de rezultate economice favorabile.
Ferma legumicolă este unitatea de producţie cu o suprafaţă bine delimitată
şi dotată corespunzător specializării respectiv, realizării unei anumite producţii
în condiţii de eficienţă economică sporită.
 Profilarea unităţilor constă in stabilirea unităţilor (fermelor) care vor produce numai anumite
produse (de exemplu legume) în condiţiile obţinerii unor producţii superioare din punct de vedere
cantitativ şi calitativ.
Specializarea unităţilor constă în stabilirea unui număr redus de culturi de bază pentru
fiecare fermă sau unitate.
Specializarea asigură condiţii pentru tipizarea maşinilor, folosirea raţională a terenului, aplicarea
celor mai moderne tehnologii, sporirea producţiei şi scăderea costului producţiei.
Pornind de la destinaţia producţiei, fermele legumicole se specializează astfel:
•ferme pentru producerea legumelor destinate industrializării (aprovizionării fabricilor de conserve);
au o structură restrânsă de culturi de bază, 3-4, în funcţie de numărul de sole din asolament.
•ferme pentru producerea legumelor destinate consumului în stare proaspătă; au o structură de
culturi complexă, cu 3-4 culturi de bază şi o serie largă de culturi secundare, aflate în condiţii de
succesiune sau asociere.
•ferme legumicole mixte, pentru producerea legumelor destinate consumului în stare proaspătă, dar
şi pentru asigurarea materiei prime necesare fabricilor de conserve.
•ferme de tip "grădină comercială"- sunt ferme de suprafeţe mici 1,5 ha până la 4-6 ha;
•fermele private mici, de subzistenţă – sunt așa zisele "grădini familiale“ cu suprafețe sub 1 ha și cu
structură de culturi foarte complexă ce acoperă in principal autoconsumul.
Principalele caracteristici ale unei ferme de tip "grădină comercială”
- principala destinaţie a producţiei este valorificarea pe piaţă, în stare proaspătă.
- într-o astfel de fermă găsim multiple sisteme de cultivare a plantelor (de ex. culturi în
câmp dar şi culturi protejate în solarii de tip tunel, sere solar sau chiar microsere de sticlă
sau policarbonat),
- sistema de maşini este complexă şi se bazează de tractoare şi utilaje de putere mică sau
medie (de ex. motocultoare de 7-8 CP dotate cu plug, motosape, echipamrnt de modelare
a solului, remorcuţă, echipament de stropit şi erbicidat, cositoare, tocătoare etc.).
- structura de culturi este una foarte complexă. Culturile de bază sunt reprezentate de
grupuri de culturi de bază fapt ce impune împărţirea solelor în mai multe parcele, de
dimensiuni diferite în funcţie de ponderea speciilor din grupul culturilor de bază. Culturile
secundare, aflate în succesiune sau asociere, sunt reprezentate de un număr mare de
specii legumicole, astfel încât, prin producţia obţinută să fie acoperit, pe cât posibil, întreg
anul calendaristic.
 Într-o fermă destinată cultivării legumelor destinate valorificării în stare proaspătă pe piaţă,
opţiunile se vor orienta către specii mult solicitate de către consumatori şi de la care se obţin
produse mai puţin perisabile, care îşi păstrează timp mai îndelungat calitatea şi se pot prezenta în
forme cât mai atrăgătoare (legături, preambalate în cantităţi mici, spălate, etc.), cum sunt: ridichi de
lună, verdeţuri, ceapă şi usturoi verde, tomate, ardei, vinete, castraveţi, varză, conopidă, cartofi,
ceapă.
În fermele cu suprafeţe mai mari, a căror producţie este destinată atât valorificării în stare
proaspătă pe piaţă cât şi aprovizionării fabricilor de conserve, alegerea sortimentului de specii se
va face de comun acord cu beneficiarii principali şi va avea în vedere cultivarea unor specii şi
cultivare care se pretează la mecanizarea procesului de producţie, care au randament ridicat şi se
pot livra în partizi mar, cum sunt: tomatele pentru industrializare, fasolea, mazărea, gogoşarul,
ardeiul lung, spanacul, varza de toamnă, varza roşie, rădăcinoasele;
În fermele private mici, de subzistenţă, se vor alege pentru cultură în special plante legumicole
destinate consumului propriu, familial, în funcţie de preferinţe, dintr-o gamă diversificată şi care
poate să includă şi legume mai puţin cultivate, mai scumpe şi mai greu de procurat de pe piaţă, ca:
broccoli, varză chinezească, varză de Bruxelles, sparanghel etc.
 Asolamentele legumicole
Exploatarea raţională a resurselor de teren şi sol în legumicultură impune practicarea
asolamentelor.
Asolamentul reprezintă repartizarea în timp şi spaţiu a culturilor, corelat cu sistemul
de lucrări şi fertilizare ale solului şi este una dintre cele mai importante măsuri
organizatorice.
El presupune stabilirea structurii culturilor, în conformitate cu specializarea unităţii, respectiv
a fermei, şi împărţirea terenului în sole.
Numărul solelor este egal cu numărul anilor de desfăşurare a rotaţiei.
Rotaţia culturilor reprezintă modul în care se rotesc culturile în cadrul asolamentului.
La baza organizării asolamentelor legumicole stau criterii economice, organizatorice,
biologice şi tehnologice.
Spre deosebire de asolamentele din alte ramuri de producţie agricolă, în cadrul
asolamentului legumicol, noţiunea de "rotaţie" a culturilor are o semnificaţie specifica. Aceasta
datorită faptului că în acelaşi an, pe acelaşi teren se cultiva două sau mai multe specii
legumicole, dintre care una (sau un grup) este principală, iar restul sunt considerate
secundare. Deci, în majoritatea cazurilor, nu putem vorbi de o singură cultură premergătoare, ci
de culturi premergătoare deoarece, folosirea intensivă a terenului şi a solului în legumicultură,
presupune cultivarea în cadrul unor asolamente, a 2-3 culturi succesive (în acelaşi an).
 Rotaţia culturilor legumicole trebuie să fie astfel concepută, încât ,într-o solă să nu se cultive
speciile din aceeaşi familie botanică decât după 3- 4 ani.
La stabilirea rotaţiei culturilor trebuie să se ţină cont de culturile premergătoare. Asolamentul
constituie o măsură agrotehnică de mare importanţă deoarece:
- asigura conservarea sau chiar sporirea fertilităţii solului;
- reducerea atacului de boli şi dăunători;
- reducerea populaţiilor de specii de buruieni
- folosirea judicioasă a rezervelor de substanţe nutritive din sol şi evitarea sărăcirii unilaterale
a acestuia;
- reprezintă principala verigă organizatorică (ce nu impune resurse financiare ci numai unele
de cunoaştere) ce asigură conservarea agroecosistemului şi a mediului, dar şi evitarea poluării
acestora;
-are ca efect creşterea producţiei şi realizarea de venituri importante la unitatea de suprafaţă.
 Amplasarea culturilor legumicole în funcţie de culturile premergătoare*
CULTURI PREMERGATOARE
Foarte bune** Bune** Contraindicate** .
Plante legumicole de la care se consumă rădăcinile tuberizate
Legume solanacee pentru fructe, Cereale păioase şi culturi furajere pentru masă Legumele pentru rădăcini tuberizate; din grupa cepei
cucurbitacee verde şi cele pentru frunze (în cultura anticipată)

Pentru legumele din grupa verzei

Legumele: solanacee pentru fructe; Legumele cucurbitacee si pentru radacini Legumele din grupa verzei si cele pentru frunze
cartofi; pentru păstăi, seminţe si capsule tuberizate

Pentru legumele solanacee de la care se consumă fructele

Lucerna şi trifoi în primul an dupa Legumele pentru rădăcini tuberizate şi cele din Legumele solanacee pentru fructe şi cartofi
desfiinţare; legume pentru păstăi şi grupa cepei
capsule şi cucurbitacee

Legume cucurbitacee
Legumele din grupa verzei si pentru Cereale paioase, floarea soarelui, legume pentru Legumele cucurbitacee şi solanacee
pastai si capsule radacini tubrizate şi pentru bulbi
Legume pentru pastai, seminte şi capsule .
Legume solanacee şi cereale paioase Legume cucurbitacee şi cele pentru bulbi Culturi legumicole din grupa celor pentru păstăi,
capsule şi seminţe (mazare, bob, bame)

Legumele din grupa cepei

Mazare, bob, bame Legumele solanacee pentru fructe Legumele din grupa cepei şi pentru radacini
tuberizate
* Prelucrarea dupa Bumariu H. s.icolab., 1992 ; ** Atenţie la erbicidele folosite la culturile premergătoare
 Asolamentul legumicol, prin structura sa de culturi, poate fi de mai multe tipuri în strictă
concordanţa cu tipul de ferma (unitate) pentru care se organizează şi, respectiv, destinaţia
producţiei. Astfel, putem avea:
asolament şi rotaţie pentru o fermă specializată în aprovizionarea oraşelor (consum
proaspăt şi depozitare)
asolament şi rotaţie pentru o fermă specializată în aprovizionarea fabricilor de conserve
(industrializare)
asolament şi rotaţie pentru o fermă legumicolă mixtă, specializată în aprovizionarea pieţei
dar şi a fabricilor de conserve;
asolament şi rotaţie pentru o fermă specializată în obţinerea de producţie destinata
exportului;
asolament şi rotaţie pentru o ferma mixtă, legumicolă dar şi de cultură mare;
asolament şi rotaţie pentru o fermă specializată sau mixtă cu solă săritoare de lucerna
etc.
 Odată cu stabilirea structurii de culturi trebuie rezolvată şi problema rotaţiei acestora în cadrul
asolamentului, ţinând cont de particularităţile botanice şi ecologice ale plantelor, după cum
urmează:
- familia botanică din care fac parte speciile din structura asolamentului, cunoscut fiind faptul
ca speciile din aceeaşi familie botanica au boli şi dăunători comuni; ca urmare revin pe aceeaşi sola
după 2-3 ani; pe aceeaşi solă, în acelaşi an, pot fi grupate specii ce aparţin aceleiaşi familii botanice
(de ex. solanaceele - tomate, ardei, vinete)
- modul de valorificare al îngrăşămintelor, în general, şi al celor organice, în special. Este
cunoscut faptul ca sunt specii care nu suporta fertilizarea organica în anul de cultura (morcov,
păstârnac, ceapa), sau faptul ca exista specii ce valorifica foarte bine azotul din sol (castraveţi,
varză, conopidă etc.) şi, ca urmare, ele vin după specii ce îmbogăţesc solul în azot (fasole de
gradină, bob de gradină, mazăre); perioada de înfiinţare - desfiinţare a culturilor, astfel încât lucrările
sa se poată executa în timp util, în conformitate cu tehnologia specifica speciilor cultivate.
Pe baza datelor din cercetare şi producţie s-a dovedit că se poate stabili un număr mare de
asolamente în funcţie de specializarea fermei, condiţiile pedoclimatice, modul de asigurare a
apei de irigat, directive de consum ale produselor legumicole. De asemenea se pot face şi
asolamente mixte, cu o structura ce cuprinde şi plante de câmp sau furajere.
 Asolament acu solă săritoare de
lucernă

Sola Anul
1 2 3 4
Solanacee (tomate, ardei, Rădăcinoase (morcov,
I Varză şi conopidă Lucernă
vinete) pătrunjel, păstârnac)

Rădăcinoase (morcov, Solanacee (tomate, ardei,

II Varză şi conopidă Varză şi conopidă
pătrunjel, păstârnac) vinete)

Rădăcinoase
Rădăcinoase (morcov, Solanacee (tomate, ardei,
Varză şi conopidă (morcov, pătrunjel,
pătrunjel, păstârnac) vinete)
păstârnac)

Solanacee (tomate,
IV Lucernă Lucernă Lucernă
ardei, vinete)
 Asolament pentru ferma specializata pe aprovizionarea oraşelor

Sola Anul
1 2 3 4
Solanacee (tomate, ardei, Rădăcinoase (morcov, Leguminoase (mazăre,
I Varză şi conopidă
vinete) pătrunjel, păstârnac) fasole)

Rădăcinoase (morcov, Leguminoase (mazăre, Solanacee (tomate,

II Varză şi conopidă
pătrunjel, păstârnac) fasole) ardei, vinete)

Rădăcinoase (morcov, Leguminoase (mazăre,

Solanacee Varză şi conopidă
pătrunjel, păstârnac) fasole)

Leguminoase (mazăre, Solanacee (tomate, Rădăcinoase (morcov,

IV Varză şi conopidă
fasole) ardei, vinete) pătrunjel, păstârnac)
 Culturile succesive, asociate şi intercalate de legume
Culturile succesive şi asociate de legume reprezintă calea cea mai
intensivă de utilizare a terenului legumicol, deoarece acesta este ocupat
aproape întreaga perioada a anului cu plante legumicole.
În acelaşi timp, culturile succesive şi asociate, contribuie la o mai buna
eşalonare a producţiei legumicole si o diversificare a acesteia mai aproape
de nevoile consumului (Maier I., 1969).
Culturile succesive de legume constau în cultivarea una după alta, pe
aceeaşi suprafaţa de teren, în acelaşi an, a 2-3 specii legumicole.
Culturile asociate de legume constau în cultivarea pe aceeaşi suprafaţa
de teren în acelaşi timp a două sau chiar mai multe specii legumicole
 În cazul practicării acestor sisteme de cultivare a plantelor deosebim, în
funcţie de importanţa culturilor, perioada de vegetaţie şi talie, două tipuri de
culturi sş, anume, culturi principale (de baza) şi culturi secundare.
Culturile de bază sunt reprezentate de speciile legumicole de importanţă
economică mare, cu perioada de vegetaţie lungă (tomate, ardei, vinete etc).
Pentru culturile secundare se folosesc specii cu perioada scurtă de
vegetaţie (salata, ridichi de lună, de vară şi iarnă, ceapa şi usturoiul verde,
spanacul, gulioarele etc.), acestea putând fi amplasate înaintea culturii de
bază (culturi secundare anterioare) sau după aceasta (culturi secundare
următoare).
 La stabilirea schemelor de culturi succesive trebuie să se ţină cont de
următoarele aspecte:
•particularităţile biologice ale speciilor;
•cerinţele plantelor faţă de factorii de vegetaţie;
•producţiile obţinute la unitatea de suprafaţă pentru fiecare cultură şi cea totala
din cadrul schemei de eşalonare folosite;
•valoarea alimentară şi economică a produselor ce se obţin;
•epocile şi modul de valorificare al produselor ;
•destinaţia producţiei (consum în stare proaspătă sau conservată; consum
intern sau export).
Culturi succesive de legume în câmp :

Schema I-a:
cultura I- secundara : salată, spanac, ceapă verde (1 .XI - 20. IV)
cultura II- principală : tomate timpurii (25.IV - 25.VII)
cultura III- secundară: spanac (15.VIII - 10.X)

Schema a ll-a :
cultura I: - principală: varză timpurie (15.111 - 15.VI)
cultura II: - secundară: fasole păstăi (25.VI - l.X)

Schema a lll-a:
cultura I: - mazăre (10.111 - 25.IV)
cultura II: - varză de toamnă (l.VII - 15.XI)
Culturi succesive de legume în câmp
 Culturi asociate de legume în câmp (exemple):
- salata timpurie (la începutul vegetaţiei) + tomate timpurii (cultură de bază) +
conopida de toamnă (la sfârşitul vegetaţiei)
Culturi intercalate (exemple):
- în culturile de porumb (hibrizi din grupa 200-300) se intercalează: varza timpurie,
conopida timpurie, castraveţii timpurii, dovleceii, salata şi fasole de grădină ;
- în vii şi livezi tinere se intercalează: specii cu talie joasa (mazăre de gradină, fasole
de grădină, salata, spanac, ceapă şi usturoi verde, ceapă din arpagic, morcov, pătrunjel,
mărar, gulioare, lobodă, fasole pentru boabe) sau specii cu talie semiînaltă (cartofi
timpurii, tomate timpurii, varză de vară).
Nu se recomandă să se folosească pepenii verzi, pepenii galbeni, dovleceii etc.,
deoarece prin întinderea vrejurilor pot împiedica lucrările de întreţinere şi înăbuşi
culturile de bază.