Ordinea și disciplina în muncă.

Organizarea și disciplina muncii – condiții de desfășurare

normală a activității în orice unitate

1.1. Notiunea de organizare a muncii si alte aspecte privind

organizarea muncii

In sensul său cel mai cuprinzator, organizarea muncii consta in

proiectarea, alegerea si transpunerea in practica – in cadrul
unei structuri determinate – a unui ansamblu de metode si
forme de activitate, care au ca scop valorificarea cu eficienta
maxima a potentialului material si uman, altfel spus, obtinerea
unor rezultate de o valoare cat mai ridicata, cu investitii cat
mai reduse de materiale, energie si timp, precum si realizarea
conditiilor optime pentru afirmarea fortelor creatoare ale
omului, pentru dezvoltarea deplina a personalitatii lui.
 Eficiența este rațiunea însăși a organizării
muncii, scopul ei ultim. De aceea, ea își găsește
consacrarea expresa în lege. Acest principiu
fundamental, care pune accentul pe economiile
cat mai mari de materiale si energie umana,
trebuie sa fie insa bine inteles. Efectul este
amplificat – uneori in mod spectaculos fata de
rezultatele anterioare – in primul rand, datorita
investitiei de inteligenta, inventivitatii, imbinarii
intr-un mod nou a elementelor procesului
muncii.
 Organizarea muncii implica toate laturile procesului
de munca. Ea are in vedere atat optimizarea relatiilor
dintre om, pe de o parte, si mijloacele de munca, pe de
alta parte – directie in care sunt chemate sa actioneze
cu precadere stiintele economica si tehnologica – cat
si perfectionarea relatiilor dintre oameni in cadrul
acestui proces, care nu poate fi decat social, constient,
subsumat unei anumite finalitati (scop). Organizarea
muncii este prin excelenta o opera umana. Ea este
nedespartita de ordine, gandita si infaptuita in
considerarea unor scopuri prealabil determinate.
 Organizarea muncii pune serioase
probleme care tin de convingerea,
afectivitatea, vointa omului, de
constiinta sa. Nu putem concepe
organizarea muncii fara o anumita
ordine si disciplina, fara respectarea
unor norme, in sensul cel mai larg
al cuvantului, si in special, al unor
norme juridice.
 1.2. Notiuni generale de disciplina si
disciplina muncii

Termenul de disciplina provine din limba latina

„disciplina”, care inseamna sistem, regula,
principii morale, buna randuiala si, totodata, de
instruire, scoala, invatatura, stiinta, deprindere.
In sensul cel mai larg, notiunea de disciplina
poate fi examinata sub cele 3 aspecte
principale:
 Primul aspect: disciplina - ansamblul normelor sau regulilor
stabilite pentru o colectivitate umana, organizata intr-o anumita
structura, in vederea desfasurarii in conditii de eficienta, a unei
activitati specifice . Putem vorbi astfel de o disciplina financiara,
sportiva, a muncii, militara etc.
Normele si regulile, analizate sub acest aspect, apar ca o realitate
obiectiva, distincta, fata de persoanele care desfasoara activitatea.
Astfel, printr-o expresie larg uzitata chiar in lege (art. 96 din Codul
Muncii) se spune ca disciplina trebuie sa fie respectata (aceasta
afirmatie din Codul Muncii are forta unui comandament).
De aici rezulta cea de-a doua semnificatie a notiunii de disciplina
ce consta intr-o anumita pozitie a subiectului fata de regulile sau
normele dinainte stabilite, si anume obligatia acestuia de a le
respecta in desfasurarea activitatii pentru care ele au fost instituite.
 In sfarsit, sub cel de-al treilea aspect, disciplina ne apare ca
o stare de ordine care se realizeaza, in desfasurarea unei
activitati colective, prin concordanta dintre normele sau regulile
stabilite si conduita umana.
Trebuie avute intotdeauna in vedere unitatea dintre cele doua
laturi, inseparabile, ale notiunii de disciplina, si anume normele
sau regulile de conduita, pe de o parte, si traducerea lor in viata
sau respectarea lor in activitatea practica, pe de alta parte.
Fiind un atribut al activitatii sociale a omului, disciplina este un
element specific si exclusiv uman. Ca atribut specific si exclusiv
uman, disciplina constituie, in primul rand, o cerinta a unor legi
obiective. Este adevarat ca fara respectarea unui minim de reguli,
activitatea oricarui colectiv este cu neputinta (nu se poate realiza).
Insa aceasta necesitate obiectiva nu se impune de la sine, ci numai
dupa reflectarea ei in constiinta umana. Omul este singura fiinta
care isi orienteaza constient activitatea spre un scop determinat.
 Asa cum denumirea o arata, disciplina muncii tine de procesul muncii.
Regulile sau normele de conduita care alcatuiesc, sub raport obiectiv,
disciplina muncii, isi au originea (punctul de plecare) in necesitatea
desfasurarii normale a procesului de munca, a realizarii finalitatii lui.
Persoanele care trebuie sa respecte regulile disciplinei muncii
sunt persoane care efectueaza munca, dar aceasta calificare nu este
suficienta. Daca o persoana lucreaza in propria gospodarie, aceasta nu
este obligata sa respecte disciplina muncii. Pentru ca o persoana sa fie
obligata sa respecte regulile de disciplina a muncii, ea trebuie sa se
gaseasca intr-un raport de munca, adica intr-un raport ce presupune in
mod necesar subordonarea. Prin urmare, printre conditiile fundamentale
ale disciplinei muncii se numara, pe de o parte, dreptul persoanei pentru
care se efectueaza munca de a conduce si indruma procesul de munca, iar,
pe de alta parte, obligatia corelativa a celui care efectueaza munca de a se
conforma indicatiilor sau dispozitiilor date. Subordonarea este atat un
element definitoriu al raportului juridic de munca, cat si o conditie sine
qua non a disciplinei.
 Subordonarea in cadrul raportului juridic de munca reprezinta suportul legal al
posibilitatii de aplicare a sanctiunilor disciplinare. La incheierea contractului
individual de munca, partile sunt, din punct de vedere juridic, deplin egale intre
ele, subordonarea manifestandu-se numai pe parcursul derularii raportului
juridic de munca.
In virtutea raportului de subordonare, salariatul trebuie sa respecte nu numai
obligatiile generale de munca prevazute in actele normative, in contractul
colectiv si in contractul individual de munca, in regulamentul de organizare, in
cel de ordine interioara, dar si in masurile date de angajator, prin decizii, ordine
scrise sau verbale in exercitarea atributiilor sale de coordonare, indrumare si
control.
Respectarea disciplinei muncii este intarita prin mijloace juridice adecvate
constand, in special – in afara de retribuirea muncii dupa cantitate si calitate –
pe de o parte, din acordarea de recompense morale si materiale pentru
executarea in cele mai bune conditii sau cu rezultate deosebite a obligatiilor de
munca, iar pe de alta parte, din aplicarea de sanctiuni disciplinare – fara
excluderea altor forme legale de raspundere – in caz de incalcare cu vinovatie a
acestor obligatii.
 Definiție: Disciplina muncii este
ordinea necesară în cadrul executării
raportului social de muncă și în cadrul
unui colectiv determinat, rezultată din
respectarea, de către cei care compun
colectivul, indiferent de funcție sau
postul deținut, a tuturor normelor
obligatorii de conduită, care asigură
desfășurarea, în condiții de eficiență, a
procesului muncii.
 1.3. Disciplina muncii – evolutie in timp

Disciplina muncii, privita ca ansamblu de norme si reguli, de drepturi si

obligatii, care, odata respectate, confera ordinea necesara procesului muncii,
trebuie analizata ca o institutie dinamica.
In retrospectiva istorica, disciplina muncii apare, in mod obiectiv, ca diferita
de la o oranduire sociala la alta. In societatile precapitaliste, caracterizate prin
existenta productiei de marfuri, prin urmare, in sclavagism si feudalism –
cand insesi raporturile de munca erau reglementate juridic in mod mediat, prin
intermediul dreptului de proprietate – au existat totusi norme pentru disciplina
muncii. Mai mult, fara a fi numai o supozitie teoretica, este clar ca si in
„comunismul primar” au fiintat anumite reguli recunoscute de comunitate,
adevarate cutume care oranduiau, la nivelul de atunci, modul de desfasurare a
muncii oamenilor. Ne intoarcem aici la ceea ce este deja cunoscut: munca –
activitatea constienta, orientata spre o anumita finalitate, vazuta ca proces
social – nu se poate desfasura fara existenta anumitor norme sau reguli.
 Specificul disciplinei muncii in sclavagism,
feudalism si, apoi, in capitalism, cand raporturile
juridice de munca au primit o reglementare
directa, pentru prima data, prin normele de
dreptul muncii, nu impune dezvoltari,
reprezentand o problema abordata in literatura
noastra juridica. Marcarea evolutiei in timp a
disciplinei muncii are o singura ratiune si
anume, aceea de a scoate la iveala, pe aceasta
baza, trasaturile ei proprii in conditiile societatii
noastre.
 1.4. Rolul si insemnatatea disciplinei muncii

Disciplina muncii reprezinta o conditie indispensabila pentru

buna desfasurare a procesului de productie.
Sub raport economic si social, o stricta aplicare a disciplinei
muncii este de natura sa contribuie la sporirea productiei si a
calitatii produselor, cresterea productivitatii muncii, marirea
venitului national si individual, fara a mai aminti si de alte
efecte pozitive, intre care mentionam: evitarea rebuturilor, a
accidentelor de munca, a bolilor profesionale etc[8].
Disciplina muncii e situata de catre toti autorii care s-au
preocupat de aceasta materie, intre principiile fundamentale
ale dreptului muncii.
 1.5. Trasaturile caracteristice disciplinei
muncii

a)       Din punct de vedere juridic, disciplina

muncii este caracterizata ca unul din principiile
generale de reglementare a relatiilor de munca.
Asa cum am mai aratat, „respectarea cu
strictete a ordinii si disciplinei la locul de
munca constituie o obligatie de baza a fiecarui
salariat” (art. 10 din Codul Muncii anterior).
b)       Ca institutie de drept pozitiv al muncii, disciplina
muncii constituie, in mod obiectiv, un sistem de norme,
unitar prin scopul sau, care reglementeaza comportarea
salariatului in desfasurarea procesului de munca.
c)        Din punct de vedere subiectiv (al salariatului),
disciplina muncii constituie o obligatie juridica de
sinteza, care insumeaza, practic, toate obligatiile care ii
revin salariatului potrivit actelor normative, contractului
colectiv si contractului individual de munca. Aceasta
obligatie este generala. Ea nu comporta nici o exceptie,
revenind fiecarui salariat, indiferent de postul sau
functia pe care o detine.
 1.6. Corelatia dintre organizarea muncii si disciplina muncii

Intre organizarea muncii si disciplina muncii exista o stransa legatura, aceste

aspecte ale muncii completandu-se reciproc.
Intr-adevar, prin organizarea muncii se creeaza conditiile necesare pentru o
buna desfasurare a muncii, iar prin disciplina muncii, desfasurata in acest
cadru organizatoric, se asigura obiectivul procesului muncii, in conditii de
eficienta, scop comun atat al primului element cat si al celuilalt.
Disciplina – si ca specie a ei, disciplina muncii – se raporteaza la o
colectivitate umana organizata intr-o anumita structura. Atat disciplina, cat si
organizarea muncii au ca scop obtinerea unor rezultate cat mai bune, din
punct de vedere cantitativ si calitativ, cu investitii cat mai mici de timp,
materiale si forta de munca. In consecinta, pe de o parte, disciplina muncii
este in functie de organizarea muncii, fara de care ar fi lipsita de terenul
necesar functionarii ei normale si, pe de alta parte, organizarea muncii este
strans legata de disciplina muncii, pentru care, si cu ajutorul careia, este creata
si se mentine.
 1.7. Izvoarele de drept in materia disciplinei muncii

Izvoarele de drept care stabilesc obligatiile sintetizate in continutul notiunii

de disciplina a muncii sunt numeroase si complexe.
Reprezentand o parte dintr-un ansamblu, disciplina muncii nu-si are alte
izvoare decat cele examinate cu privire la dreptul muncii, in general.
a)       Izvoarele comune apartin acelor categorii de acte normative care se
intalnesc, in general, in ramurile dreptului, inclusiv in dreptul muncii
(Constitutie, legi, hotarari si ordonante ale Guvernului);
b)       Izvoarele specifice, intre care pe prim plan se situeaza Codul Muncii.
Vechiul Cod al Muncii continea un capitol (III) referitor la disciplina muncii,
raspunderea disciplinara si raspunderea materiala (art. 95-111), aspecte
reglementate si in Legea nr. 1/70, intitulata Legea organizarii si disciplinei
muncii in unitatile de stat, modificata prin decretul-lege nr. 130/90(abrogata
si ea). Actualul Cod al Muncii reglementeaza raspunderea disciplinara intr-
un capitol distinct , in titlul XI intitulat  Raspunderea juridica.
 1.8. Caile de infaptuire ale disciplinei muncii

Literatura juridica clasifica caile de infaptuire a disciplinei muncii in doua categorii:

caile cu caracter organizatoric, preventiv si stimulativ: participarea salariatilor la organizarea,
conducerea si controlul activitatii in unitati; asigurarea, pe aceasta cale, a masurilor educative si
preventive, de natura sa conduca la respectarea disciplinei in munca; cointeresarea morala si
materiala. Acestea sunt caile principale de infaptuire a disciplinei muncii.
Organizarea si disciplina muncii sunt interdependente; numai o organizare perfecta a muncii
permite existenta unei discipline corespunzatoare si constituie o conditie a prevenirii abaterilor
disciplinare. Au caracter stimulativ pentru respectarea disciplinei muncii dispozitiile legale care
prevad:
acordarea pentru rezultate deosebite in activitatea desfasurata, a salariului de merit;
promovarea in grad sau treapta profesionala, fara respectarea conditiei de vechime;
trecerea in gradatia imediat superioara numai a personalului notat cu calificativul „bun” si „foarte
bun” in anul precedent;
existenta sistemului de sporuri si premii etc.
caile cu caracter sanctionator (sanctiunile). Sanctiunile sunt incorporate in insasi institutia
juridica a raspunderii disciplinare. Pe de alta parte, reglementarea lor constituie un mijloc eficient
de prevenire a abaterilor de la disciplina muncii, iar, pe de alta parte, sanctiunile se aplica numai
in cazul savarsirii unor astfel de fapte ilicite. Ele restabilesc, in acest caz, ordinea disciplinara
incalcata. Latura sanctionatoare a disciplinei muncii se situeaza pe o treapta secundara, ca
importanta si frecventa.
 1.9. Asigurarea disciplinei muncii

Asigurarea disciplinei muncii este o conditie

indispensabila pentru realizarea obiectivelor oricarei
activitati desfasurate de un agent economic sau o
persoana juridica de alta natura si presupune, pe langa
mijloace stimulative, posibilitatea aplicarii in
conditiile legii, a unor sanctiuni salariatilor care, cu
vinovatie, savarsesc o incalcare a obligatiilor ce le
revin ca parte a contractului de munca, inclusiv a
normelor de comportare.