ROMÂNIA ȘI PRIMUL RĂZBOI

MONDIAL.
MAREA UNIRE DIN 1918
Tudor Avramescu
 Istoria României în anii Primul Război Mondial
1914 - În 1914 începea Primul Război Mondial iar Romania, curtată atat de Puterile Centrale cât și de Antanta, alege
neutralitatea.

1916 - La 14 august 1916, Consiliul de Coroană de la București prezidat de regele Ferdinand decide intrarea în război
alături de Antanta și aprobă cele două convenții cu această alianță, o convenție politică și una militară, prin care se
asigura integritatea teritorială a țării, dar și sprijin militar. În noaptea de 14-15 august 1916, România declara război
Austro-Ungariei, iar la 15 august Germania a declarat război României, fiind urmată de Bulgaria și Turcia.
Regele Ferdiand I
1918 - Izbucnirea revoluției bolșevice din Imperiul Rus în 1917 și semnarea păcii de la Brest-Litovsk între Rusia și
Puterile Centrale, în martie 1918, au pus și România în situația de a cere armistițiu. Pacea încheiată la Buftea-
București nu a fost însă recunoscută de regele Ferdinand și ostilitățile au fost reluate. Sfârșitul războiului aducea, pe
de-o parte, aproape 800 000 de morți, răniți și dispăruți, uriașe pierderi materiale, dar pe de altă parte, îndeplinirea
unui vis secular, acela de realizare a statului național unitar român sau România Mare, prin unirea Regatului cu
Basarabia, Bucovina și Transilvania.
 Campaniile din 1916 și 1917
Constantin Prezan

1916 - Operațiunile militare din Transilvania s-au dovedit un succes în primele luni, dar contraofensiva condusă de
generalul Erich von Falkenhayn a determinat retragerea armatei române pe linia Carpaților și apoi în zona Jiu. Sub
comanda generalului Eremia Grigorescu, sub deviza „Pe aici nu se trece!”, s-au apărat trecătorile Carpaților Orientali,
dar generalul Ion Dragalina nu a reușit să oprească înaintarea Puterilor Centrale spre București. După înfrângerea de la
Turtucaia și pătrunderea armatelor inamice prin sudul țării, la 23 noiembrie/6 decembrie 1916, Bucureștiul era ocupat.
În aceste momente dificile, s-a stabilit o capitală temporară la Iași, unde s-au retras administrația centrală, guvernul,
armata, familia regală și Parlamentul, iar tezaurul României a fost depus la cel mai apropiat aliat, adică Rusia.
Alexandru Averescu
1917 - În primăvara anului 1917, armata română a fost reorganizată, primind și sprijin militar francez prin intermediul
misiunii conduse de generalul Henri Berthelot. Campania din vara lui 1917 a fost un succes răsunător, în bătăliile de la
Mărăști, Mărășești și Oituz și a constituit un imbold pentru eliberarea țării de sub stăpânirea inamică.

Eremia Grigorescu

Harta participării României la Primul Război Mondial

 Informație

Primul Război Mondial reprezenta, pentru unele popoare

europene, prilejul de a-şi constitui state naționale. România a
intrat în război cu scopul îndeplinirii acestui ideal, care
presupunea eliberarea teritoriilor româneşti (locuite majoritar de
români) de sub dominația imperiilor vecine și unirea lor cu
România. România de astăzi este, în multe privințe, rezultatul
participării la acest război. Multe dintre statele europene de
astăzi au fost înfintate, pe criterii naționale, în urma Primului
Război Mondial.

Regele Ferdinand și regina Maria decorând militarii Trupele române trec Carpații
care au luptat la Mărășești
 Marea unire din 1918
Procesul de unire a provinciilor românești aflate până atunci sub stăpânire străină – Basarabia, Bucovina, Transilvania –
cu România (Vechiul Regat) s-a realizat în 1918. În cadrul fiecărei provincii istorice românești s-au ales instituții care să
coordoneze acțiunile unirii, iar reprezentanții fiecărei regiuni au pronunțat hotărârile de unire în cadrul unor adunări
reprezentative.
Basarabia - La 27 martie 1918, Sfatul Țării a votat unirea Basarabiei cu România. La 22 aprilie 1918, regele Ferdinand semna
decretul de promulgare a Actului Unirii Basarabiei cu România. Pentru administrarea provizorie a Basarabiei a fost desemnat
Consiliul Directorilor, până la preluarea acesteia de către guvernul de la Bucureşti.
Bucovina - La 28 noiembrie 1918 au început lucrările Congresului General al Bucovinei. Preşedintele Congresului a fost ales
Iancu Flondor, care a dat citire Moțiunii prin care se hotăra ,,Unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei
hotare, cu Regatul Romaniei.”
Transilvania C.N.R.C. a publicat la 7 noiembrie 1918 textul convocării la Alba Iulia a Adunării Naționale a românilor. La 1
decembrie 1918 s-a desfășurat Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, la care au participat 1228 de delegați și peste 100000
de persoane. Adunarea a fost deschisă de către Gheorghe Pop de Băsești, iar Rezoluția Unirii a fost prezentată de Vasile Goldiş.
Adunarea Națională de la Alba Iulia a adoptat rezoluția. Pentru conducerea Transilvaniei până la integrarea sa definitivă în statul
român s-au format: Marele Sfat Național cu rol legislativ și Consiliul Dirigent, forul executiv. La 24 decembrie 1918, regele
Ferdinand a emis decretul de unire.
 Marea unire din 1918
Unirea a fost un act de voință națională, iar participarea la Primul Război Mondial alături de Antanta a avut rolul
hotărâtor în recunoașterea actelor de unire din 1918. Regele Ferdinand I a devenit regele tuturor românilor și la 29 decembrie
1919 primul Parlament al României Mari a votat legile prin care era ratificată unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu
patria-mamă.
Pe plan internațional, actele de unire au fost recunoscute prin tratatele de pace încheiate în cadrul Conferinței de la
Paris (1919–1920): Tratatul de la Saint-Germain cu Austria (1919) recunoștea unirea Bucovinei cu România, Tratatul de la
Trianon cu Ungaria (1920) recunoștea unirea Transilvaniei cu România.
 Consecinlțele unirii
• La 1 Decembrie 1918 s-au pus bazele statului național unitar român, prin unirea provinciilor româneşti aflate sub dominație
străină, motiv pentru care, această zi este și Ziua Națională a României.
• Noua Românie se deosebea în chip fundamental de cea existentă înainte de 1914. Crescuse în primul rând ca întindere,
ajungând prin înglobarea Transilvaniei, Banatului, Basarabiei și Bucovinei de la 137.000 km la 295.049 km. Din punct de
vedere demografic, vechea unitate etnică era înlocuită cu o situație nouă, în care alături de romani coexistau și un procent
insemnat de alte naționalități. Conform statisticii din 1930, România Mare avea în acel an o populație de 18.057.028 de
locuitori, din care 71,9% români.
• După 1918, România și-a pierdut caracterul de țară de imigrație, numărul celor care plecau definitiv depaşindu-l acum pe al
celor care veneau să se stabilească.
• Din punct de vedere social, absorbirea noilor provincii nu a modificat în chip substanțial structura populației: în 1930
populația rurală reprezenta 78,9%, cea urbană 20, 1%.

Harta României dupa 1918