PRP CURS NR.

Noţiuni introductive în pediatrie.

Nou nascutul la termen si nou nascutul prematur
Creşterea şi dezvoltarea
Reflexe primitive si dobândite
 Noţiuni introductive in pediatrie
Pediatria este ramura medicinei consacrată copilului şi
bolilor sale.
Pediatria este ştiinţa care studiază, pe de o parte, evoluţia
creşterii şi dezvoltării copilului sănătos, iar pe de altă
parte, cauzele, formele şi tratamentul bolilor copilului.
Este specialitatea care tratează copilul de la existenta sa
intrauterină, în colaborare cu medicii obstetricieni, până la
vârsta adultă.
Puericultura este partea din pediatrie care studiază
creşterea şi dezvoltarea normală somatică şi psihică a
copilului. Ea reprezintă latura profilactică a pediatriei.
 Clasificarea nou-născuţilor
În funcţie de greutatea la naştere (G.N.) şi vârsta gestaţională (durata
sarcinii) (V.G.), nou-născuţii se clasifică astfel:
Nou-născut la termen: G.N. este cuprinsă între 3.000-3.500 g , iar V.G.
este de 38-42 săptămâni (9 luni).
Nou-născut dismatur: G.N. este mai mică de 2.500 g şi V.G. este de 38-
42 săptămâni.
Nou-născut prematur: G.N. este mai mică de 2.500 g şi V.G. este mai
mică de 37 săptămâni. În funcţie de greutate, există patru grade de
prematuritate: prematur gradul 1: G.N. este cuprinsă între 2.000-2.500
g; prematur gradul 2: G.N. este cuprinsă între 1.500-2.000 g; prematur
gradul 3: G.N. este cuprinsă între 1.000-1.500 g; prematur gradul 4:
G.N. este mai mică de 1.000 g.
Nou-născut postmatur: G.N. este normală, iar V.G. este mai mare cu
minim 7 zile (faţă de V.G. normală).
Scorul Apgar se calculează la 1 minut (când oferă informaţii despre starea nou-
născutului la naştere) şi la 5 minute (când oferă informaţii cu valoare de
prognostic) după naştere.
 Nou-născutul la termen
Nou-născutul prezintă diverse particularităţi morfologice şi
funcţionale:
Proporţia segmentelor corporale la naştere este următoarea:
capul reprezintă un sfert din lungimea totală; membrele
superioare sunt mai lungi decât membrele inferioare; trunchiul
este mai lung decât membrele inferioare.
Tegumentele au culoare roz. Sunt subţiri, determinând o
permeabilitate cutanată mare.
Capul are formă sferică. La nivelul cutiei craniene suturile
craniene sunt închise şi sunt prezente zone neosificate denumite
fontanele: fontanela anterioară şi fontanela posterioară.
 Nou-născutul la termen
Gâtul pare scurt, datorită poziţiei înalte a sternului şi a claviculelor
şi înclinării înainte a capului. Sunt prezente plici cutanate
transversale, datorită ţesutului celular subcutanat abundent.
Trunchiul la naştere are formă tronconică cu partea îngustă în sus,
odată cu declanşarea respiraţiei căpătând o formă globuloasă
(formă de “butoi”). Coastele sunt orizontale. Sunt prezente
areolele mamare de culoare roz (nepigmentate). Omoplaţii sunt
depărtaţi.
Coloana vertebrală nu prezintă nici o curbură.
Abdomenul este mare, globulos. Musculatura abdominală este slab
dezvoltată.
 Nou-născutul la termen
Membrele superioare sunt mai lungi decât cele inferioare.
La nivelul braţelor ţesutul celular subcutanat este bine
reprezentat.
Membrele inferioare sunt în semiflexie moderată abducţie şi
uşoară rotaţie externă:
 coapsele prezintă pliuri cutanate transversale, care trebuie să
fie simetrice.
 gambele sunt puţin mai scurte decât coapsele, deoarece
maleola externă este uşor ridicată.
 planta este aparent plană, deoarece bolta plantară este
mascată de ţesuturile moi care sunt bine reprezentate.
 Nou-născutul la termen
Aparatul cardio-vascular la naştere este complet format.
Frecvenţa cardiacă normală este de 120-140 bătăi/minut.
Aparatul respirator la naştere este complet format. Activitatea
respiratorie începe odată cu primul ţipăt. Respiraţia este de tip
nazal (caracteristic). Frecvenţa respiratorie normală are valori
cuprinse între 40-45 respiraţii/minut.
Aparatul digestiv la naştere este complet format. Eliminarea
meconiului (primul scaun) se produce în primele 24 de ore.
Aparatul urinar la naştere este complet format. Eliminarea primei
micţiuni are loc în primele 24 de ore.
Nou-născutul prezintă instabilitate termică, putând să îşi menţină
temperatura corporal centrală la valoarea normală de 37°C în
condiţiile mediului ambiant de 22°-26°C.
 Nou nascut prematur
Prematurul prezintă următoarele elemente caracteristice:
Tegumentele sunt foarte subţiri şi prezintă numeroase cute.
Ţesutul celular subcutanat este slab reprezentat, sau chiar
absent (în funcţie de gradul prematurităţii).
Musculatura este slab dezvoltată; tonusul muscular este
scăzut.
Capul reprezintă o treime din lungimea corpului; craniul este
incomplet osificat; faţa este ridată (aspect îmbătrânit)
deoarece nu a apărut ţesutul celular subcutanat la acest nivel.
Ombilicul este implantat mai aproape de simfiza pubiană.
Organele genitale: la fete labiile mari nu le acoperă pe cele
mici; la băieţi testiculii nu sunt coborâţi în scrot.
 Nou nascut prematur
Aparatul cardiovascular: hipotensiune arterială.
Aparatul respirator: este secretată o cantitate insuficientă de
surfactant; reflexul de tuse este absent; datorită imaturităţii
centrului respirator pot fi prezente frecvente crize de apnee.
Aparatul digestiv: capacitate gastrică redusă; absenţa reflexului
de supt şi a celui de deglutiţie (înghiţire) înaintea vârstei de
33-34 săptămâni gestaţionale; imaturitate a funcţiei hepatice.
Aparatul urinar: este prezent un deficit în eliminarea ureei,
clorurilor şi a fosfaţilor.
Prematurii, în majoritatea cazurilor, prezintă o poziţie în
extensie, datorită faptului că între lunile 7-9 de viaţă intrauterină
se fixează atitudinea în flexie a nou-născutului la termen.
Termoreglarea: prematurul are tendinţă marcată la hipotermie,
fiind necesară o temperatură a mediului ambiant de 24°-28°C.
Copilăria este reprezentată de perioada în care organismul creşte
şi se dezvoltă, aflându-se într-o evoluţie progresivă de la naştere
până la adolescenţă
 CREŞTEREA SI DEZVOLTAREA
Procesul de creştere se desfăşoară în stadii sau pusee de
creştere rapidă, între care există o creştere şi dezvoltare
mai uniformă, mai lentă, diferenţiindu-se următoarele
etape:
1. Perioada prenatală;
2. Perioada de la naştere la 2 ani;
3. Mica şi marea copilărie;
4. Pubertatea şi adolescenţa.
1.Perioada prenatală

În timpul primelor 3 luni de viaţă fetală, toate

sistemele se organizează şi se dezvoltă rapid, constituind
etapa de organogeneză; aceasta este perioada în care
factorii patologici de origine extrinsecă riscă cel mai mult
să producă malformaţii congenitale. La sfârşitul celui de-
al doilea trimestru de gestaţie fetusul atinge 70 % din
talia de la naştere şi abia 20 % din greutatea pe care o va
avea la termen, în schimb în trimestrul al treilea se va
produce o creştere rapidă, mai ales ponderală.
2. Perioada de la naştere la 2 ani
Această perioadă se caracterizează printr-o viteză de
creştere rapidă. Talia este la naştere de 50 cm, cu variaţii
între 49 până la 52 cm, cu un ritm ulterior rapid de
creştere, câştigul în primul an fiind de 22-24 cm, iar în al
doilea an de viaţă de 12 cm.
Greutatea reflectă starea de nutriţie, fiind un parametru
important al creşterii, normalul fiind cuprins între 2800-
3500 g; la 5 luni un sugar bine dezvoltat are de două ori
greutatea de la naştere, iar la 12 luni de trei ori greutatea
iniţială. Perimetrul cranian are o dezvoltare rapidă, mai
ales în primul an de viaţă (de la 35 la 47 cm, deci 12 cm.).
În cursul celui de-al doilea an perimetrul creşte abia 2-3
cm.
 Această creştere rapidă a perimetrului cranian este
dată de o dezvoltare rapidă a creierului.
Proporţiile copilului se schimbă deja la sfârşitul
perioadei de 2 ani, dar există încă diferenţe faţă de
copilul mare şi adult, atât prin craniul relativ mai mare,
cât şi prin scurtimea segmentului inferior, după cum
rezultă din măsurarea liniei ce uneşte marginea
superioară a simfizei pubiene de sol.
Primii dinţi (inclusivi medianii inferiori, apoi
superiori) apar către 5 luni, dar există fvrecvente
variaţii.
Vârsta apariţiei punctelor de osificare este mult mai
regulată comparativ cu erupţia dentară şi constituie
indicatorul cel mai bun al creşterii.
3. Mica şi marea copilărie
Se distinge convenţional mica copilărie de la 2-6 ani
(7) ani şi marea copilărie de la 6-7 ani la pubertate.
Aceşti ani se caracterizează prin creştere lentă, în
care proporţiile copilului se schimbă treptat. Astfel, la 4
ani copilul îşi dublează talia de la naştere şi depăşeşte
deci uşor 1 m. De la 4 ani până la începutul pubertăţii
câştigul statural normal este de 5-6 cm.
Curba ponderală urmează o evoluţie paralelă cu un
câştig anual de 1800-2500 g.
Punctele de osificare apar după o cronologie bine
definită. Erupţia cronologică a dinţilor definitivi începe
la 6 ani, prin molarul de 6 ani.
4. Pubertatea
Este precedată şi însoţită de un proces de creştere rapid;
pubertatea este caracterizată prin dezvoltarea organelor genitale şi a
caracterelor sexuale secundare, ajungându-se astfel în câţiva ani de
la copilărie la adolescenţă şi la vârsta adultă.
Această periodă de creştere rapidă debutează spre 11-12 ani la
fete şi la 12-13 ani la băieţi. Există însă variaţii mari de la un subiect
la altul privind acest proces de creştere care poate începe la unii
chiar la 9 ani, iar la alţii la 14 ani, de unde diferenţele de talie care
“intrigă” în special părinţii.
Talia suferă o creştere mult mai rapidă la fete decât la băieţi în
această perioadă, dar după pubertate fetele câştigă abia 3-5 cm.,
astfel încât în final înălţimea băieţilor este mai mare.
În acest timp se produc modificări osoase, în sensul maturaţiei
osoase şi biologice, în special în ceea ce priveşte caracterele sexuale
primare şi secundare.
 Factorii de care depinde creşterea şi dezvoltarea:
Aceşti factori se împart în: I. Factorii extrinseci
II. Factorii intriseci
I. Factorii extrinseci cei mai importanţi sunt doi:
 Alimentaţia;
Factorii socio-economici.
II. Factorii intrinseci sunt:
Factorii endocrini, din care amintim:
- Hormonul somatotrop
- Hormonii tiroidieni
- Androgenii
- Estrogenii
Factorii genetici.
 În practică, pentru a aprecia creşterea şi
dezvoltarea, se analizează succesiv principalele lor
elemente:
1. Creşterea staturală;
2. Creşterea ponderală;
3. Creşterea osoasă;
4. Creşterea psihomotrică.
În mod normal, aceşti patru parametri se
desfăşoară în paralel, ducând la o creştere
armonioasă. În patologie, dimpotrivă, pot exista pe
lângă o anomalie globală, diverse disociaţii conform
unei cauze declanşatoare.
1. Creşterea staturală trebuie judecată:
Pe plan cantitativ – prin măsurarea lungimei;
Pe plan calitativ – prin aprecierea maturaţiei.

Talia se apreciază în raport cu vârsta subiectului.

Redăm câteva exemple:
50 cm. la naştere După vârsta de 2 ani se poate aplica
75 cm. la 1 an formula lui Geldrich:
1 m. la 4 ani talia = 5x + 80 cm.,
1,25 m. la 8 ani în care x = vârsta în ani
1,50 m. la 13 ani
 Mai corect, aprecierea creşterii în lungime se face
după tabelele de referinţă pe sexe, aşa cum sunt
tebelele lui Engelbach-Wilkins-Lelong sau metoda
lui Sempe.
În cursul creşterii se produc aşa cum s-a amintit,
schimbări ale diverselor proporţii ca urmare a
procesului de maturaţie. În funcţie de vârstă, este
vorba de o maturaţie somatică, iar în funcţie de sex,
de o maturaţie sexuală.
Maturaţia somatică se apreciază prin modificarea
raportului între segmentul inferior şi segmentul
superior:
 la nou-născut “trunchiul” este de două ori mai lung
decât membrele inferiore, aşa încât SI/SS= 0,50-
0,60
 la 10 ani raportul este egal cu 1
 raportul se inversează la adult aşa încât SI/SS  1
2. Creşterea ponderală
Există obiceiul de a aprecia greutatea în raport cu
vârsta, ceea ce este de fapt o eroare, greutatea fiind
necesar să se raporteze la talie. Orientativ, greutatea se
apreciază astfel:
 între 2800-3500 g la naştere;
 în primele zile de viaţă există o scădere fiziologică în
greutate de 5-8 %, maximum 10 %, datorată: unor
aporturi insuficiente impuse de necesitatea unei
alimentaţii progresive pe de o parte, precum şi prin
pierderile excesive de meconiu – primul scaun al nou-
născutului – şi de apă, cu apariţia unui bilanţ negativ;
 în primele 3 luni creşte 750 g/lună; în următoarele 3
luni câte 500 g/lună; în ultimele 6 luni ale primului an
de viaţă câte 250 g/lună, astfel încât la 1 an copilul
cântăreşte de 3 ori greutatea de la naştere;
 la vârsta de 2 ani copilul atinge greutatea de 12 Kg;
 după vârsta de 2 ani se aplică orientativ formula: 2x
+ 8 (9) (în care x = vârsta în ani), astfel încât la 4
ani are greutatea de 16 Kg; la 6 ani are greutatea de
20 Kg; la 10 ani are greutatea de 28-30 Kg.
3. Creşterea osoasă:
Se apreciază:
 la început prin apariţia punctelor de osificare;
 apoi, mai târziu, prin sutura diafizo-epifizară.
Creşterea osoasă se judecă în raport cu vârsta
subiectului. Există tabele folosite de pediatri şi
radiologi care apreciază numărul punctelor de
osificare pe ani de vârstă. Precizăm doar că:
 la naştere nu există puncte de osificare carpiene şi
nici un punct la nivelul membrelor superioare;
 la nivelul membrelor inferioare există 2 puncte la
genunchi (femur, tibie), un punct la nivelul tarsului
(cuboidului) pe lângă astragal şi calcaneu;
 la un an există 3 puncte carpiene.
 În mod obişnuit, la acest subcapitol se discută şi
cronologia erupţiei dentare: dentiţia temporară sau
de lapte care apare la 6 luni cuprinde 20 de dinţi:

MCI ICM
2 12 212
= 20
2 12 212
sau 8 I, 4 C, 8 M.
Ordinea de apariţie obişnuită a primilor dinţi de
lapte este: 2 incisivi inferiori, 4 incisivi superiori; 2
incisivi inferiori laterali, apoi molarii şi caninii.
O regulă simplă permite de a reţine numărul de
dinţi pe care trebuie să-I posede copilul la o vârstă
dată: un copil normal ar trebui să aibă atâţia dinţi cât
rezultă din diferenţa dintre numărul lunilor minus 6.
 Exemplu: la 10 luni, 10 – 6 = 4 dinţi minimum;
la 20 luni, 20-6=14 dinţi, etc.
Dentiţia definitivă (permanentă) cuprinde 32 de
dinţi. Schimbarea dinţilor începe în jurul vârstei de
6 ani:

ICPM ICPM
3 212 212 3
= 32
3 212 212 3
4. Dezvoltarea psihomotorie a sugarului
Cele mai importante repere ale dezvoltării:
 la 2 luni:
- începe să urmărească cu privirea;
- zâmbeşte motivat;
- răspunde la o stimulare auditivă;
- ridică capul “pus” pe partea ventrală.
 la 3 luni:
- îşi “ţine” bine capul, dacă este solicitat;
- dispariţia reflexelor primare (reflexele arhaice);
- începe să-şi “descopere” mâinile;
- priveşte un obiect pe care i-l punem în mână şi-l duce la
gură.
la 4 luni:
- prinde voluntar;
- râde.
Dezvoltarea psihomotorie a copilului
 la 6 luni:
- îşi ţine capul în orice poziţie;
- dispare cifoza (dacă persistă, este semn de rahitism);
- îşi îndreaptă mâinile spre o persoană simpatică;
- dispare hipertonia membrelor;
- sesizează cu privirea, rapid, obiectele cunoscute;
- “gângureşte”;
- diferenţiază mama de alte persoane.
 la 9 luni:
- trece spontan din decubit dorsal în decubit ventral;
- se sprijină în mâini sau în genunchi;
- are tendinţa să se ridice în picioare;
- monosilabiseşte: Ma, Pa, Ta, etc.
 la 12 luni:
- merge de-a lungul mobilei, susţinându-se;
- trage obiectele de pe masă şi se amuză, aruncându-le pe jos;
- spune cel puţin Mama, Tata.
la 15 luni:
- merge singur (deseori mult mai devreme);
- pune 2 cubuiri, unul deasupra celuilalt;
- arată cu degetul;
- bea singur din biberon.
la 18 luni:
- urcă treptele ţinut de o mână;
- pune mai multe cuburi unul deasupra celuilalt;
- spune câteva zeci de cuvinte.
la 21 luni:
- poate da cu piciorul în minge;
- aliniază mai multe obiecte;
- face primele propoziţii din 2-3 cuvinte;
- cere să facă “pipi” şi începe să pretindă oliţa.
la 24 de luni:
- urcă şi coboară singur scările;
- spune cum îl cheamă;
- participă tot mai mult la problemele anturajului.
 Reflexele primitive: Reflexul Moro:
Poate fi provocat prin mişcarea suprafeţei de sprijin (tragerea
de marginile scutecului), nou-născutul fiind în decubit dorsal.
Se produce în doi timpi: în primul timp are loc abducţia şi
extensia membrelor superioare cu deschiderea palmelor şi
extensia degetelor, concomitent cu flexia membrelor
inferioare; în al doilea timp este executată flexia membrelor
superioare cu aducerea lor la piept şi strângerea pumnilor,
concomitent cu extensia membrelor inferioare.
Dispare la vârsta de 3-4 luni (Bobath a demonstrat existenţa
lui chiar până la vârsta de 6 luni, dar cu condiţia ca în
ultimile 2 luni să fie doar schiţat).
 Reflexele primitive
Reflexul de prindere:
Poate fi provocat prin apăsarea cu degetul examinatorului
(sau orice alt obiect) în palma nou-născutului de la
marginea sa cubitală spre police, producându-se flexia
tuturor degetelor copilului cu prinderea „obiectului” între
ele.
Dispare la vârsta de 3 luni.
 Reflexele primitive

Reflexul de deschidere a mâinii:

Dacă pe mâna strânsă („în pumn”) a nou-născutului se
execută o atingere uşoară pe marginea ei cubitală, se
obţine deschiderea acesteia.
Acest reflex este prezent numai în prima lună de viaţă.
 Reflexele primitive
Reflexul punctelor cardinale:
Poate fi provocat în mai multe feluri. În toate cazurile, vârful limbii se va
îndrepta către locul stimulat:
dacă este atins cu degetul colţul gurii nou-născutului, buza inferioară se
lasă spre partea respectivă; dacă degetul care atinge alunecă uşor spre
lateral, nou-născutul va întoarce capul după el;
dacă se execută o atingere pe mijlocul buzei superioare, se obţine
ridicarea acesteia; dacă degetul alunecă uşor spre nas, se produce extensia
capului;
dacă se execută o atingere pe mijlocul buzei inferioare, se produce
coborârea acestei; dacă degetul se mişcă spre bărbie, se provoacă flexia
capului şi deschiderea gurii.
Dispare la vârsta de 2 luni
 Reflexele primitive
Reacţia de supt:
Poate fi provocată prin introducerea degetului
examinatorului (sau orice alt obiect) între buzele nou-
născutului, astfel obţinându-se contracţia buzelor şi a
obrajilor asociată cu mişcări ale maxilarelor caracteristice
suptului.
Dispare în cursul lunii a 3-a (după această vârstă suptul
nu mai este un gest reflex).
 Reflexele primitive
Reflexul tonic asimetric al gâtului:
Poate fi provocat prin înclinarea laterală a capului nou-
născutului, poziţionat în decubit dorsal, obţinându-se
flexia membrelor de partea opusă înclinării.
Dispare la vârsta de 2 luni.
 Reflexele primitive
Reacţia de ortostatism (reacţia pozitivă de sprijin):

Dacă nou-născutul este susţinut de sub axile în

ortostatism, fără contact al plantelor cu masa de
examinare, se produce o extensie progresivă a
membrelor inferioare.
Dispare spre luna a doua.
 Reflexele primitive

Mersul automat:
Dacă nou-născutul este susţinut în ortostatism cu
plantele în contact cu un plan dur şi i se imprimă o
uşoară mişcare de împingere înainte, va executa câţiva
paşi cu un ritm regulat şi cu un rulaj corect al
piciorului.
Dispare la sfârşitul primei luni.
 Reflexele primitive
Reflexul de păşire peste obstacol:
Se produce în doi timpi: în primul timp dacă nou-născutul
este susţinut de sub axile în ortostatism, lângă marginea
mesei şi faţa dorsală a unui picior este atinsă de masă, se va
produce flectarea membrului inferior respectiv şi suirea lui
pe masă; în al doilea timp se va produce extensia membrului
inferior respectiv cu sprijin complet pe plantă, aducerea
celuilalt membru inferior pe masă şi apoi mers automat.
Apare după a zecea zi de viaţă (este singurul reflex arhaic
care nu este prezent la naştere) şi dispare în cursul lunii a
doua.
Reflexe dobândite
Reflexului Landau:
dacă din decubit ventral sugarul este ridicat fiind
susţinut cu o mână sub torace sau abdomen, el îşi va
extinde complet coloana vertebrală (deci capul va fi
ridicat); dacă din această poziţie examinatorul va
produce o flexie a capului, tonusul de extensie dispare
imediat şi sugarul se transformă „într-o păpuşă de
cârpă”. Acest reflex apare în luna a patra şi dispare în
luna a 15-a.
 Reflexe dobândite
Reflexul de „pregătire pentru săritură” (sau
reflexul „de paraşută”), considerat al treilea moment
de referinţă în dezvoltarea motorie.
Poate fi provocat în două moduri: prin înclinarea
bruscă înainte a sugarului care este susţinut în
ortostatism sau prin ridicarea sugarului din decubit
ventral şi legănare înainte şi în jos ca „un planor”; în
ambele cazuri se produce extensia tuturor segmentelor
membrelor superioare şi abducţia degetelor. Reflexul
de „pregătire pentru săritură” este un reflex de apărare,
persistând toată viaţa.
 GIMNASTICA PROFILACTICĂ BEBELUSI
Exercitii pentru membrele inferioare
Foarte importante sunt miscarile de rotatie ale labei piciorului. Se cuprinde gamba
copilului cu o mana, iar cu cealalta laba piciorului, care se va roti usor in ambele sensuri.
8-10 miscari pentru fiecare picior sunt suficiente.
Cuprinzand cu mainile ambele gambe ale copilului, de data aceasta se realizeaza intr-un
ritm lent felxia si extensia membrelor inferioare, exercitand si o presiune usoara a
coapselor pe abdomenul bebelusului, obtinand astfel si masajul musculaturii in aceasta
regiune.
- Urmeaza apoi miscarile de flexie si extensie din articulatia soldului. De asemenea, se
cuprind gambele cu mainile si se flecteaza membrele inferioare din articulatia soldului,
tinand in extensie pe cat posibil, genunchii copilului.
 GIMNASTICA PROFILACTICĂ BEBELUSI
Exercitii pentru membrele superioare
Ca si la picioare, se incepe cu miscari de rotatie ale mainilor. Se cuprinde cu mana
stanga antebratul copilului, iar cu dreapta se prind degetele si palma. In aceasta
pozitie se executa 8-10 miscari de rotatie pentru fiecare mana, in ambele sensuri.
Urmeaza apoi exercitiile pentru brate. Bratele bebelusului se dirijeaza lateral,
urmarind planul mesei, in sus pe langa corp.
Un alt tip de exercitiu care solicita muschii bratelor si cei ai toracelui, presupune
incrucisarea bratelor. Executia este simpla. Bratele se intind lateral, urmarind linia
umerilor, dupa care se aduc in fata si se incruciseaza deasupra pieptului.
 GIMNASTICA PROFILACTICĂ
BEBELUSI
Exercitii pentru tonifierea musculaturii abdominale:

Se mentioneaza faptul ca acestea se aplica abia dupa luna a

5-a.

- Copilul, care este culcat pe spate, se aduce in pozitie

sezanda, tras usor de brate pentru a i se ridica intai
trunchiul. Pozitia se mentine cateva secunde, apoi se
aseaza din nou in cea orizontala.
 GIMNASTICA PROFILACTICĂ BEBELUSI
Exercitii pentru tonifierea muschilor spatelui

De asemenea acestea se cultiva dupa varsta de 5 luni.
- Bebelusul culcat pe abdomen, se prinde de articulatia mainilor
si partial de antebrate, apoi i se ridica trunchiul la o distanta de
20-25 de centimetri de planul mesei pe care este asezat. Se
mentine astfel cateva momente, dupa care se readuce lent in
pozitia anterioara.
- La fel, pentru tonifierea muschilor spatelui foarte eficient este
si urmatorul exercitiu: culcat pe abdomen, bebelusul este prins
de piciore si ridicat prin extensie. Se mentine astfel, cu bazinul
ridicat, cateva momente dupa care se revine la pozitia initiala.
 GIMNASTICA PROFILACTICĂ
BEBELUSI
Exercitii pentru intarirea muschilor trunchiului

Este recomandat bebelusilor care au trecut de 9 luni .

- Este un exercitiu foarte cunoscut, care adesea face parte din jocurile copiilor si anume
"roaba". Prins cu mana stanga de gleznele ambelor picioare si cu cea dreapta aplicata pe
torace, copilul se sprijina si eventual mai tarziu, se deplaseaza, pe ambele brate.
Acestea i se intaresc si nu va mai fi nevoie sa fie sustinut de trunchi.
- Exercitiul "puntea" sau "podul" este de asemenea eficient in intarirea muschilor
trunchiului si membrelor inferioare. Copilul sta culcat pe spate.
Cu o mana i se sprijina picioarele, cuprinzandu-i ambele glezne si apasandu-i-le pe
suprafata mesei. Cu cealalta mana, introdusa sub spate, i se va ridica trunchiul deasupra
planului mesei suport, lasandu-i insa capul sprijinit pe masa.
Se realizeaza o arcuire a trunchiului si are drept efect, printre altele, intarirea muschilor
cefei si flexibilizarea coloanei.
GIMNASTICA PROFILACTICĂ
BEBELUSI

Exercitii pentru stimularea copilului sa se ridice in

picioare
- Din pozitia culcat pe spate, bebelusul este ridicat in
pozitie sezanda, prins de glezne si cu genunchii flexati, apoi
tras de articulatiile mainilor in sus. Copilul se propteste in
mod reflex in talpi, isi intinde corpul si se ridica in picioare.
Apoi cu mainile si picioarele stranse, bebelusul este readus
in pozitie sezanda dupa care iarasi ridicat. Exercitiul se
repeta astfel de cateva ori.
O zi frumoasă!