Imperiul Rus în prima jumătatea a

secolului al XIX-lea.
 Alexandru I al Rusiei  a domnit între 1801 și 1825), s-a
suit pe tron ca urmare a uciderii tatălui său, Pavel I.
Interesul lui Alexandru nu a fost centrat pe politica
internă, ci pe cea externă, în mod particular în
problemele conflictului cu Napoleon. Temându-se de
ambițiile expansioniste ale lui Napoleon și de creșterea
puterii Franței, Alexandru s-a alăturat Marii Britanii și
Austriei în lupta împotriva noii amenințări, iar, după
încheierea victorioasă a 
războiului ruso turc din 1806-1812, a ocupat Basarabia.
 Rezistența îndârjită a rușilor, care
proclamaseră 
deslănțuirea Războiului pentru Apărar
ea Patriei
, combinată cu temperaturile extrem
de scăzute ale iernii rusești și cu 
tactica pământului pârjolit a dus până
în cele din urmă la înfrângerea
dezastruasă a francezilor. Mai puțin de
30.000 de francezi s-au mai întors în
patrie.
 În vreme ce francezii se retrăgeau,
rușii i-au urmărit prin toată 
Europa Centrală și Occidentală, până
la porțile Parisului. După ce Napoleon
a fost învins, Alexandru a devenit
cunoscut drept salvatorul Europei și a
jucat un rol hotărâtor în redesenarea
hărții politice continetale în timpul 
Congresului de la Viena din 1815.
 Istoricii sunt în general de acord că mișcările
revoluționare au apărut în timpul domniei lui Alexandru
I. Tinerii ofițeri ruși care au prticipat la urmărirea oștilor
napoleoniene prin vestul Europei se întorseseră în Rusia
plini de idei revoluționare: drepturile omului, 
guvernare reprezentativă și democrație, abolirea 
iobăgiei și chiar răsturnarea pe cale revoluționară a
țarului. Mai multe organizații secrete se pregăteau de
revoltă în momentul în care, pe neașteptate, țarul a
murit în 1825.
 După moartea lui Alexandru I, problema succesiunii a fost cea
care a captat atenția tuturor. 
Marele Duce Constantin Pavlovici al Rusiei a renunțat la
drepturile sale de succesiune la tron. Un grup de apoximativ
3.000 de ofițeri a refuzat să jure credință noului țar, fratelui lui
Alexandru, Nicolae I, proclamând loialitatea lor numai la ideea
de constituție. Acest eveniment a apărut în decembrie 1825, iar
revelii au fost numiți de aceea decembriști. Țarul Nicolae a
zdrobit ușor revolta ofițerească, decembriștii care mai scăpaseră
cu viața au fost arestați și exilați în Siberia.
Până la un punct, decembriștii au acționat în tradiția
numeroaselor revoluții de palat, care voiau să-și plaseze pe
tronul imperiului propriul candidat. Dar datorită faptului ca
decembriștii doreau și punerea în practică a unui program politic
liberal, revolta lor a fost considerată începutul unei mișcări
revoluționare. Revolta decembristă a fost prima breșă dintre
guvernare și elementele liberale, ruptură care se va lărgi în mod
constant.
 Constitutia lui Pestel
În 1823, a fost adoptat programul Societății de Sud, întocmit de Pavel Pestel.
Acesta conținea pe scurt următoarele puncte:
*Rusia ar trebui să devină o republică, unită și indivizibilă, formată din 10
districte. Administrarea de stat va fi efectuată de Camera Poporului (legislativ)
și Duma de Stat (executiv).
*În rezolvarea problemei iobăgiei, Pestel a propus desființarea ei imediată,
împărțind pământul în două părți: pentru țărani și pentru moșieri. Se
presupunea că acesta din urmă îl va închiria pentru agricultură.
*Toți oamenii țării se numesc cetățeni, sunt egali în fața legii. Au fost
declarate libertățile personale și inviolabilitatea persoanei și domiciliului.
*Țarismul nu a fost categoric acceptat de Pestel, așa că a cerut distrugerea
fizică a întregii familii regale.
 Constituția lui Nikita Muravyov a inclus următoarele poziții:
*Rusia trebuie să devină o monarhie constituțională: ramura legislativă este
Duma Supremă, care este formată din două camere; executiv – împăratul
*Odată cu desființarea iobăgiei, pământul moșierilor ar trebui lăsat
proprietarilor, iar țăranii - parcelele lor, plus adăugați 2 deseatine (1
deseatină=1,09 ha) la fiecare casă.
*Dreptul de vot este rezervat numai proprietarilor de terenuri. Femeile,
nomazii și neproprietarii s-au ținut departe de el.
*A desființa instituția moșiilor, a echivala pe toți cu un singur nume: cetățean.
Sistemul judiciar este unul pentru toți. Muravyov era conștient că versiunea
sa a constituției va întâmpina o rezistență acerbă, așa că a prevăzut
introducerea ei cu ajutorul armelor.
 Nicolai I Pavlovici a fost împăratul Rusiei din 1825 până la
moartea sa din 1855.
Lui Nicolae îi lipsea cu desăvârșire deschiderea spirituală și
intelectuală a fratelui său. El considera că rolul său ca țar era
unul de autocrat care își conduce poporul prin orice mijloace
găsește de cuviință. Având experiența tristă a 
revoltei decembriștilor, Nicolae I era ferm hotărât să țină sub un
control strict societatea rusă. Poliția secretă, așa numita 
Secția a treia, controla o rețea uriașa de spioni și informatori.
Asupra sistemului de învățământ, presei și asupra oricărei
manifestări a vieții publice era exercitată o cenzură strictă.
 Accentul pus la nivel oficial pe naționalismul rusesc a
contribuit la deschiderea unei dezbateri asupra locului
Rusiei în lume, sensului istoriei și a viitorului țării. Un
grup, cel al "occidentaliștilor", credeau că Rusia a rămas
înapoiată și primitivă și nu poate progresa decât printr-
un proces mai amplu de europenizare. Alt grup, cel al 
slavofililor, proslăveau cu entuziasm slavii, cultura și
tradițiile lor și nu-și ascundeau dezaprobarea pentru
opiniile occidentaliștilor și pentru cultura și obiceiurile
vesticilor.
 În politica externă, Nicolae I a acționat ca gardian
împotriva revoluțiilor. Ofertele lui de reprimare a
revoluțiilor europene, acceptate în câteva cazuri, i-au
adus porecla de "jandarm al Europei". În 1830,
polonezii din teritoriile poloneze ocupate de Rusia s-au
revoltat. Țarul Nicolae a reprimat rebeliunea, a abrogat
constituția poloneză și a transformat Polonioa într-o 
gubernie – provincie a imperiului. În 1848, când Europa
a fost zguduită de o serie de revoluții, Nicolae I a fost
vârful de lance al reacțiunii. În 1849, el intervenit în
ajutorul Habsburgilor și i-a ajutat să reprime revoluția
din Ungaria și, de asemenea, a silit Prusia să nu accepte
o constituție liberală. Deoarece ajutase forțele
conservatoare să îndepărteze spectrul revoluțiilor,
Nicolae părea că domină întreaga Europă
 Dominația rusească s-a dovedit până în cele din urmă iluzorie. În vreme ce Nicoale se
străduia să mențină status quo-ul în Europa, el a adoptat o poziție foarte agresivă la
adresa Imperiului Otoman. Țarul urmărea rezolvarea a ceea ce era denumită 
Problema orientală, încercând împărțirea Imperiului Otoman și stabilirea unui
protectorat asupra populației ortodoxe din Balcani, care era în acele timpuri (anii 1820
) în cea mai mare parte sub controlul otomanilor. Rusia a dus un război victorios
 împotriva turcilor în 1828 – 1829. În 1833, Rusia a negociat cu turcii 
tratatul de la Unkiar-Skelessi. Puterile europene au crezut în mod greșit că tratatul
conținea o clauză secretă care i-ar fi asigurat Rusiei dreptul de a traversa cu vase de
război strâmtorile Bosfor și Dardanele. Prin Convenția de la Londra asupra strâmtorilor
 din 1841, puterile europene asigurau controlul otomanilor asupra strâmtorilor și
interziceau tuturor națiunilor, inclusiv Rusiei, să trimită vase de război prin Bosfor și
Dardanele.
Strâmtoarea Bosfor
Strâmtoarea Dardanele
 Bazându-se pe rolul pe care-l avusese în reprimarea revoluțiilor
din 1848 și crezând în mod eronat că are sprininul diplomatic
britanic, Nicolae a amenințat încă o dată Imperiul Otoman, care
a declarat război Rusiei în 1853. Temându-se de posibilitatea
unei victiorii rusești, Regatul Unit și Franța s-au alăturat în 1854
 turcilor în ceea ce avea să fie cunoscut ca Războiul Crimeii. 
Austria a oferit sprijin diplomatic otomanilor, iar Prusia a rămas
neutră, lăsând Rusia fără aliați pe continent. Aliații europeni au
debarcat în Crimeea și au asediat baza militară puternic
fortificată de la Sevastopol. După un asediu de un an de zile,
Sevastopolul a căzut, demonstrând incapacitatea rușilor de a-și
apăra propriile fortificații. Nicolae I avea să moară mai înainte de
căderea Sevastopolului, dar înainte de acest moment devenise
coștient de neputința regimului său. Rusia se confrunta cu două
opțiuni: ori iniția reforme profunde, ori era în primejdie să-și
piardă statutul de mare putere europeană.
 Temă pentru acasă
1. de citit tema 24 (pagina 74-77)
2. de citit studiu de caz, p.77 și de
răspuns la întrebare
3. analizează, p.77