Sunteți pe pagina 1din 42

Fiziologia digestiei

• Digestia – totalitatea fenomenelor mecanice, chimice şi


fizico-chimice, care asigură transformarea, transportul şi
absorbţia substanţelor alimentare pentru asimilarea lor de
către organism
Clasificarea digestiei:
1. după geneza enzimelor
- Autolitică – sub acţiunea enzimelor ce se conţin în alimentele
îngerate
- Simbiotică – sub acţiunea microflorei intestinale
- Proprie – sub acţiunea enzimelor tractului gastrointestinal
2. după localizarea hidrolizei
- cavitară - în cavităţile tractului digestiv
- parietală: intracelulară – în vacuolele digestive sub acţiunea
enzimelor lizizomale ale enterocitelor
membranară – sub acţiunea enzimelor absorbite
pe suprafaţa membranelor enterocitelor
Funcţiile tractului
digestiv
DIGESTIVE NEDIGESTIVE
• Hidroliza substanţelor • Endocrină-secreţia
nutritive hormonilor tisulari ai TGI
• Transportul substanţelor • Excretorie – elimenarea
nutritive produşilor metabolici
• Secretorie – secreţia • Dezintoxicare – inactivarea
sucurilor digestive toxinelor
• Motorie – prelucrarea şi • Eritropoietică – absorbţia Vit
propulsarea hranei B12, acidului folic.
• Absorbţia – trecerea • Imună – rezistenţa imună
substanţelor hidrolizate în nespecifică.
patul sangvin şi limfatic
Digestia în cavitatea
bucală
Digestia bucală este etapa buco-faringo-esofagiană a
digestiei şi include:
• Masticaţia
• Salivaţia
• Formarea bolului alimentar
• Deglutiţia
Secreţia salivară
Saliva este secretată de 3 perechi de glande salivare şi
multiple glande exocrine mici localizate în mucoasa bucală

1. Glandele parotide – de tip seros ( conţin multă ptialină)


2. Glandele submandibulare – de tip mixt
3. Glandele sublinguale – de tip mucos ( conţin mucină cu rol
de lubrifiere)
Constantele şi compoziţia

salivei
Lichid incolor, opalescent 2. Neproteice:
• Cantitatea 800-1500 ml aminoacizi
• pH - 6,0-7,4 ureia, ac. uric
• Densitatea 1,003-1,008 creatinina
• Temperatura de îngheţare amoniac (NH3)
-0,20C; -0,40C
COMPOZIŢIA ENZIMELE SALIVARE
• Apă – 99,4%
• Reziduu uscat – 0,6% din - Alfa-amilaza (ptialina) –
care: hidrolizează amidonul în
- sub.anorganice(0,2%): dextrine
compuşi ai K+;Na+;Cl-; - Lipaza salivară - activă
bicarbonaţi; fosfaţi numai la noi-născuţi,
- sub. organice: (0,4%) hidrolizează grăsimile
laptelui
1. Proteice: - Lizozima – rol batericid,
mucină, distruge capsula
epiteliu, glicozidică a microbilor
proteine, - Kalikreina – enzimă
enzime. proteolitică
Reglarea secreţiei salivare
Secreţia salivară poate fi declanşată pe cale reflexă:
1. reflex-condiţionată- de stimuli vizuali, olfactivi, aducere
aminte despre alimente
2. Reflex-necondiţionată- la stimularea mecanică a receptorilor
tactili sau chimică a receptorilor gustativi din mucoasa bucală
şi linguală
Calea aferentă senzitivă a acestui reflex este constituită
din:
• ramurile senzitive ale n. glosofarigian –de la receptorii de pe
partea posterioară a limbii, ce transmit informaţia spre nucleul
salivar inferior
• ramurile senzitive ale n. facial – de la receptorii de pe partea
anterioară a limbii care se termină pe nucleul salivar superior
Centrul salivar -este localizat la nivelul joncţiunii bulbo-pontine,
pote fi stimulat sau inhibat de impulsurile sosite din tractul
solitar şi din alţi centri ai SNC
Calea eferentă a acestui reflex include inervaţia simpatică
şi parasimpatică a glandelor salivare
Reglarea secreţiei
salivare
Efectele simpaticului şi pasimpaticului
asupra secreţiei salivare
• Stimularea fibrelor postganglionare
parasimpatice (colinergice) provoacă un
răspuns salivar rapid, cu o salivă
abundentă, fluidă, cu o cantitate mică de
enzime.
pilocarpina (parasimpatotrop)- măreşte secreţia salivară
atropina (parasimpatolitic) – reduce secreţia salivară
• Stimularea fibrelor postganglionare
simpatice (adrenergice) determină apariţia
tardivă a unei salive în cantitate mică,
vîscoasă, bogată în enzime
Motilitatea în cavitatea
bucală
• Masticaţia – prin intermediul dinţilor,limbii şi
muşchilor masticatori (inervaţi de ramura motorie a
n.V cranian) asigură prelucrarea mecanică a hranei
• Deglutiţia – propulsarea bolului alimentar din
cavitatea bucală prîn faringe şi esofag în stomac
Etapele deglutiţiei:
1. Etapa bucală (voluntară) – coincide cu propulsarea
bolului alimentar spre rădăcina limbii. Mişcările
contractile ale limbii asigură împingerea bolului spre
rădăcina ei, care se ridică şi î-l împinge în faringe.
2. Etapa faringiană (involuntară) – trecerea bolului
prin faringe; epiglota coboară în jos şi închide
laringele.
3. Etapa esofagiană (involuntară) – contracţia
peristaltică esofagiană propulsează bolul spre stomac
în 5-10 sec.
Secreţia gastrică
Sucul gastric este secretat de glandele exocrine
stomacale constituite din 3 tipuri de celule:
1. Celule mucoase (pe toată suprafaţa
stomacului) – secretă mucină
2. Celule parietale (predominant în glandele
fundice) – secretă acid clorhidric HCl
3. Celule principale (în corpul stomacului) –
secretă pepsinogen şi renina gastrică

În regiunea antrală a stomacului se află


glandele endocrine constituite din celulele G
care secretă hormonul gastrina, celulele D
care secretă somatostatina şi alte celule
endocrine ce secretă serotonină, histamină
Constantele şi compozişia sucului
gastric
Cantitatea -1500ml
Densitatea 1,002-1,009
pH 0,9-1,5 (la copii- 5,8-4,4)
COMPOZIŢIA
Apă – 99%
Substanşe solide – 1%, din care:
Sub. Anorganice- 0,6%: cationi: Na+, K+ ,Mg+2
anioni: Cl-, HPO4-2 , SO4-2
HCl
Sub. Organice – 0,4%: mucină, enzime
Factorul intrinsec Kastl – este secretat de glandele
fundice, reprezintă o mucoproteină, favorizează absorbţia
vitaminei B12 necesară eritropoezei, lipsa acestui factor este
cauza apariţiei anemiei pernicioase (B12 -dificitară)
Enzimele sucului gastric
1. Pepsinogenul forma inactivă a pepsinei, se
activează la pH acid, scindează proteinele
până la polipeptide
2. Catepsina - participă la digestie în mediu
slab acid, hidrolizează proteinele la sugari
3. Labfermentul (renina gastrică) – produce
coagularea laptelui prin precipitarea
cazeinogenului solubil în prezenţa Ca+2
4. Lipaza gastrică-activă la copii, acţionează
asupra trigliceridelor
5. Gelatinaza – scindează gelatina
6. Lizozimul – scindează glucidele
Rolul acudului clorhidric
• Asigură aciditatea totală a sucului gastric
• Asigură activarea enzimelor digestive –
trecerea pepsinogenului în pepsină.
• Crează mediul optim de activitate a
pepsinei.
• Asigurară motilitatea tractului gastro-
duodenal şi evacuarea chimului în
duoden.
• Denaturează proteinele,facilitând astfel
scindarea şi absorbţia lor ulterioară.
• Acţiune bactericidă.
• HCl activează secretina astfel stimulînd secreţia

pancreatică
Reglarea secreţiei gastrice
Sucul gastric se secretă aproape continuu, şi pota fi stimulat sau
inhibat de influenţe nervoase sau umorale

Reglarea neuro-umorală a secreţiei gastrice decurge în 3 faze:


1. Faza cefalică – se realizează prin mecanisme:
Reflex condiţionate – declanşată de stimuli vizuali, olfactivi, auditivi
aducere aminte despre alimente, cronologia orelor de masă
Reflex-necondiţionate- declanşată de stimularea mecanică a
receptorilor tactili sau chimică a receptorilor din cavitatea
bucală, de masticaţie şi deglutiţie

2. Faza gastrică – debutează odată cu pătrunderea alimentelor în


stomacc, durează 3-4 ore, se realizează prin:
Mecanism nervos – pe cale vagală impulsurile de la receptorii gastrici
ajung la nucleul vagal bulbar, care eferent stimulează secreţia
glandelor parietale
Mecanism umoral – este asigurat de:
• Acetilcolina- stimulează secreţia pepsinei şi factorului intrisec în
sucul gastric şi secreţia gastrinei
• Gastrina- stimulează secreţia ionilor de H+, pepsinei, factorului
intrisec şi motilitatea gastrică.
• Histamina - stimulează secreţia ionilor de H+ şi volumul SG

3. Faza intestinală - stimularea sau inhibarea secreţiei sucului


gastric are loc prin:
• Mecanism nervos – stimulator, la pătrunderea chimului în
duoden,pe cale vagală este stimulată secreţia gastrică
• Mecanism umoral – stimulator/inhibitor:
1. gastrina intestinală – stimulează secreţia acidă a stomacului
2. enterogastronul - inhibă secreţia gastrică
3. bombezina - stimulează secreţia acidă a stomacului
4. motilina - stimulează secreţia acidă a stomacului
5. secretina - inhibă secreţia gastrică
6. VIP (peptid vasoactiv) - inhibă secreţia gastrică
Functiile ficatului:
• Rezervor saguin
• Secreţia bilei
• Neutralizarea substanţelor toxice de
origine endo- şi exogenă
• Depozitarea glicogenului
• Conversia galactozei, fructozei şi altor
monzaharide în glucoză
• Gluconeogeneza hepatică din aminoacizi
• Sinteza colesterolului, fosfolipidelor şi
lipoproteinelor
• Conversia hidrocarbonaţilor şi proteinelor
în grăsimi
• Sinteza pigmenţilor şi sărurilor biliare
• Sinteza proteinelor sângelui şi
factorilor sanguni de coagulare
• Dezaminarea aminoacizilor,
transformarea amoniacului în uree
• Depozitarea vitaminelor A, D, B12
• Stocarea fierului sub formă combinată
cu apoferitina hepatică
• Inactivarea hormonilor
• Excreţia pe cale biliară a unor
hormoni, droguri, substanţe toxice
Rolul bilei
• Emulsionează grăsimile
• Activează lipazele
• Favorizează absorbţia acizilor graşi,
vitaminelor liposolubile (A, D, E, K)
şi a colesterolului
• Are acţiune bactericidă
• Favorizează peristaltizmul intestinal
• Neutralizează sucul gastric acid
Constantele şi compoziţia
bilei
Cantitatea 800-1000 ml.
Cantitatea 800-1000 ml.
Bila hepatică: galben-aurie, pH 8,0 – 8,6
Bila veziculară: verde-brună, pH 7,0 – 7,6
Compoziţia bilei:
1. Apă 96%
2. Sărurile biliare – precursorul acestora este
colesterolul (metabolit lipidic), care în
celulele hepatice este convertit în acizii colic,
dezoxicolic, lito- şi chenodezoxicolic. Aceştea
la rîndul lor se combină cu glicina sau
taurina şi formează sărurile de Na+ şi K+ a
acizilor glicocolic şi taurocolic
3. Pigmenţii biliari: bilirubina şi biliverdina
rezultă din hemoliza eritrocitelor în ţesutul reticuloendotelial
(asigură culoarea bilei)

4.Colesterolul - este în formă neesterificată, provine din cel endo- şi


exogen, în cantităţi mari favorizează formarea calculelor biliare
5. Lecitina
6. Acizii graşi
7. Mucina
8. Substanţe neorganice:cloruri de Na+, K+, Cl-, bicarbonaţi şi fosfaţi.
Reglarea sintezei, secreţiei şi evacuării
bilei
• Faza cefalică: la gustarea şi mirosirea alimentelor, la prezenţa
lor în cavitatea bucală şi faringe.
Predomină reglarea nervoasă (n. Vag) – creşte evacuarea bilei.

• Faza gastrică: la distensia stomacului


Reglarea nervoasă (n.Vag) creşte evacuarea bilei.
Reglarea umorală (gastrina) creşte evacuarea bilei.

• Faza intestinală: declanşată de scăderea pH-lui în duoden,


de produşii digestiei lipidelor şi absorbţia acizilor biliari în ileon.
Predomină reglarea umorală
colecistokinina creşte evacuarea bilei şi secreţia acizilor biliari.
secretina – creşte secreţia electroliţolor şi apei

• Interdigestiv: scade eliberarea bilei în duoden, creşte


sinteza de acizi biliari în hepatocite
Constantele şi compoziţia
sucului pancreatic
Constantele: Compoziţia:
Cantitatea 1000- Apă
1500 ml. Substanţe anorganice:
Lichid incolor, vîscos cationi– Na+, K+, Ca+2 ,Mg+2
anioni- Cl-,PO4-3 ,SO3-2
Densitatea 1,007-
bicarbonaţi
1,012
Substanţe organice:
pH – 7,4 - 8,6
Mucină
Enzime
Enzimele sucului pancreatic
(secretate în formă inactivă)

1. Enzimele proteolitice:
Tripsina (forma inactivă tripsinogenul este activată de enterokinaza
duodenală la pH 7-8). Hidrolizează proteinele până la oligopeptide
şi legăturile peptidice la nivelul radicalului carboxilic a
aminoacizilor bazici
Cimotripsina (forma inactivă chimotripsinogenul, activată de
tripsină). Hidrolizează legăturile peptidice de la nivelul grupurilor
carboxilice ale aminoacizilor aromatici.
Carboxipeptidaza (forma inactivă precarboxipeptidaza, activată de
tripsină). Scurtează polipeptidele cu un aminoacid

Colagenaza (forma inactivă precolagenaza, activată de tripsină).


Scindează legăturile peptidice ale colagenului
Elastaza (forma inactivă proelastaza, activată de tripsină şi
enterokinază). Hidrolizează legăturile peptidice a aminoacizilor
2. Enzimele glicolitice
• Amilaza pancreatică ( se activează în prezenţa Cl- la pH – 6,5-
7,2). Scindează amidonul, glicogenul şi alţi compuşi glucidici, cu
excepţia glucozei, pînă la di- şi trizaharide.

3. Enzimele lipolitice
• Lipaza pancreatică (se activează în prezenţa Ca +2
, Mg+2 la
pH 7-8) hidrolizează grăsimile neutre în acizi graşi
şi monogliceride
• Colesterolesteraza (se activează în prezenţa sărurilor
biliare la pH 7-8) hidrolizează colesterolul esteric în
colesterol liber şi acid gras
• Fosfolipaza desprinde acizii graşi din fosfolipide
Reglarea secreţiei pancreatice
1. Faza cefalică (predominant nervoasă)
Controlul nervos este realizat de influenţe parasimpatice
colinergice (n. Vag), care determină elimenarea unui suc
fluid bogat în bicarbonaţi, sărac în enzime şi simpatice
adrenergice (n. spalnhnic) – suc dens, bogat în enzime
• Reflex condiţionat
• Reflex necondiţionat
2. Faza gastrică ( nervoasă şi umorală)
• Reglarea nervoasă – destensia stomacului declanşază reflex
necondiţionat vago-vagal cu eliminarea sucului pancreatic
• Reglarea umorală:
- gastrina: se elimină la extensia stomacului şi
stimulează secreţia pancreatică
3. Faza intestinală (predominant umorală)

• Secretina – stimulează secreţia apei şi


bicarbonaţilor din celulele pancreatice
• Pancreozemina-colecistokinina – măreşte volumil
sucului şi conţinutul de enzime
• Insulina – măreşte secreţia exocrină a
pancreasului
• Somatostatina
• Glucagonul
• Peptidul pancreatic
Toate trei inhibă secreţia exocrină a pancreasului
Sucul propriu al intestinului
subţire
În intestinul subţire se Compoziţia
secretă:
• Sucul pancreatic
Apa
• Bila Substanţe anorganice:
• Sucul propriu al intestinului subţire
Secreţia intestinală este cationi– Na+, K+, Ca+2,Mg+2
predominant umorală anioni- Cl-,PO4-3,SO3-2
Constantele Fluid bicarbonaţi
incolor, opalescent
Cantitatea 1,8 – 2,0 l Substanţe organice:
pH – 7,5-8,3 Mucină, Enzime,
Leucocite, Epiteliu
Enzimele sucului intestinal
1. Enzimele proteolotice - sub acţiunea tuturor
enzimelor proteolitice din sucul intestinal are loc
scindarea totală a proteinelor pînă la aminoacizi liberi:
• Aminopeptidaza
• Exopeptidaza
• Dipeptidaza
• Nucleazele intestinale
• Enterokinaza (activează tripsinogenul)
2. Enzimele glicolitice (diastasele) hidrolizează
disaharidele în monozaharide:
• Zaharaza → zaharoza → fructoza, glucoza
• Lactaza → lactoza → glucoza, galactoza
• Maltaza → maltoza → glucoza
• α - Dextrinaza → dextrani → glucoza

3. Enzimele lipolitice acţionează asupra grăsimilor


neutre, ce reprezintă 2-5% din totalul grăsimilor
digerate :
• Lipaza intestinală
Motilitatea intestinală
Sunt 2 tipuri de motilitate intestinală
• Motilitatea locală – favorizează contactul
mai strîns între chim şi mucoasă, asigurată
de:
• Contracţii segmentare
• Contracţii pendulare
2. Motilitate peristaltică – asigură
propulsarea chimului de-a lungul
intestinului, aceste contracţii pot fi sub
formă de :
• Unde lente
• Unde rapide
Motilitatea locală intestinală

• Contracţii segmentare
Contracţia musculaturii
circulare la destindere,
care separă intestinul în
segmente egale, durează
secunde

• Contracţii pendulare
Contracţii izolate ale
fibrelor longitidinale ce
intervin în amestecarea
conţinutului
Motilitatea peristaltică
Reprezintă contracţii a
muschilor longitudinali urmate
de contracţii a muşchilor
circulari, care asigură
propulsarea conţinutului de-a
lungul intestinului
• Contracţii sub formă de
unde lente – apar pe traseu
limitat, cu V=1-2 cm/sec
• Contracţii sub formă de
unde rapide – transportă
chimul la distanţe mari cu V =
2 - 25 cm/sec
Reglarea motilităţii
intestinale
Motilitatea intestinală este reglată de:
1. Mecanismul miogen: fibrele musculare netede
posedă automatizm. La destensia intestinului activitatea
miogenă spontană declanşază contracţii segmentare
ritmice
2. Mecanismul nervos:
• Intrinsec – asigurat de reflexele mienterice locale cu
centrul nervos în plexul Auerbach pentru fibrele
musculare longitudinale şi circulare (calea aferentă
pentru cele circulare se întrerupe în plexul Meissner).
Aceste reflexe asigură contracţiile peristaltice
• Extrinsec – inrvaţia simpatică şi parasimpatică
Acţiunea simpaticului şi
parasimpaticului asupra motilităţii
intestinale
I. Simpatică fibrele
adrenergice din
componenţa nervilor
splanhnici inhibă tonusul şi
motilitatea intestinală

II. Parasimpatică – este


predominantă, fibrele
colinergice n.vag (până la
colonul proximal) şi
n.pelvian (colonul distal)
determină creşterea
frecvenţei şi amplitudinii
contracţiilor
3. Mecanismul umoral este:
Stimulator Inhibitor
• Gastrina Secretina
• Colicistokinina Glucagonul
• Serotonina Peptidul Y
• Motilina
• Prostoglandinele
• Insulina
Defecaţia – este un act reflex motor al sfincterului
intern (m.neted) şi celui extern (m. striat). Reflexul este
declanşat de creşterea presiunii cauzate de umplere
ampulei rectale. Centrul reflexului – S2–S4 ; calea eferentă
parasimpatică măreşte peristaltizmul şi relaxează
sfincterul intern, sfincterul extern fiind controlat voluntar
Flora microbiană intestinală
• În colonul proximal predomină flora aerobă (fermentează
difinitiv glucidele)
• În colonul distal se găseşte flora anaerobă (putrefacţia
proteinelor nedigerate → indol, scatol, amoniac)

Funcţiile neenzimatice ale microflorei:


1. Sinteza şi absorbţia vit hidrosolubile B1; B2; B12 ; H; şi liposolubile -
vit K
2. Formarea stercobilinei din bilirubină
3. Deconjugarea acizilor biliari cu eliminarea ac. dezoxi- şi litocolic
4. Reabsorbţia acidului colic în circuitul hepato-enterohepatic
5. Stimularea sintezei de imunoglobină A şi M în celulele limfoide a
peretelui intestinal
6. Asigură integritatea şi morfologia normală a epiteliului colonului
Absorbţia în tubul digestiv
• Absorbţia este penetrarea în sistemul sangvin şi
limfatic a substanţelor nutritive simple
Mecanismele de absorbţie:
1. Difuzia şi filtrarea – transportul substanţelor are loc
conform gradiantului de concentraţie, electrolitic şi
de presiune
2. Difuzia facilitată – transportul are loc prin
intermediul transportatorilor
3. Transportul activ – cu consum de energie şi oxigen,
contra gradientului de concentraţie
Absorbţia proteinelor
• Are loc la nivelul intestinului subţire prin membrana
celulelor epiteliale
• Se absorb sub formă de di-, tripeptide şi aminoacizi
liberi
• Este proces activ cu solicitare de energie, dependent
de Na+ (Na+ se deplasează conform gradientului
electrochimic şi atrage aminoacizii)
• Absorbţia AA prin difuzie e limitată, se efectuiază cu
ajutorul unor proteine transportatoare
• Se cunosc 5 tipuri de proteine transportatoare
pentru aninoacizi şi peptide
Mecanismul: co-transportul Na+
dependent
Absorbţia lipidelor
→ monogliceride
• Trigliceride: + acid biliar, colesterol → micelii
→ acid gras
• Micelii → difuzie simplă → enterocitele intestinale
• Din enterocit, acizii graşi (≤12 atomi C) → sângele portal
• Resinteza în enterocit a trigliceridelor din monogliceride şi
acizii graşi ( mai mult de 12 atomi C)
• Formarea chilomicronilor: globule de trigliceride nou
sintetizate, colesterol şi betalipoproteină (toate sintetizate în
reticulul endoplasmatic al enterocitului)
• Excreţia prin pinocitoză a chilomicronilor din enterocit în
spaţiul extracelular, apoi limfă
Absorbţia glucidelor
Glucidele se absorb sub formă de monozaharide:

• Glucoza se absoarebe prin mecanism activ


secundar consumator de energie, dependent de
Na+ , co-transport Na+-glucoză
• Galactoza – la fel ca glucoza
• Fructoza – proteine “carrier”, independent de
Na+ , difuziune facilitată
• Pentozele (riboza, dezoxiriboza) – sunt absorbite
prin difuziune simplă
Absorbţia vitaminelor
1. Vitaminele hidrosolubile: B1 B2 B6 PP, H, C,
ac. pantotenic, ac. folic
• Se absorb prin pinocitoză, co-transport Na+
-dependent
• Preponderent în partea de sus a intestinului
subţire
• Excepţie – Vit. B12 se absoarbe în stomac, prin
mecanism activ în prezenţa factorului Kastl
2. Vitaminele liposolubile: A, D, E, K
• Se absorb în prezenţa bilei şi lipidelor
• Prin mecanism – macrotransport activ
• Excepţia – Vit. A se absoarbe în lipsa bilei
Absorbţia apei şi electroliţilor
• Apa difuzează în ambele direcţii prin mucoasa
intestinului subţire şi gros în funcţie de gradientul
osmotic. 80% din apă - în intestinul subţire.
• Electroliţii:
• Na+ -difuzie simplă, co-transport cu aminoacizi şi
glucoză.
• K+ - difuzie simplă
• Cl- - difuzie simplă, în ileonul distal şi intestinul gros
prin aniport cu bicarbonaţii
• Ca+2 – transport activ (la cerinţele organismului) şi
difuzie simplă