Universitatea de Stat din Tiraspol

Facultatea de Filologie

Clasificarea
genealogică a limbilor

A elaborat: Pașa Mădălina

A verificat: Ionaș Anatol
Introducere

Ce este genealogia?
Genealogia este una dintre cele mai vechi, dar și printre cele mai importante, științe auxiliare ale istoriei având drept
scop studiul nașterii și evoluția famiililor, înrudirile care se stabilesc între persoanele unei epoci, evoluția acestor
înrudiri în timp, precum și rolul pe care aceste înrudiri îl joacă în desfășurarea evenimentelor istorice. Genealogiile
sunt înșiruiri sistematice ale membrilor unei familii, făcute pentru a stabili originea și gradul lor de rudenie.

Prin raportare la cele anterioare, din punct de vedere literar, deducem faptul că genealogia este ştiinţa care se
ocupă cu studiul limbilor, cu istoria şi cu legătura dintre ele, mai exact cu studiul familiilor limbilor.
 01 02
Importanta limbii si a Clasificarea genealogica a
lingvisticii limbilor

03 04
Familia limbilor indo-
europene Aparitia si evolutia
limbii romane
 01
Importanta limbii si a
lingvisticii
Lingvistica este ştiinţa limbii. Limba este un factor de cea mai mare importanţă In societate. V. I. Lenin
defineşte lirnba ca mijlocul cel mai important de comunicare intre oameni Oamenii au absolută nevoie de a
comunica Intre ei, căci fără posibilitatea de comunicare a gindurilor n-ar exista societatea omenească:
societatea presupune colaborare, iar colaborarea ar fi imposibilă dacă oamenii nu şi-ar putea comunica
gindurile. Rezultă deci că fără limbă, neputInd comunica Intre ei, oamenii n-ar putea să cola-boreze şi n-ar
putea să se folosească de avantajele societăţii. Cu ajutorul limbii ,se păstrează şi se transmite din generaţie
In generaţie experienţa multiseculară a. Inaintaşilor, care altfel ar trebui mereu refăcută de la inceput. Fără
limbă nu ar putea exista nici gândirea, căci omul nu poate gândi fără cuvinte, fără să aibă nume pentru
diversele noţiuni, pe care le leagă in judecăţi şi raţionamente. Dar fără gândire nu ar exista nici omul, căci
posibilitatea de a gândi este o trăsătură care deosebeşte pe om de celelalte animale. . Prin urmare,
posesiunea limbii este o condiţie esenţială a existenţei omului. Faptul că am Invăţat Incă de mici să vorbim
nu Inseamnă că am făcut in această direcţie tot ce era necesar. In orice domeniu al activităţii omeneşti,
practica trebuie luminată cu ajutorul teoriei. Ştim să vorbim, dar dacă studiem ştiinţific limba ajungem să
vorbirn (şi să scriem) mai bine. Studiul limbii ne ajută să ne exprimăm mai clar, mai precis, şi prin aceasta să
convingem mai uşor pe cei care ne ascultă. Şi deoarece Intre limbă şi gindire este o unitate indisolubilă,
dacă invătăm să vorbim mai bine Inseamnă implicit că am ajuns să şi gândim mai bine.
 02
Clasificarea
genealogica a
limbilor
Prin clasificarea lor genealogică limbile sInt grupate ţinindu-se seama de
inrudirea lor, adică sint puse Impreună acele limbi care provin dintr-o sursă
comună, din aceeaşi limbă-baza. In unele cazuri, limba-bază este atestată, in alte
cazuri nu. De pildă limba-bază din care provin limbile romanice este atestată
(limba latină), iar limba-bază din care provin limbile slave şi limba-bază din care
provin limbile germanice nu sInt atestate. Formarea limbilor Inrudite este in
strInsă legătură cu istoria societăţii, cu istoria vorbitorilor limbilor in chestiune.
Datorită condiţiilor istorice, o populaţie oarecare, vorbind una şi aceeaşi limbă,
se poate fărimiţa, se poate scinda in mai multe grupuri, Intre care legăturile
devin cu timpul tot mai rare, tot mai neregulate, putind Inceta chiar cu totul. Ca
urmare, se produc diferenţieri lingvistice intre membrii grupurilor formate prin
scindarea vechii populaţii. Pe măsură ce legăturile dintre grupurile omeneşti
slăbesc, diferenţierile lingvistice se accentuează, ajunglndu-se la formarea de
dialecte ; dacă deosebirile continuă să se adincească, dialectele aceleiaşi limbi se
transformă in limbi deosebite, deşi ele continuă să fie Inrudite prin originea lor.
Aşa s-au format, de exemplu, dialecte ale limbii indo-europene de bază,
transformate apoi In diferite limbi indo-europene. Vorbim deci de familia
limbilor indo-europene. Diversele grupuri de limbi au apărut la date diferite.
Unele s-au format inainte de Impărţirea societăţii în clase, altele mult mai tîrziu.
De exemplu limbile indo-europene s-au despărţit in timpul orînduirii primitive,
pe cind grupul limbilor romanice s-a format la Inceputul orinduirii feudale.
Inrudirea intre limbi se stabileşte pe baza asemăriărilor dintre ele; după ce o
comparare superficială ne pune pe urma inrudirii, faptele sînt supuse controlului
cu ajutorul metodei comparative-istorice, ale cărei concluzii pot fi considerate
indiscutabile.
Diversităţii rasiale a populaţiei mondiale i se suprapune o mare diversitate lingvistică.
Arealele lingvistice nu se suprapun cu cele ale grupărilor etnice, deci de multe ori comunitatea de limbă nu
are legatură cu cea ethnică. majoritatea specialiştilor apreciază numărul limbilor vorbite pe glob la
aproximativ 2000. Împreună cu dialectele, numărul lor este de 8000.
Limbile se pot grupa în familii lingvistice:
familia indo-europeană
familia sino-tibetană;
familia malayezo-polineziană;
familia semito-hamitică;
familia Niger-Congo;
familia dravidiană;
 03
Familia limbilor indo-
europene
 01 02 03
Grupul limbilor Grupul limbilor Ramura limbilor
indiene iraniene italice

04 05 06
Ramura limbilor Ramura limbilor Ramura limbilor
romanice celtice germanice

07 08 09
Ramura limbilor Limba greaca Limba armeana
slave

10 11 12
Limba albaneza Limba toharica Limba hitita (sau nesita)
Aceasta este familia cu numarul cel mai mare de vorbitori din lume: aproximativ
jumatate din populatia globului. Ea cuprinde majoritatea limbilor vorbite in Europa,
multe limbi din Asia; s-a extins in America si Australia.
Limba comuna este neatestata si a fost numita conventional indo-europeana. Nu se
cunoaste nici patria populatiilor indo-europene si nici perioada in care din indo-
europeana s-au format limbile existente in epoca istorica. Tinand seama ca, la data celor
mai vechi atestari, limbile indo-europene sunt mult deosebite una de alta si stiind ca
modificarile lingvistice se produc foarte lent, se poate deduce ca perioada comunitatii
indo-europene se plaseaza in urma cu multe mii de ani, in comuna primitiva.
Dialectele limbii indo-europene s-au raspandit pe un teritoriu foarte vast si ulterior
s-au transformat in limbi inrudite. Printre acestea unele prezinta asemanari mai mari si
de aceea sunt grupate in ramuri. Dimpotriva, alte limbi ocupa o pozitie izolata.
 04
Aparitia si evolutia
limbii romane
 Limba română, o limbă romanică

 Limbile romanice sau neolatine sunt toate limbile derivate din latina vulgară.

 Fiecare limbă romanică a moştenenit din latină cam acelaşi număr de cuvinte (peste 2000).
 Dintre acestea, aproximativ 500 s-au transmis tuturor limbilor romanice.
 E dificil să stabilim cu precizie data când latina populară daco-moesică s-a transformat în română. Majoritatea
lingvistilor admit că limba română s-a format până în secolul al VIII-lea. Există dovezi, că limba română,
datorită condițiilor speciale de dezvoltare, s-a format mai devreme decăt celelalte limbi romanice (franceza,
italiana, spaniola, portugheza).
 EPOCA DE FORMARE, PROCESUL
DE ROMANIZARE, ROMÂNA
COMUNĂ

 Limba română este limbă latină vorbită în mod neîntrerupt în partea a Imperiului Roman, cuprizând
provinciile Dunărene romanizate (Dacia, Panonia de sud, Dardania), din momentul pătrunderii limbii
latine în aceste provincii și până în zilele noastre.
 Aceasta limbă a suferit, însă, transformării neîncetate, atât prin evoluția ei normală, cât și prin
influența exercitată de limbile cu care a venit în contact.
 Procesul de romanizare a avut loc în trei etape:
 1. Prima fiind cea preliminară, din secolul II î.Hr. Până în 106, în care
autohtonii geto-daci au avut contacte sporadice cu românii, adică
românii atacau Nord Dunarii, iar populația geto-dacă atacă la Sud de
Dunăre.

 2. A doua fază este romanizarea propriu-zisă din 106 care s-a făcut
massiv. Romanizarea are loc nu numai în Dacia, ci și în Moesia care
cuprinde și Dobrogea cucerită de români în anul 28 î.Hr. Dacii liberi
intrau și ei procesul de romanizare mai ales prin intermediul
comerțului. Aceștia ocupau centrul și Nordul Moldovei, Nordul
Transilvaniei.

 3. Iar cea de-a treia etapă este după 271, după retragerea Eureliană. Pe
teritoriul Daciei a rămas o populație puternic și ireversibil romanizată
iar la Sud de Dunăre s-au retras doar armata și administrația.
 DIALECTELE LIMBII ROMÂNE
- Dialectul este varietatea teritorială au unei limbi ale cărei trăsături caracteristice o
deosebesc de limba comună.
- Limba română vorbită pe actualul teritoriu a țării noastre este dacoromână, în
opoziție cu aromâna, meglenoromâna și istroromâna.
- Limba română vorbită pe actualul teritoriu al țării noastre este numită
dacoromână, în opoziție cu aromâna, meglenoromâna și istroromâna. Între aceste
ramificații lingvistice teriroriale se înregistrează diferențe evidente de fonetică,
vocabular, morfologie și sintaxă. Și în cadrul dacoromânei există o ramificare
teritorială. De exemplu palatalizarea consoanelor labiale ”b”,”p” urmate de i și
pronințate chi și ghi( ghine=bine; chișor=picior) specifică vorbirii moldovenești.
Datorită acestor fapte și altora se vorbește de subdialecte muntean, molvovean,
maramureșean, crișean, bănățean.
 LATINITATEA LIMBII ROMÂNE
 În epoca latinei clasice romanii foloseau doar 23 de litere: A, B, C, D,
E, F, G, H, I, K, L, M, N, O, P, Q, R, S, T, V, X, Y, Z. Scriau doar cu
majusvule și fără semne de punctuație.
 Între scrierea și rostirea în limba latină și română nu sunt diferențe
importante, se scriu în general cum de citesc, prin urmare ambele limbi
sunt fonetice. Nu cunoașteau sunetul ”v”, iar pentru ”u” foloseau ”v”.
În vremea renașterii merile opere ale scriitorilor antici au fost transcrise
și s-au adăugat alfabetului latin literele u,j, precum și literele mici
pentru cele 25 de majuscule.
 Vocalele limbii latine sunt cinci, pe care le cunoaștem din limba
română, în realitate romanii aveau vocale lungi și scurte. Limba română
s-a dezvoltat din limba latină populară, vorbită pe teritoriul vechii
Dacii, dar și-a creat un sistem vocalic mai închegat, alcătuit din șapte
vocale prin adăugarea vocalelor ”ă” și ”î”.
Modificarea unor sunete:
● trecerea lui á (accentuat) în poziție nazală la â: campus=câmp
● transformarea ljui a în e, când este precedat de consoanele k,g sau de
vocala i: clavis=cheie
● trecerea lui e la i, cănd este urmat de consoanele n sau m: bene=bine
● transformarea lui o în u cănd este urmat de n: bonus=bun
● transformarea secvențelor ct,cs,gn în pt, ps, și mn: coxa=coapsă
● schimbarea lui l intervocalic în r: gula=gură
● modificarea lui d, s, t urmate de i în (d)z: decem=zece

Dispariția unor sunete

● dispariția a unei consoane inițiale: fossatum=sat
● dispariția consoanelor b și v intervocalice: caballus=cal
● dispariția unor consoane finale: bonus=bun, lupus=lup

Substratul dacic
● În limba română există și cuvinte din limba dacă, slavă, maghiară,
greacă, turcă, germană.
● denumiri de persoană
● hidronime de origine dacă: Argeș, Dunăre, Olt, Mureș, Prut, Sirett.
Tisa
● Din sec. a III-a limba română a suferit influențe din partea altor limbi.
 INFLUENȚE ASUPRA LIMBII ROMÂNĂ

INFLUENȚA SLAVĂ
● Împrumuturile slavă datorează din sec. al VIII-lea și denumesc elemente lexicale comune
● Împrumuturile slave cărturești sunt termeni bisericești și de administrație: boier, diacon

INFLUENȚA MAGHIARĂ
● se manifestă între secolele X-XIII
● sunt împrumutate cuvinte din viața politică și socială
● sufixele: : -aș, -ău, -ișag, -șug, -ălui, ca exemplu: sabău, meșteșug
● nu se manifestă în sistemul fonetic și fonologic

INFLUENȚA GREACĂ
● se manifestă în trei etape:
● perioada latinei dunărene (sec I-IV)
● epoca bizantină (sec VII-XV)
● epoca fanariotă (sex XVIII-XIX)
● 42cuvinte împrumutate
● Sufixul –isi (-esi)
INFLUENȚA TURCĂ
se manifestă între secolele XV-XIX
sufixele –giu, -iu,- lâc
termenii de origine turcă s-a păstrat mai ales în
Muntenia și Moldova

INFLUENȚA GERMANĂ
Se ramarcă în secolul XIII.
Împrumuturile germane au un caracter regional, fiind
cunoscute numai acolo, unde a existat contact direct
(Transilvania, Banat, nordul Moldovei)
 MODERNIZAREA LIMBII ROMÂNE PRIN
NEOLOGISME

NEOLOGISME LATINEȘTI
- În secolul XVII
- Multe neologisme împrumutate din latină

Un loc aparte în cadrul cuvintelor cu etimologie latinească,

îl ocupă cuvântul internațional, mass-media. Primul
termen ”mass” are o etimologie multiplă: din latinecul
massa, francezul masse, sau englezul mass. Al doilea
termen, media este pluralul latinescului
medium(mijloc).
INFLUENȚA (NEO)GREACĂ
este limba operelor literare, limba în care filozofia, logica, și
politica acelor vremuri s-au desăvârșit
În limba română împrumuturile grecești au început să pătrundă în
mod direct odată cu răspândirea culturii grecești prin școală,
biserici.
Pot fi clasificate după domeniul în care sunt utilizate:
Termeni filozofici

Termeni ștințiifici

Termeni socio-politici

ANGLICISMELE ÎN LIMBA ROMÂNĂ ACTUALĂ

- Influența engelză are o vechime de peste un secol și jumătate
Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung
 Concluzii
Deci, limba română este o limbă romanică. A moştenenit din latină cam acelaşi număr de
cuvinte ca și celelalte limbi romanice (peste 2000).
Aceasta limbă a suferit, însă, transformării neîncetate, atât prin evoluția ei normală, cât și prin
influența exercitată de limbile cu care a venit în contact.
Limba română s-a format în ținutul carpato-dunăreano-pontic.
Dialectul este varietatea teritorială au unei limbi ale cărei trăsături caracteristice o deosebesc
de limba comună.
Limba română vorbită pe actualul teritoriu a țării noastre este dacoromână, în opoziție cu
aromâna, meglenoromâna și istroromâna.
Limba română este de origine latină.
INFLUENȚE ASUPRA LIMBII ROMÂNĂ:
INFLUENȚA SLAVĂ
INFLUENȚA MAGHIARĂ
INFLUENȚA GREACĂ
INFLUENȚA TURCĂ
INFLUENȚA GERMANĂ
MODERNIZAREA LIMBII ROMÂNE PRIN NEOLOGISME
NEOLOGISME LATINEȘTI
INFLUENȚA (NEO)GREACĂ
ANGLICISMELE ÎN LIMBA ROMÂNĂ ACTUALĂ
În evul mediu scrisul și cititul se practică în limba latină.
Primul text românesc păstrat datează din 1521 : Scrisoarea lui Neacşu din
Câmpulung
În sec XI se fac traduceri în limba română a unor texte religioase.
În sec XII prin scrierile cronicarilor moldoveni (Grigore Ureche, Miron Costin si
Ion Neculce) se constată o nouă linie de dezvoltare în istoria românei literare.
“Letopiseţul Ţării Moldovei”, a fost început de Grigore Ureche, care se referă la
perioada 1359-1594.
Letopiseţul va fi continuat de Miron Costin, care va scrie despre evenimentele
istorice cuprinse între 1594-1661.
Ion Neculce îl va continua pe Miron Costin, referindu-se la perioada cuprinsă între
anii 1661-1743.
Dimitrie Cantemir cel mai important umanist român.
Dimitrie Cantemir a scris numeroase lucrări în diferite domenii: istorie, lingvistică,
filosofie, etnografie, folclor, geografie, muzică.
Este şi creatorul primului roman românesc, “Istoria ieroglifică”, în care procedeul
dominant este alegoria.
În secolul al XVIII-lea începe perioada de tranziţie spre literatura modernă română.
În acest secol s-a deschis mai larg pentru cărturarii ardeleni posibilitatea de a
studia la înalte şcoli din Roma şi Viena, ceea ce a determinat contactul cu ideile
iluministe europene.
La sfârşitul sec. al XVIII-lea se remarcă mişcarea ideologico-politică şi cultural-
literară, cunoscută sub denumirea “Şcoala ardeleană”.
Cei mai de seamă reprezentanţi ai şcolii ardelene au fost: Samuil Micu, Gheorghe
Şincai, Petru Maior şi Ion Budai-Deleanu
Unul din documentele cele mai importante elaborate îl constituie petiţia „Supplex
Libellus Valachorum” .
Se remarcă și activitatea poeţilor văcăreşti (Ienachiţă, Alecu, Nicolae, Iancu).-
Costache Conachi, Dinicu Golescu, Anton Pann
În jumătatea a doua a secolului XVIII-lea în şcoli încep să aibă acces şi unii fii de
ţărani muncitori şi de meseriaşi. Numărul şcolilor creşte.
În limba tipăriturilor de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, se poate urmării însă şi
ivirea unor cuvinte noi, care denumesc noţiuni noi, cuvinte împrumutate din
limbile latină, franceză, italiană sau germană.
 BIBLIOGRAFIE
 Ion Gheţie, Al Mareş: Originile scrisului în limba română,
Bucureşti, Ed Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1985

 Al Rosetti, B Cazăcu, Liviu Onu: Istoria limbii române

literare, Ed a II-a, București, Ed Minerva, 1971

 ro.wikipedia.org

 referate-romana.com

 Introducerea în lingvistică, autor Alexandru Graur

 https://olnafu.ru/formare/116025-arbore-genealogic-al-limbilor-
indo-europene.html

 https://www.diacronia.ro/ro/indexing/details/A10410/pdf