Filosofia ca domeniu de

studiu și ca mod de a fi a
omului
 01 02 Cuprins:
Obiectul de Problemele
studiu al filosofice sunt
filosofiei specifice

03 04 05
Concepția
Bibliografie Concluzie
despre lume
 Obiectul de studiu al
filosofiei
- Denumirea filosofiei provine de la cuvintele din limba
greacă phileo – dragoste şi sophya – înţelepciune, ce
înseamnă iubire de înţelepciune. Filosofia este modul
spiritual-practic de asimilare a lumii înconjurătoare.
- Omul în viaţa şi activitatea sa foloseşte mai multe moduri
al acestei asimilări a lumii:
practica ne dă folosul,
cunoaşterea ştiinţifică - adevărul,
estetica - frumosul,
morala - binele, virtutea,
religia – credinţă
etc.
- Toate aceste modalităţi se reflectă prin formele conştiinţei
sociale. Filosofia reflectă realitatea prin înţelepciune
(cunoştinţe veşnic adevărate ce au o valoare eternă.
- Filosofia este utilă fiecărui om ca o
învăţătură despre viaţă, înţelepciune.
ORTEGA Y GASSET JOSE (1883–1955) –
filosof spaniol, afirma că filosofia are
dreptul la existenţă fiindcă depăşeşte
limitele obişnuitului, evidentului.
- Înţelepciunea este caracteristica gândirii filosofice. Însă
filosofia este înţelepciunea nu doar a unui om, ci unitatea
raţiunilor umane. Filosofia este gândirea colectivă.
- Filosofia este una din principalele forme a manifestării
spiritului uman, conştiinţei umame. Ea este teoria despre
lume şi om în unitatea lor dialectică.
- Fiecare ştiinţă concretă studiază o latură, un aspect a lumii
înconjurătoare. Filosofia se bazează pe ştiinţele concrete,
generalizează rezultatele lor pentru a evidenţia cele mai
generale legităţi.
● Filosofia este o ştiinţă complexă, care
trebuie să dee răspuns la multe probleme,
ea trebuie se dee într-o formă maximal
generalizată tabloul lumii, omului şi
interacţiunii lor.
● Filosofia este ştiinţa despre cele mai
generale însuşiri şi relatii a lumii obiective,
legităţi a funcţionării şi dezvoltării ei.
● Filosofia trebuie să evidenţiieze structura
generală a oricărui obiect, legităţile
generale a funcţionării şi dezvoltării lui
pentru a trasa orientări de a le cunoaşte şi
transforma.
● Filosofia este un sistem de concepţii
asupra lumii în întregime şi a raportului
omului cu această lume.
- Obiectul filosofiei include
cele mai generale legităţi
ale existenţei şi a
- Obiectul filosofiei cuprinde
existenţei omului.
nu tot generalul din
existenţa materială, dar
- Obiectul filosofiei se acel general care este
deosebeşte de obiectul legat de raportul omului,
ştiinţelor concrete prin aceea atitudinii lui cu lumea.
că acesta prezintă raportul
omului cu lumea, lumii cu
omul.

- Obiectul filosofiei conţine acele
cunoştinţe care omul le foloseşte
pentru a construi tabloul universal
al lumii sub unghiul de vedere al
Adevărului, Frumuseţei, Binelui şi
Echităţii.
- Obiectul filosofiei
conţine acel general
din realitatea
materială care îi ajută
omului în formarea
concepţiei despre
lume. Filosofia este un
sistem de răspunsuri
desfăşurate referitor
la problemele
conceptuale.
- Problemele filosofice sunt
specifice (”ce prezintă
lumea în întregime?”, “ce
este omul?”, “ce este
adevărul?”).
- Cunoştinţele filosofice sunt
specifice şi nu se reduc
doar la cunoştinţele
concret-ştiinţifice. Ele au
trăsături specifice atât ale
cunoştinţelor naturalist-
ştiinţifice, cât şi celor
ştiinţelor sociale,
umanistice, artistice,
cunoştinţelor obişnuite.
 - Cunoştinţele filosofice sunt cunoştinţe
integrale, sistematizate, generalizate, este
concepţia raţionalizată despre lume a epocii.

- Filosofia este o cugetare despre valorile

veşnice care îl ridică pe om deasupra realităţii
schimbătoare şi intereselor individuale.
- Filosofia este şi ştiinţă şi formă a conştiinţei
sociale, și formă a culturii.
- Filosofia ca ştiinţă are toate criteriile
ştiinţifice (obiectivitate, raţionalitate,
sistemicitate, verificabilitate, orientare spre
esenţă şi legitate), are obiectul său,
categoriile, legităţile şi metodele sale.
- Ca formă a conştiinţei sociale filosofia
reflectă existenţa socială prin înţelepciune,
manifestă o anumită influenţă asupra
existenţei sociale. În acest sens (filosofia ca
formă a conştiinţei sociale) ea este
ideologizată.
- Filosofia tinde spre cunoaşterea ştiinţifică a
lumii şi în acelaşi timp de a exprima maximal
interesele subiectului (clasei). În istoria
filosofiei aceste două tendinţe (ca ştiinţă şi
formă a conştiinţei sociale) se manifestau în
diferit mod, predominînd ori una ori alta.
Concepția despre lume
Filosofia este o disciplină specifică. Ea nu se
orientează nemijlocit la schimbarea
lucrurilor, la transformarea naturii.
Ea se adresează omului însăşi,
reorganizează mentalitatea lui, îi ajută să
înţeleagă locul lui în natură şi societate şi,
prin aceasta, potențează schimbarea
realității.
- Filosofia este instrumentul principal de perfecţionare a omului şi
vieţii sociale. Ea se preocupă de probleme privitor la lume în
general, fapt ce ne dă posibilitatea de a înţelege ce reprezintă
lumea, care-i esenţa ei, ce este omul, care-i locul său în lume, ce
este viaţa, fericirea, dragostea.
- Aceste probleme au un caracter general-uman şi se întâlnesc
practic în activitatea tuturor oamenilor şi se mai numesc
conceptuale. Filosofia se preocupă și de formarea concepţiei
despre lume.
- Concepţia despre lume este totalitatea de idei despre lume
în general, despre om, locul lui în această lume, este
totalitatea de cunoştinţe despre natură, societate şi om şi
raportul său faţă de această lume.
- Concepţia despre lume este baza tabloului general al lumii şi
ne dă cunoştinţe generalizate despre conţinutul, structura,
esenţa şi legităţile apariţiei şi dezvoltării lumii.
Ştiinţa cu ajutorul cunoştinţelor formează tabloul lumii,
filosofia este exprimarea teoretică a concepţiei despre lume.
- Concepţia despre lume, în afară de tabloul lumii, exprimă şi
atitudunea omului faţă de acestă lume.
Filosofia este nucleul concepţiei despre lume.
Importanța concepției despre lume

- Filosofia - nucleul concepţiei despre lume şi

procesul de formare a ei.
- Ea nu ne oferă veşnicie, dar ne ajută să înţelegem
viaţa, sensul ei, să ne consolidăm universul
spiritual. Pierderea acestor orientări poate duce
la consecinţe imprevizibile.
Socrate (470-399 î.Hr.) menţiona că n-are
rost de trăit dacă nu ne lămurim în sensul
vieţii.
Mulţi cheltuie viaţa pentru
acumularea bogăţiei, atingerea slavei,
realizarea plăcerilor.
Până când noi nu cugetăm despre aceste
probleme - nu putem fi
siguri că procedăm corect şi facem aceea
ce trebuie.
Seneca (a. 5 î. Hr. – 65 d.Hr.)
considera că viaţa trebuie măsurată
după fapte şi nu după durată. Ce
deosebire este între omul energic
şi dispreţuitor al soartei,
care şi-a împlinit toate îndatoririle
vieţii omeneşti şi a ajuns la
supremul bine, şi acela peste
care anii au trecut cu nemiluita?
Primul trăieşte şi după
moarte, celălalt e mort înainte de
moarte
● R.Descartes (1595-1650) afirma
că este mai uşor de a schimba
dorinţele sale, decât ordinea în
lume, este mai uşor de a obţine
victorie asupra sa, decât a depăşi
soarta. A trăi fericit
înseamnă a avea o raţiune
perfectă de care omul
trebuie să se conducă în
comportamentul său, cu care
să aprecieze
faptele şi să domine asupra
pasiunilor sale.
 Tipurile concepţilor
despre lume

Mitologică Religioasă Filosofico-

ştiinţifică
 Concepţia mitologică
- Este cea mai veche, era caracteristică pentru
oamenii din timpurile arhaice ca unica formă a
conştiinţei sociale.
-Era o modalitate specifică de înţelegere şi explicare a
realităţii. În această concepţie nu există
diferenţiere clară dintre om şi natură, gândire şi
realitate, ideal şi material, obiectiv şi subiectiv,
lipseşte cauzalitatea, era totul contopit,
nedezmembrat. Capacităţile şi însuşirile sale omul
le atribuia realităţii. Lumea era însufleţită,
antropomorfizată, iar omul – zoomorfizat.
- Concepţia mitologică includea în sine diferite
cunoştinţe primitive, credinţe şi mituri
nesistematizate. Miturile erau principalele
modalităţi de explicare a realităţii, serveau ca
paradigme a activităţii umane.
- Mitul este o legendă, o povestire, o istorie sacră
despre apariţia lumii şi fenomenelor naturii, zeilor şi
eroilor. Mitul descoperă o taină, arată careva forţe
supranaturale care aveau o comportare exemplară.
Miturile sunt nişte evenimente care niciodată nu s-
au întâmplat, dar permanent au loc. Ele sunt
metafore a ceea ce este imposibil de a explica.
- Deosebim următoarele mituri: despre animale,
despre fenomenele cereşti, cosmogonice şi
antropogonice, despre sfârşitul lumii, moarte,
marele potop, despre zeii murind şi înviind ş.a.
- Miturile se transmiteau din generaţie în
generaţie. După o legendă, sufletele
strămoşilor strict supravegheau executarea
prevederilor miturilor şi aspru pedepseau
pentru încălcarea poruncilor strămoşilor.
- În societatea contemporană se întâlnesc
fragmente din diferite mituri, sau mituri
întegre (spre exemplu, mituri politice).
- Concepţia mitologică îndeplinea mai multe
funcţii:
- asigura succesiunea spirituală a generaţiilor,
- consolida un anumit sistem de valori,
- menţinea un anumit comportament în
societate.
Concepția religioasă
● Apare pe baza celei mitologice, generalizează diferite mituri şi
credinţe primitive.
● Este o teorie integrală despre toată realitate şi reese din
dedublarea lumii în două părţi: naturală şi supranaturală.
● Specific pentru această concepţie este nu numai admiterea
existenţei unei forţe supranaturale, dar şi atribuirea ei unui sens
specific: că lumea supranaturală este adevărata lume, că ea este
primordială şi determină lumea naturală şi socială.
● Lumea supranaturală, ori divină, dirigează cu dezvoltarea naturii,
vieţii umane. Toate fenomenele şi procesele realităţii erau
explicate de pe poziţiile acestei concepţii.
● Concepţia religioasă explică lumea preponderent imaginativ,
afectiv, mai puțin raţional.
Conţinutul concepţiei religioase este un sistem de
credințe şi obiceiuri orientate spre menţinerea şi
consolidarea relaţiilor cu supranaturalul.
Concepţia religioasă trebuie să ajute omului:
- Să depăşească caracterul schimbător şi
contradicțiilor lumii contemporane, inclusiv şi a
existenţei lui.
- De a fundamenta anumite speranţe spre o lume
mai bună.
- De al înălţa pe om spre absolut şi veşnic.
Concepţia filosofico-ştiinţifică

● Este generată de mai multe

necesităţi umane şi tipuri de
activitate. Ea se formează pe
baza generalizării diferitor
cunoştinţe ştiinţifice, formelor
activităţii spirituale şi practice.
● Spre deosebire de concepţia
religioasă concepţia filosofică se
formează cu ajutorul teoriilor şi
noţiunilor respective,
argumentelor şi demonstraţiilor
logice.
- Dacă pentru concepţia religioasă e specifică
credinţa şi imposibilitatea demonstrării științifice a
multor adevăruri religioase, atunci pentru concepţia
filosofică este caracteristic demonstrarea logică.
- Concepţia filosofico-stiinţifică ca sistem de
cunoştinţe, principii şi convingeri despre lume, om şi
interacţiunea lor este, în acelaşi timp, metodologia
transformării naturii, societăţii şi lumii spirituale a
omului.
- Concepţia filosofică are obiectul său nu atât lumea
ca atare, cât sensul existenţei omului în lume.
Concluzie:
● În concluzie - filosofia (din greaca antică:
φιλοσοφία, philosophia, „iubire de înțelepciune”)
sau filozofia, este studiul întrebărilor generale și
fundamentale, precum cele despre existență, 
cunoaștere, valori, rațiune, minte și limbaj. Astfel de
întrebări sunt adesea puse ca probleme  care trebuie
studiate sau rezolvate.  Metodele filosofice includ
interogarea, discuția critică, argumentul rațional și
prezentarea sistematică.
 Bibliografie:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Filosofie
https://www.noua-acropola.ro/filosofia-educatie-pentru-viata/
https://ru.scribd.com/doc/285707047/Ce-Este-Filosofia