COROANE DE ÎNVELIŞ NEMETALICE

(COROANE ESTETICE)
Generalităţi
Sunt proteze fixe unidentare ce refac atât morfologia, cât şi estetica,
deoarece sunt realizate în întregime din materiale nemetalice,
(ceramice, polimeri şi răşini compozite) de culoare identică, sau foarte
apropiată cu a dinţilor adiacenţi. Se mai numesc şi coroane
fizionomice.
Obiective:
reabilitarea fizionomiei
asigurarea rezistenţei bontului (consolidarea lui) şi a protezei fixe
unidentare
adaptarea perfectă pe dinte
rapoarte interdentare corecte cu dinţii adiacenţi şi antagonişti.
 COROANE DE ÎNVELIŞ NEMETALICE
(COROANE ESTETICE)
Indicaţii: Coroana estetică se recomandă aproape exclusiv ca
element unitar, în unele afecţiuni coronare din zona
frontală:
discromii, distrofii, displazii
nanism dentar sau alte dismorfii
obturaţii inestetice sau neretentive
unele malpoziţii (ex. oropoziţie)
fracturi dentare în 1/3 incizală (alternativa-fatetare)
 carii clasa a IV- a Black (alternativa-fatetare)
Coroana fizionomica se poate indica şi ca element de
agregare în tratamentul unor edentaţii reduse, dar numai
din acrilat (punţi provizorii).
Contraindicaţii:
pe molari, premolari şi canini
pe dinţi scurţi (bonturi neretentive)
în ocluzii adânci traumatizante
în ocluzii cap- la -cap (cele ceramice)
în abrazii avansate
la tineri sub 17 ani (cameră pulpară mare)
carii profunde şi extinse, sau obturaţii mari nearmate
(cu pereţi dentari subţiri)
Materiale utilizate pentru coroane
nemetalice
Ceramica
Rasini acrilice
Rasini diacrilice compozite
Polisticle (Belleglass , Artglass)
Ceromerii
Coroana ceramică
Coroana ceramică: - cunoscută sub numele clasic de
coroană jacket (Jacket-Crown=coroană jachetă, căci
"îmbracă" dintele şlefuit). Primele coroane din
ceramică dentară efectuate în 1887 (SUA), s-au
realizat de la început pe folie de platina şi pe dinţi
preparaţi cu prag orizontal. S-au îmbunătăţit mult
masele ceramice, dar prepararea dintelui a rămas
cvasi-neschimbată.
Avantajele coroanelor ceramice:
pot reda nuanţele dorite de culoare, care sunt stabile
în timp;
dacă sunt bine glazurate, nu sunt placofile şi sunt si
foarte bine tolerate de parodonţiul marginal;
ceramica dentară este râu conducătoare de căldură,
oferind protecţie pulpei faţă de agenţii termici;
este foarte rezistentă la presiune (de 4 ori mai puţin
deformabilă decât oţelul inoxidabil, şi de 3 ori decât
dentina)
 Dezavantajele:
nu rezistă la flexiune şi tracţiune, fiind fragilă la aceste
solicitări
materialul ceramic este foarte dur, ceea ce reprezintă o
dificultate în adaptarea ocluzala, fiind un pericol pentru
antagonişti (mai ales zonele retuşate rămase neglazurate)
tehnologia de realizare este complicată, cu arderi succesive
de noi straturi, pentru a compensa contracţia
necesită mari sacrificii amelo-dentinare, pentru a obţine o
coroană cu grosime aproape uniformă, de 1 mm
nu pot fi retentori pentru punţi, ci doar coroane unitare
(event pentru edentatii unidentare frontale)
Şlefuirea dintelui (incisiv central
maxilar)
Obiectiv final: - obţinerea unui bont ( 2/3 din lungimea
coroanei dentare naturale, neretentiv, cu reducerea aproximativ
uniformă (1 mm) din toate feţele, cu muchii rotunjite, dar nu
desfiinţate, cu prag orizontal uşor rotunjit.
Principii generale: - având în vedere şlefuirea accentuată
necesară rezistenţei protezei fixe unidentare, scade rezistenţa
bontului mai ales la dinţii depulpaţi şi cu obturaţii mari,
nearmate. De aceea mulţi autori indică aceste coroane fie pe
dinţi vitali, fie pe reconstituiri coronoradiculare turnate.
Şlefuirea dinţilor vitali ridică probleme de protecţie tisulară şi
pulpară. deci principiile biomecanice vin în contradicţie cu cele
biofuncţionale.
Ordinea de abordare a diferitelor feţe ale dintelui diferă de la
autor la autor. Prepararea clasică se face începând cu reducerea
marginii incizale şi continuând cu feţele proximale (separarea).
faţa vestibulară, orală, rotunjirea muchiilor, definitivarea
pragului şi finisarea.
Autorii moderni încep cu şanţuri de ghidare trasate pe marginea
incizală, faţa veslibulară şi orală. Se definitivează apoi şlefuirea
marginii incizale, feţei vestibulare şi a celei orale, prin ablaţia
punţilor de smalţ dintre şanţurile de ghidare. Urmează
separarea (fetele proximale) şi finisarea.
 Reducerea marginii incizale
Clasic: se realizează cu pietre roată sau cilindrice, aplicate
în piesa dreapta convenţională, sau în piesa cu
micromotor sau turbină. Se poate şlefui din aproape în
aproape, ghidându-ne după dinţii adiacenţi.
 Modern: se trasează, (mai ales când lipsesc dinţii
adiacenţi), 1-3 şanţuri de ghidare a adâncimii şlefuirii ,
şanţuri care corespund (se continuă) cu şanţurile de
ghidare de pe faţa vestibulară.
Din marginea incizală se şlefuieşte 2-3 mm, în funcţie
de mărimea dintelui si mai ales de volumul camerei
pulpare, constatat pe radiografie.
Alţi autori recomanda 1/3 din lungimea coroanei
dintelui.
 Marginea incizală se şlefuieşte oblic 45°, spre oral la
incisivii superiori, şi spre vestibular, la cei inferiori
 Feţele proximale
 Feţele proximale: - clasic se şlefuiesc prin desfiinţarea punctului de contact
cu discuri, progresiv sau slice-cut (ultima este cea mai periculoasă!),
oprindu-ne la 0,5 mm de papilă şi schiţându-se două praguri - mezial şi distal
de 0,5 mm lăţime
 Modern separarea se face cu freze cilindrice diamantate cu vârf plat, freze cu
care se şlefuieşte şi faţa vestibulară si cu care se realizează şi pragul. Unii
autori (Shillingburg) recomandă separarea proximală cu freze diamantate
foarte subţiri (flacără), evitând desigur atingerea dintelui adiacent, apoi
definitivarea preparării acestor feţe cu freze cilindrice.
 Cantitatea (grosimea) de substanţă dentară şlefuită din feţele proximale
depinde de indicele mezio-distal. La dinţii triunghiulari, indicele este
mai mare, deci necesită şlefuiri mai accentuate.
. Feţele vestibulară şi orală
Clasic: se începe cu schiţarea, pragului cu muchia unei
pietre lenticulara sau con invers, paralel cu gingia, la
0,5 mm de ea vestibular şi la 1-1.5 mm oral.
Oral există condiţia ca această plasare a viitoarei
joncţiuni coroană-dinte să nu coincidă cu stopul dento-
dentar realizat cu marginea incizală antagonistă.
Lăţimea acestui prag este de 0,5 mm, căci se va perfecta
ulterior atât lăţimea cât şi plasarea acestuia. Se şlefuiesc
apoi cele două feţe cu pietre mici roată sau cilindrice,
aproximativ 1 mm (0,8 mm spre colet, 1-1,2 mm spre
incizal).
Fata vestibulară şlefuită va fi uşor convexă, atât mezio-distal, cât şi
gingivo-incizal. în şlefuirea ei ne vom ghida după dinţii adiacenţi.
Fata orală se va şlefui conform morfologiei sale, dată de existenţa
cingulumului, deci va avea în final 2 zone (pe secţiune verticală.
a.) o zonă plană cingulo-gingivală, paralelă cu 1/3 mea gingivală a feţei
vestibulare, pentru a asigura o bună retenţie (se utilizează pietre
cilindrice plasate adecvat).
b.) o zonă concavă cingulo-incizală, în vederea integrării coroanei ce se
va efectua, in morfologia normală şi ocluzia funcţională, deci pentru a
nu perturba ghidajul anterior corect. Se şlefuieşte cu pietre roată mici
sau "pară", o grosime de 1 mm.
Modem: se folosesc freze diamantate aplicate în piesa de turbina sau în
piesa cu micromotor, cilindrice sau cilindro conice cu vârf plan. Se
practică trasarea prealabilă a unor şanţuri de ghidare a adâncimii
şlefurii. Grosimea frezei (1 mm) poate fi reperul.
Rotunjirea muchiilor- este necesară, căci orice muchie sau unghi
ascuţit rămas, constituie o zonă de concentrare de stress, care
poate duce la fisurarea coroanei. Aceste muchii nerotunjite ar
împiedica şi aplicarea corectă a foliei de platină pe bontul mobil.
Muchiile se rotunjesc, dar nu se desfiinţează, pentru a nu
periclita stabilitatea coroanei. Această rotunjire a muchiilor doar
se verifică şi se perfectează acum, căci de fapt ea s-a realizat, mai
ales prin metoda modernă, in timpul preparării feţelor.
 Definitivarea pragului - care a fost schiţat iniţial prin metoda
clasică, înseamnă adâncirea, finisarea şi înfundarea (vestibular)
subgingival. Prin metoda modernă el se plasează de obicei de la
început in zona stabilită şi se realizează concomitent cu şlefuirea
feţelor.
Verificarea bontului
Se procedează ca şi la bonturile preparate
pentru coroane metalice
Variante ale coroanei ceramice
Coroana Jacket clasica-portelan ars pe platina
Ceramica aluminoasa
Ceramica magnezica
Tehnica Ceraplatin
Vitroceramica
Ceramica presata(injectata)
Coroane integral ceramice
Coroana fizionomica acrilică
Este o coroană de acoperire totală, cu rol fizionomic,
realizată prin polimerizarea, metil-metacrilatului.
Avantaje:
 foarte ieftine
tehnologie mult mai simplă de realizare
se pot face şi subţiri
se pot aplica şi pe preparări fără prag
 Dezavantaje:
 contracţia acrilatului în timpul polimerizării este neuniformă în funcţie de
grosimea machetei
 au un grad de porozitate
 sunt placofile, producând gingivite
 pot irita parodonţiul marginal şi mecanic: margini groase, lungi, largi,
anfractuoase, nelinisate
 se dilată termic, ducând la fisurări sau descimentări
 modificări volumetrice şi prin absorbţia de apă ("îmbătrânire"), ducând la
lărgire, descimentare, semnalate la început printr-un lizereu negru spre
gingival
 modificări cromatice în timp
 rezistenţă scăzută la abraziune
 elasticitate mare, ceea ce până la un punct este o calitate, căci nu sunt
casante (ca cele din ceramică), dar la forte mari se pot descimenta
 reflectarea redusă a luminii
 Indicaţii:
la tineri (permite şlefuirea mai redusă)
coroane provizorii
condiţii tehnico-mnteriale deficitare

Prepararea bontului:
Este asemănătoare cu cea pentru coroane ceramice,
dar necesită şlefuiri mai mici din dinte, mai ales când
culoarea cerută este mai închisă, deci cu transparenţa
mai redusă.
 In privinţa realizării sau nu a pragului, părerile sunt împărţite:
a) Prepararea tară prag
Argumente:
 materialul permite realizarea de margini subţiri, care se pot finisa şi lustrui,
ceea ce la ceramică nu este posibil
 dacă se face prag, contracţia dăunează adaptării corecte la prag,
 se poate realiza un prag excavat vestibular, din motive fizionomice (grosime)

b) Prepararea cu prag (Gali, Găucan, Rîndaşu)

Argumente:
 numai grosimea de 1 mm îndeplineşte cerinţele estetice
 numai grosimea de 1 mm reduce elasticitatea, împiedicând astfel eventualele
descimentări
 sprijinul pe prag previne efectul de ic
 permite înscrierea coroanei în perimetrul normal al dintelui (evită
supraconturarea)
 previne inflamaţiile parodontale date de marginile groase, largi sau lungi ale
coroanelor fără prag
 prepararea pentru coroana definitivă, (când ele sunt provizorii), se face cu
prag
Polimerizarea:
Clasic: modelarea machetei în ceară, ambalare în gips,
stopare, termopolimerizare
Modern: modelare liberă, direct din pastă de răşină
acrilică de tip special (ex. Palakav-Kulzer, SR-Pyroplast)
sau din pastă de răşini diacrilice compozite (ex. SR-
Isosit-PE-lvoclar). Se prepară şi se aplică pe bontul
mobil pastă de culori şi nuanţe adecvate pentru colet,
zona mijlocie a feţei vestibulare, zona incizală.
Se produce apoi baropolimerizare în miniautoclav tip
Biomat, Biopol, Ivoclar, cu vapori de apă sau cu glicerina
la 6 atmosfere şi 120 grade C, timp de 30 minute. Nu mai
este necesară lustruirea decât in zonele care necesită
retuşare, indicate la controlul relaţiilor ocluzale.