Sunteți pe pagina 1din 25

Răspunderea

penală a persoanei juridice


Condiţiile răspunderii penale a persoanei
juridice
• Art. 135 Cod penal - răspundere directă - persoana juridică, cu
excepţia statului şi a autorităţilor publice, răspunde penal
pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de
activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice.
Instituţiile publice nu răspund penal pentru infracţiunile
săvârşite în exercitarea unei activităţi ce nu poate face obiectul
domeniului privat. Răspunderea penală a persoanei juridice nu
exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit
la săvârşirea aceleiaşi fapte.
Condiţii
• a) Persoana juridică să fie înfiinţată şi înregistrată în condiţiile
legii
• b) Persoana juridică să nu fie exceptată prin lege din sfera
subiecţilor răspunderii penale
- Statul, ca persoană juridică, beneficiază de o imunitate de
jurisdicţie penală generală şi absolute
- Autorităţile publice constituie a doua excepţie
- Instituţiile publice, în anumite situaţii
Condiţii
• c) Persoana juridică să fi săvârşit o infracţiune
• d) Infracţiunea să se săvârşească în realizarea obiectului de activitate sau în
interesul ori în numele persoanei juridice
• pot fi imputate unei persoane juridice actele comise de reprezentanţi,
mandatari, prepuşi sau chiar terţi
• e) Prezenţa elementului subiectiv cerut de norma de incriminare pentru ca
fapta să constituie infracţiune
• fie săvârşirea infracţiunii decurge dintr‑o decizie intenţionată adoptată în cadrul
persoanei juridice, fie este consecinţa unei atitudini de neglijenţă în cadrul ei
• Codul penal român în vigoare consacră concursul între răspunderea penală a
persoanei juridice şi cea a persoanei fizice
Pedepsele aplicabile persoanei juridice
• Art. 136 Cod penal - o singură pedeapsă principală, aceasta fiind amenda
• Pedepsele complementare aplicabile persoanei juridice:
• a) dizolvarea persoanei juridice;
• b) suspendarea activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice pe o
durată de la 3 luni la 3 ani;
• c) închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o perioadă de la 3
luni la 3 ani;
• d) interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice pe o durată de
la unu la 3 ani;
• e) plasarea sub supraveghere judiciară;
• f) afişarea sau publicarea hotărârii de condamnare
Stabilirea amenzii persoanei juridice
• art. 137 C. pen. - cuantumul amenzii se stabileşte prin sistemul
zilelor‑amendă.
• Suma corespunzătoare unei zile‑amendă, cuprinsă între 100 şi 5.000
lei, se înmulţeşte cu numărul zilelor‑amendă, care este cuprins
între 30 de zile şi 600 de zile.
• Când prin infracţiunea săvârşită persoana juridică a urmărit
obţinerea unui folos patrimonial, limitele speciale ale
zilelor‑amendă prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită se
pot majora cu o treime, fără a depăşi maximul general al amenzii.
La stabilirea amenzii se va ţine seama de valoarea folosului
patrimonial obţinut sau urmărit.
Stabilirea amenzii persoanei juridice
• Limitele speciale ale zilelor‑amendă sunt cuprinse între:
• a) 60 şi 180 de zile‑amendă, când legea prevede pentru infracţiunea
săvârşită numai pedeapsa amenzii;
• b) 120 şi 240 de zile‑amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii de
cel mult 5 ani, unică sau alternativ cu pedeapsa amenzii;
• c) 180 şi 300 de zile‑amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii de
cel mult 10 ani;
• d) 240 şi 420 de zile‑amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii de
cel mult 20 de ani;
• e) 360 şi 510 zile‑amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii mai
mare de 20 de ani sau detenţiunea pe viaţă.
Executarea pedepsei amenzii
• Persoana juridică condamnată este obligată să depună recipisa de plată
integrală a amenzii la judecătorul delegat cu executarea, în termen de 3 luni
de la rămânerea definitivă a hotărârii.
• Când persoana juridică condamnată se găseşte în imposibilitatea de a achita
integral amenda în termen de 3 luni, judecătorul delegat cu executarea, la
cererea acesteia, poate să dispună eşalonarea plăţii amenzii, pe cel mult 2
ani, în rate lunare.
• În caz de neîndeplinire a obligaţiei în termenul de 3 luni sau de neplată a unei
rate, instanţa de executare comunică un extras de pe acea parte din dispozitiv
care priveşte aplicarea sau eşalonarea amenzii organelor competente, în
vederea executării amenzii potrivit dispoziţiilor legale privind executarea silită
a creanţelor fiscale şi cu procedura prevăzută de aceste dispoziţii
Aplicarea şi executarea pedepselor
complementare
• obligatoriu când legea prevede această pedeapsă şi facultativ
atunci când instanţa constată că, faţă de natura şi gravitatea
• infracţiunii, precum şi faţă de împrejurările în care a fost
săvârşită, aceste pedepse sunt necesare.
• cu excepţia dizolvării, celelalte pedepse complementare se pot
aplica în mod cumulativ.
Dizolvarea persoanei juridice
• a) când persoana juridică a fost constituită în scopul săvârşirii de infracţiuni. Se
consideră îndeplinită această condiţie atunci când persoana juridică a fost înfiinţată
cu finalitatea de a săvârşi activităţi ilegale, care nu pot intra în obiectul de
activitate al acesteia (de exemplu, trafic de persoane, trafic de droguri, evaziune
fiscală);
• b) când obiectul de activitate al persoanei juridice a fost deturnat în scopul
săvârşirii de infracţiuni, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită
este închisoarea mai mare de 3 ani, adică atunci când, deşi persoana juridică a fost
constituită într‑un scop licit, ulterior înfiinţării, scopul este transformat într‑unul
ilegal;
• c) când, cu rea‑credinţă, persoana juridică condamnată nu execută una dintre
pedepsele prevăzute în art. 136 alin. (3) lit. b)‑e) C. pen., respectiv celelalte
pedepse complementare, cu excepţia afişării sau publicării hotărârii de condamnare.
Dizolvarea persoanei juridice
• Nu poate fi aplicată instituţiilor publice, partidelor politice,
sindicatelor, patronatelor şi organizaţiilor religioase ori aparţinând
minorităţilor naţionale, constituite potrivit legii, nici persoanelor
juridice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul presei.
• După rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la pedeapsa
complementară a dizolvării persoanei juridice, judecătorul delegat
cu executarea comunică o copie de pe dispozitivul acesteia
persoanei juridice respective, precum şi organului care a autorizat
înfiinţarea persoanei juridice, respectiv organului care a
înregistrat persoana juridică, pentru a lua măsurile necesare
Suspendarea activităţii sau a uneia dintre
activităţile persoanei juridice
• organul judiciar constată că între infracţiunea săvârşită şi activitatea pe care o
desfăşoară persoana juridică în mod obişnuit există o anumită legătură
• în caz de neexecutare, cu rea‑credinţă, a pedepsei complementare a afişării sau
difuzării hotărârii de condamnare
• se poate aplica pe o durată de la 3 luni la 3 ani
• nu poate fi aplicată instituţiilor publice, partidelor politice, sindicatelor, patronatelor
şi organizaţiilor religioase ori aparţinând minorităţilor naţionale, constituite potrivit
legii, nici persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul presei
• Judecătorul delegat cu executarea comunică o copie a dispozitivului hotărârii
organului care a autorizat înfiinţarea persoanei juridice, organului care a înregistrat
persoana juridică, organului care a înfiinţat instituţia nesupusă autorizării sau
înregistrării, precum şi organelor cu atribuţii de supraveghere şi control al persoanei
juridice, pentru a lua măsurile necesare
Închiderea unor puncte de lucru ale
persoanei juridice
• constă în închiderea unuia sau a mai multora dintre punctele de lucru aparţinând
persoanei juridice cu scop lucrativ, în care s‑a desfăşurat activitatea în realizarea căreia
a fost săvârşită infracţiunea
• se poate aplica numai persoanelor juridice care au un scop lucrativ şi numai când
infracţiunea săvârşită a fost comisă în legătură cu desfăşurarea activităţii cu scop
lucrativ a acelei persoane juridice.
• durata pedepsei este cuprinsă între 3 luni şi 3 ani.
• nu se poate aplica persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul presei
• judecătorul delegat cu executarea va comunica o copie de pe dispozitivul hotărârii
organului care a autorizat înfiinţarea persoanei juridice, organului care a înregistrat
persoana juridică, organului care a înfiinţat instituţia nesupusă autorizării sau
înregistrării, precum şi organelor cu atribuţii de supraveghere şi control al persoanei
juridice, pentru a lua măsurile necesare
Interzicerea de a participa la procedurile
de achiziţii publice
• Constă în interzicerea de a participa, direct sau indirect, la
procedurile pentru atribuirea contractelor de achiziţii publice,
prevăzute de lege
• Persoanei juridice i se poate interzice accesul la unele dintre
resursele financiare care pot fi obţinute de la bănci sau de la alte
instituţii de credit, precum şi de la societăţile de asigurări, mai
ales în urma comiterii unor fapte ce aduc atingeri bunei
funcţionări a sistemului financiar‑bancar
Interzicerea de a participa la procedurile
de achiziţii publice
• Judecătorul delegat cu executarea va comunica, la data rămânerii definitive a hotărârii
de condamnare, o copie a dispozitivului acesteia următoarelor autorităţi sau instituţii:
• a) oficiului registrului comerţului, în vederea efectuării formalităţilor de publicitate în
registrul comerţului;
• b) Ministerului Justiţiei, în vederea efectuării formalităţilor de publicitate în Registrul
naţional al persoanelor juridice fără scop patrimonial;
• c) altor autorităţi care ţin evidenţa persoanelor juridice, în vederea efectuării
formalităţilor de publicitate;
• d) administratorului sistemului electronic de achiziţii publice.
• O copie de pe dispozitivul hotărârii de condamnare prin care s‑a aplicat persoanei
juridice pedeapsa interzicerii de a participa la procedurile de achiziţii publice se
comunică, la data rămânerii definitive, organului care a autorizat înfiinţarea persoanei
juridice şi organului care a înregistrat persoana juridică, pentru a lua măsurile necesare
Plasarea sub supraveghere judiciară
• constă în obligarea persoanei juridice să desfăşoare activitatea care a
ocazionat săvârşirea infracţiunii sub supravegherea unui mandatar judiciar, pe
o perioadă de la un an la 3 ani, în scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni
• În cazul în care persoana juridică nu ia măsurile necesare în vederea realizării
scopului pedepsei complementare, mandatarului îi revine obligaţia de a sesiza
instanţa. În cazul în care instanţa constată că sesizarea este întemeiată,
dispune înlocuirea acestei pedepse cu suspendarea activităţii persoanei
juridice.
• nu poate fi aplicată instituţiilor publice, partidelor politice, sindicatelor,
patronatelor şi organizaţiilor religioase ori aparţinând minorităţilor naţionale,
constituite potrivit legii, nici persoanelor juridice care îşi desfăşoară
activitatea în domeniul presei.
Afişarea sau publicarea
hotărârii de condamnare
• se realizează pe cheltuiala persoanei juridice
• nu poate fi dezvăluită identitatea altor personae
• Afişarea hotărârii de condamnare se realizează în extras, în forma şi locul
stabilite de instanţă, pentru o perioadă cuprinsă între o lună şi 3 luni.
• Publicarea hotărârii de condamnare se face în extras şi în forma stabilită
de instanţă, prin intermediul presei scrise sau audiovizuale ori prin alte
mijloace de comunicare audiovizuală, desemnate de instanţă. Dacă
publicarea se face prin presa scrisă sau audiovizuală, instanţa stabileşte
numărul apariţiilor, care nu poate fi mai mare de 10, iar în cazul
publicării prin alte mijloace audiovizuale, durata acesteia nu poate
depăşi 3 luni.
Măsurile care se iau în cazul neexecutării cu
rea‑credinţă a pedepselor complementare
• Dacă nu se execută, cu rea‑credinţă, vreuna dintre pedepsele
complementare prevăzute în art. 136 alin. (3) lit. b)‑e), instanţa
dispune dizolvarea persoanei juridice.
• În ipoteza în care, cu rea‑credinţă, persoana juridică nu execută
pedeapsa complementară a afişării sau publicării hotărârii de
condamnare, instanţa dispune suspendarea activităţii sau a uneia
dintre activităţile persoanei juridice până la punerea în
executare a pedepsei complementare, dar nu mai mult de 3 luni,
iar dacă până la împlinirea acestui termen (3 luni) pedeapsa
complementară nu a fost pusă în executare, instanţa dispune
dizolvarea persoanei juridice.
Recidiva în cazul persoanei juridice
• Există recidivă pentru persoana juridică în următoarele cazuri:
• a) când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de
condamnare, persoana juridică săvârşeşte din nou o infracţiune cu
intenţie sau cu intenţie depăşită, iar amenda pentru infracţiunea
anterioară nu a fost executată;
• b) când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de
condamnare, persoana juridică săvârşeşte din nou o infracţiune cu
intenţie sau cu intenţie depăşită, iar amenda pentru infracţiunea
anterioară a fost executată sau considerată executată
Recidiva în cazul persoanei juridice
• Exclud starea de recidivă în cazul persoanei juridice condamnările
pentru infracţiunile din culpă, pentru infracţiunile amnistiate şi
pentru faptele care nu mai sunt prevăzute ca infracţiuni de legea
penală şi condamnările pentru care a intervenit reabilitarea de drept
• Limitele speciale ale pedepsei amenzii prevăzute de lege pentru
noua infracţiune se majorează cu jumătate, fără a depăşi maximul
general al pedepsei amenzii.
• Dacă amenda anterioară nu a fost executată, în total sau în parte,
amenda stabilită pentru noua infracţiune în condiţiile majorării
limitelor speciale ale acesteia se adaugă la pedeapsa anterioară sau
la restul rămas neexecutat din aceasta.
Atenuarea şi agravarea răspunderii penale
a persoanei juridice
• În caz de concurs de infracţiuni, persoanei juridice i se aplică regimul
amenzii prevăzut de lege pentru persoana fizică, adică se aplică
pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul
celorlalte pedepse stabilite
• Aceleaşi reguli se aplică şi în cazul pluralităţii intermediare sau al incidenţei
altor cauze de agravare sau de atenuare a răspunderii penale
• Pedepsele complementare de natură diferită, cu excepţia dizolvării, sau
cele de aceeaşi natură, dar cu conţinut diferit, se cumulează, iar dintre
pedepsele complementare de aceeaşi natură şi cu acelaşi conţinut se aplică
cea mai grea.
• Măsurile de siguranţă aplicate persoanei juridice potrivit art. 112 C. pen.
se cumulează
Prescripţia răspunderii penale

• Termenele de prescripţie a răspunderii penale pentru persoana juridică sunt:


• a) 15 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită de persoana fizică
pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 20 ani;
• b) 10 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită de persoana fizică
pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depăşeşte 20 de ani;
• c) 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită de persoana fizică
pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 de ani;
• d) 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită de persoana fizică
pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, dar care nu depăşeşte 5 de ani;
• e) 3 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită de persoana fizică
pedeapsa închisorii de cel mult 1 an sau amenda.
Prescripţia executării pedepsei

• Termenul de prescripţie a executării pedepsei amenzii aplicate


persoanei juridice este de 5 ani.
• Executarea pedepselor complementare aplicate persoanelor
juridice se prescrie într‑un termen de 3 ani, care curge de la data
la care pedeapsa amenzii a fost executată sau considerată ca
executată.
Reabilitarea persoanei juridice

• Reabilitarea este întotdeauna de drept


• Condiţii:
• a) persoana juridică să fi executat pedeapsa amenzii la care a fost
condamnată, precum şi pedeapsa sau pedepsele complementare
care i‑au fost aplicate ori să fi fost considerate ca executate
• b) să fi trecut 3 ani de la executarea pedepsei amenzii sau de la
executarea pedepsei complementare ori de la data când acestea au
fost considerate ca executate
• c) în intervalul de 3 ani, persoana juridică să nu mai săvârşească o
altă infracţiune.
Efectele comasării şi dizolvării persoanei
juridice
• În cazul fuziunii dintre persoana juridică a cărei răspundere penală se angajează
şi o altă persoană juridică, consecinţele răspunderii penale se vor angaja asupra
persoanei juridice create prin fuziune.
• În situaţia absorbţiei persoanei juridice ce urmează a fi trasă la răspundere penală
de către o altă persoană juridică, consecinţele răspunderii penale se vor angaja
asupra persoanei juridice absorbante.
• În cazul divizării persoanei juridice după săvârşirea infracţiunii, consecinţele
răspunderii penale se vor angaja în sarcina persoanelor juridice create prin
divizare care au obţinut fracţiuni din patrimonial persoanei divizate.
• La individualizarea pedepsei se va ţine seama atât de cifra de afaceri şi de activul
patrimonial al persoanei juridice care a săvârşit infracţiunea, cât şi de partea din
patrimonial acesteia care a fost transmisă fiecărei persoane juridice participante
la operaţiune