Mihai Eminescu 

(născut Mihail Eminovici; n. 15 ianuarie 1850,[3][4][5][6] Botoșani, 

Moldova – d. 15 iunie 1889,[3] București, România) a fost un poet, prozator și jurnalist 
român, considerat, în general, ca fiind cea mai cunoscută și influentă personalitate din 
literatura română.[7] A publicat un singur volum antum, Poesii, compus din poemele
publicate de-a lungul vieții în revista Convorbiri literare a societății Junimea, din care
Eminescu făcea parte.[8][9] Printre operele notabile se numără Luceafărul, 
Odă (în metru antic) și cele cinci Scrisori (I, II, III, IV și V).[10]
Făcând parte din curentul romantic târziu, poezia sa conține noțiuni din metafizică, 
mitologie, filosofie și istorie, pe când proza sa conține și elemente sociologice.[10][11]
 Temele recurente din opera sa sunt natura, temă tipică romantismului, care în cazul lui
Eminescu este privită prin prisma folclorului autohton, dragostea, uneori violentă,
alteori intimă sau neîmpărtășită, nașterea, moartea, cosmosul și condiția geniului.[10][12]
S-a născut la Botoșani și a copilărit la Ipotești, mutându-se în adolescență la Cernăuți
 pentru a urma cursurile gimnaziale unde, la vârsta de 16 ani, a publicat primul poem, 
De-aș avea.[13] La vârsta de 19 ani a început studiul filozofiei la Universitatea din Viena,
unde a întâlnit scrierile unor autori care îi vor influența puternic opera, precum Platon, 
Spinoza, Leibniz, Kant, Rousseau și Schopenhauer, dar și filozofia orientală prin opere
precum Ramayana, Mahābhārata și Vedele.[11][14] Tot în această perioadă începe să
publice în revista Convorbiri literare.[15] La 22 de ani a plecat la Berlin pentru a-și
continua studiile.[16]