Sunteți pe pagina 1din 22

CONDIŢIA DE MUNCĂ

Absorbţia prin tractul gastro-intestinal


- STP poate fi prezent în alimente şi băuturi depozitate la LM
- STP pot fi ingerate prin pătrundere accidentală în gură prin mâini murdare
sau prin ingerarea particulelor insolubile inhalate care ajung în cavitatea
bucală pe cale mucociliară.

! Igiena deficitară (mâini murdare, fumatul) joacă un rol important.

Stomacul absoarbe substanţele non-polare prin difuziune polară.


Intestinele - majoritatea substanţelor, inclusiv STP sunt absorbite la acest
nivel.

Factorii care influenţează absorbţia prin tractul gastro-intestinal:


• cantitatea de alimente din tractul gastro-intestinal şi motilitatea
• proprietăţile fizico-chimice ale substanţelor, solubilitatea şi disocierea
• timpul de stagnare în diferite părţi ale tractului gastro-intestinal

Majoritatea STP absorbite prin tractul gastro-intestinal vor trece în capilare,


iar prin vena portă vor ajunge în ficat.
La nivelul ficatului, STP vor fi metabolizate: unii compuşi metabolizaţi pot
avea ei înşişi acţiune toxică, alte STP vor fi inactivate prin legarea de
grupurile SH sau prin glucoconjugare.
De ce este important să cunoaştem modul de pătrundere a STP ?
Profilaxie

• necesitatea de a micşora concentraţia STP sub limita valorilor admisibile


(calea respiratorie)
• purtarea mănuşilor de protecţie, măşti şi echipament (căile respiratorie şi
cutanate)
• spălarea mâinilor înainte de a lua masa (calea digestivă), de a fuma
• interzicerea depozitării alimentelor la LM şi a servirii mesei la LM
• Interzicerea fumatul în timpul lucrului cu mâinile contaminate
• Recomandarea alimentelor bogate în pectine (calea digestivă)
Terapie
• oprirea imediată a pătrunderii STP în organism
• scoaterea imediată din mediul toxic (calea respiratorie)
• spălarea tegumentelor după expunere (calea cutanată)
• Provocarea de vărsături şi spălătură gastrică (calea digestivă)
Transportul substanţelor chimice
• După absorbţie, STP vor ajunge în sânge, limfă şi alte fluide din organism
în circa 60 secunde.
• În sânge, STP circulă fie libere, fie legate de unii constituenţi
sanguini: - de eritrocite sau
- de constituenţii plasmatici (albumine sau globuline).
Exemple:
• Unele substanţe toxice au o afinitate mare pentru hematii
- CO se leagă de hem
- arsenicul de globina hemoglinei
- mercurul organic se leagă de hematii,
• Mercurul anorganic se leagă de proteinele plasmatice;

• Globulinele (α sau β) se pot lega de moleculele mici şi ionii metalelor


(Cu, Zn, Fe) sau coloizi
• Lipoproteinele plasmatice sunt implicate în transportul substanţelor
lipidice.

• Gazele şi vaporii se pot dizolva în plasmă.


Distribuţia şi acumularea

Distribuţia substanţelor absorbite este influenţată de:


• concentraţia în sânge
• rata pătrunderii prin membranele celulare
• rata debitului sanguin
• afinitatea pentru locurile de legare

Distribuţia unei substanţe este dinamică


– Timpul necesar pentru eliminarea unei jumătăţi de
substanţă dintr-un compartiment este numită "rata de
înjumătăţire" ("biological half life").

Când rata absorbţiei este mai mare decât eliminarea,


substanţa toxică se va acumula în compartiment.
Depozitarea
Depozitarea depinde de - proprietăţile fizico-chimice ale toxicului
- proprietăţile fizico-chimice ale ale ţesuturilor
- de irigaţia ţesuturilor .
1. Depozitarea în ţesutul adipos
- Substanţele liposolubile au afinitate pentru organele şi ţesuturile bogate
în lipide: ţesut adipos, sistem nervos (creier), glande endocrine.
- Unele STP pot avea efect negativ datorită liposolubilităţii lor în stratul de
mielină a fibrelor nervoase.
2. Depozitarea în os

- numeroase substanţe au o afinitate specială pentru os: elemente


uşoare, coloizi, elemente alcaline:
- ioni trivalenţi (Sr, Ba, Ra)
3. Depozitarea în firul de păr şi unghii

Metalele grele au afinitate pentru legarea de grupările SH ale keratinei din


păr (Pb, Zn, Hg, Cd).
Eliminarea substanţelor toxice profesionale din
organism
Căile principale de eliminare

1. calea renală - STP se elimină ca şi compuşi metabolizaţi sau


nemetabolizaţi

Această cale este importantă datorită cantităţii eliminate şi pentru


că se pot lua probe de urină.

2. calea intestinală - în principal pentru metalele grele


3. calea respiratorie - prin aerul expirat (vapori, gaze) sau prin covorul
rulant mucociliar (pulberi)

Căile secundare de eliminare


1. fanere: păr, unghii
2. glande salivare
3. glande sebacee
4. glande mamare – laptele matern
5. placentă (pentru unele substanţe toxice cu repercusiuni
asupra fătului sau embrionului).
De ce este important să cunoaştem căile de
eliminare ale STP ?

În scop diagnostic:
Se poate determina concentraţia STP în - urină,
- aerul expirat,
- păr;

În profilaxie:
• pentru a menţine într-o bună stare de funcţionare
căile de eliminare şi urmărirea periodică a a stării
de funcţionare a acestor căi (funcţia renală)
• pentru a interzice lucrul în mediu toxic femeilor
gravide sau care alăptează – Ordonanţa de
urgenţă 96/2003, Legea 25/2004, HG 527/2004
Mecanismele de acţiune a STP

1. Mecanismul enzimatic

2. Mecanismul de alterare structurală a unor constituenţi celulari

3. Mecanismul imunologic

4. Mecanismul reflex-nervos

5. Mecanismul neuro-endocrin

1.Mecanismul enzimatic

Inhibarea diferitelor enzime necesare metabolismului celular


produce o diminuarea acestuia şi chiar distrugerea celulei.
Inhibarea enzimatică are loc prin:
a) combinarea directă a STP cu radicalul activ al enzimei
b). Chelarea de către toxic a unor oligoelemente (ioni metal
Zn, Cu, Mg etc)
c). Sinteze letale

a). combinarea directă a STP cu radicalul activ al enzimei


Exemple:
- Pb, Hg se combină cu radicalul tiol - SH al unor enzime
(co-dehidraze)
- ionul cian - CN se combină cu radicalul activ din
citocromoxidază
-compuşii organofosforici se combină cu radicalul activ din
acetil colinesterază
- F se combină cu radicalul activ din fosfoglucomutază
b). Chelarea de către toxic a unor oligoelemente (ioni metal
Zn, Cu, Mg etc)
Ionii metal, absolut necesari pentru buna funcţionare enzimatică,
sunt sechestraţi sau eliminaţi.

De exemplu, di-tio carbamaţii şi tiazolidonele rezultaţi din


biotransformarea Sulfurii de carbon chelează ionii de zinc şi
astfel enzimele Zn-dependente nu funcţionează normal.

c). Sinteze letale: o enzimă poate acţiona asupra STP care


pătrunde în organism şi poate produce un nou compus toxic,
chiar mai toxic, capabil să distrugă celulele unde a fost produs
(pesticide, nitrozamine, dinitrofenoli).
2. Mecanismul de alterare structurală a diferitelor celule
Acizii nucleici (ARN, ADN) sunt implicaţi în mod special.
Datorită echipamentului informaţional, pot apărea efecte
teratogene sau mutagene (benzen, Cr6+).

3. Mecanismul imunologic
STP pot acţiona ca alergeni sau ca haptene (Cr, Ni ).

4. Mecanismul reflex-nervos
Prin excitarea terminaţiilor nervoase – în mod anormal – pot
apărea o serie de reflexe motorii, secretorii, vasculare cu
consecinţe asupra funcţionării organului respectiv (gaze şi
vapori iritanţi).
5. Mecanismul neuro-endocrin
Leziunea organică sau/şi funcţională a SNC sau sistemului
endocrin, cu rol important în coordonare şi control
(diminuarea secreţiei de cortizol de către solvenţii organici)
Importanţa practică a cunoaşterii mecanismului de acţiune
Terapie
– pentru a recomanda vitaminoterapie masivă (vitamine
cu spectru larg de acţiune) în intoxicaţiile profesionale
pentru menţinerea unui echipament enzimatic normal
sau pentru readucerea lui la normal
– pentru a prescrie antidoturi şi reactivatori enzimatici
(Toxogonin - Obidoxyne în intoxicaţiile profesionale cu
parathion.
Diagnostic
- Pentru determinarea unor enzime care pun diagnosticul
intoxicaţiilor profesionale (dozarea acetil colinesterazei în
intoxicaţia cu organosforate)
Profilaxie
- Asigurarea unei nutriţii fiziologice (vitamine, oligoelemente).
Factori care condiţionează toxicitatea STP
1. Factori care depind de STP
2. Factori ce depind de organismul în care a pătruns STP
3. Factori care depind de alte condiţii de mediu

1. Factori care depind de STP

a). Structura chimică


b). Proprietăţi fizico-chimice
• Starea de agregare
• Mărimea particulelor toxice
• Starea de ionizare
• pH
• Volatilitatea – pentru substanţele cu toxicitate egală, în condiţiile
concrete ale activităţii profesionale, volatilitatea mai mare a unei
substanţe îi conferă un risc mai mare de intoxicare
• Solubilitatea în apă şi în lipide (hidro şi liposolubilitatea)
•Pătrunderea STP în organism şi în celulă este condiţionată în primul
rând de liposolubilitatea toxicului (lipofilie) – dependentă de grupările
chimice deoarece membranele biologice de traversat sunt lipoidice şi
moleculele toxicului trebuie să se dizolve în ele; după traversarea
membranei, moleculele toxicului trebuie să difuzeze în apa
citoplasmatică deci să fie şi hidrosolubile (hidrofilie).

• Prezenţa unor impurităţi în STP luată în considerare (de ex. Arsen în


unele metale)
• Concentraţia STP în aerul LM
• Interacţiunea toxicelor între ele sau cu alte substanţe

Interacţiunea poate avea următoarele efecte:

• Efecte indiferente
• Efecte sinergice
• Efecte antagonice
•Efecte indiferente – substanţele A şi B NU se influenţează reciproc

• Efecte sinergice – substanţele A şi B acţionează în acelaşi sens;


efectul global S (ca durată, intensitate şi viteza acţiunii toxice)
poate fi : - de adiţie (de sumaţie) – efectul global S este egal
sau mai mic decât suma efectelor A şi B luate separat; acest efect
are loc când substanţele acţionează asupra aceluiaşi tip de
receptor . De exemplu, tetraclorura de carbon+dicloretan.
- de potenţare – efectul global S este mai mare decât
suma efectelor A şi B luate separat şi acest efect are loc când
substanţele acţionează asupra unor receptori diferiţi. De exemplu,
cianamida de calciu+alcool etilic, malation+dipterex.

• Efecte antagonice – substanţele A şi B acţionează în sens


contrar rezultând un efect global S micşorat, nul sau inversat (ca
durată, intensitate şi viteză a acţiunii toxice).
2. Factori ce depind de organismul în care a pătruns STP

• Vârstă – vârstnicii sunt mai sensibili la toxice – explicaţia este


dată de scăderea capacităţii de metabolizare
- fătul şi nou-născutul sunt mai sensibili la multe toxice
în comparaţie cu adultul deoarece metabolizarea are loc mai
lent din cauza activităţii insuficiente/ineficiente/imature a unor
sisteme enzimatice de detoxifiere
• Sex – pentru o serie de toxice sexul feminin este mai sensibil la
acţiunea lor, mai ales în starea fiziologică de graviditate, când
nivelul citocromului P450 este redus, iar o parte din enzimele de
detoxifiere sunt inhibate de nivelurile crescute plasmatice de
progesteron din timpul sarcinii
• Stare psihică
• Stările patologice- în special leziunile hepatice şi renale, fapt
ce trebuie luat în considerare la examenul medical la angajare
în LM cu expunere la STP
•Alimentaţie şi stare de nutriţie – aportul protidic, lipidic, glucidic, de

vitamine, de săruri minerale pot influenţa toxicitatea unor substanţe


chimice, în funcţie de natura toxicului şi de doza care a pătruns în
organism; în principiu, o alimentaţie raţională creşte rezistenţa
organismului faţă de toxice
• Ritmul circadian

• Factori genetici – de exemplu, deficitul în glucozo-6-


fosfatdehidrogenază (G-6PD) pentru acţiunea Pb

3. Factori care depind de alte condiţii de mediu


• Temperatura la LM – influenţează volatilitatea unor toxice,
metabolizarea lor
• Zgomotul – influenţează metabolizarea

• Condiţii de confort la LM
• Enumerarea succintă a acestor factori
principali care condiţionează toxicitatea STP
are scopul de a atrage atenţia asupra
complexităţii problemei
• Aspectul deosebit de complex are
importanţă practică atunci când
- trebuie să analizăm factorii favorizanţi
în unele îmbolnăviri profesionale
- trebuie să recomandăm unele măsuri
profilactice sau terapeutice.
Relaţia expunere - efect: relaţia care există între expunerea la o STP şi
gravitatea efectului său – definit cantitativ - asupra unui individ.

Relaţia expunere-răspuns: relaţia dintre expunerea la o STP şi


numărul relativ de persoane - procentual - care, într-un grup
expus, prezintă un grad de gravitate (definit cantitativ) al unui efect.
Astfel, relaţia "expunere-efect" se referă la schimbări care apar la un
individ expus la STP, iar relaţia "expunere-răspuns" implică procentul
de persoane care au suferit aceste schimbări dintr-un grup de indivizi
expuşi la STP.

Indicatorii de expunere şi indicatori de efect biologic


– Indicatori de expunere – analize medicale care arată expunerea
muncitorului (profesională şi neprofesională) cu absorbţie
indiferent pe ce cale (respiratorie, digestivă, cutanată)

• nivelul de STP în fluidele organismului (sânge, urină)


• metaboliţii STP în fluidele organismului (sânge, urină)
- Indicatori de răspuns sau de efect biologic
a). modificarea constantelor biochimice sau hematologice induse de
STP
Exemple: - anemie (benzen, Pb),
- hematii cu granulaţii bazofile (Pb),
- hematii cu corpusculi Heinz (nitro- şi amino- derivaţi ai
hidrocarburilor aromatice)

b). modificări ale unor sisteme enzimatice


Exemple: - acetilcolinesteraza – scade acţiunea ei în intoxicaţia cu paration
- ALA-dehidraza – este inhibată acţiunea ei în intoxicaţia cu Pb

c). Modificări radiologice


Exemple: - pulmonare în pneumonii chimice
- osoase în intoxicaţia cu F

d). Modificări ale funcţiei unor aparate, sisteme şi analizatori


Exemple: - modificări cardio-vasculare în expunerea la sulfură de carbon
- modificări ale aparatului respirator în expunerea la STP iritante
- modificări ale analizatorului vizual în intoxicaţia cu alcool metilic
- modificări ale analizatorului auditiv în expunerile cronice la CO
Relaţia doză-efect
Relaţia doză-răspuns
Relaţia doză-efect
Acţiunea pe care o substanţă o poate exercita asupra organismului unui
individ (de exemplu, asupra unor parametri biologici), în funcţie de doza
absorbită;
Acţiunea depinde de - concentraţia substanţei în aerul inhalat
- durata de expunere
- variabilitatea proprie subiectului însuşi
- condiţiile locale
• Relaţia doză-răspuns
Acţiunea pe care o substanţă o poate exercita asupra unui grup de
indivizi care prezintă un efect de o natură şi intensitate determinată.
Relaţia doză-răspuns poate fi:
- Liniară – când răspunsul este direct proporţional dozei
- Non liniară - când răspunsul NU este direct proporţional dozei
- Totul sau nimic – cînd un singur prag de doză trebuie să fie atins pentru
ca să existe răspuns

S-ar putea să vă placă și