Sunteți pe pagina 1din 6

DETERMINAREA

CONCENTRAŢIILOR DE
TOXICE PROFESIONALE ÎN
AERUL LOCULUI DE MUNCĂ
GENERALITĂŢI
•Este absolut necesară cunoaşterea completă, detaliată a procesului
tehnologic în care sunt implicate STP ca materii prime, produse finite,
substanţe intermediare, substanţe ce apar previzibil sau imprevizibil,
deşeuri, catalizatori, precum şi reacţiile chimice.

•Această cunoaştere se poate realiza prin discuţii organizate cu


tehnologi, chimişti, maiştri, muncitori dar şi prin informaţii de la serviciul de
contabilitate, aprovizionare, planificare etc.

•Este necesară efectuarea unei schiţe a LM, cu precizarea aparaturii şi


utilajului ce poate deveni o sursă de STP în diferite faze ale procesului
tehnologic (deschiderea unui utilaj pentru luarea de probe tehnologice,
introducerea de substanţe) şi a LM permanent al lucrătorului.

•Trebuie cunoscută calea de pătrundere a STP în organism

•Este important de ştiut durata de expunere la diferite concentraţii de


STP specifică LM a unui muncitor în funcţie de diferitele faze ale
procesului tehnologic.
Stabilirea punctelor de recoltare
- În zona de respiraţie a muncitorului – o sferă în jurul capului
muncitorului cu diametrul de circa 1 m – muncitor care se află
permanent sau periodic (dar mai mult de 50% din timpul de lucru) în
acel LM pentru îndeplinirea sau supravegherea procesului de muncă.
- Se vor recolta probe de aer din imediata apropiere a surselor de
STP, adică din acele zone ale instalaţiei tehnice în care există
posibilitatea degajării de STP; aceste probe de aer informează asupra
gradului de etanşeizare, de ermetizare a instalaţiilor
- Se vor recolta probe de aer din atmosfera generală a încăperii de
lucru, din aerul locurilor de trecere curent utilizate şi din puncte
mai distanţate faţă de instalaţia tehnică; aceste date vor furniza
informaţii asupra difuziunii şi circulaţiei STP în spaţiul de lucru
- Dacă muncitorul nu este prezent, recoltarea se va face la circa 1,5
metri de la sol. Dacă STP este reprezentată de gaze sau vapori cu
densităţi mai mari sau mai mici decât ale aerului, se recomandă a se lua
probe de aer şi de la diferite niveluri de la sol pentru a decela o
eventuală concentrare a toxicului la nivelul solului sau la înălţimi mari
ale încăperii de lucru, fapt important şi pentru realizarea sistemelor de
ventilaţie.
Stabilirea momentelor de recoltare
Momentele de recoltare a STP de la un LM depind în primul rând de
caracterul continuu sau discontinuu al procesului de muncă.
a). În procesele tehnologice continue, în care emiterea de STP este,
în general, uniformă în timp sunt necesare, în principiu, mai multe
recoltări repartizare la intervale egale de-a lungul duratei unui
schimb de lucru. Se recomandă să se recolteze probe de aer cel
puţin la începutul zilei de muncă, la mijlocul şi la sfârşitul ei – trebuie
avută în vedere şi pauza de masă de la mijlocul zilei de muncă.
b). În procesele tehnologice discontinue ce cuprind mai multe faze,
fiecare cu operaţii tehnologice diferite, se vor face recoltări de probe
de aer în cursul fiecărei faze a procesului tehnologic, acordându-
se o atenţie deosebită fazelor cu emanări mari de STP (încărcări şi
descărcări de materiale volatile sau pulverulente, reacţii chimice
puternice). Astfel se caută să se caracterizeze îndeosebi vârfurile de
concentraţie ale STP, completându-se cu luarea de probe de aer în
perioadele intermediare, când riscul este redus sau nul.
c). Trebuie luat în considerare şi anotimpul – se face recoltare de
probe de aer cel puţin o dată în anotimpul cald şi o dată în
anotimpul rece
d). Este necesar să se recolteze probe de aer atât în timpul
funcţionării ventilaţiei (locale şi/sau generale) cît şi a
nefuncţionării acesteia pentru a evalua riscul profesional cît şi
eficienţa sistemelor de ventilaţie.

• Se utilizează aparatul Draëger, alcătuit din pompa de mână şi tubul


detector. Aerul este aspirat prin tubul detector, care este un tub de sticlă
umplut cu o substanţă absorbantă, cu reactivul de culoare respectiv pentru
STP pe care vrem să o determinăm. Schimbarea de culoare de-a lungul
coloanei de substanţă absorbantă este proporţională cu concentraţia STP în
aerul LM.

• Concentraţiile se exprimă în mg/ m3 sau în ppm.


Unele STP au nişte indicative:
• Indicativul P – posibilitatea pătrunderii STP prin piele
• Indicativul C – toxic cancerigen
• Indicativul pC – toxic potenţial cancerigen
• Indicativul Fp – toxicele cele mai periculoase, ce trebuie
excluse

Legislaţie:
HG 1218/2006

S-ar putea să vă placă și