Ion Neculce

Bibliografie
• Ion Neculce (n. 1672 – d.cca 1745) a fost un cronicar moldovean,
mare boier care a ocupat diferite funcții importante în perioada
domniei lui Dimitrie Cantemir.
• Ion Neculce s-a născut în anul 1672. Sub Antioh Cantemir a înaintat
până la rangul de spătar, și, după ce a stat retras un timp, a fost făcut
mare hatman de către Dimitrie Cantemir, la trecerea acestuia de
partea lui Petru cel Mare și a luat parte la războiul rușilor cu turcii.
După ce rușii au pierdut războiul, Neculce a trecut cu Cantemir în
Rusia și a stat acolo câțiva ani, până la 1719, după care, întorcându-se
în Moldova, a trăit la moșia sa din Boian, ocupând numai o dată, sub
Constantin Mavrocordat, funcția de vornic. A murit după 1744, lucru
ce se dovedește prin ultimele cuvinte ale cronicii lui, unde spune că
Constantin Mavrocordat, fiind scos din domnia Moldovei, nu a stat
mazilit niciun an întreg, ci a fost numit în Muntenia, ceea ce s-a
întâmplat în anul 1744.
• În lucrarea sa „Istoria literaturii române”, istoricul Gheorghe Adamescu spune: „Neculce a fost un militar
distins, iar Petru cel Mare l-a prețuit mult și i-a arătat o deosebită simpatie. Tot așa era privit și de
familia lui Cantemir și de ceilalți boieri; de aceea când a voit să se întoarcă în țară, cu multă greutate a
scăpat de insistențele lor. El însă a ținut cu orice preț să-și vadă țara și nu s-a temut că i se va întâmpla
vreo nenorocire, vreo persecuție, ci - precum însuși zice - și-a pus nădejdea în Dumnezeu, care din toate
l-a scăpat”.
• Lucrarea de căpetenie a lui Neculce - în afară de compilarea cronicilor anterioare - este Letopisețul Țării
Moldovei de la Dabija Vodă până la domnia lui Constantin Mavrocordat. Lucrarea cuprinde
evenimentele din 1662 până la 1743, la care a fost mai totdeauna părtaș sau le-a cunoscut de aproape.
Cel mai probabil, cronicarul și-a început lucrul la Letopiseț după anul 1732, când avea deja cca 60 de ani.
• În prefața lucrării, autorul relatează că până la Duca-Vodă el s-a condus de diferite izvoare aflate pe la
alții, "iar de la Duca-Vodă cel bătrân înainte până unde s-o vedea, la domnia lui Ion Vodă Mavrocordat,
nici de pre un izvor a nimănui, ce am scris singur dintru a mea știință, câte s-au tâmplat de au fost în
viața mea. Nu mi-au trebuit istoric străin să cetesc și să scriu că au fost scrise în inima mea".
• Letopisețul este precedat de câteva file ce poartă titlul: "O seamă de cuvinte ce sunt auzite din om în
om, de oameni vechi și bătrâni și în letopisețe nu sunt scrise...". Aici se cuprind o serie de tradiții relative
la diferiți domni și care ulterior au format subiectele legendelor și poemelor din literatura noastră
modernă, precum: Daniil Sihastru de Bolintineanu, Aprodul Purice de Negruzzi, Altarul mănăstirii Putna
de Alecsandri, Cupa lui Ștefan de Bolintineanu, Dumbrava roșie de Alecsandri, Visul lui Petru Rareș de
Alecsandri ș.a. Aproape toți domnii, despre care vorbește Neculce în cursul cronicii sale, au câte un scurt
portret sau câte o caracteristică.
• Ion Neculce si-a scris letopisetul [Letopisetul Tarii Moldovei de la Dabija Voda pina la a doua domnie a lui Constantin
Mavrocordat] dupa anul 1732, adica el apartine sec. al XVIII-lea. Opera lui insa continua sirul marilor cronicari din
secolul precedent. Prin continutul ei, ca si prin forma, prin conceptia de care este patrunsa, ea nu se apropie nici de
opera erudita a lui Dimitrie Cantemir, nici de compilatiile putin reusite a[le] cronicarilor din sec. al XVIII-lea.
• Nici unul din cronicarii nostri mari si mici ai epocii n-a stiut sa-si imbrace gindul si sentimentul intr-o haina mai
aleasa a graiului stramosesc ca Ion Neculce. Letopisetul lui este dovada cea mai stralucita ca limba poporului nostru
este in stare sa redea sentimentele omenesti si cele mai gingase, sa ne zugraveasca pictural orice imagine si sa ne
povesteasca cu toate amanuntele intimplarile trecutului. Sinceritatea si marea pricepere a lucrurilor, durerea pentru
nevoile altora, iubirea calda de neam si de tara-iata notele caracteristice ale scrisului lui Ion Neculce. Este cel mai
talentat prozator al vechimii, prevestitor al marelui Ion Creanga.
• Ion Neculce incepe a scrie cronica dupa anul 1732, adica, cind el avea 60 de ani. De la anul 1738 descrierea
evenimentelor din letopiset merge paralel cu desfasurarea lor. Letopisetul lui Ion Neculce face istoria Moldovei de la
Istratie Dabija, adica de unde a lasat-o Miron Costin, si pina la anul 1744. Si Ion Neculce, prin letopisetul lui, ca si
predecesorii sai, urmareste scopuri didactice, de a da indrumari in viata si invataminte acelor care vor citi cartea.
• Letopisetul propriu-zis este precedat de O sama de cuvinte ce sintu audzite din om in om, de oameni vechi si batrini,
si in letopisetu nu sint scrise, ce s-au scris aice dupa domnia lui Stefanita Voda, inaintea domniei lui Dabija Voda.
Sunt cele 42 de mici istorioare, care au forma unor legende fermecatoare, culese din traditiile pastrate poate si in
scris. Aceste minunate povestioare au servit ca izvor de inspiratie pentru diferiti poeti mondeni (C.Negruzzi,
D.Bolintineanu, V. Alecsandri etc.). Dar ele insele sunt adevarate comori de naratiuni poetice. “In proza lor poetica si
dulce-scrie N. Iorga-simtim sufletul trecutului mai bine decit oriunde si, multumita acestui maestru simplu care este
I. Neculce, o poarta spre legenda se deschide in zidul sever al cronicii, o poarta prin care vedem perindindu-se in
lumina supranaturalului eroice chipuri de epopee ”.
Letopisetul Tarii Moldovei
Si
O sama de cuvinte
Biserica si mormantul lui Ion Neculce
Mormantul cronicarulșui Ion Neculce