EVOLUȚIILE STILULUI ROMANIC

EFECTUAT: CHIHAI DANA

VERIFICAT: CHEPTENE ION, PRF. ȘI DCT. UNIVERIT
 CUPRINS:

• Apariția și răspîndirea stilului romanic

• Arhitectura bisericilor romanice
• Materiale de construcție
• Bibliografie
APARIȚIA ȘI RĂSPÎNDIREA STILULUI ROMANIC

Stilul romanic, este o artă caracteristică spațiului european

occidental din secolele Xl-Xlll, cu arhitectura ca gen
principal de manifestare. Arhitectura romanică este
dominata de programul religios creștin. Stilul romanic a
păstrat formele de tradiție romînă, în care a integrat elemente
bizantine.
Bisericile romanice sunt de tip bazilical (cel mai adesea cu trei nave),
caracteristice fiind zidurile masive, absidele semicercurale, deschiderile în
general mici și ancadramentele cu arc semicercural.
Cea mai mare parte a lucrărilor de sculptură și de arhitectură realizate în această
perioadă medievală timpurii au fost moștenite din Roma antică.

B
 M

Pe teritoriu României primul monument romanic atestat cert este

Catedrala Sf. Mihail din Alba Iulia (sfîrșitul sec.Xl-lea). În zona Sibiului
există de asemenea o serie de bazilici cu trei nave, de inspirație renană
(Cisnădioara, Cisnădie, Gușterița, Noul Săsesc, etc.).
În nordul Tranailvaniei principalele monumente romanice sunt inspirate
din șantierul benedict de la Pannonhalma, tot din categoria bazilicilor cu
trei nave ( Acâș, Herina, etc.).
 ARHITECTURA BISERICILOR ROMANICE

Secolul al Xl-lea fost relativ calm în Europa Occidentală. Principalele susținătoare ale arhitecturii erau
mănăstirele care, în acea perioadă, depășeau numărul de 2.000. Familiile înstărite doreau și ele să-și
etaleze pozițiile pe care le ocupau în societate, făcînd numeroase donații locașurilor sfinte. Astfel,
încercau să le garanteze o carieră clericală fiilor lor. Unii considerau acest fapt și ca pe o formă de
asigurare spirituală, care le garanta răsplata în viața de apoi.
Noile biserici erau mult mai mari. Mărturiile istorice existente nu-i amintesc pe zidarii care le-au
construit ci doar pe cei care le-au comandat. Se știu că au existat oamenii care erau cunoscuți ca
pietrari. Ei pregăteau piatra și încrustau motivele decorative elaborate. Între timp, constructorii ridicau
clădirea propriu-zisă. Cunoștințele matematice erau limitate la acea vreme, astfel că se recurgea adesea
la experimentări (uneori eronate) pentru a determina cantitatea și dimensiunea exactă a stîlpilor
necesare susținerii bolților.
MATERIALE DE CONSTRUCȚIE

Trăsătura cea mai izbitoare a bisericilor și catedralelor romanice este masivitatea și utilizarea
frecventă a arcurilor curbe pentru ferestre, uși sau arcade. Același principiu al construcțiilor
semicerculare a fost aplicat și pentru acoperișul de piatră, care a înlocuit în cele mai multe
biserici lemnul, bolta în leagan ( ce consta din două bolți în leagan care se intersectau).
Stîlpii masivi, rotunzi, și pereții groși al clădirilor romantice erau necesități structurale pînă
la descoperirea tehnicilor perfecționale, asociate cu stilul gotic târziu, ce permiteau preluarea
tensiunilor, unele dintre acestea ( mai ales bolțile ogivale) fiind utilizate chiar și în perioada
precedentă.
BIBLIOGRAFIE

• https://www.colegiu.info/stilul-romanic
• https://www.idproiect.ro/stilul-romanic/
• https://ru.scribd.com/doc/88844843/Stilul-Romanic