Subsol – (într-o carte) se numește locul, rezervat în artea de jos a paginii și despărțit de text printr-o linie,

pentru plasarea unor note explicative. Trimiterea la text se face cu cifre (1,2...) sau cu asterisc(*).

Editura este o instituțtie care produce cărți, publicații periodice etc. La editură, manuscrisele textelor (prezentate
de autori în variantă scrisă de mână, dectilografiate ori în variantă electronică) se redactează,se ilustrează, apoi se
machetează pentru a fi prezentate la tipografie (copiate pe CD ori imprimate pe hârtie transparentă etc.).

Tipografia este întreprinderea care imprimă, multiplică, broșează (sau leagă) paginile tipărite ale unei cărți și le
copertează.

Sigla este denumirea completă au prescurtarea convențională a unei denumiiri (formată din literele inițiale,
abrevieri) și însoțită de un desen stilizat. Sigla unei edituri este semnul distinctiv plasat pe coperta cărții (eventual,
pe foaia de titlu, pe cotor).
Un e-book (abreviere din engleză de la electronic e-book, în română carte electronică) este un fișier electronic
digital ce conține textul și imaginile unei cărți. Cărțile electronice sunt cărți virtuale. Ele se pot citi pe mai multe
tipuri de aparate cu monitor (ecran), în general portabile calculatoare personale sau dispozitive special
construite pentru cititul cărților, numite e-reader sau e-book reader.

Odiseea este o epopee atribuită (împreună cu Iliada) rapsodului din Grecia ntică Homer. Este una dintre cele
mai vechi opere literare din mitologia antică. Ea prezintă peripețiile regelui Odiseu (Ulise) și ale însoțitorilor
lui din Itaa pe drumul de întoarcere acasă, după Războiul Troian.

În multe limbi, termenul “odisee”, inspirat de această epopee, desemnează o rătăcire plină e peripeții.
Comunicarea persuasivă are ca scop să convingă pe cineva să facă un anuuumiit lucru. Snonimele
adjectivului persuasiv sunt convingător, stăruitor. Persuasiunea este arta de a convinge pe cineva să
procedeze într-un anume fel. Iată trei repere pentru construirea discursului persuasiv..
1. Folosiți un exemplu cunoscut.
2. Discutați până găsiți o tangență.
3. Facețireferințe la experiența personală.

Forumul este o dezbatere publică, o discuție structurată în rețea.. Subiectul abordat se ramifică în teme și
subteme, clasificarea făcând-o participanții înșiși.
Nu există un utilizator principal, scopul desfășurării discuției este de a oferi tuturor oportunitatea să-și
expună opinia.
Cuvintele care au aceeași formă, dar sensuri diferite se numesc omonime. De exemplu lac-bazin de apă, lac-
vopsea.
Cuvintele care au forme asemănătoare și sensuri diferite se numesc paronime. De exemplu .. Oral (care se
referă la gură, care aparține gurii)- orar (program al unei activități, împărțit pe ore).

Tema este un aspect fundamental al realitpății care se reflectă într-o operă artistică. De exemplu..
Istoria,Patria,Dragostea,Copilăria,Familia.

Subiectul este totalitatea acțiunilor, evenimentelor (prezentate într-o anumită succesiune) care alcătuiesc
conținutul de idei ori semnificația unui text, transmisă cu mijloace specifice destinatarului (cititorului).
Câmpul derivativ include totalitatea cuvintelor formate de la aceeași rădăcină sau cu ajutorul aceluiași prefix ori
sufix.
Între cuvintele unui câmp derivativ relața nu este doar de formă, ci și de conținut-sens. Cuvintele vechi din limbă
își dezvoltă derivative largi- bogate, dotorită frecvențe.

Dacă enunțul întrunește caractesticile a două tipuri de propoziții (exclamativă, interogativă, imperativă sau
duitivă), la finele acestuia se aplică 2 semne de punctuație, alcătuite din semnul exclamării,semnul interogării,
puncte de suspensie în combinații diferite.
Dacă o exclamație sau o interogație se amplifică prin intonație, semnul respectiv (!) (?) se triplează: (!!!);
(???). De ex.: Măi!!! s-a trecut de șagă zic eu,în gândul meu. (I. Creangă)

Conjuncția este o parte e vorbire auxiliară care leagă părți de propoziție și propoziții. Conjuncțiile pot fi
coordonatoare (și,iar,dar,ci,sau,ori,însă,nici etc.) și subordonatoare (că,dacă,deși,fiindcă,deoarece,căci etc.).

În afară de conjunții, în limba română există cuvinte conjunctive (adverbe și pronume relative:
care,cine,ce,cât,cum,unde etc.) ș locuțiuni conjuncționale, alcătuite din diverse părți de vorbire cu rol de
elemente de relație: cu toate că, pentru că, de aceea că, din cauză că, odată ce, de vreme ce, în timp ce,
câtăvreme de îndată ce, înainnnnte ca să etc. În structura locuțiunii conjuncționale intră neapărat o conjuncție
sau un cuvânt conjunctiv.
Formarea unui cuvânt de la altul, cu ajutorul sufixelor sau al prefixelor, se numește derivare.
Totalitatea cuvintelor care sunt derivate de la aceeași rădăcină sau cu utilizarea acelorași prefixe ori sufixe
alcătuiește un câmp derivativ.

În procesul formării cuvintelor, diferite rădăcini și sufixe concurează. Astfel, pentru a numi persoana care
practică o meserie, se poate recurge la: tema verbală (numele obiectului supus acțiunii, al produsului, al
locului) + unul dintre sufixele –ar, -ist, -aș, -giu, -er, -(i)an. În această concurență, se formează cuvintele care
sunt sinonime: *cizmar – pantofar – ciubotar 0 papucar – papugiu; coșar – hornar; macaragiu – macaragist;
croitoreasă – cusătoreasă.
Pentru a deriva un cuvânt cu valoare de antonim, este posibilă utilizarea prefixelor: în-/im-/i-:adecvat –
inadecvat,parțial – imparțial; recognoscibil – irecognoscibil; ne- : semnificativ – nesemnificativ;
a-:normal – anormal;
Des-/dez- (uneori,în opoziție cu prefixul în-/îm-): a face – a desface; a aproba – a dezaproba; a încuraja – a
descuraja;
Anti-: monopolist – antimonopolist.

În procesul conversiunii, cuvântului își schimbă caractristicile gramaticale, adică trece de la o clasă morfologică
la alta (prin adjectivizare, substantivizare,adverbilizare).Adverbele care trec în clasa adjectivului rămân
neflexibile: așa, asemenea, astfel. Substantivul format prin conversiune de la adjectiv nu mai are grade de
comparație, ia doar o formă de gen și este, din momentul constituirii, masculin, feminin sau neutru: lungul
nasului, înaltul cerului, greaca veche, un lat de palmă.
Adverbul format prin conversiune de la aadjectiv are o singură formă gramaticală neflexibilă: a privi atent, a
spune drept, a curge lin, a atinge ușor.

Compunerea este un procedeu de formare a cuvintelor, constând în cererea unui cuvânt nou prin alipirea a 2 sau
mai mult cuvinte-rădăcini;dreptunghi,traista-ciobanului,rozalb,câine-lup,prim-ministru,prim-plan,bun-simț,rea-
voință,varză-de-Bruxelles,varză-de-mare

Prin compunere se formează unele nume și denumiri de localități:

Barbănneagră,Barbăscumpă,Barbăroșie,Mânăscurtă,Mâțăblândă,Ceadâr-Lungă.
Piciorul ritmic de două silabe dintre care prima este accentuată se numește troheu.
*Neguri albe,strălucite...(M.Eminescu)
Iambul este piciorul ritmic bisilabic în care accentul cade pe silaba a doua:
*A fost odată ca-n povești...(M.Eminescu)

La apariția obiectelor noi într-o comunitate etnică este nevoie și de cuvinte care să le denumească. Cuvintele noi
într-o limbă se numesc neologisme, de ex.:computer,manager,market,poster,euro,clustering,audit etc.

Elementele neologice pot să fie împrumutate din alte imbi – odată cu obiectul sau noțiunea se preia cuvântul –
sau să se formeze pe teren propriu.
Cel mai frecvent, neologismele și nu se împrumută cuvinte noi în clasa articolului, pronumelui,numeralului,
conjuncției; sunt rarisime împrumuturile de prepoziții.
În comunicarea vorbitorilor de limbi diferite, denumirile unor obiecte trec ușo de la un popor la altul.Denumirile
de obiexte din cultura materială, (haine, construcții, vase, produse alimentare etc.) circulă în mai multe limbi,
pentru că același obiect există în mai multe comunități etnice.
De-a lungul secolelor, limba română a împrumutat asemenea cuvinte din limbile slave,din ungară,greacă,turcă,
italiană germană franceză, engleză.

Astăzi toate limbile împrumută cuvinte din limbi de circulație internațională.

Numele proprii străine din țările care folosesc alfabetul lstin se pronunță ca în limba din care provin și se scriu
în limba română la fel ca și în limba de origine: Rontagen,Newton.