Sunteți pe pagina 1din 10

35 DE ANI DE LA

EXPLOZIA DE
LA CERNOBÎL
Realizat de Nagrineac Felicia Elena
Acum 35 de ani, la ora 01:23 în
noaptea de 26 aprilie 1986, un test
de siguranță banal la centrala
nucleară de la Cernobîl a scăpat de
sub control, provocând cel mai mare
dezastru nuclear civil din istorie. 

 Acoperişul reactorului, greu de o


mie de tone, a fost aruncat în aer,
iar învelişul de grafit a luat foc şi
190 de tone de substanţe
radioactive au ajuns la peste 1.000
de metri în atmosferă, iar apoi au
fost purtate de curenţii de aer pe
distanţe imense.
Puţini au fost cei care au ştiut ce s-a
întâmplat atunci. Secretomania
regimului sovietic a făcut ca pericolul
imediat să nu fie cunoscut de populaţie.
Abia la 36 de ore de la dezastru au
început evacuările în Pripiat, o
localitate cu 50.000 de locuitori,
situată la un kilometru şi jumătate de
centrală.

În mai puţin de două zile, norul care


purta particule radioactive, de 200
de ori mai puternice decât bombele
atomice de la Hiroshima şi
Nagasaki, a cuprins tot nordul
Europei
56 de oameni au murit imediat sau în
lunile ce au urmat. Dar pentru alte sute
de mii, destinul s-a schimbat într-o clipă.
Peste 300.000 de oameni au fost
evacuaţi din zonele contaminate.
6,6 milioane de oameni au fost 
expuşi radiaţiilor.
6.000 de cazuri de cancer tiroidian au
fost raportate până în 2005, în special în
rândul copiilor şi adolescenţilor.

Totuși, cel mai amplu studiu despre


Cernobîl, publicat de Academia de
Ştiinţe din New York în 2013 şi
redactat de trei prestigioşi oameni de
ştiinţă, a arătat că 985.000 de oameni
au murit, marea majoritate de cancer.
Iar efectele contaminării se simt şi
acum, după 35 de ani.
CE S-A ÎNTÂMPLAT
ÎN ROMÂNIA
În prima zi a lunii mai 1986, când românii mergeau în mod
tradițional la iarbă verde, de Ziua Muncii, norul radioactiv de
la Cernobîl ajungea deasupra României. A rămas aici nouă zile.
Timp suficient pentru ca mii de oameni, în special copii, să fie
marcaţi pentru toată viaţa.

Deşi circulau zvonuri, autorităţile comuniste de


la București au aflat de accident abia la cinci
zile de la producerea exploziei. Fapt confirmat
şi de o stenogramă din şedinţa Comitetului
Central al Partidului Comunist Român din 1 mai
1986. La şedinţă, Nicolae Ceauşescu şi cei din
conducerea comunistă recunoşteau că nu știau
detaliile catastrofei. Iar regimul a ales să
spună parţial populației adevărul despre cele
petrecute.
 Accidentul a pus în discuție grija
pentru siguranța industriei
sovietice de energie nucleară,
încetinind extinderea ei pentru
mulți ani și impunând guvernului
sovietic să devină mai puțin
secretos. Acum statele
independente – Rusia, Ucraina și
Belarus - au fost supuse 
decontaminării continue și
substanțiale. E dificil de estimat
un număr precis al victimelor
produse de evenimentele de la
Cernobîl, deoarece secretizarea
din timpul sovietic a îngreunat
numărarea victimelor. Listele
erau incomplete și ulterior
autoritățile sovietice au interzis
doctorilor citarea „radiație” din
certificatele de deces
•Ai putea crede că celelalte reactoare de la Cernobîl au fost
oprite imediat, dar 3 dintre ele au fost repornite și folosite
pentru o perioadă de încă 13 ani!
•Pădurea din apropiere a fost numită „pădurea roșie” deoarece
radiațiile i-au dat o nuanță puternic roșcată, lăsând doar moarte
în urma lor.
•Acum poți chiar să-ți plănuiești o excursie în zona de alienație de
la Cernobîl! Agențiile turistice organizează tururi ale Prîpeatului,
orașul abandonat.
• Prîpeat este un oraș foarte contaminat și va rămâne abandonat
deoarece plutoniul are nevoie de mai mult de 24 000 de ani
pentru a-și reduce doar jumătate din intensitate.
• Radiațiile au fost atât de puternice încât ochii pompierului
Vladimir Pravik și-au schimbat culoarea din căprui în albastru.
• Suedia a fost prima țară care a informat lumea întreagă despre
dezastru în timp ce guvernul ucrainean a decis, la început, să
țină secretă știrea despre explozie.
La data de 25 aprilie 1986, pe lumină, reactorul nr. 4
a fost programat pentru a fi închis pentru întreținere. S-
a decis folosirea acelei ocazii ca
o oportunitate pentru controlarea capacității generatorulu
i turbinei de a
produce putere electrică suficientă pentru alimentarea sis
temelor de siguranță ale reactorului (mai ales pompele de 
apă) după pierderea puterii externe.Ceea ce a dus la explo
zie

Deși în zona de excludere Cernobîl


 anumite perimetre restrânse vor rămâne
închise, majoritatea teritoriilor afectate
sunt acum deschise pentru stabilizare și
activitate economică.
Desi e ilegal sa traiesti in Zona de
Excludere, unii oameni inca mai locuiesc
acolo
Expertii estimeaza ca 130-150 de
oameni inca mai traiesc in Zona.
Majoritatea sunt femei in varsta, insa
unele familii s-au mutat chiar la granita
Zonei dupa accident, scrie BBC.
Viata in Zona de Excludere e
periculoasa
In ciuda faptului ca unele persoane aleg
sa locuiasca in aceasta arie, viata e grea
si periculoasa. Nu exista scoli sau spitale
si Zona e radioactiva in continuare,

S-ar putea să vă placă și