BĂTĂLIA DE LA MARATON

Nastasa Andreea ,clasa a IX –a D

• Povestea ne poartă la începutul veacului V î.Hr., pe tărâmurile Greciei Antice, pe vremea când perșii
ocupaseră Asia Mică și cele 12 colonii grecești din Ionia. Constrângerile economice i-au determinat pe
ionieni să se răscoale împotriva perșilor și au cerut sprijinul grecilor din Europa de astăzi. Cu ajutoul
Atenei și Eretriei, coloniile grecești au atacat forțele persane, însă au fost înfrânte decisiv în bătălia de
la Lade. Dorind să se răzbune pe atenieni pentru spijinirea revoltei antipersane, dar și să își consolideze
stăpânirea sa în Tracia, în 490 î.Hr., regele Darius I și-a pus în mișcare întreaga flotă și armată și a
traversat Marea Egee conform lui Herodot cu 200.000 de soldați și 10.000 de călăreți în 600 de corăbii.
După cucerirea și distrugerea mai multor cetăți(chiar și Eretria), inclusiv insula Eubeea din vecinătatea Atenei a
acceptat suzeranitatea persană, oferind simbolic apă și pământ lui Darius. Orientalii au ancorat în golful orașului
Maraton, aflat la doar 40 de km de Atena. Vestea debarcării lor a ajuns la Atena și a provocat panică. Grecia era
în pericol să dispară înainte de a avea șansa să se cristalizeze într-o națiune, ea fiind compusă la acea vreme din
orașe-state neunificate. Miltiade, cu 20.000 de ostași (sursele variază) înarmați sumar, instruiți în grabă și fără
experiență, a pornit împotriva inamicilor. Regulamentul militar îl obliga să împartă conducerea cu alți 9
generali. În plus la greci exista o anume presiune.
Dacă se întorceau învingători, erau suspectați că
ar fi vrut să exploateze victoria în scopuri politice
și își pierdeau din credibilitate. Marele noroc al
lui Miltiade a fost că în ziua bătăliei, pe 12
septembrie, la comandă era Aristide. Acesta, fiind
un om cinstit, a recunoscut că Miltiade era un
strateg mai bun ca el și i-a cedat locul. Noul
comandant știa că armata persană era puternică în
centru și slabă pe flancuri. Luați individual erau
oșteni remarcabili, dar nu se pricepeau la
manevre colective. Bătălia de la Maraton s-a
încheiat cu victoria elenilor. Conform surselor
istorice, toate grecești, 6.400 de perși au fost
uciși, iar în randul apărătorilor au existat doar 192
de victime ateniene și 11 de la Plateea (cifre ce
sunt puțin credibile).
În scenă intră celebrul Fedippide. Acesta era curier profesionist și a fost însărcinat înainte de luptă să se ducă la Sparta (la
circa 210 de km.) să ceară ajutor. Spartiații nu au dorit să lupte deoarece ei puratu război doar când era lună plină,
nedorind să îi supere pe zei. După ce a parcurs 420 de km. Fedippide și-a dovedit vitejia împotriva perșilor. După bătălie
i s-a ordonat să alerge pânâ la Atena, pentru a da vestea stălucitei victorii. Acesta a alergat cei 42 de km în aproximativ 4
ore, a strigat “Nenikikamen!” (Am învins!), după care s-a prăbușit la pământ și a murit.
Grecii au considerat că niciodată un om nu a avut parte de o moarte
mai glorioasă și au hotărât, ca în amintirea curajosului soldat, să
introducă proba de maraton în cadrul Jocurilor Olimpice. Legenda
maratonului nu este legată însă numai de numele Greciei antice, însăși
casa regală britanică a avut un cuvânt de spus. La Jocurile Olimpice
din anul 1908, coroana a pretins ca startul la maraton să se dea din fața
palatului Windsor, astfel încât familia să poată urmări de la fereastră
startul competiției. Astfel s-a oficializat distanța probei ca fiind 42,195
de km, exact distanța de la palat la stadionul Olimpic, unde era linia de
sosire era exact în fața lojei regale.