TOPONIME DIN

AMINTIRI DIN
COPILĂRIE
La origine, aşadar, satul Humuleşti este aşezarea unui grup familial
(humuleştii),aparţinînd neamului Humǎ. În anul 1766, aceştia,
stabiliţi aici de cîteva decenii, şi-au fǎcuto bisericuţǎ. Pentru aceasta
şase humuleşteni au cumpǎrat în anul 1775 o Cazanie, tipǎritǎîn
1768. Între ei se aflau diaconul Toader Humǎ, preotul Vasile sin
Humǎ şi un IonHumǎ 13. Trebuie observat şi faptul cǎ neamul Humǎ
era majoritar în sat la mijloculsecolului al XVIII-lea tocmai fiindcǎ
aşezarea era relativ recentǎ. O vechime mai mare ar fi dus la
diminuarea, pînǎ la dispariţia numelui, dupǎ douǎ sau trei secole, a
neamuluifondator, aşa cum se constatǎ, ca regulǎ generalǎ, în istoria
satelor foarte vechi. În 1772,satul Humuleşti, al Mǎnǎstirii Neamţul,
avea 35 de gospodǎrii, dar şase erau pustii, treilocuitori erau oamenii
bisericii şi 29 ţigani domneşti14. Şi mai tîrziu, în Humuleşti, celemai
multe familii se numesc Humǎ (în concurenţǎ cu neamul Ciubotariu,
al tatǎlui lui IonCreangǎ). Astfel, în anul 1814 aici trǎiau Luca,
Sandu, Ştefan, Onofrei, Andrei, Ion şi GavrilHumǎ, toţi capi de
familie15. În catagrafia din anul 1831, mai apar doar Luca, Ştefan,
Ion şiVasile Humǎ 1
• Etimologie: de la numele lui
Giurgea Broască (menționat
la 1528, când Petru Rareș le
întărește nepoților acestuia
satul „Broștenii, undi au fost
casa Giurgii Broască”
Denumirea comunei Pipirig provine de la planta de apǎ
(Pipirig), care creștea din abundențǎ ȋn zonǎ.
Prima atestare scrisă este din 15 martie 1490, când
vistiernicul Isac a cumpărat satul Fulticenii de pe
Șomuz de la Neacșa, fiica lui Hanea, cu 200 de
zloți țărănești, iar cea de a doua, din 12 martie
1554, când Alexandru Lăpușneanu a dăruit moșia
cu același nume Mănăstirii Moldovița.Ca oraș, el a
luat ființă, după însemnările dascălululi Vasile de
pe Cazania de la biserica Fălticenii-Vechi, în 1779,
iar după Condica visteriei nr. 23 pe anul 1824, în
1772. Despre orașul Fălticeni se spune în "Marele
Dicționar Geografic al României" că este întemeiat
de Ioniță Bașotă în anul 1780, prin hrisovul
domnitorului Constantin Moruzi, din 8 august, și că
îndată după întemeiere, târgul Șoldănești, adică
Fălticenii de astăzi, s-a populat cu locuitori din
satul Baia; refugiați aici în urma unei mari
inundații a râului Moldova (nu există însă nici o
atestare documentară în acest sens).
Numele Socola este
de origine slava si
este atestat din
secolul al XV-lea. In
traducere, “socola”
inseamna “soim”.
◦ Cea mai bogat documentată explicație este că numele orașului își are originea în Evul mediu timpuriu,
de la poporul alanic al iașilor, dar istoricii protocroniști au altă teorie referitoare la originea numelui
„Iași”. Ei afirmă că numele provine de la un trib sarmat mult mai vechi: iazigii din Antichitate,
menționați de Ovidiu ca „Ipse vides onerata ferox ut ducata „Iasyx”/ Per media Istri plaustra bubulcus
aquas” și „„Jazyges” et Colchi Metereaque turba Getaque/ Danubii mediis vix prohibentur aquis”.Atât
iazigii cât și alanii (dintre care făceau parte iașii) erau două ramuri din cele trei ale sarmaților, a treia
fiind roxolanii. Alanii (care erau creștinați) au dat în trecut Prutului denumirea de Alanus fluvius iar
orașului Iași, Forum Philistinorum (posibil Târgul amatorilor de vin). De la această populație derivă
forma la plural Iașii sau Târgu' Ieșilor. De asemenea, Moldova a fost numită și Alania la 1320 în harta
lui Giovanni di Carignano.[9][10][11] Gh. Ghibănescu a arătat în cartea sa că în 1238, Berke, fratele lui
Batu han (conducătorul Hoardei de aur), zdrobește armata alanilor conduși de Caciar Ogala (lângă
Marea de Azov) și determină exodul a aproape 10.000 de alani în Moldova[11]. Alanii (iașii) se
stabilesc în zona în care va fi menționat orașul Iași. După aproape 60 de ani, în 1299-1302, majoritatea
alanilor părăsesc Moldova și trec în Imperiul Bizantin, conform unor date furnizate de bizantinul
Nichifor Gregoras. Au mai trecut și alte triburi de alani prin Moldova dar s-au stabilit în final în
Ungaria, împreună cu cumanii. Urmașii alanilor din Caucaz sunt osetinii.Un alt istoric a arătat că Iașii
au format un popor care a trăit printre Cumani și care a părăsit Caucazul după invazia mongolă
terminată cu bătălia de la Kalka; de asemenea a arătat că numele este derivat din "Äs", un nume etnic
din zona Osetiei.[12] În limbile sanskrită și hindi, care au origine comună cu limba sarmaților, "yash"
înseamnă "faimă".
◦ Denumită în multe scrieri
"Orașul de pe Milcov", râul pe
care voievodul Ștefan cel Mare
a stabilit hotarul dintre
Moldova și Țara Românească
în anul 1482, localitatea a intrat
în conștiința oamenilor drept
"orașul Unirii". Toponomia
orașului Focșani se trage de la
numele familiei Focșa,
"moldoveni buni și drepți din
vremea lui Ștefan cel Mare"
Istoricul Victor Spinei a publicat o listă a numelor proprii de origine
cumană sau pecenegă în care apare Bako. Bako este un nume care se
regăsește și în alte limbi: pecenegă, maghiară, turcă etc.[9] Tazlău,
Tarcău, Asău, Bârlad, Tecuci, Berheci, etc. sunt considerate denumiri de
origine cumană. Uz și Oituz sunt atribuite uzilor, un alt popor migrator.
Istoricul Nicolae Iorga a fost de părere că denumirea orașului Bacău este
de origine maghiară, precum numele Adjudului și Sascutului.
[10]Expresia a-și găsi Bacăul, cu semnificația a da de bucluc, a fost
explicată de Bogdan Petriceicu Hasdeu ca fiind o aluzie la neplăcerile
pe care odinioară le făcea călătorilor importanta vamă din Bacău, centru
vamal pentru tot ce intra din Muntenia și Transilvania. După Cihac, II,
477 (cf. Weigand, Jb., XVI, 75), numele provine din limba maghiară
bakó „călău”. După DER, este vorba cu mai multă probabilitate de o
contaminare a ambelor cuvinte, fiind o interpretare umoristică a numelui
orașului, prin intermediul cuvântului din limba maghiară.[11]La
sfârșitul secolului al XIX-lea, printre bătrânii orașului și ceangăi, în
special din satele Călugăra-Mare și Luizi-Călugăra, încă mai circula
legenda conform căreia în documentele vechi ale pământurilor lor ar fi
existat un Bako, maghiar din Călugăra care a fugit în Ungaria, dând
numele târgului. Acesta fiind prins în Ungaria și condamnat la moarte, a
putut scăpa de pedeapsă dacă accepta să devină călău – vezi bakó la
Wikționar – (obicei menținut până în secolul al XIX-lea în Rusia). După
expirarea termenului, acesta a putut să se întoarcă în Moldova. Ulterior,
și-a deschis o crâșmă pe drumul spre Roman, cunoscută drept „crâșma
lui Bako”, devenind un reper
Există controverse legate de numele
cartierului „Păcurari”. Astfel, se
presupune că pe strada Păcurari
veneau negustorii, care vindeau
păcură și gaz, numiti „păcurari”.
Profesorul Stelian Dumistrăcel,
cercetător la Institutul de lingvistica
„Al. Philippide”, crede că termenul de
„păcurar” se referă, în fapt, la ciobani,
iar numele străzii a fost dat de faptul
că prin acel loc intrau in oras păstorii
în timpul transhumanței. Profesorul și
lingvistul Mircea Ciubotaru, unul din
membrii fondatori al Institutului de
Genealogie și Heraldică „Sever
Zotta”, este convins de faptul că
numele străzii “Păcurari” este dat de
numele unei persoane, numită
“Păcurar”.
 Sfârşit

◦Proiect creat de Verlan Daniel