Sunteți pe pagina 1din 25

Dimensiunea religioasă a

existenţei
-Studiu de caz-
Informaţii generale
Dimensiunea religioasă a existenţei capată forme de expresie
românească mai întâi prin actul traducerii, apoi prin actul creaţiei
individuale, fie în cadrul bisericii, ca literatura religioasă, fie în
afara ei, ca literatură de inspiraţie religioasă.
Cultura româneasca premodernă se constituie din
interacţiunea mai multor grupuri culturale: cel eclezial, cel
cărturaresc şi cel folcloric. Între cele 3 zone de cultură şi cei care
participă la ele-prelaţi, cărturari, oameni simpli- se produc
schimburi, influenţe, asimilări, determinate de mediul de formare şi
de mediile culturale pe care le traversează indivizii.Primele forme
de manifestare ale culturii româneşti scrise sunt legate de religia
creştină, de instituţia eclezială şi de necesitatea comunicării în
interiorul comunităţii de credinţă. Manuscrisele creştine în limba
slavona şi în limba română, apoi tipăriturile deschid calea pentru
exprimarea sentimentului religios.
Despre mentalitatea medievală.

 Omul medieval are altă mentalitate decât omul modern, trăind în alt orizont
cultural. Omul medieval este prin excelenţă un homo religiosus, care
comunică cu Dumnezeu, şi cu sfinţii, crede în semne şi minuni, are cultul
moaştelor, face pelerinaje la locuri sfinte.
Omul medieval vede lumea ca pe o creaţie divina, i se supune
necondiţionat lui Dumnezeu, iar cataclismele si războaiele ii apar ca
moduri de avertizare sau pedeapsă din partea lui Dumnezeu ori ca
intervenţie a puterii diavolului. În ambele cazuri, ieşirea din impas
presupune recunoaşterea păcatelor şi îndreptarea lor prin penitenţă.
Realitatea din jur ofera semne la care au acces cu precădere cei
iniţiaţi: călugari şi peoţi, astrologii de pe lânga curţile domneşti, voievodul
insuşi care domnea ca “unsul lui Dumnezeu pe pamant”.
Mentalitatea medievală se confrunta cu marile epidemii de ciumă,
catastrofe naturale (cutremure, inundatii), perioade lungi de secetă si
foamete, războaie ce durează uneori zeci de ani. Toate generează
sentimentul de instabilitate a lumii si nesiguranta a vietii.
Religia oficiala si autoritatea bisericii coexista cu creştinismul
popular; de-alungul secolelor s-au perpetuat superstiţii, credinţe si practici
păgâne legate de vechile religii ale naturii.
RELIGIA

despre religiozitatea populară
-
 Lucian Blaga - ,,Spaţiul mioritic”
 Spiritualităţi bipolare

– se sublinează puterea doctrinei creştine asupra omului şi
asupra unor state precum Italia, Germania sau Rusia. Fiecare
religie (catolică, protestantă şi ortodoxă) are diferite puncte
de vedere în legătură cu bipolaritatea spiritualităţii.
 Concepţii despre biserică. În ortodoxie biserica este privită
ca un ,,organism ” , ca o unitate a totului; pentru credincioşi
ea are în capul locului un aspect cosmic.
 Şi de această dată, părerile sunt impărţite iar catolicii văd
biserica precum un stat, pe când protestanţii o percep ca o
idee de libertate individuală.
...
 Concepţii despre naţiune. În cadrul ortodox, indivizii
se simt integraţi în unitatea superioară şi mai
complexă a ,,neamului” - ,,exemplul poporului român
care a păstrat sute de ani sub stele neprietenoase şi-a
presimţit unitatea organică de neam, peste vămile a
trei imperii”.
 Forme de graiuri. În acest subcapitol se pune accent
pe unitatea limbii române ,,limba română populară e
aproape un model de unitate”. Se sublinează şi
impactul emoţional al artei populare româneşti asupra
străinilor şi de asemenea se reliefează faptul că
amprenta ortodoxiei a fost mai puternică asupra
satelor decât asupra oraşelor, ,,satul ramânând
permanent creator chiar şi atunci când peste el s-au
aşternut puternice influenţe străine”
...
 Transcendentul care coboară
Acest subcapitol tratează arhitectura bisericilor aparţinând
diferitelor stiluri şi modalitatea în care divinul coboară pe
pământ, astfel realizându-se legătura dintre cele două lumi.

 Perspectiva sofianică
Se defineşte Sf. Sofia ca fiind a patra ipostază a substanţei
divine sau iubirea divină devenită substanţă. Conceptul de
sofianism este specific ortodoxiei. Pentru a pune în lumină
pozitivă sofianismul se apelează la literatura populară, în
special la ,,Mioriţa”, în care moartea este percepută ca o
nunta (element ortodox). În acest punct, moartea încetează a
fi un fapt biologic şi este transfigurată; de asemenea se
sublinează faptul că întreaga natură este văzută ca o biserica.
VIAŢA
Viaţa cotidiană

a. ,,Istoria critică a literaturii române” – N. Manolescu

De la Matei Basarab şi Vasile Lupu până la Şerban Cantacuzino şi D. Cantemir


 Atât Matei Basarab cât şi Vasile Lupu au rolul de ,,protectori ai creştinătăţii ortodoxe din
Balcani”. Acest lucru se realizează prin nenumăratele biserici zidite peste Dunăre (de
exemplu Biserica Sf. Petka la Vidin) şi a darurilor în bani,cărţi şi manuscrise.Se pun
bazele multor tipografii, atât in Muntenia cât şi în Moldova. Tot în această perioadă începe
să se cunoască limba greacă şi are loc contactul cu cultura latina (în special în Moldova).
De asemenea, Grigore Ureche este provocat să scrie cronica ţării, care va fi continuată de
Miron Costin.

Epoca lui Şerban Cantacuzino şi a lui Constantin Brâncoveanu


 Domnia lui Şerban Cantacuzino deschide începutul unei epoci noi de cultură prin prima
carte tipărită ,,Cheia Înţelesului” . Această epocă a culturii culminează în domnia lui
Constantin Brâncoveanu . În această perioadă se continuă procesul de naţionalizare al
seviciului divin, început în vremea lui Basarab.
...
b. ,,Amurgul Evului Mediu” - Johan Huizinga
,,Tot ce se petrecea în viaţa omului era
nemijlocit şi absolut”
- fiecare eveniment al societăţii era însoţit de
divinitate, aceasta fiind invocată cu orice
ocazie prin binecuvântări, ceremonii,
descântece, datini.
- Se discută importanţa clopotelor în societatea
medivală, clopotul fiind cel care anunţa
faptul că ceva a dereglat mersul lucrurilor,
fie că acest lucru bun sau rău.
Viziunea asupra existenţei
Fortuna labilis (M.Costin-„Viata lumii”)
 -“aratându-ţi pre scurtu cum iaste de lunecoasa si puţina viaţa noastră
şi supusă pururea primejdiilor si primenelilor”
 -“ A lumii cântu cu jale cumplită viaţa/cu griji şi primejdii cum iaste
şi aţa /Prea supţire si-n scurtă vreme trăitoare/O lume vicleana ,lume
înşaletoare ”
 -,,Aşa cursul al lumii nu să conteneste”
 -,,Viaţa iaste floare/Nu traiaşte ,ce indată iaste trecătoare”
 -,,Pre toţi îi duci la moarte ,pre mulţi fară deală”
 -,,Aşa ne poartă lumea aşa amăgeşte,aşa inşală,scuipă si batjocoreşte”
Se axează pe trecerea timpului şi cum afectează acest fapt viata omului
Poezia are un motto extras din „Ecleziast” : „vanitas vanitatum et omnia
vanitas”(deşertăciunea deşertăciunilor şi toate sunt deşarte) care
concentrează tema poemului larg raspândita in literatura universală, aceea a
sorţii alunecoase (Fortuna labilis) care nu poate fi stăpânită.
Perspectiva etică
Gr.Ureche are conştiinţa istoricului şi
simte nevoia să pună pe hârtie istoria
Moldovei şi viaţa domnilor:,,G.Ureche
carele din mila domnu-său au fost vornic
mare cu multă nevoinţă cetind cărţiile si
izvoadele şi ale noastre si cele străine au
aflat şi incepătura moşilor de unde ai
izvorât în ţari şi s-au înmulţit şi s-au
lăţit…”
CARTEA
 Sursele imaginaţiei populare
,,Istoria critică a literaturii române” – N. Manolescu
 Valoarea literară a folclorului este descoperită de paşoptişti şi
întregul romantism european
 Pâna la romantici noţiunea de literatură populară nu prezenta
încredere; poeziile ori basmele erau divertisment pentru
oamenii neşcoliţi dar scriitori de la 1800 vroiau altceva. Aşa
se explică de ce atestat din cele mai vechi timpuri, folclorul n-
a putut oferi acea garanţie de continuitate, atât de
necesară ,,mai ales în condiţiile tulburi ale epocii fanariote”.
 ,,cântecul bătrînesc de la Curte, cântecul epic, alături de
cîntecul ciobănesc ,tovăraşesc, însoţind actele vieţii
obişnuite.” N. Iorga ,,Introducerea sintetică” (p. 17) – e foarte
probabil ca aceasta a fost geneza poeziei populare.
Texte reprezentative în care sentimentul religios se asociază cu o realizare estetică
deosebită

a.,,Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul sau Teodosie”

-,,Întâiu să cinstiţi cinstitele icoane ,pentru că icoanele cu adevarat sîntu semnul si


chipul Domnului nostrum IIsus Hristos şi pecetea lui”
-,,iubiţii miei,dacă intraţi in sfânta biserică voi va rugaţi si faceţi slujbă cu cântări şi cu
cântece sufleteşti.”
-,,să nu vă zmintiţi întru lenevia voastră nici să se îngreuieze inimile voastre cu
mâncări multe şi cu dreptatea lui…”
-,,nu cumva să fie făgăduinţele voastre de râs şi sa bucurie vrăjmaşului nostru,ci în loc
de bucurie si râs să adaogereţi plângere sufletească si vărsare de lacrimi”
-,,să iubiţi pe vecinii voştrii ca însivă pre voi”
,,să nu ne înşelăm cumvaş fraţilor,şi sa nu mergem după basmele şi minciunile
ereticilor,precum bârfescu ei şi nu cred că Dumnezeu s-au pogorât pe pamânt..”
-,,Dreptu acesta ,tu,fătul mieu şi dus ,iubiţii miei fraţi şi urmaşii lui Dumnezeu de
acestea să cades ă vă ţineţi şi acestuia să credeţi”
-,,Fie-ţi drag a te ruga de-a pururea şi ţi se va lumina inima şi vei vedea pe Dumnezeu”
...
b.Dosoftei-,,Psaltirea în versuri tocmită”

-,,Că celor drepţi Domnul le vede/Toată calea din scaun ce şede/Şi calea păgânilor cea strâmbă/Va peri,şi vor cădea-n grea scârbă” Psalmul 1
,,Slujiţi omului cu teamă/Şi vă bucuraţi pe samă” Psalmul 2
,,Iubite-voi,Doamne,că tu-m eşti putere ” Psalmul 17
,,Câtu-i Domnu de bunătate …”Psalmul 72

c.Antim Ivireanu - ,,Didahiile” - Predoslovie la cuvantul de invatatura in duminica florilor


 
 

O ,cat sunt de minunate semnele bucuriei,ce arata astazi Ierusalimului,la intrarea domnului Hristos!Ca un pre
biruitoriu il priimeste.Toata cetatea iase intru intampinarea lui.Norodul si multimea,toata randuiala i sa inchina cu
cucerie si toata varsta il cinsteste cu laude.Unii astern hainele lor pre pamant ca sa treaca si altii cu frunzele copacilor ii
impodobesc calea.Altii merg inainte cu stalpari si altii ii urma cu ramuri.Altii il slavesc ca pre un fiiu a lui David:”
Osana,fiiul lui David” si altii il propovaduiesc imparat lui Israil:”Blagoscovit cel ce vine in numele domnului,imparatul
lui Israil”.
Si pentru ca sa fie bucuriia mai cu mult minunata pana si pruncii cei far’ de raotate,cu ramuri in maini si cu laude
striga:” Osana,celui dintru inaltime”.
Dara oare de unde atatea glasuri veselitoare?De unde atatea mariri?Din ce pricina atata bucurie la norod si atata cinste
mantuitoriului Hristos?Ne-o spune,fetzii miei,evanghelistul Ioan la Evanghelia de astazi,zicand:”Pentru aceeia il si
intampina pre el norodul ca auzise ca au facut el acest semn!Inviiarea cea trupeasca a lui lazar au dat pricina norodului
sa faca catra Hristos o priiminta neobiciunita ca aceasta,sa alerge intru inampinarea lui cu stalpari,sa-l mareasca cu
laude:”Osana,fiiul lui David”.
Si gandul cel de taina a acestii invieri imi da mie pricina sa fac astazi,inaintea dragostei voastre,aceasta
vorba.Insa voiu sa va arat cui sa inchipuiaste acest Lazar si a cata mila are trebuinta pentru ca sa inviiaze,cele ce zace ca
Lazar mort de 4 zile in groapa.Ce asculti cu dragoste,de pohtiti sa va folositi sufleteste.”
...
Vocile vremii - ,,Istoria critică a literaturii
române” – N. Manolescu
a. Mitropolitul Varlaam
Mitropolitul Varlaam s-a născut în jurul anului 1580, dintr-o familie
de răzeşi din Borceşti(Neamţ) sat dispărut situat lângă Târgu Neamţ. Numele său de
mirean a fost Vasile Moțoc. De tânăr și-a îndreptat pașii spre Schitul Zosim de pe
valea pârâului Secu, unde a învățat carte, și-a dezvoltat talentul de vorbitor și
scriitor și a deprins limbile slavonă, latină și greacă. Prin cultura religioasă şi prin
viaţa lui curată, izbuteşte să se facă cunoscut în cercurile înalte din Suceava şi să
devină duhovnicul domului Miron Burnovski.
Principala sa contribuţie in domeniul culturii religioase este Cazania (74 de predici
pentru toate duminicile din an), lucrare în care limba româna dobândeşte un stil
propriu, depărtându-se astfel de modelele slavone. Mitropolitul Varlaam pune în
valoare, prin fraze expresive, intreaga bogaţie a limbii române.
b. Mitropolitul Dosoftei
Dimitrie Barilă, cunoscut mai ales pe numele monahal Dosoftei, (n. 26
octombrie 1624, Suceava - d. 13 decembrie 1693, la Żółkiew, în Polonia, azi Jovkva, Ucraina) a
fost un cărturar român, mitropolit al Moldovei, poet și traducător. Mitropolitul Dosoftei a lăsat
o urmă adânca în viaţa religioasă a Moldovei, dându-i acestei vieţi un impuls nou. Prin
reînfiintarea tipografiei, prin tipărirea de cărti noi, în special de ritualul bisericesc, Dosoftei este
continuatorul direct a operei culturale din epoca lui Vasile Lupu. El a fost unul dintre ierarhii
care au promovat introducerea limbii româ ne în biserică
Principala operă a mitropolitului Dosoftei şi prima lui scriere care a văzut lumina tiparului este
Psaltirea in versuri, care apare in anul 1673, intr-un oraşel polonez, Uniev. Se vede că
mitropolitul Dosoftei, in anii lui de şedere la mănăstirea Probota şi de păstorie la Husi si Roman,
se ocupă intens de traducerea si de alcătuirea carţilor pe care le scoate între anii 1673 si 1686.
c. Antim Ivireanu
Antim Ivireanul (n. circa 1650, Iviria — d. 1716, asasinat
în Rumelia) a fost un autor, tipograf, gravor, teolog, episcop
și mitropolit român de origine georgiană. Mitropolit
de București, autor al unor celebre Didahii, ce reprezintă o
colecție de predici folosite la Marile Sărbători de peste an,
Antim Ivireanul a fost o personalitate culturală remarcabilă a
literaturii române vechi. A fost cel care a înființat prima
bibliotecă publică în Bucureștiul de astăzi, în secolul XVIII. În
total, Sfântul Antim a tipărit 63 de cărţi, 39 cu mâna sa, 21 în
româneşte, 4 fiind scrise de el însuşi. Multe cărţi sunt ilustrate
cu miniaturi gravate chiar de mâna lui, de o măiestrie şi
frumuseţe deosebită. Între cărţile de folos sufletesc puse la
îndemâna credincioşilor se numără şi “ Didahiile”
( predicile) sale, precum şi “ Învăţăturile creştineşti” (1700).
Cronicarii moldoveni
a. Grigore Ureche (n. cca. 1590, d. 1647) a fost
primul cronicar moldovean de seamă, a cărui operă a ajuns
până la noi. Este pomenit prima dată alături de fratele său
Vasile, într-o inscripţie de pe o biserică, la 1597 fără să se
precizeze vârsta pe care o avea.
Cronicarul de mai târziu a învățat carte la Lemberg, la Școala
Frăției Ortodoxe, unde a studiat istoria, geografia, limbile
clasice latina și greaca, retorica și poetica. Reîntors în țară, a
participat la viața politică mai întâi ca logofăt, apoi spătar.În
vremea domniei lui Vasile Lupu, a fost unul
dintre sfetnicii apropiați ai acestuia, mare spătar, iar din
anul 1642, urmând calea părintelui său, a ajuns mare
vornic al aceleiași Țări de Jos. Grigore Ureche a lasat o
singura opera, care, in forma in care s-a pastrat are
urmatorul titlu: ,,Carte ce se cheama letopiset, ce intr-insa
spune cursul anilor si descalecarea Tarii Moldovei si viata
domnilor. “
b. Miron Costin (1633-1691), continuatorul cronicii
lui Grigore Ureche, este un cărturar de tip renascentist,
cu o însemnata cultură, cu lecturi din scrierile antice,
din "Iliada" lui Homer si "Eneida" lui Vergiliu. Este
în acelaşi timp un istoric lucid, cu o vastă informaţie
în domeniu, frământat să nu se piarda în negura anilor
faptele însemnate ale neamului, pe care încearca să le
recupereze în scrierile sale cele mai importante,
"Letopiseţul Ţarii Moldovei" şi "De neamul
moldovenilor“. Poemul filozofic "Viaţa lumii" a
fost scris între 1671 şi 1673, având o tema cunoscuta
înca din antichitate, "deşertaciunea deşertaciunilor
şi toate sunt deşarte" sau fortuna Iabilis (soarta
schimbătoare), foarte răspândita în literatura Evului
Mediu.
c. Ion Neculce s-a născut la 1672. Sub Antioh
Cantemir a înaintat până la rangul de spătar și, după
ce a stat retras ceva vreme, a fost făcut mare
hatman de către Dimitrie Cantemir, la trecerea
acestuia de partea lui Petru cel Mare și a luat parte
la războiul rușilor cu turcii. 
Lucrarea de căpetenie a lui Neculce - în afară de
compilarea cronicilor anterioare - este Letopisețul
Ţării Moldovei de la Dabija Vodă până la domnia
lui Constantin Mavrocordat . Cuprinde evenimentele
din 1662 până la 1743, la care a fost mai totdeauna
părtaș sau le-a cunoscut de aproape.Cu cea mai
mare probabilitate, cronicarul își începe lucrul la
Letopiseț după anul 1732, când avea deja cca 60 de
ani.
LIMBA ROMÂNĂ
,, Descrierea Moldovei” – Dimitrie Cantemir

Despre Graiul Moldovenesc


 Graiul moldovenesc este considerat de multi graiul latinesc
stâlcit.Aceştia au în vedere următoarele argumente:
 Coloniile române au fost tramutate în Dacia cu mult timp înaintea
graiul românilor să fie stricat în Italia de năvala Goţilor şi
Vandalilor.
 Moldovenii nu au fost numiţi niciodata italieni ci doar români,pe
când italienii au fost numiti vlahi nume dat moldovenilor de către
leşi şi unguri.
 Cea mai buna dovada este că în limba moldovenilor se găsesc multe
substantive din limba latina care nu se găsesc în limba
italiană,totodata în graiul moldovenesc nu se găsesc substantivele
pe care italienii le-au preluat de la goţi,vandali si longobarzi.
....
 Argumentele care susţin ca limba moldovenilor provine din italiană
sunt:
Că in ambele limbi exista verbe auxiliare terminate în
em,ei,are;
Articolele substantivelor
În limba română există cuvinte care se regăsesc doar în limba
latina (şchiop,cerc,etc).Acest argument a fost infirmat însa deoarece
s-a găsit corespondentul lor în limba latina literară sau populară.
 Putem afirma că în graiul moldovenesc se mai găsesc şi cuvinte
provenite din limba veche a dacilor deoarece nu a fost găsit un
corespondent al lor în nici o alta limbă cunoscută.
 Femeile din moldova vorbesc diferit de bărbati,ele înlocuind
silabele bi si vi cu chi:pisma-chisma,piatra-chiatra,vie-ghie,si silaba
în cu ng,silaba pe care nu o mai poate pronunţa nimeni.
 Valahii şi ardelenii au acelaşi grai cu moldovenii însa putin mai
aspru:ghiur,valahul jur,Dumnezeu,valahul Dumnezau.
Tradiţiile
 Logodna
 Ei isi căsătoresc copiii la vârsta care este hotărâtă de biserică şi este ruşine ca părinţii fecioarelor să-şi
caute gineri.Daca unui flacau ii place o fata trimite la parintii acesteia oameni cu o rostire veche
latineasca,”petitores”.Daca sunt semen ca parintii fetei vor s-o dea atunci toate rudele mirelui se strang
acasa la fata .Starostele rosteste:
 „Moşii şi strămoşii părinţilor noştri celor mai dinainte umblând la vânat prin codrii, au aflat această ţară,
întru care ne aflăm şi noi acum şi ne hrănim şi ne desmierdăm cu mierea şi cu laptele dintr'însa. Deci prin
pilda aceasta fiind îndemnat şi slăvitul boer (N), a mers la vânat prin câmpi, prin codrii şi prin munţi şi a
dat preste o fiară, care fiind ruşinoasă şi cinstită, nu a stătut faţă cu dânsul, ci a fugit şi s'a ascuns şi viind
noi pe urma ei, ne-a adus într'această casă. Deci, D-voastră trebue să ne-o daţi sau să ne arătaţi unde a
fugit fiara aceasta pre care noi cu atâta osteneală şi sudoare am gonit-o din pustie”. Şi mai adaogă încă şi
zice şi alte ale­gorii şi metafore după cum se pricepe.
 Prima data părinţii ca o asa fiară n'a venit în casa lor, ci poate că ei i-au rătăcit urma şi ea se ascunde
aiurea, la vre-un vecin. Însă dacă doresc starostii ca sa le-o arate, atunci scot părinţii înaintea lor, o fată
urâtă şi bătrână, îmbrăcată cu strae sdrenţuroase, şi întreabă ei pe starosti de este această fiara aceia pe
care o caută ei. Atuncea starostii zic, că nu este aceia. „Căci fiara lor este cu părul galben ca aurul, cu
ochii ca de şoim, dinţii săi stau ca mărgeaua, cu bu­zele roşii ca cireşile, la trup ca o leoaică şi la piept ca
o gâscă, cu grumajii ca de lebădă, degetele mai gingaşe decât ceara, şi faţa mai strălucitoare decât soarele
şi luna”. Şi dacă părinţii nu se indupleca si insista ca nu au văzut acel fel de fiară, atunci starostii dau
răspuns, zicând: „Că câinii lor atâta sunt de adul­mecatori încât niciodată nu i-au înşelat şi acum le-au dat
semnele cele mai adevărate, cumcă fiara aceia pe care o caută ei ar fi ascunsă acolea”. După aceea
lăudându-li-se şi cu arme şi cu silă scot apoi părinţii pe fiica lor, împodobită dupa putinţa şi averea lor şi
văzând-o starostii zic, că aceasta este fiara pre care o caută ei şi atunci chiamă un preot, sau unul dintre
cei mai bătrâni vecini şi înaintea acestora îşi schimbă mirii inelele şi după aceea îndată părinţii isi acund
fiica şi aşează masă şi în vremea când şed la masă, hotărăsc ziua in care va fii nunta.
...
 NUNTA
 Şi după ce se hotărăşte ziua în care va fi nunta, atunci în Lunea cea dinainte merg rudeniile
impreună atât la casa mirelui cât şi la casa miresei şi aduc muzicanţi, care rar pot să fie alţii
de cât numai ţiganii şi se ospetează unii cu alţii şi după ce se râdică masa, apoi fetele şi alte
femei cern făina care este aleasa pentru nuntă,Din aceasta cauza se numeşte ziua
cernutului, şi dacă nu se afla la distanţa mai mare de 2,se începe veselia nunţii de Joi, in
amândouă părţile şi ţine până Duminică. Iar Duminică se gătesc toţi prietenii şi rudeniile
mirelui ca să aducă mireasa, şi trimit înainte conăcarii să anunte sosirea mirelui şi cei ce
sunt adunaţi la mireasă,pornesc la drum si incearcă sa ii oprească sa ajungă la casa
miresei.De se întâmplă să ii prindă, îi leagă foarte vârtos şi îi pun inapoi pe cai, iar cei mai
din frunte,sunt inconjurati de rudeniile miresei, şi luându-i între dânşii îi duc la casa ei ca
si când i-ar fi robit şi după ce sosesc acolo, îi întreabă pe dânşii ce caută? Iară ei dau
răspuns că ar fi trimeşi să vestească război şi oastea va sosi imediat, ca sa cucerească
cetatea. Şi după ce zic ei cuvintele acestea îi poftesc înăuntru şi îi silesc sa bea vreo câteva
pahare de vin şi după aceea îi trimit iarăşi înapoi cu vreo câţiva din oaspeţii miresei şi
după ce văd oamenii miresei, că se apropie mirele, dau drumul conăcarilor şi se întorc
iarăşi înapoi şi dacă pot petrecătorii mirelui ca să-i ajungă pe dânşii, apoi îi leagă şi ei şi ii
iau împreună şi după aceea adunân­du-se amândouă părţile de oaspeţi la casa miresei, fac
întrecere cu caii, dând bacşiş celui ce se arată mai cu vitejie. Seara dupa vecernie ,mirii
merg la biserica si primesc cununia.
...
Moartea
Moldovenii îşi îngroapă morţii după
obiceiurile bisericesti.După ce moare cineva
îl spală cu apa calda şi,”înainte de a-I
inţepeni madularele îl imbracă cu cele mai
noi si mai bune haine ce le-a avut.”Apoi se
aşează trupul pe naşalie în mijlocul
pridvorului.Trupul este îngropat în a treia zi
de la moarte.Restul ritualului se petrece
normal ca şi în zilele noastre după regulile
bisericesti.
 Proiect realizat şi prezentat de

Barna Casian
Jianu Iulia – Maria
Rus Francisca
Vingărzan Dan

XI MI