Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
“MAITREYI”, MIRCEA
ELIADE
Resimţind din plin criza ionicului, Mircea Eliade n-a
descoperit şi soluţia ei practică în roman. Romanele
sale rămân ezitante între două universuri mentale şi
între două feluri de a scrie. Nici cele propriu-zis
fantastice nu sunt scutite de-a-ntregul de hibriditate.
Formula narativă, potrivită cu această viziune,este
teoretizată de către Eliade, nefiind utilizată vreodată în
romanele sale: s-a înţeles deja că e vorba de roman
corintic. Această contrazicere subminează majoritatea
romanelor sale. Critica tradiţională a crezut că e de vină
lipsa capacităţii creatoare în ordine obiectivă.Concepţia
lui Mircea Eliade era mai înaintată decât formula
narativă. Soluţia ar fi fost să renunţe complet la formula
realistă şi să scrie parabole sau mituri.
Geneză şi critică
Romanul „Maitreyi”, apărut în 1933, face parte din
literatura modernă interbelică şi ilustrează epicul pur.
Locuind o perioadă în casa filosofului Dasgupta, o
cunoaşte pe fiica acestuia, Maitreyi. Mircea Eliade
consemnează într -un jurnal faptele, întâmplările, experienţa
trăită în India şi acesta stă la baza viitoarei creaţii epice,
„Maitreyi”, în care autorul esenţializează mitul iubirii şi
motivul cuplului.
Apariţia romanului stârneşte reacţia literaţilor vremii,
fiind considerat o adevărată izbândă literară. Exaltat,
Mihail Sebastian mărturiseşte: „Dacă ar ajuta la ceva, v-aş
spune că e cea mai frumoasă şi mai tristă carte pe care am
citit-o”, iar Perpessicius afirmă cu entuziasm: „Mircea
Eliade a sporit cu unul seria miturilor erotice ale
umanităţii”.
Tipologie
Romanul „Maitreyi” ilustrează mitul cunoaşterii şi al
fericirii prin iubire, fiind şi primul roman exotic din
literatura română.
O proză ca „Maitreyi” trebuie considerată, totuşi,
înainte de toate, un roman subiectiv. Tot un astfel de
roman scrie şi Camil Petrescu, numai că la Eliade
accentul cade pe capacitatea experienţelor / trăirilor
de a fi reprezentative pentru „condiţia umană” în
general, iar nu pentru un ins oarecare. În timp ce „Ultima
noapte de dragoste, întâia noapte de război” mizează pe
analiza tensiunilor interioare şi individualiste ale lui Ştefan
Gheorghidiu, romanul lui Mircea Eliade creează un alt tip
de autenticitate, onturat teoretic în mai multe fragmente din
„Oceanografie”: „în faţa originalităţii, eu propun
autenticitatea [..] A trăi tu însuţi, a cunoaşte prin tine, a te
exprima pe tine. Nu există niciun individualism în aceasta”.
Proza experienţei
Romanul valorifică trăirea cât mai intensă, în plan interior,
de către personaje, a unor experienţe definitorii.Proza
experienţei se bazează pe crearea impresiei de autenticitate,
prin utilizarea unor elemente care ţin de realitate: jurnalul
din India al scriitorului,elemente autobiografice, scrisori etc.
Deşi este un roman cu surse autobiografice, iar Allan este un
„alter-ego” al scriitorului, experienţialismul / trăirismul nu
provine din legăturile cu viaţa reală a autorului, ci din faptul
că romanul creează impresia de viaţă autentică, iar eroii lui îşi
trăiesc iubirea cu intensitate, ca experienţă definitorie a
existenţei.
Titlu
Titlul cărţii coincide cu numele personajului principal
feminin - Maitreyi - considerată de critica literară cel mai
exotic personaj feminin din literatura română, „femeie şi
mit”, în acelaşi timp, „simbol al sacrificiului în iubire”.
Maitreyi este o fată cu o personalitate unică,sălbatică prin
comportament, care sperie la un moment dat prin
cuvintele rostite într-o reuniune, în limba engleză. Fiecare
gest al ei are o semnificaţie puţin vetustă, fiind izvorâtă
din vechi tradiţii indiene. Maitreyi aparţine unui alt orizon
cultural, diferit de cel al lui Allan.
Temă
Tema romanului este iubirea incompatibilă. Povestea
fericită trăită de cuplul de îndrăgostiţi Allan şi Maitreyi,
în decor exotic, aminteşte de Romeo şi Julieta sau Tristan şi
Isolda, ea având ca substrat o confruntare între cele două
lumi, cea occidentală pe care Eliade o acuza de un
pragmatism superficial în plan uman, şi cea orientală, plină
de mistere greu de pătruns.
Incipit și final
Incipitul „ex-abrupto” al romanului modern surprinde
prin tonalitatea confesiunii şi atitudinea personajului-
narator, prin sinceritatea povestirii, luciditatea analizei,
autenticitatea „faptului trăit”, consemnat, dar şi prin
misterul femeii iubite, Maitreyi. Aceasta rămâne pentru
europeanul raţional o eternă obsesie şi enigmă.
Frământările lui Allan pentru a o înţelege pe Maitreyi fac
ca romanul să aibă un final deschis: „Şi dacă n-ar fi decât o
păcăleală a dragostei mele? De ce să cred? De unde să ştiu
eu? Aş vrea să privesc ochii Maitreyiei…”.
Construcţia discursului narativ
Noutatea construcţiei discursului narativ constă în dubla
perspectivă temporară pe care naratorul-personaj o are asupra
evenimentelor: contemporană şi ulterioară. Personajul-narator nu
evocă pur şi simplu întâmplările, rememorându-le, ci reconstituie
evenimentele trecute prin raportare la timpul prezent, dar şi la
felul în care percepuse respectivele evenimente în momentul în
care le trăise, consultând în acest scop jurnalul acelei perioade.
Asemenea notaţii, care conferă autenticitate, sunt frecvente în
roman: „Eu scriam în odaia mea. Am avut o sufocare penibilă de
gelozie, de care mi-e ruşine. (Notă. De fapt, nu eram prea îndrăgostit
atunci. Totuşi, eram gelos pe oricine o făcea să râdă pe Maitreyi)”.
Pe măsură ce scrie romanul, viziunea lui Allan asupra întâmplărilor
trecute se modifică. Neconcordanţa dintre istoria propriu-zisă,
relatată în jurnal, şi rememorarea acesteia, în romanul pe care
Allan îl scrie, relativizeaza evenimentele şi le conferă caracter
subiectiv.
Naraţiune şi moduri de expunere
Formula care sintetizează problematica romanului este
estetica autenticităţii, prin confesiunea personajului-narator,
relatarea la persoana I, introspecţia, autoanaliza lucidă.
Autenticitatea romanului modern, amestec de jurnal intim
şi naraţiune retrospectivă, este susţinută de utilizarea tehnicii
narative moderne, „punerea în abis”, secvenţe din jurnal
fiind introduse în n araţiunea romanescă. Un alt element de
autenticitate este anticalofilismul declarat de narator: „… eu
nu ştiu să povestesc. E un dar ăsta al poveştilor. Nu-l are
oricine.”
Construcția subiectului
După ce se mută la casa lui Sen, treptat, este fascinat de viaţa
familiei bengaleze, dar şi de complexitatea sufletului Maitreyiei,
adolescenta senzuală şi inocentă în acelaşi timp.
Allan începe să ia lecţii de bengaleză de la Maitreyi, iar el o
învaţă, în schimb, franceză.
Allan se lasă prins în mrejele jocurilor Maitreyiei, traversând
toate etapele iubirii, astfel, el parcurge drumul cunoaşterii prin
eros, având-o ca iniţiatoare pe Maitreyi.
Înainte de a i se dărui lui Allan, pentru a evita păcatul iubirii fără
rod, oficiază o logodnă mistică.
Fericirea îndrăgostiţilor nu durează, fiindcă dragostea lor este
trădată. Narendra Sen îl alungă pe Allan, care abia acum află că
o căsătorie cu Maitreyi este imposibilă.
Disperat, Allan rătăceşte o vreme pe străzile din
Calcutta, iar apoi se retrage în Himalaya pentru o
dezintoxicare sentimentală.
Episodul iubirii pasagere cu Jenia Isaac îi confirmă faptul
că trăise alături de Maitreyi iubirea absolută.
Plecarea în India îi apare ca o izbăvire.
La Singapore, unde obţinuse o slujbă, se întâlneşte cu
nepotul doamnei Sen care îi povesteşte de încercarea
disperată şi inutilă pe care o făcuse Maitreyi pentru a fi
alungată de acasă.
Personaje
Matreyi
Maitreyi poate fi definită drept „cel mai feminin personaj”
din literatura română, în sensul că este purtătoare a acelui
etern feminin ce poate declanşa aproape instantaneu o
iubire fără margini, care „mişcă stelele pe cer” - după
formula celebră rămasă de la Dante.
Are o sensibilitate cu totul specială, de aceea relaţia ei cu
Allan este mai presus de fire. Nu doar feminitatea,
farmecul ei este inocent, ci întregul comportament.
Implicarea ei e voluntară, totală, conştientă, după cum îi
e caracterul.
Allan
El devine cu adevărat personaj al cărţii în momentul în care
pomeneşte de Maitreyi. De acum, el se scufundă în propria
lui sentimentalitate pentru a-şi explica şi pentru a ne explica
traiectoria unei iniţieri. Dragostea lui pentru Maitreyi
evoluează uşor, firesc, de la indiferenţă, respingere,
admiraţie, fascinaţie, până la adoraţie pură, senzuală,
apropiată de religiozitate.
Dacă el este un individ rece, lucid, raţional, dragostea lor
amestecă şi o importantă doză inexplicabil, care o apropie
de sentimentul numinosului. Totuşi, din tot registrul de
sentimente pe cale ce încearcă Allan, lipseşte cel mai simplu
şi cel mai normal: revolta, lupta pentru dragostea lui. El
preferă ca, în singurătate, să îngroape în inima lui experienţa
aceasta deopotrivă revelatorie şi traumatizantă, de parcă ar
dori să se dezică de acest trecut recent.
Concluzie
Destinul literar al cărţii a confirmat aprecierea
criticului Pompiliu Constantinescu: „se va cita romanul d-lui
Eliade, în istoria noastră literară, ca un moment de graţie al
autorului”.
Prin poetica explicită ce evidenţiază supremaţia retrăirii
experienţelor decisive, prin reprezentarea narativă inedită a
iubirii mistice care converteşte o întreagă viziune despre
lume, Mircea Eliade impune odată cu Maitreyi o nouă optică
asupra autenticităţii. Totodată, creaţia sa valorifică
cuceririle prozei subiective, impunând în interiorul acestui
model ceea ce critica literară a numit „romanul experienţei”.
Bibliografie
“Istoria literaturii române contemporane”, E.
Lovinescu
“Tradiționalism și modernitate în deceniul al
treilea”, Z. Ornea
“Literatura română între cele două războaie
mondiale”, O. Crohmălniceanu
“Romanul românesc interbelic”, P.
Constantinescu
“Arta prozatorilor români”, Tudor Vianu
“De la Ion la Ioanide”, Nicolae Balotă
Realizatori:
Prihoi Ioana Madalina
Vijoli Raisa Cristina
Cioban Augusta
Kovacs Tunde
Mihai Manuela
Efrosi Victoria