ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ DE STAT

„GRIGORE GHICA VODĂ”

Iaşi, Str. Nicolae Bălcescu nr. 19 cod 700117

SINDROMUL
GASTROINTESTINAL IN BOLILE
INFECTIOASE

Elev: Scortanu Iuliana

Clasa: A9
 CUPRINS
1. Definiții
2. Principalele simptome ale afecțiunilor
gastrointestinale
3. Tipuri de infecții:
 Infecția cu Clostridium difficile
 Gastroenterita bacteriana
 Tractul gastrointestinal
 Hepatită
 Infecția intraabdominală
 Definiții
OSindromul reprezintă totalitatea semnelor și a simptomelor care apar împreună în

cursul unei boli, dându-i nota caracteristică.

OSindromul gastro-intestinal se definește prin acumularea de afecțiuni și

manifestări de dependență ce sunt în strânsă legătură cu problemele gastrice și

intestinale.
OBolile infecțioase gastro-intestinale pot fi infecții cu agenți patogeni ce

colonizează tubul digestiv care pot produce toxine sau toxiinfecții

alimentare determinate de consumul de alimente sau băuturi contaminate cu
microorganisme patogene (Staphylococcus aureus, Bacillus cereus, Clostridium
perfringens, Clostridium botulinum).
Principalele simptome ale afecțiunilor gastrointestinale

 DUREREA
 GREAȚA ȘI VĂRSĂTURA
 BALONAREA
 SCAUNUL
 Dureri abdominale
O Și durerile abdominale sunt un simptome clasic
pentru afecțiuni gastrointestinale. Senzația pe
care o resimți este de presiune la nivelul
abdomenului inferior. Crampele severe sunt un
semn al unei reacții alergice. Crampele care apar
în jurul buricului sunt de la intestinul subțire, iar
cele care apar în părțile laterale și partea
inferioară a abdomenului sunt declanșate de
probleme ale colonului. Consultul de specialitate
poate risipi orice fel de grijă!
 Greața și vărsăturile
O Desigur, dacă greața și vărsăturile au o frecvență foarte
scăzută și apar o dată pe lună sau chiar o dată la câteva
luni, acestea pot fi un semn al unei indigestii. Când
frecvența lor este ridicată, iar aceste simptome se
manifestă mai mult de 3-4 ori pe săptămână, atunci poate
fi vorba de o afecțiune gastrointestinală, ce necesită
consult de specialitate pentru diagnosticare exactă și plan
de tratament corespunzător. Există numeroase afecțiuni
gastrointestinale care au aceste simptome, printre ele
numărându-se și boala de reflux gastroesofagian, destul
de frecvent întâlnită în rândul persoanelor adulte.
 Balonarea
O Dacă simți senzație de balonare după fiecare
masă, atunci este clar că ai nevoie să de un
consult Gastroenterologie. Balonarea este
acumularea de gaze ce apare ca urmare a eșecului
tractului digestiv de a susține contractile
peristaltice sau a unei cantități insuficiente de
enzime care să descompună alimentele. Dacă
balonarea persistă pentru o perioadă mai
îndelungată de timp, recomandarea noastră este
să vii la un consult de specialitate.
 Constipația

O Constipația apare în urma încetinirii

contracțiilor peristaltice, contractile naturale
ce au loc pentru a facilita digestia și tranzitul
alimentelor prin tractul digestive. Odată cu
constipația poare apărea și senzația de durere.
 Diareea
O Frecvența ridicată a mișcărilor intestinale poate duce la
diaree. Când aceasta apare foarte des, poate fi un
simptome pentru boala celiacă, de aceea este indicat
consultul de specialitate pentru o diagnosticare exactă.
O Este important să fii atent la frecvența și intensitatea
acestor simptome. Apariția lor sporadică nu indică
neapărat o afecțiune, dar este recomandat să le
monitorizezi. Dacă apar des și au o intensitate ridicată,
atunci pot indica afecțiuni gastrointestinale. Lăsate
netratate, acestea pot duce la complicații, ce pot fi
rezolvate doar prin intervenții chirurgicale.
Infecția cu Clostridium difficile

O Clostridium difficile este o bacterie care determină diaree, de la forme

usoare până la sindroame de deshidratare amenințătoare de viață;
afectează predominant persoanele vârstnice cu spitalizări repetate sau
prelungite și de regulă cu tratament cu antibiotice.

O Infecția cu Clostridium difficilese produce frecvent pe fondul unor

perturbări severe în echilibrul florei intestinale protectoare şi apare, de
obicei, la persoanele care urmează tratamente cu antibiotice. Din
acest motiv, se recomandă evitarea tratamentelor antibiotice nejustificate,
din proprie inițiativă, acestea fiindurmate la indicația unui medic
specialist.
O Transmiterea infecției cu Clostridium difficile se produce pe cale
digestivă (fecal-orală), cel mai frecvent prin ingerarea sporilor și mai rar a
formelor vegetative. Infecția se poate transmite direct de la pacient sau
purtătorul asimptomatic la contacți (alți pacienți, personal medical,
aparținători), sau indirect, prin contactul cu obiectele contaminate cu spori
sau forme vegetative.
Cine poate face infecția cu Clostridium difficile?

Pentru apariția infecției cu Clostridium difficile este necesară

cumularea mai multor factori de risc, din care menţionăm:

O Administrarea de antibiotice (modifică flora intestinală

protectoare). Principalele clase de antibiotice responsabile de
creșterea riscului de enterocolită cu Clostridium difficile sunt
cefalosporinele de generația III și IV, fluorchinolonele,
lincosamidele (clindamicina) și carbapenemii. Dintre
antibioticele cel mai puţin implicate în generarea acestei
infecţii putem enumera ciclinele (doxiciclina), macrolidele
(eritromicina, claritromicina, azitromicina) şi penicilina;
O Alți factori de risc individuali: vârsta avansată, bolile cronice
asociate, imunodepresia secundară bolilor sau tratamentelor,
intervențiile chirurgicale digestive, medicația care reduce pH-
ul acid gastric.
O În consecință, pentru ca un pacient să dezvolte
enterocolită cu Clostridium difficile este nevoie de
expunerea la tulpini bacteriene toxigene (sau portajul
intestinal preexistent) și administrarea de antibiotice,
în prezența altor factori de risc care să asigure
condițiile necesare multiplicării bacteriene (ex: vârsta
avansată, aciditateagastrică scăzută,imunitate scazută,
leziuni ale mucoasei intestinale, etc).
O De obicei, infecția interesează frecvent persoanele cu
vârsta peste 60 de ani, la care evoluţia poate fi uneori
severă. S-a stabilit că o persoană de peste 65 de ani
are risc de 10 ori mai mare de infecție cu Clostridium
difficile, comparativ cu adultul tânăr.
 Simptome

O Diaree apoasă / cu sânge (3-15 scaune zilnic,

urât mirositoare)
O Dureri abdominale
O Febră
O Greaţă
O Scăderea poftei de mâncare
O Deshidratare
O Scădere în greutate
Diagnosticul de laborator
❖izolarea toxinelor A și B din materiile fecale
❖determinarea glutamat dehidrogenazei (GDH) din
materiile fecale
❖determinarea toxinelor A și B din scaun prin tehnici
imunoenzimatice
❖determinarea genei toxinei A și B prin PCR – gold
standard-ul de diagnostic
❖ prudență - colonoscopia care evidențiază aspectul
de colită pseudomembranoasă
❖testele de cultură din scaun
❖Alte explorări: hemograma (leucocitoza severă indica
inf. cu C. difficile), markerii de inflamație (fibrinogen,
proteina C reactivă), albumina serică, ionograma,
funcția renală etc.
Diagnosticul etiologic
 Prevenție
O spălat pe mâini cu apă și săpun (mai bine decât
alcool) - în special personalul medical
O circuitul și protejarea vizitatorilor din spitale
(mănuși, halate)
O zona specială de spitalizare cu circuite
separate
O controlul politicii de antibioterapie atât în
spital dar și în ambulator
O stil de viață
 Principiile tratamentului
O În primul rând se recomandă oprirea tratamentelor antibiotice inutile;
această măsură poate fi suficientă în formele ușoare de boală, la
pacienții fără factori de risc asociați, ducând la remisiunea bolii în cca
20% din cazuri; dacă simptomele se ameliorează după oprirea
antibioticelor, pacientul trebuie monitorizat cel puțin 48 de ore pentru a
se evalua evoluţia ulterioară a bolii.
O Tratamentul cu antibiotice active pe Clostridium difficile,pe o perioadă
de10-14 zile, în funcție de forma clinică de boală (ex: metronidazol pe
cale orală în formele ușoare și moderate, vancomicină pe cale orală în
formele moderat-severe și severe, sau asociere de metronidazol
intravenos și vancomicină pe cale orală în formele severe de boală,
complicate cu megacolon toxic și ileus); În formele recurente de boală
(cel puțin două recăderi) se recomandă tratament cu vancomicină oral
timp prelungit (puls-terapie) pentru scăderea riscului de recădere.
O Recolonizarea colonică cu microbiotă fecală de la donator sănătos – se
recomandă la pacienții cu cel puțin trei episoade de recădere, care nu
au răspuns la tratamentul standard cu antibiotice, cu rezultate foarte
bune;
OAdministrarea de probiotice (Ex: Saccharomyces
boulardii, Lactobacillus bulgaricus) are beneficii controversate în
tratamentul bolii și prevenirea recăderii;
OIntervenția chirurgicală (colectomia subtotală, rezecția unei
porțiuni din colon) poate fi necesară în cazurile grave,care nu
răspund la tratamentul antibiotic standard (ex:  megacolon toxic,
perforaţie intestinală, necroza colonului, coagulare
intravasculară diseminată sau insuficienţă multiplă de organe);
OÎnlocuirea pierderilor de substanţe prin scaunele diareice
frecvente (apă, electroliţi, albumină, alte substante nutritive);
OSe interzice administrarea de medicamente care încetinesc
peristaltismul intestinal (antispastice, opiacee, etc).
 Prognostic
O - Majoritatea pacienților infectați rămân
purtători asimptomatici, aceștia nu vor
dezvolta colită aproape niciodată.
O - 20% dintre pacienții tratați vor prezenta
recăderi infecțioase, prin germinarea sporilor
sau reinfecție.
O - Răspunsul la tratamentul cu vancomicină
este de obicei favorabil.
Gastroenterita bacteriana

O Gastroenterita este o afecțiune caracterizată

prin inflamația („-itis”) tractului gastrointestinal care
implică atât stomacul („gastro”-) cât și intestinul
subțire ("entero"-), și care se manifestă
prin diaree, vărsături, dureri și crampe abdominale.
O  Gastroenterita este cunoscută și sub denumirea
de enterogastrită, infecție
gastrică și gastroenteropatie. Deși nu este înrudită
cu gripa, boala este numită gripa
stomacului sau gripă gastrică.
 Cauzele gastroenteritei
O Cauzele gastroenteritei sunt foarte variate. Gastroenterita de
etiologie virala este cel mai des intalnita, fiind urmata de
cea de etiologie bacteriana. Alte cauze mai rare sunt cele
parazitare, dar si expunerea la diferite metale grele sau
anumite medicamente.
O  Principalul mod de transmitere a agentilor infectiosi este
prin alimente sau apa contaminata, manifestarile clinice
putand debuta de la cateva ore pana la cateva zile de la
ingestia sau contactul cu produsele contaminate. Din acest
motiv si din cauza contagiozitatii mari a agentilor
infectiosi, gastroenterita apare la mai multi membri ai
familiei sau in comunitati.
Cauzele virale
Cauze virale (aproximativ 70 % din cazuri): 
O • Rotavirus – virus cu transmitere orala, mai des intalnit la copii de varste
mici, extrem de contagios, producand diaree severa, cu deshidratare, cu
incidenta mai crescuta in sezonul rece.
O • Norovirusul – virus cu contagiozitate foarte ridicata ce poate fi transmis
prin alimente si apa contaminata, suprafete contaminate sau persoane
infectate. Afecteaza pacienti de orice varsta si este des intalnita in
comunitati (azile de batrani, case de copii, adaposturi). Infectiile apar pe
parcursul intregului an • Astrovirusurile – pot produce infectii la toate
grupele de varsta, cu frecventa mai crescuta iarna
O • Adenovirusurile – mai des intalnite la copii, cu o incidenta mai crescuta
vara Cauze bacteriene (aproximativ 10 – 20 % din cazuri):
O • E. coli
O • Salmonella si Campylobacter (transmise prin consumul de oua si carne
de pasare de curte insuficient preparate termic, lapte nepasterurizat)
O • Shigella – transmisa prin contact cu pacientii infectati, apa sau alimente
contaminate
O • Yersinia enterocolitica – poate cauza gastroenterita sau un sindrom ce
mimeaza apendicita acuta
O • Vibrionul holeric – diaree cu deshidratare sevara in tarile in curs de
dezvoltate
 Cauze parazite si cauze rare
O Cauze parazitate (mult mai rare):  Giardia
lamblia – infectia poate deveni cronica si poate
provoca sindrom de malabsorbtie.
Cryptosporidium parvum – dobandit prin
consumul de apa contaminata . Entamoeba
histolytica (amebiaza) – cauza frecventa de
diaree hemoragica subacuta in tarile in curs de
dezvoltare 
O Cauze rare:  Metale grele ce se pot gasi in apa
– arsenic, cadmiu, mercur. Gastroenterita
eozinofilica . Anumite medicamente :
antibiotice, laxative, chimioterapice, antiacid
 Transmiterea bolii
O Transmiterea bolii poate avea loc prin apă infectată sau când
oamenii folosesc împreună anumite obiecte de uz personal. [8] În
zonele cu anotimpuri alternativ umede și secetoase, calitatea apei
scade în general în cursul sezonului ploios, iar acest lucru este
corelat cu creșterea cazurilor de boală.
O În zonele cu climat temperat, infecțiile sunt mai dese iarna.
O Hrănirea bebelușilor cu biberonul având sticla nedezinfectată este
o cauză importantă la nivel global.
O  Ratele de transmitere sunt corelate cu igiena precară, în special
cea a copiilor, cu casele aglomerate  și cu persoane care dispuneau
în prealabil de hrană precară.
O După ce dezvoltă toleranță, adulții pot purta diferite organisme
fără a mai avea simptome ale bolii, în acest fel funcționând drept
focare naturale de infecție.În timp ce unii agenți infecțioși (cum ar
fi Shigella) apar doar la primate, alții se întâlnesc la o mare
varietate de animale (de exemplu Giardia).
 Diagnostic
O Diagnosticul etiologic poate fi pus pe baza unei probe de
scaun (examen coproparazitologic, coprocultura,
coprocitograma) si teste imune.
O  Din punct de vedere paraclinic, din cauza deshidratarii
analizele de sange pot fi modificate. Trebuie determinate
ureea, creatinina pentru a evalua hidratarea si statusul
acido-bazic la pacientii cu forme severe. Daca varsaturile
sunt principala cauza de pierdere lichidiana, poate aparea
alcaloza metabolica cu hipocloremie; daca predomina
diareea, acidoza este posibila. Hipopotasemia poate fi
rezultatul varsaturilor sau al diareei. De asemenea, poate
aparea si hiponatriemia, in special daca tratamentul de
substitutie s-a facut cu lichide hipotone. 
 Prevenție
Stil de viața
O O rezervă ușor accesibilă de apă necontaminată și bunele
practici de eliminare a excrementelor sunt importante pentru
a reduce ratele infecțiilor și a gastroenteritelor cu consecințe
clinice.
O Măsuri de igienă personală (cum ar fi spălatul mâinilor) sunt
corelate cu scăderea incidenței și prevalenței gastroenteritei
cu 30%, atât în lumea în curs de dezvoltare cât și în lumea
dezvoltată. Gelurile bazate pe alcool pot și ele fi eficace.
O Alăptarea la sân poate fi și ea importantă, în special în locuri
cu igienă precară, la fel ca îmbunătățirea generală a igienei.
Laptele de la sân reduce atât frecvența cât și durata
infecțiilor. Evitarea mâncării și băuturii contaminate trebuie
și ea să fie eficace.
Vaccinarea

O Datorită eficacității și siguranței, în 2009 Organizația Mondială a

Sănătății a recomandat ca vaccinul de rotavirus să fie oferit copiilor
pe întreg globul.
O Există două vaccine comerciale pentru rotavirus și câteva în plus
sunt în curs de elaborare. În Africa și Asia aceste vaccinuri au redus
bolile severe ale sugarilor ar țările care au adoptat programe
naționale de imunizare au constatat un declin al numărului de
infecții și al severității bolii.[
O Acest vaccin poate preveni bolile copiilor nevaccinați prin a reduce
numărul de infecții în general.Din anul 2000, implementarea unui
program de vaccinare contra rotavirus în SUA a redus substanțial
numărul de cazuri de diaree, ajungând la o reducere de 80%. Prima
doză a vaccinului trebuie dată sugarilor între 6 și 15 săptămâni.
O Vaccinul oral al holerei a avut o eficacitate de 50–60% de-a lungul
a doi ani.
Tratament
O  Tratamentul trebuie instituit cat mai repede de la diagnostic pentru a
putea preveni aparitia complicatiilor.
O Tratamentul simptomatic este cel mai important pentru majoritatea
pacientilor (antispastice, antivomitive). 
O Dieta alimentara consta in a evita alimentele greu de digerat, cafea,
alcool, alimente bogate in grasimi, dulciuri, sucuri carbogazoase; se
vor consuma alimente usor de digerat, procesate termic prin fiebere
sau gatite pe abur (orez, pui, paine prajita, banane) – in cantitati
mici, la intervale regulate de timp.
O  Daca etiologia gastroenteritei este una virala, antibioticele nu au nici
un efect terapeutic. Daca etiologia este bacteriana sau parazitara,
documentata, atunci se vor administra antibiotice sau antiparazitare
in functie de rezultatele antibiogramei si de recomandarea medicului
specialist. 
O In cazul in care se suspicioneaza o gastroenterita se va urmari
oprirea alimentatiei pentru cateva ore, insotita de repaus (pentru a
restabili nivelul de energie al organismului), se vor administra
lichide orale bogate in electroliti pentru reechilibrare
hidroelectrolitica (cantitati mici si la intervale de timp regulate si
scurte).
Tractul gastrointestinal
O Tractul gastrointestinal este format dintr-un tub muscular
care incepe la nivelul cavitatii bucale si se continua cu
faringele, esofagul, stomacul, intestinul, rectul si anusul. 
In sistemul digestiv sunt cuprinse o serie de organe
auxiliare pentru ca acesta sa isi poate indeplini activitatile
zilnice; astfel, glandele salivare, ficatul, pancreasul si
vezica biliara detin functii importante in desfasurarea
digestiei. 
O Componentele individuale ale sistemului
gastrointestinal sunt: cavitatea bucala, faringele,
glandele salivare (parotide, sublinguale si
submandibulare), esofag, stomac, intestin subtire, intestin
gros, ficat, vezica biliara si pancreas.
O Principala activitate a tractului gastrointestinal
este transformarea alimentelor in nutrienti, care
pot fi absorbiti de catre organism pentru a
produce energie - atat de necesara in fiecare zi.
Digestia propriu zisa a alimentelor are loc in
stomac si in intestinul subtire, unde proteinele,
grasimile si carbohidratii sunt transformate
chimic in molecule, care sunt absorbite prin
epiteliul intestinului subtire si intra in circulatie.
Intestinul gros joaca un rol important in
reabsorbtia excesului de apa.
O In cele din urma, materiile nedigerate si
reziduurile sunt transformate in materii fecale si
sunt eliminate din organism. 
Simptome
 Durerile abdominale se insotesc in mod obisnuit si de alte
manifestari cum ar fi greata, varsaturile, hematemeza, flatulenta,
pirozisul, eructatiile si modificarile apetitului.
 Greata este insotita de obicei de salivatie, transpiratii si senzatie
de lesin. Acest lucru se datoreaza unei relaxari a tonusului
musculaturii gastro-intestinale si are adesea motive psihice (ex.
socuri emotive, mirosuri neplacute, etc.). Prezenta in mod
obisnuit in boli gastro-intestinale sau ale altor viscere
abdominale, este rebela mai ales in cancerul gastric si in gastritele
cronice, boli asociate cu pierderea tonusului musculaturii gastrice.
Preceda de obicei varsaturile cand este de origine gastrica.
 Varsatura este un act reflex al carui efect este eliminarea brusca
pe gura a continutului stomacal. Nu trebuie confundata cu
regurgitatiile (sosirea in faringe si gura a mucusului sau sucului
gastric, fara greata sau efort de voma). Fenomen minor, acesta se
intalneste in boli ale esofagului si stomacului, dar si in nevroze
ale tubului digestiv.
 Hepatită
O Hepatita este o boală infecțioasă de natură virală, microbiană
sau toxică a ficatului care constă în distrugerea celulelor
hepatice. Există mai multe forme ale bolii ca: Hepatită
A, Hepatită B, Hepatită C, Hepatită D, Hepatită E, Hepatită
F, Hepatită G. Indiferent de agentul cauzal, boala se manifestă
la început prin simptome nespecifice, uneori febră ușoară, lipsa
apetitului, emeză (grețuri, vomitări), scăderea randamentului
fizic și psihic, ca și dureri abdominale, urina devine de culoare
închisă, fecalele de culoare deschisă și apar forme icterice.
O Boala produce de regulă în final ciroză, sau cancer de ficat.
După incindența bolii, România se află printre primele locuri în
Europa, din cauza costului ridicat al tratamentului, conform
programului Casei Naționale de Sănătate, numai 1% din bolnavi
sunt tratați cu medicație antivirală.
 Simptome
Simptomele dureaza, in general, mai putin de doua luni, insa, in 10-15%
dintre cazuri, pot persista pana la sase luni. Acestea includ:
O Febra;
O Oboseala;
O Scaderea apetitului alimentar;
O Greata si/sau varsaturi;
O Dureri abdominale;
O Urina inchisa la culoare;
O Diaree si scaune deschise la culoare;
O Dureri articulare;
O Icter (ingalbenirea mucoaselor pielii si ochilor).
O Majoritatea copiilor sub sase ani nu au simptome, iar atunci cand apar,
copiii mici nu prezinta icter. Virusul se poate transmite chiar si de
catre persoanele asimptomatice, cu pana la doua saptamani inainte de
aparitia simptomelor.
Diagnostic si tratament
O Diagnosticul este stabilit pe baza simptomelor
si a analizelor de sange. De regula, se
recomanda odihna, alimentatie usoara si
lichide.
O Cazurile severe pot necesita spitalizarea.
Pentru a preveni aparitia complicatiilor, se
poate realiza o injectie cu imunoglobulina.
Infecția intraabdominala
O Infectiile intraabdominale apar mai ales atunci cand la nivel
abdominal exista o solutie de continuitate (o plaga), care
permite patrunderea agentilor patogeni in interiorul cavitatii
peritoneale.
O Un apendice sau un ulcer perforat reprezinta o sursa de infectie
intraabdominala. Microorganismele de la nivelul intestinului
ajunse in cavitatea peritoneala sterila declanseaza un proces
inflamator cu consecinte dramatice.

Infectiile intraabdominale sunt reprezentate de:

O Peritonita
O Abcesele intraperitoneale
 Peritonita

O Peritonita este o inflamație a peritoneului, o membrană

subțire care acoperă peretele abdominal și organele interne.
O  Există două tipuri majore de peritonită: primară și
secundară. Cele două tipuri sunt determinate de
microorganisme diferite și au o evoluție clinică diferită.
O Peritonita primară este declanșată de răspândirea unei
infecții de la ganglionii limfatici în sânge și peritoneu. Acest
tip de peritonită este rară, mai puțin de 1% din toate cazurile.
O Cel mai des întâlnită este peritonita secundară, care apare
atunci când infecția pătrunde din peritoneu în tractul
gastrointestinal sau biliar.
 Simptome
Semnele si simptomele peritonitelor 
O umflare si sensibilitate la nivelul abdomenului, insotite de
durere de intensitate variabila; 
O febra si frisoane; 
O pierderea poftei de mancare; 
O sete; 
O voma
O reflexe determinate de durere (alimentare si/sau bilioase); 
O diminuarea cantitatii de urina eliminata; 
O incapacitatea de a manifesta flatulenta sau de a avea scaun.
 Tratament
Diagnosticarea peritonitelor
O In afara leucocitozei care este foarte importanta si a sindromului
inflamator, testele imagistice au o importanta majora in
diagnostic. Radiografia abdominala simpla poate evidentia
nivele hidroaierice si pneumoperitoneu. Ecografia abdominala
poate evidentia prezenta lichidului in ascita a abceselor,
apendicita acuta, litiaza colecistica cu calculi inclavati, dilatatii
de cai biliare. Tomografia computerizata a devenit metoda de
electie pentru diagnosticul proceselor inflamatorii abdominale.
Tratamentul peritonitelor
O Peritonitele, orice forma ar avea ele, trebuie tratate de urgenta si
in mod neaparat. Tratamentul acestora presupune trei faze
obligatorii: reanimarea, antibioterapia si procedura chirurgicala,
care este indispensabila.
Abcesele intraabdominale
O Abcesele intraabdominale apar in urma unor peritonite netratate.
Aceste colectii purulente pot fi raspandite in cavitatea peritoneala
sau se pot dezvolta pe suprefata sau in interiorul unor organe (de
exemplu ficatul).
O Abcesul este constituit dintr-o capsula fibroasa ce contine o
substanta cazeoasa formata din leucocite, microorganisme
patogene si alte resturi celulare. Abcesul reprezinta modalitatea
prin care organismul impiedica raspandirea infectiei fortand
microbii sa ramana intr-un spatiu limitat. 
O Bacteroides Fragilis reprezinta anaerobul cel mai frecvent izolat
in infectiile intraabdominale; el este deosebit de virulent, putand
produce multiple abcese la modelele animale utilizate in laborator.
 Diagnostic si tratament
Diagnostic

Procedeele imagistice permit diagnosticul facil al abceselor abdominale. Cea

mai eficienta investigatie imagistica este tomografia computerizata. Ecografia este
utilizata pentru explorarea ficatului, rinichilor si a pelvisului. Totusi, uneori este
nevoie sa efectuam o laparotomie exploratorie pentru diagnosticarea unui abces
intraabdominal.

Tratament

Tratamentul implica localizarea focarului inflamator, administrarea de

antibiotice si drenajul colectiei purulente. Terapia empirica a infectiilor
intraabdominale va cuprinde un spectru larg pentru microorganismele aerobe
gram-negative si facultative. Metronidazolul actioneaza cel mai eficient pe
anaerobi.
 Bibliografie
O https://www.spcin.ro/gi-infec539ie-la-nivelul-sistemului-gastrointestinal.html
O https://
www.spitalpelican.ro/articole-medicale/gastroenterita-afectiune-complexa-nec
esita-atentie-pentru-diagnostic-tratament-preventie-corecte
O https://www.romedic.ro/infectiile-intraabdominale
O https://
www.medlife.ro/glosar-medical/afectiuni-medicale/peritonita-cauze-simptome
-tratament
O https://
www.universfarmaceutic.ro/farmacie/infectii-ale-tractului-gastrointestinal
O https://www.spcin.ro/uploads/4/8/5/8/48586791/abordari_actuale_ale_terapiei
_icd_-_
catalina_luca.pdf
O https://
www.cnscbt.ro/index.php/ghiduri-si-protocoale/ghiduri/520-ghid-diagnostic-tr
atament-si-prevenire-clostridium-difficile/file
O https://
www.spitalpelican.ro/articole-medicale/gastroenterita-afectiune-complexa-nec
esita-atentie-pentru-diagnostic-tratament-preventie-corecte
O https://
www.domestos.com/ro/sanatate-si-igiena/ce-este-gastroenterita-si-ce-virusi-de
termina-aparitia-ei.html
O https://www.poliana.ro/tipuri-de-hepatita/