Interdependența școlilor filosofice

din Grecia Antică

ELABORAT: TALPĂ SNEJANA

 Presocraticii
 Presocraticii sunt filosofii care au trăit începând de la
mijlocul secolului al VII-lea î. Hr. până în epoca
lui Socrate, fiind considerați întemeietorii filosofiei
europene. Prin descoperirea gândirii filosofice, gândirea
ca raționament începe ea însăși să se
autocunoască. Raționamentul este formulat în primă linie
sub formă de dialog, care decurge după regulile logicei,
enunțate pentru prima dată de filosofii greci.
 Cu ajutorul rațiunii - cuvântul grec
corespunzător "logos" este greu de tradus - se
dezvoltă geometria, teoria muzicei și astronomia.
Filosofia presocratică s-a dezvoltat din filosofia
naturii în regiunea ionică din Asia Mică în diferite școli.
 Școala ionică
 Școala ionică de filozofie presocratică a fost centrată în Milet , Ionia în secolul al VI-lea î.Hr. Școala ionică a inclus
gânditori precum Thales , Anaximander , Anaximenes , Heraclit , Anaxagoras și Archelaus . Afinitatea colectivă a acestui
grup a fost recunoscută pentru prima dată de Aristotel, care le-a numit fiziologoi  adică „cei care au discutat despre
natură”. Uneori sunt denumiți cosmologi , deoarece au fost în mare parte fizicieni care au încercat să explice natura
materiei.
 În timp ce unii dintre acești cărturari sunt incluși în școala de filosofie milesiană , alții sunt mai dificil de clasificat.
 Majoritatea cosmologilor au crezut că, deși materia se poate schimba de la o formă la alta, toată materia are ceva în
comun care nu se schimbă. Ei nu au fost de acord cu ceea ce toate lucrurile au în comun și nu au experimentat pentru a
afla, ci au folosit mai degrabă raționamente abstracte decât religia sau mitologia pentru a se explica, devenind astfel
primii filozofi din tradiția occidentală.
 Școala milesiană
 Școala milesiană a fost o școală filosofică fondată în secolul VI î.Hr. Ideile asociate cu această școală sunt exemplificate de
trei filosofi din cetatea ioniană Milet: Thales, Anaximandru și Anaximene.
 Pentru a justifica denumirea de școală se pot aduce mai multe argumente: toți erau cetățenii aceluiași oraș, au fost
contemporani, iar tradiția susține că relațiile dintre ei erau ca între maestru și discipol sau ca între precursor și succesor.
 Întrebările care îi interesau pe milesieni erau de tipul: "E posibil ca această lume să fie redusă la principii mai simple, astfel
încât rațiunea umană să înțeleagă ce este ea?", "Din ce este făcută?", Cum are loc schimbarea?", "De ce lucrurile apar, apoi se
perimează și dispar?".
 Milesienii au fost primii care au sugerat că răspunsurile la aceste întrebări pot fi găsite pe calea gândirii. Au abandonat
soluțiile mitologice și le-au înlocuit cu cele raționale. Filosofia și știința au început cu încrederea în faptul că la baza
fenomenelor stă caracterul ordonat inerent lor, nu capriciul sorții, iar explicația naturii trebuie căutată chiar în natura însăși.
 Școala pitagoreică
 Școala pitagoreică a fost o școală filosofică fondată de Pitagora în secolul VI î.Hr. Pitagorismul, urmărind dezrobirea
sufletului din carcera trupului, prin viață cumpătată în slujba binelui și a dreptății, a recunoscut că mijlocul de a ne ridica
peste micimile vieții este cunoașterea adevărată a lumii. Fiindcă pitagoreicii prețuiau muzica și armonia ei, ca mijloace de
înălțare sufletească, au efectuat cele dintâi cercetări științifice asupra muzicii.
 La intrarea în școală, discipolului i se prescria un anumit timp de tăcere. Fiecare avea timpul său, stabilit în funcție de
capacitatea sa presupusă. Discipolul tăcea și asculta ce spuneau alții timp de cel puțin doi ani. Cei care se găseau pe acest
parcurs de tăcere și ascultau se numeau akustikoi (auditori). Cei ce aveau voie să vorbească, să întrebe și să-și spună
părerile, după ce învățaseră lucrurile cele mai grele – tăcerea și ascultarea – se numeau matematici . Apoi, cei care treceau
mai departe la cercetarea Universului și a principiilor naturii se numeau fizicieni (physikoi ).
 Această școală dispare prin secolul IV î.Hr., dar continuă să existe latent până către finele lumii antice, după ce reapare
prin 100 î.Hr., dând naștere neopitagorismului. Dintre toate filosofiile de dinainte de Socrate, numai școala pitagoreică
izbutește să supraviețuiască mai multă vreme.
 Școala eleată

 Școala eleată sau Școala din Eleea a fost o școală filosofică presocratică din secolul V î.Hr.

Cele mai multe surse îl citează ca întemeiator al școlii pe Parmenide dar sunt și altele care îl
citează pe Xenofan din Colofon. Denumirea școlii provine de la colonia Eleea din sudul
Italiei, aproape de golful Neapole.
 Referindu-se la eleați, Platon nu-l ia în seamă pe Xenofan, ci pe Parmenide . Apoi, s-a spus
că Xenofan prin scepticismul, prin teologia lui nu poate fi socotit întemeietor al spiritualității
eleatice. Alte surse spun că „începutul învățăturii eleatice vine de la Xenopfanes din
Colophon” iar „Parmenide a fost elev al lui Xenopfanes”.
 Alți reprezentanți ai școlii sînt Zenon din Eleea și Melissos din Samos.
 Sistemul de educație spartan
 În statul spartan copilul aparținea familiei numai până la vârstă de 7 ani, după
care, era total la dispoziția statului până la vârstă de 60 de ani.
 Educația spartană constă în exerciții fizice dure și antrenament militar, urmărindu-
se să i se formeze copilului sau tânărului un desvarsit spirit de disciplină, de
supunere oarbă, precum și capacitatea de a suportă cele mai absurde privațiuni și
mizerii fizice: umblând desculți și cu capul ras, antrenându-se complet goi,
mâncând mizerabil și insuficient, dormind pe o saltea de trestie și adeseori fiind
biciuiți numai pentru a se deprinde să suporte durerea.
 În rest o instrucție intelectuală absolut minimă, adică scris-citit, eventual câteva
noțiuni elementare de aritmetică și de muzică militară. Viață permanentă de
cazarmă ducea la practicarea curentă și în mod deschis a pederastiei. Fetele
primeau și ele o instrucție premilitară: alergări, marșuri, lupta, aruncarea discului
și a suliței. Copiii cu malformații sau cu alte probleme fizice sau intelectuale erau
aruncați în prăpastie.
Atena, o altfel de educație
Cu totul diferită era educația copiilor și a tinerilor la Atena .
Tatăl dispunea de educația acestora până la vârstă de 18 ani. Mamele, secondate  uneori
de sclavele casei, se îngrijeau de creșterea lor.

La vârsta de 7 ani începeau școala. La Atena, dar și în alte părți ale lumii grecești, legile
prevedeau obligația statului de a se ocupa de instrucția copiilor ca de o esențială
problema civică, din acest motiv, încă de la începutul secolului al V-lea, puțini țărani din
statul atenian mai rămăseseră analfabeți.

Educația fetelor se făcea exclusiv în familie, reducându-se la gospodărie, la tors și

țesut…până în epoca elenistică când vor putea primi o oarecare cultură.

Când tânărul atenian împlinea vârstă de 18 ani, începea stagiul militar (efebia), care dura
doi ani.
 Concluzii

 Mai mult decât oricare altă societate veche, lumea greacă a fost preocupată de educaţia membrilor comunităţii ei. Această
educaţie era, înainte de toate, una practică, ce privea individul şi cetatea. În atingerea ţelului, principalele mijloace de
educaţie sunt gimnastica şi muzica.
 Prima cultivă corpul omului, a doua, înţeleasă în sens larg ca totalitate a artelor patronate de muze, cultivă sufletul şi
spiritul omului. Platon se separă de opinia curentă a dublului obiectiv al educaţiei, care are la el ca ţel unic, indiferent de
mijloace, cultivarea spiritului.