Bazele 

Experimentale Ale
Teoriei Relativitatii Restrans
e
Grupa a doua
 Damian Nicola Elena
Marin Miruna Theodora
Musat Theodora Cristina
Tone Adriana Naomi
 Cuprins
Scurtă introducere în teoria relativității restrânse
Experimentul Michaelson-Morley
Experimentul lui Fizeau al fluidului în mișcare
 Urmări ale experimentelor și aplicații curente ale
teoriei relativității restrânse
1.Scurtă introducere în teoria relativității restrânse

Relativitatea restrânsă, denumită ulterior teoria specială a relativității sau

relativitatea specială, este teoria fizică a măsurării în sistemele de referință
inerțiale propusă în 1905 de către Albert Einstein în articolul său “Despre
electrodinamica corpurilor în mișcare”. Ea generalizează principiul
relativității al lui Galilei — care spunea că toate mișcările uniforme sunt
relative, și că nu există stare de repaus absolută și bine definită — de la
mecanică la toate legile fizicii, inclusiv electrodinamica.
2.Experimentul Michaelson-
Morley
Deoarece lumina poate călători prin vid, s-a presupus că vidul
trebuie să conțină mediul prin care se deplasează lumina.
Întrucât viteza luminii este atât de mare, construirea unui
experiment care să detecteze prezența și proprietățile acestui
eter necesitau ingeniozitate deosebită.
În fiecare an, Pământul parcurge o
distanță uriașă în orbita sa în
jurul Soarelui, la o viteză de
aproximativ 30 km/s sau peste
108.000 km pe oră. Soarele însuși se
deplasează în jurul centrului galaxiei la
o viteză și mai mare, și sunt și alte
mișcări, la nivele superioare ale
structurii universului. Deoarece
Pământul este în mișcare, era de
așteptat ca curgerea eterului în jurul
Pământului să producă un "vânt eteric"
detectabil. Deși ar fi posibil, teoretic,
ca mișcarea Pământului să fie egală cu
cea a eterului la un anumit moment de
timp, nu se putea ca Pământul să
rămână în repaus permanent în raport
cu eterul, datorită variației atât a
vitezei, cât și a direcției mișcării
Michelson avea o soluție pentru pentru
problema curgerii
eterului:interferometrul.Acesta trimitea o
singură rază de lumină albă printr-
o oglindă semiargintată folosită pentru a
împărți raza în două raze care se
deplasează în unghi drept una față de
cealaltă. După ce ies din oglindă, razele se
deplasează până în capetele unor brațe
lungi de unde erau reflectate înapoi în
centru pe oglinzi mici. Apoi se recombinau
în capătul îndepărtat al oglinzii într-o
lentilă, producând un șablon
de interferență constructivă și destructivă
bazat pe lungimea brațelor. Orice mică
schimbare în durata de timp cât stăteau
undele pe drum ar fi fost observată ca o
deplasare a pozițiilor franjelor de
interferență.
Apoi, Michelson și-a unit eforturile cu Edward Morley. În
experimentul lor, lumina era reflectată în mod repetat înainte
și înapoi de-a lungul brațelor, mărind calea parcursă la 11 m.
La această distanță, deplasarea trebuia să fie 0,4 franje. Pentru
a face aceasta ușor de detectat, aparatul a fost plasat într-o
încăpere închisă de la subsolul unei clădiri de piatră, eliminând
majoritatea efectelor termice sau oscilatorii. Oscilațiile au fost
reduse construind aparatul deasupra unui bloc uriaș
de marmură, care plutea într-un bazin cu mercur. Precizia
calculată era de ordinul a o sutime de franjă.
 Experimentul lui Fizeau al fluidului în mișcare
 În 1851, Fizeau a măsurat viteza luminii într-un fluid care se deplasează
paralel cu lumina folosind un interferometru. Rezultatele lui Fizeau nu
erau în concordanță cu teoriile de atunci prevalente. Fizeau a
determinat în mod experimental termenul de ordinul zero al unei
extinderi a legii de însumare relativistă corectă. Rezultatul lui Fizeau i-a
determinat pe fizicieni să accepte validitatea empirică a teoriei destul
de nesatisfăcătoare a lui Fresnel, conform căreia un fluid care se mișcă
în raport cu eterul staționar trage parțial lumina cu el.
Lumina intra impartita in doua fascicule
(BS) si trece prin doua coloane de apa
care curg in directii opuse. Cele două
fascicule sunt apoi recombinate pentru
a forma un model de interferență care
poate fi interpretat de un observator.
Aranjamentul  ar fi necesitat utilizarea
luminii monocromatice, care ar fi
permis doar franjuri slabe. Datorită
lungimii scurte de coerență a luminii
albe, utilizarea luminii albe ar fi
necesitat potrivirea căilor optice la un
grad de precizie nepractic, iar aparatul
ar fi fost extrem de sensibil la vibrații,
schimbări de mișcare și efecte de
temperatură. 
  
Urmări ale experimentelor și aplicații curente ale teoriei
relativității restrânse
 Experimentul Michelson-Morley a rămas în istorie drept cel mai important
experiment cu rezultat nul din istoria ştiinţei deoarece, deşi Michelson a
refuzat să recunoască, experimentul său a eşuat în a
demonstra existenţa eterului. Peste câţiva ani, în 1905, Albert Einstein avea să
postuleze că viteza luminii este constantă indiferent de observator, deşi se
pare că nu avea cunoştinţă despre experimentul Michelson-Morley pe atunci
In cazul experimentului lui Fizeau ,avea să treacă peste o jumătate de secol
până când a apărut o explicație satisfăcătoare a măsurătorii ,odată cu apariția
de teoriei relativității restrânse a lui Albert Einstein. Einstein avea mai târziu să
sublinieze importanța experimentului Fizeau pentru relativitatea restrânsă.
 Bibliografie
Manual de Fizica pentru clasa a 12-
a,F1+F2,Constantin Mantea,Mihaela Garabet,Editura ALL
https://www.amnh.org/exhibitions/einstein/light/a-new-view-of-light
https://www.britannica.com/science/ether-theoretical-substance 
https://ro.wikipedia.org/wiki/Eter_luminifer
https://ro.airport-consultant.com/pochemu-iz-fiziki-bila-izgnana-teoriy
a-svetonosnogo-efira
https://www.agerpres.ro/sci-tech/2015/03/10/teoria-relativitatii-in-viat
a-de-zi-cu-zi-11-36-04
https://www.youtube.com/watch?v=Ip_jdcA8fcw