TEMA 5.

Sistemul cheltuielilor
publice

1. Conţinutul economic al
cheltuielior publice
2. Clasificarea cheluielilor publice
3. Tendinţe în evoluţia cheltuielilor
publice în condiţiile actuale
 Cheltuielile publice (CP) exprimă relaţii
economico-sociale în formă bănească, care se
manifestă între stat, pe de o parte, şi persoane
fizice şi juridice, pe de altă parte, cu ocazia
repartizării şi utilizării resurselor financiare ale
statului, în scopul îndeplinirii funcţiilor
acestuia.

 CP - utilizarea direcţionată a resurselor

sectorului public pentru satisfacerea
necesităţilor în utilităţi publice şi realizarea
măsurilor de redistribuire justificate de pe
poziţiile echităţii sociale.
Conţinutul economic al CP se află în strânsă
legătură cu destinaţia lor.

Unele cheltuieli exprimă un consum

definitiv de PIB, reprezentând valoarea plăţilor
pe care le efectuează instituţiile publice în
formele specifice ale cheltuielilor curente, iar
alte CP exprimă o avansare de PIB,
reprezentând participarea statului la finanţarea
formării brute ce capital, atât în sfera producţie
materiale, cât şi în sfera nematerială.
Problemele care sunt soluţionate în domeniul
cheltuirii mijloacelor publice pot fi divizate
în trei categorii:
1. acordarea ajutorului social (îndeminizaţii
acordate invalizilor);
2. asigurarea obligatorie (în caz de boală,
şomaj);
3. producţia şi achiziţia bunurilor materiale şi a
serviciilor pentru satisfacerea necesităţilor
pentru care statul îşi asumă responsabilitate.
Cheltuielile publice se referă la totalitatea
cheltuielilor efectuate în sectorul public
prin intermediul instituţiilor publice
(aparatul de stat, instituţii social-
culturale, armată, întreprinderi
autonome), care se acoperă fie de la
bugetul statului (central sau local), fie din
bugetele proprii, pe seama veniturilor
obţinute.
 În componenţa cheltuielilor publice intră următoarele categorii
principale:

 cheltuieli bugetare, acoperite din resursele publice constituite la nivelul:

- bugetului de stat;
- bugetului asigurărilor sociale;
- bugetelor UAT
- fondurilor FAOAM

 cheltuieli din fonduri extrabugetare, care sînt acoperite din resursele

financiare publice constituite în afara bugetului de stat şi bugetului
asigurărilor sociale

 cheltuieli din fonduri speciale, care sînt acoperite din fonduri cu destinaţie
specială gestionate de guvern sau de un alt organ public

 Cheltuieli ale întreprinderilor, instituţiilor financiar-bancare cu capital de stat

 Cheltuielile cu caracter public ale organizaţiilor internaţionale, finanţate din

resursele mobilizate de la membrii acestora, respectiv de la statele-membre ale
acestor organizaţii
 Cheltuielile bugetare se referă numai la
acele cheltuieli care se acoperă de la bugetul
administraţiei de stat, din bugetele locale sau
din bugetul asigurărilor sociale de stat şi
fondurilor de asigurări obligatorii de asistenţa
medicală.
 Clasificarea cheltuielilor publice
Importanţa clasificării cheltuielilor publice reiese
din faptul că fiecărei categorii de cheltuieli îi este
caracteristic un mod propriu de determinare şi utilizare
a resurselor financiare.

Clasificarea cheltuielilor publice se efectuează în baza

mai multor criterii. Cel mai frecvent se folosesc
următoarele tipuri de clasificări:
 administrativă;
 economică;
 financiară;
 clasificare folosită de organismele ONU.
a) Clasificarea administrativă cunoaşte mai
multe variante, ce diferă una de alta datorită
criteriului pus la bază:
 instituţional (structura cheltuielilor publice se
va întocmi în dependenţă de ministere);
 administrativ-teritorial (reprezintă distribuţia
cheltuielilor publice între judeţe, oraşe,
raioane).
Clasificarea administrativă are însemnătate
operativă. Modificarea periodică a structurilor
de dirijare diminuează importanţa ei mai ales
în cadrul analizei pe intervale de lungă durată.
b) Clasificarea economică are în vedere influenţa pe care o exercită asupra
economiei diferite categorii de cheltuieli publice. Această clasificare
cunoaşte mai multe variante:

I variantă: împarte cheltuielile publice în:

 cheltuieli de capital (procurarea localurilor pentru şcoli, spitale, clădiri
etc.);
 cheltuieli curente (cuprind cheltuieli de personal: salarii, premii ...;
cheltuieli materiale pentru prestare de servicii şi întreţinere: manuale,
medicamente, materiale pentru reparaţie ...; transferuri: subvenţii, pensii,
îndemnizaţii, burse etc.)

II variantă: împarte cheltuielile publice în:

 cheltuieli ale serviciilor publice (administrative);
 cheltuieli de transfer (de restribuire).

III variantă: mai contemporană şi frecvent utilizată a clasificării economice

divizează cheltuielile publice în felul următor:
 cheltuieli pentru salarii şi alte drepturi de personal;
 cheltuieli materiale pentru întreţinere şi funcţionare;
 cheltuieli de transfer (pentru persoane fizice şi juridice);
 cheltuieli pentru investiţii.
c) Clasificarea financiară se efectuează în dependenţă
de momentul şi modul în care cheltuielile publice
afectează resursele financiare şi le grupează în
următoarele categorii:

1) cheltuieli definitive – finalizează distribuţia resurselor

financiare publice şi înglobează cheltuielile atît cu
caracter de investiţii, cît şi cu caracter de funcţionare;
2) cheltuieli temporare – de regulă, se reflectă în
operaţiunile de trezorerie: acordarea de împrumuturi,
finanţarea rambursării împrumuturilor primite etc.
3) cheltuieli virtuale sau posibile – reprezintă cheltuieli
pe care statul se angajează să le efectueze în anumite
condiţii: în cazul acordării unor garanţii pentru
împrumuturi.
d) Clasificarea folosită de instituţiile specializate
ale ONU are la bază două criterii principale:
1) funcţional – grupează cheltuielile publice pe
acţiuni şi obiective: servicii publice, generale;
apărare; educaţie; sănătate; securitate socială;
acţiuni economice; servicii comunale; alte
cheltuieli;
2) economic – cuprinde următoarele grupe:
cheltuieli privind consumul definitiv de venit
naţional; dobînzi aferente datoriei publice;
formarea brută a capitalului; transferuri de
capital.
 3. Tendinţe în evoluţia cheltuielilor publice
în condiţiile actuale

Mărimea şi structura cheltuielilor

publice diferă de la o ţară la alta şi de la o
perioadă la alta.

Aceşti parametri ai cheltuielilor publice

se găsesc într-o continuă evoluţie.
În epoca contemporană s-au modificat
caracteristicile cheltuielilor publice:

1. Cheltuielile publice de la o perioadă la

alta cresc atît ca expresie valorică,
bănească, cît şi ca mărime reală, absolută.
2. Structura cheltuielilor publice acum este
determinată de rolul important care îi
revine statului în viaţa economică şi
socială.
În legătură cu creşterea reală a cheltuielilor publice trebuie menţionat faptul că
aceasta este cauzată de un şir de factori, printre care:

 factori demografici, care se manifestă prin creşterea populaţiei şi modificarea

structurii acesteia pe vîrste şi pe categorii socio-profesionale;
 factorii economici, ce ţin de obligaţiile economice ale statului de a finanţa acţiunile
economice costisitoare, întreţine infrastructura de producţie, de a sprijini ramurile
nerentabile, de a evita perturbările economice etc.
 factorii sociali, care se manifestă prin lărgirea finanţării de către stat a acţiunilor
social-culturale, şi în primul rînd, asistenţa şi asigurările sociale, învăţămîntul,
sănătatea etc.
 factorii militari, ce ţin de cercetări şi producerea noilor genuri de arme şi tehnică
militară, persistenţa pericolului de conflicte militare şi apariţia unui nou fenomen –
distrugerea şi lichidarea importantelor cantităţi de arme nucleare, chimice, biologice
etc.
 factori istorici, care acţionează prin transmiterea de la o perioadă la alta a nevoilor
sporite de cheltuieli şi de suportare a poverii celor făcute în anii anteriori, prin
împrumuturi publice interne şi externe;
 factori politici, care se referă la creşterea considerabilă a sarcinilor statului
contemporan datorită transformării concepţiei politice cu privire la rolul şi funcţiile
autorităţilor publice în condiţiile actuale.