VASILE ALECSANDRI

1821 - 1890

1. Universul creaţiei
2. Pasteluri

Conf. univ. dr. Mihai BRĂSLAŞU

 Vasile Alecsandri a fost poet,
dramaturg, folclorist, om politic,
ministru, diplomat, academician,
membru fondator al Academiei
Române, creator al teatrului românesc
şi a literaturii dramatice în România,
personalitate marcantă a Moldovei şi
apoi a României de-a lungul întregului
secol al XIX-lea.
Volume de poezie
 Pasteluri
 Poezii populare. Balade (Cântice
bătrânești), 1852
 Poezii populare. Balade adunate și
îndreptate de V. Alecsandri, partea a II-
a, 1853
 Doine și lăcrămioare, 1853
 Proze
 Istoria unui galben
 Suvenire din Italia.
Buchetiera de la Florenţa
 Iaşii în 1844
 Un salon din Iaşi
 Românii şi poezia lor
 O primblare la munţi
 Borsec
 Balta-albă
Comedii
 Chiriţa în Iaşi sau două fete
ş-o neneacă (1850)
 Chiriţa în provinţie (1855)
 Chriţa în voiagiu (1865)
 Chiriţa în balon (1875)
 Drame
 Cetatea Neamţului
 Lipitorile satelor
 Sgârcitul risipitor
 Despot Vodă, dramă istorică
 Fântâna Blanduziei
 Ovidiu
Pastelul este o specie a genului liric
cunoscută - în această formă -
numai în literatura română, creată și
dusă la celebritate de Alecsandri
însuși, într-un ciclu de versuri care
i-a dat numele: "Pasteluri",
publicate în revista Convorbiri
literare, în cea mai mare parte între
1868 şi 1869.
 Pastelul preia de la poezia
descriptivă a primilor romantici
nu numai ideea corespondenței
dintre sentiment și tabloul de
natură, ci și pe aceea a privirii
unui peisaj sub unghiul mișcător
al marilor cicluri naturale, al
anotimpurilor, care îl luminează
și-l însuflețesc mereu de altă
viață, în alte nuanțe .
 Pe de altă parte, supune
descrierea unui proces de
obiectivare caracteristic poeziei
post romantice, încercând să o
apropie de trăsăturile unei opere
plastice.
 Pastelul este mai degrabă un tablou
realizat cu ajutorul limbajului (la
origine pastelul înseamnă un desen
în creion moale, uşor colorat).
 Acest tip de poezie manifestă
preocupare pentru satisfacerea unor
exigențe specifice: compoziție,
colorit, echilibru.
 Alecsandri a dat formă concretă
unei tendințe care preexista în
poezia românească.
 Găsim elemente de pastel la Asachi,
Heliade, Alexandrescu.
 El va fi urmat de mai toți poeții
sensibili la elementul pictural, la
peisaj, indiferent de orientare
estetică: Alexandru Macedonski,
George Coşbuc, Ion Pillat, Vasile
Voiculescu.
 Pastelurile lui Alecsandri
evocă natura aş a zis
domestică, adică tot ce
constituie cadrul obişnuit al
unei vieți patriarhale, idilice.
 Elementele descriptive apar
aici nu incidental, ca un cadru
al unui conflict de natură
romantică, ci sunt scopul
elementar al acestei poezii.
 Natura nu mai este, ca în
marea poezie romantică,
refugiu, ci cadrul natural privit
cu obiectivitate descriptivă.
 Pastelurile devin în acest sens
imnul plin de încredere adresat
adevăratei țări, satului şi
adevăratelor valori ale
acestuia: munca, rodnicia,
robustețea şi sănătatea morală.
 În Iarna nu apare o privelişte
limitată, închisă ca într-o ramă, ci
iarna în toate aspectele ei; iarna
într-o varietate de peisaje; iarna
în intreaga ei paletă peisagistică.
 Primele două strofe descriu
sosirea anotimpului - a „cumplitei
ierni" - înfăţişând mişcarea
neîncetată a zăpezii care schimba
fata lumii: „Cu o zale argintie se
îmbracă mândra ţară".
 Poetul simte iarna la scară
cosmică.
 El are vederea văzduhului (strofa
întâi) şi apoi a pământului (strofa
a doua), transfigurate de albul
zăpezii.
 In strofa a treia, verbelor de
mişcare le ia locul staticul: „e“,
„înşiraţi se pierd" - „se văd".
 Desemnarea unor teritorii
nedefinite (câmp, dealuri,
împregiur, în depărtare), ale
albului (fantasmele plopilor,
clăbucii de fum), arată un peisaj
usor confuz, de atâta monotonă,
egală albeaţă; contururile se
şterg, se pierd.
 Tonul poetului se schimbă în
ultima strofă, în care senzaţia de
apăsare pe care o dădeau
ninsoarea şi albul e destrămată de
ivirea soarelui.
 Astrul zilei schimbă priveliştea,
care devine asemănătoare unui
tablou.
 Ea capătă abia acum „o ramă",
un cadru.
 Apar culorile voioase ale iernii.
 Soarele „desmiardă" pământul
alb.
 Revine armonia dintre cer şi
pământ.
 Dimensiunile priveliştilor
cosmice abia acum se restrâng,
într-un peisaj umanizat de
clinchetul de zurgălăi al saniei.
 Abia acum simţim desăvârşita
tăcere a zăpezilor, când liniştea
cristalelor gheţii şi fulgilor moi,
liniştea albului ireal, e spartş de
clinchetul clopoţeilor.
 Printr-o mişcare cosmică, iarna
devine un tablou luminos şi pur.
 Senzaţiile se schimbă de la un
vers la altul: de la spaima de
troiene adunate-n cer,
ameninţând pământul, la
baletul fulgilor comparaţi cu
„un roi de fluturi albi -
imagine luminoasă a verii şi a
iernii - contrazisă la rândul ei
de „fiorii de gheaţă" - senzaţie
de cutremurare înfrigurată, dar
şi de limpezimi cristaline.
 Puritatea strălucirilor albe
(„Cu o zale argintie se îmbracă
mândra ţară") creează impresia
de fast hibernal, duritatea
sclipitoare nu-i lipsită de o
vrăjită măreţie.
 Iarna nu mai e acum
„cumplita", ci un izvor de
podoabe.
 Melancolia usoară din compararea
soarelui cu un „vis de tinereţe..."
nuanţează starea sufletească pe care
o aduce cu sine iarna.
 Tulburarea dată de nemărginirea albă
se spulberă sub lumina solară.
 Toate aceste senzaţii şi emoţii
reflectă vibraţia omului în faţa
naturii, fiecare anotimp modelând
existenţa acestuia in univers.
 Vizual, stăpâneşte nemărginirea („se
pierd in zare", „întinderea pustie",
„oceanul de ninsoare") şi albul:
“zăpada”, “troiene”, “fulgi”, “fluturi
albi”, “gheaţa”, “umeri dalbi”,
“ninge”, “zale argintie”, “fantasme
albe”, “clăbuci”, “albii”, “ninsoare”.
 „In Iarna, imaginaţia e o vreme
îngrozită de putinţa unei ninsori
totale, de sfârşit de lume, până ce
zurgălăul spulberă sinistrul vis" (G.
Călinescu).