Universitatea ,,Ștefan cel Mare” Suceava

Piața de oligopol.
Studiu de caz
Autori:
Profesor: Lector univ. Dr. Liviu Scutariu

Specialitatea: FSEAP, Finanțe și bănci

Grupa: I
An: I

Noiembrie, 2015
Oligopolul.Concept şi trăsături generale
• Oligopolul reprezintă structura de piaţă cea mai răspândită în ţările dezvoltate
din punct de vedere economic. El este o formă a concurenţei imperfecte în
care există un număr limitat de producători care deţin o parte importantă de
piaţă, unde există dificultăţi legate de intrarea în ramură şi de controlul
general al preţurilor. Oligopolul, reprezintă o structură de piaţă în care un
număr mic de firme mari asigură cea mai mare parte a ofertei unui anumit
bun, acesta fiind solicitat de numeroşi cumpărători (consumatori).
Piața de oligopol
• Pe piaţa de oligopol, oferta este asigurată de un număr mic de firme, câţiva
vânzători, între care nu există diferenţe semnificative sub aspectul înzestrării
tehnice, forţei economice, nivelului costului mediu, gradului de
internaţionalizare a activităţii. Fiecare vânzător deţine o pondere importantă
în oferta totală şi are capacitatea de a influenţa piaţa: în mod direct prin
deciziile privind preţul, cantitatea, publicitatea, lansarea de modele noi,
modul de comercializare, etc. Pe această piaţă cererea este atomizată, iar
barierele de intrare pentru noii concurenţi sunt foarte puternice.
Caracteristicile fundamentale
• În afara numărului mic de concurenți, caracteristicile fundamentale ale
oligopolului sunt interdependența si incertitudinea. Cum fiecare firmă deține
o parte semnificativă a ofertei totale, acțiunile sale au o influență majoră
asupra celorlalte. Dacă în cazul concurenței perfecte deciziile oricărui
producător nu influențează în nici un fel situația celorlalți (la monopol această
problemă este irelevantă ), aici o firmă poate practica în functie de
circumstanțe și aspirații un preț diferit de cel al pieței. Însă, prin aceasta
afectează oferta si prețul pe piață și implicit profitul oricărei alte firme
concurente.
Principalele situații de oligopol
• de confruntare (deschisa sau nu)

• de cooperare (intelegere)
Confruntarea
• Prima situatie, caracteristica oligopolului necooperant, se rezuma la
impartirea pietei si maximizarea profitului individual. Atat pe termen scurt cat
si pe termen lung, oligopolistul urmareste sa-si conserve partea sa de piata si,
eventual, sa si-o extinda. Confruntarea se poate desfasura fie prin preturi (caz
mai putin frecvent), fie prin diferentierea produselor.
• Razboiul preturilor consta dintr-un sir de reduceri alternative si continue ale
acestora de catre firmele rivale. Se poate ajunge astfel chiar la disparitia
profiturilor economice, singurele profituri realizate fiind cele normale. In alte
situatii, efectele unui astfel de razboi pot fi insa dezastruoase pentru firme.
Cooperarea

• Atunci cand insa firmele isi dau seama ca profiturile lor depind de actiunea lor
conjugata, iar confruntarea este defavorabila fiecareia, ele apar dispuse la
cooperare. In consecinta, producatorii vor stabili impreuna pretul si outputul
individual si total, impart piata si iau si alte decizii de afaceri impreuna.
 Cazul firmei dominante
• Aceasta situatie reprezinta o varianta a intelegerii tacite. Pe unele piete
oligopoliste exista o firma cap de serie care serveste drept ghid in materie de
pret. Aceasta reprezinta firma barometru sau leader.
• Ea manifesta o abilitate sporita in alegerea momentului propice pentru a
introduce schimbari in pret. In acest fel, ea isi asuma responsabilitatea
stabilirii pretului prin adaugarea la costul mediu a unei sume reprezentand
profitul. Celelalte firme manifesta incredere in judecatile firmei leader privind
situatia pietei si vor adopta acelasi pret de vanzare.
Exemplu
• Un exemplu de situatie oligopolista de acest tip il constituie sectorul bancar
unde o banca principala adopta o anumita rata a dobanzii considerata de
referinta pentru celelalte banci. Banca principala se comporta precum o firma
barometru. Decizia sa de modificare a ratei dobanzii este considerata
oportuna si insusita de celelalte banci.
Concluzie
• Situatia descrisa mai sus este insa instabila pentru ca nu se bazeaza pe situatia
de echilibru a firmei ci pe:
• -consensul general al firmelor care accepta situatia unei firme barometru,
• -acceptarea de catre aceeasi firma a riscului pierderii vanzarilor, daca vreodata
decizia sa se dovedeste gresita.
• De aceea rolul de firma leader poate fi indeplinit alternativ de una sau alta
dintre firme, iar uneori de cateva in mod simultan.
Cazul ințelegerii secrete
• In anumite circumstante, cateva firme mari se angajeaza intr-o intelegere tacita,
retinandu-se de la competitie, impartindu-si piata si stabilind un nivel ridicat de
pret, avantajos pentru fiecare.
•  Ca si in cazul anterior, firmele, stapane pe propria productie, si-o vor ajusta
astfel incat sa obtina un profit maxim. In plus, fiecare dispune de o zona de piata
garantata si inviolabila, stabilita pe baza unor criterii diverse, precum cele
geografice.
• In acest fel, acordul, atat timp cat este respectat, se dovedeste eficient
producatorilor participanti. Ruptura sa genereaza masuri represive soldate cu
pierderi mai mari sau mai mici, cu excluderea unora de pe piata, mentinerea
altora sau chiar cu o revizuire a vechiului acord.
Exemplu de înțelegere secretă
• Intelegerea facuta intre autoritatile din Iasi si o firma privata SC Dalkia Termo
Iasi SA va aduce castiguri garantate, dar nu pentru cetatenii orasului, ci pentru
patronii straini ai societatii, asta pentru ca cel mai pagubos contract pentru
municipiul Iasi din ultimii ani a fost cel prin care alesii locali au cedat intreg
sistemul de producere si distributie al energiei termice si electrice care apartine
municipalitatii.
• Compania Dalkia impus in contractul de concesionare semnat cu Primaria
Iasi o clauza de garantie in cazul in care afacerea nu functioneaza, iar
municipalitatea ieseana a pus gaj mai multe terenuri si spatii comerciale in valoare
de 28 de milioane de euro. Practic, daca datoriile care trebuiesc platite catre
Dalkia Termo Iasi ajung la 20 milioane de lei, francezii isi pot lua linistiti terenurile.
Studiu de caz.Cazul cartelului
•  Un tip de acord explicit il constituie cartelul. Cartelul reprezinta un grup de firme
independente, care produc bunuri similare si actioneaza impreuna pentru a creste pretul si
a restrictiona venitul individual.
• Spre deosebire de cazurile anterioare independenta firmelor este mai slaba, odata ce ele
trebuie sa respecte deciziile unui organism comun de conducere. Aceste decizii sunt insa
adoptate cu asentimentul firmelor participante, tinandu-se seama de interesele fiecaruia.
•  Odata constituit cartelul, acesta actioneaza si se manifesta asemanator monopolului.
Oferta este mai redusa, iar pretul rezultat este superior cazului cand firmele s-ar afla in
concurenta perfecta.
•  Firmele actioneaza in sensul maximizarii profiturilor insumate si nu al celor individuale.
Dupa ce este obtinut, acest profit va fi impartit pe baza unor criterii echitabile intre
participanti precum cota de productie sau costurile realizarii productiei.
Analiză
• Daca insa firmele se constituie intr-un cartel, conditia de maximizare a
profiturilor este aceeasi ca la monopol, adica incasarea marginala trebuie sa
fie egala cu costul marginal. Curba costului marginal se obtine prin aditionarea
curbelor costurilor marginale individuale.
• Se observa in figura 1 ca noul pret va fi p** (p** > p*), iar cantitatea produsa de
fiecare firma q** (q** < q*). Aceasta reprezinta cota de productie a fiecarui
membru al cartelului.
•  Daca acestia vor fi dispusi la reducerea productiei atunci cresterea pretului
este asigurata. Profiturile vor fi maxime, atunci cand costul marginal al fiecarui
producator (egale intre ele) vor fi egale cu incasarea marginala.
Fig. 1 Pretul de piata si cota de productie in
conditiile cartelului
Analiză
• La pretul p** fiecare producator castiga profit, iar profiturile insumate vor fi
maxime. Productia ramurii va fi Q*. Dincolo de acest punct, incasarea marginala a
ramurii va fi depasita de costul marginal, iar profitul total incepe sa scada.
•  Orice crestere a productiei, chiar daca amelioreaza profitul unei firme, exercita o
presiune in jos asupra pretului. Daca toate firmele sunt dispuse la respectarea
acordului, urmarindu-se maximizarea profiturilor insumate, atunci nici una dintre
ale nu consimte la cresterea productiei proprii.
•  Prin pretul practicat si avantajele conferite producatorilor cartelurile sunt
benefice mai degraba producatorilor decat consumatorilor. Din fericire pentru
ultimii, constituirea si mai ales functionarea pe termen lung a cartelurilor este
foarte dificila.
Observații
• Pe de altă parte, fiecare firma avand o structura proprie a costurilor si profiturilor
este tentata sa triseze. Conditiile de productie sunt in mod evident diferite, iar
unele firme vor dispune de un avantaj de cost. Curbele costului mediu si marginal
se situeaza sub cel al celorlalte firme din cartel. Tocmai acestea vor fi in primul rand
tentate sa triseze, slabind astfel coeziunea in cadrul cartelului.
•  Premisele de la care porneste aceasta firma este ca productia sa suplimentara nu
va modifica pretul si, pe de alta parte, ca celelalte firme isi vor respecta cota lor de
productie.
•           Aceasta firma tinde sa-si creasca productia pana acolo unde costul sau
marginal va fi egal cu pretul de piata (Cmi = p**). Astfel, ea isi maximizeaza propriul
profit trisand. In figura 1b profitul suplimentar este reprezentat de zona hasurata.
Concluzie
• In general, se accepta ca o firma poate sa-si depaseasca cota de productie fara
a determina o reducere apreciabila a pretului. Daca toate firmele ar trisa
majorandu-si cota, atingand nivelul q***, productia totala ar marca o crestere
considerabila pana la nivelul Q**, iar pretul s-ar reduce drastic. Rezulta un
surplus de productie in raport cu cea presupusa de pretul anterior
(p**).  Cantitatea ceruta ar creste, iar cea oferita s-ar reduce pana cand acest
surplus este eliminat. In acest context, pretul poate reveni chiar la nivelul
initial, p*, egal cu minimul costului mediu.
• Cartelul poate supravietui, insa sunt frecvente situatiile in care acestea se
destrama, in ciuda masurilor punitive pentru cei care triseaza.
OPEC si piata mondiala a petrolului
• Un exemplu de cartel, la nivel international, il constituie Organizatia tarilor
exportatoare de petrol (OPEC).
• OPEC a luat nastere in 1960, in urma intalnirii de la Bagdad dintre
reprezentantii a cinci tari: Iran, Irak, Kuweit, Arabia Saudita si Venezuela.
Ulterior, in 1973 au aderat alte opt tari si anume: Qatar, Indonezia, Libia,
Emiratele Arabe Unite, Algeria, Nigeria, Ecuador si Gabon. Aceste tari
controleaza aproximativ trei patrimi din rezervele mondiale de petrol. Tot
OPEC se afla la originea “socurilor petroliere”, sintagma care desemneaza cele
doua majorari masive ale pretului petrolului din 1973 si 1981.
OPEC
Oligopol mondial
• Ca orice cartel, OPEC-ul incearca sa creasca pretul titeiului printr-o politica
comuna de reducere a cantitatii produse. Fiecarei tari ii revine o cota din
productia totala a cartelului. Mentinerea unui pret ridicat al petrolului este
impiedicata de tentatia fiecarui membru de a-si majora productia si a obtine
astfel mai mult profit. Membrii cartelului agreeaza adesea reducerea
productiei insa frecvent incalca acordul.
• Succesul cel mai mare inregistrat de OPEC a fost in perioada 1973-1985. Pretul
petrolului a evoluat de la 2,64$/baril in 1972 la 11,17$/baril in 1974 si la
35,10$/baril in 1981. Insa, la inceputul anilor ’80, conflictul declansat intre
membrii cartelului a determinat scaderea sensibila a pretului la numai
12,52$/baril (1986).
Concluzie finală
• În concluzie, problemele întâlnite în
economie nu sunt numai de maxim,
situaţiile fiind în realitate mult mai
diferite şi mai dificil de soluţionat,
din acest motiv teoria jocurilor
furnizează un model de
Dominare comportament strategic pentru
astfel de situaţii. Ea permite
elaborarea unui cadru analitic de
Oligopol analiză a situaţiilor în care deciziile
unui agent pot afecta câştigurile
celorlalţi agenţi.
Vă mulțumesc pentru atenție!