Conform lui Freud, la baza dezvoltării personalității umane se află
evenimentele petrecute în perioada stadiilor de dezvoltare psihosexuală. Aceste stadii încep din momentul nașterii și se încheie în jurul vârstei de 12 ani. Fiecare dintre cele cinci stadii (oral – 0-1 an; anal – 1-3 ani; falic – 3-6 ani; perioada de latență – 6 ani-pubertate; genital – debut în pubertate) beneficiază de caracteristici diferite de manifestare, având efecte multiple asupra modalității de dezvoltare a personalității. Comparativ cu Freud care a crezut că influențele majore asupra eului aveau loc în primii ani de viață., Erikson considera că personalitatea continuă să se dezvolte de-a lungul întregii durate a vieții, evoluând prin cele opt serii importante de dezvoltare (pruncia 0-1 ani; copilăria timpurie 1-3 ani; vârsta jocului 3-6 ani; etc.). La fel că și la Freud, fiecare din aceste stadii, de la copilărie la vârstă bătrâneții, conține în sine o criză/ un conflict care se cere rezolvat. Freud concepe aparatul psihic că fiind format din : Sine(Id), Eu(Ego) și SupraEu(SuperEgo). Sub raport funcțional, inconștientul(Id-ul) este sediul pulsiunilor și al pulsiunilor refulate, motorul energiei psihice; preconstientul(Ego) este o stare de tranzit cu o dublă aprovizionare de energie: de la pulsiunile din inconștient care tind să iasă și de la pulsiunile neacceptate de cenzură care sunt refulate; și conștientul(SuperEgo) este o formă superioară de reflectare a realității ce cuprinde cenzurile care fac pulsiunile sa se intoarca, neavând energie psihică. Astfel, a doua intervenție pe care Erikson o face în teoria freudista este aceea de a arăta că rolul Eului este mai important decât cel al inconștientului, al Id-ului. În concepția lui Erikson, eul funcționează ca un sistem autonom, reflectând realitatea prin procesul gândirii conștiente, ce include percepția, atenția și memoria, și nelăsându-se la discreția sinelului sau supra-eului. Eul este influențat nu numai de unul din părinți, ci, la fel și în aceeași măsură, de un mediu social și istoric. Eul continuă să crească, să se dezvolte mult și mai ales, după copilărie. A treia extindere a doctrinei freudiene constă în recunoașterea de către Erikson a impactului culturii, societății și istoriei asupra formării personalității ca totalitate. Oamenii nu sunt stăpâniți în întregime de forțele biologice instinctuale, care se desfășoară în copilărie, iar dacă aceste forțe sunt importante, ele sunt departe de a constitui întreaga explicare a dezvoltării personalității. Erikson subliniază și posibilitatea triumfului asupra crizelor vieții. Freud a discutat mai ales despre efectele nocive ale crizelor timpurii. Freud vs. Horney Securitatea și satisfacția sunt nevoile copilăriei cu care Karen Horney a fost de acord cu Freud în legătură cu importanța vitală a primilor ani din copilărie în structurarea personalității viitoare. Ea însă consideră că forțele de natură socială, nu cele biologice influențează dezvoltarea personalității. Astfel, la baza dezvoltării personalității nu este nici nevoia sexuală, nici agresivitatea, ci nevoia de securitate, având o viziune mai optimistă asupra naturii umane. De asemenea, aceasta nu credea că există stadii universale în dezvoltarea ființei umane și nici conflicte ale copilăriei care nu pot fi evitate. Cheia dezvoltării personalității stă în interrelația dintre părinte și copil. Copilăria este caracterizată prin două nevoi fundamentale: nevoia de siguranță (securitate) și nevoia de satisfacție (nevoi fiziologice de bază: foame, sete, sex, somn, etc). Ambele reprezintă nevoi fundamentale și au un caracter universal, nevoia de securitate având un rol prioritar. Deși niciun om nu poate supraviețui prea mult fără a-și satisface nevoile de bază, rolul fundamental în determinarea personalității îl are nevoia de securitate (siguranță și eliberare de teamă). De nivelul de satisfacere al acestei nevoi depinde gradul de normalitate psihică la vârsta adultă. Securitatea copilului depinde de maniera în care acesta este tratat de părinți. Din punctul de vedere al lui Freud, mecanismele de apărare ale eului presupun distorsionări ale realității. Regresia fiind unul dintre acestea și presupune implicarea în comportamente asociate cu plăcerea și satisfacția pe care individul le obținea in perioada timpurie a dezvoltării sale. Cele patru mecanisme de apărare ale Eului în viziunea lui Horney sunt orientate în direcția obținerii securității personale și nu în direcția căutării plăcerii sau a fericirii. Ele sunt mecanisme de apărare împotriva durerii și nu au un scop pozitiv cum ar fi bunăstarea persoanei. Karen considera că aceste mecanisme defensive reprezintă forțe motivaționale mai puternice decât nevoile sexuale sau decât alte nevoi fiziologice. Carl Jung Teoria lui Jung, ca și teoria lui Freud, este o psihologie a adâncurilor. Ea presupune că factorii importanți care influențează personalitatea se află în inconștient. Freud a crezut că mintea inconștientă este epicentrul gândurilor noastre reprimate, amintirilor traumatice și pulsiunile fundamentale de sex și agresivitate. El a văzut-o ca pe o unitate de depozitare pentru toate dorințele sexuale ascunse, rezultând în nevroze. Cu toate acestea, Jung nu a folosit conceptele lui Freud de sine şi supra-eu. Ca și Freud, Jung a asociat mintea cu ansamblul psihicului. Psihicul era întregul univers mental al individului, incluzând atât procesele conștiente, cât și pe cele inconștiente. Acesta a fost fascinat de inconștient. Dacă Freud a fost preocupat cu deosebire de teoria sexuală, pe Jung l-a interesat mai mult conținutul mental inconștient. Acesta a împărțit și psihicul uman în trei părți. În viziunea sa, inconștientul era împărțit în ego, inconștientul personal și inconștientul colectiv. Pentru Jung, ego-ul este conștient, inconștientul personal include amintiri (atât amintite, cât și suprimate), iar inconștientul colectiv deține experiențele noastre ca specie sau cunoaștere cu care ne naștem. De asemenea, el considera conținutul inconștientului nefiind limitat la materialul reprimat. Alfred Adler
Față de restul, Adler considera că sentimentul de inferioritate reprezintă
motivul de baza al comportamentului uman. Sentimentul de inferioritate este specific tuturor oamenilor și nu reprezintă un semn de slăbiciune. Dezvoltarea și progresul ființei umane are la bază tendința de a compensa o inferioritate reală sau imaginară. Experiența inferiorității nu este genetic determinată, ci este un rezultat al acțiunii mediului înconjurător, care este același pentru toți copiii: dependență și neajutorare în fața adulților. De sentimentele de inferioritate nu se poate scăpa, iar ele au chiar un caracter necesar pentru că reprezintă o forță motivatorie pentru evoluția ființei umane. Unii indivizi își depășesc sentimentele de inferioritate pe căi sănătoase, dezvoltându-şi abilitățile menite să-i facă să se simtă mai puternici şi mai eficienți. Alții, în schimb, dezvoltă modele de acțiune ce creează probleme sau alte prejudicii celorlalţi. Adler a denumit aceste modele supărătoare de comportament complexe. Prin urmare, acesta a atribuit cuvântului ”complex” un sens diferit celui dat de Jung. Pentru Jung, un ”complex” reprezenta o temă încărcată emoţional, prezentă în structura intimă a personalității individului. Pentru Adler, un ”complex” constituia un model supărător de comportament. De obicei, el implica relațiile unei persoane cu alţii, fiind un model de comportament social. Teoria atașamentului Precum Horny, din perspectiva teoriei atașamentului dezvoltarea sinelui copilului are loc în cadrul relaţiei de ataşament construită cu mama. Teoria atașamentului (John Bowlby, 1959), derivă din sublinierea importanței primilor ani de viață, axându-se pe relațiile părinte - copil, pe legătura emoțională creată cu mama sau substitutul matern; atașamentul = baza de securitate de la care copilul pleacă în explorarea lumii. Pe baza experiențele timpurii cu persoanele de îngrijire, copilul, dezvoltă modele internalizate de reprezentare a atașamentului (o reprezentare mintală a Sinelui și a figurilor de atașament), ce vor rămâne relativ stabile de-a lungul întregii vieți. Pe baza modelelor de atașament, copilul mic, mai târziu, preșcolarul, școlarul, adolescentul și adultul dezvoltă expectanțe (așteptări) despre sine și alții (sunt dorit sau nu, demn de îngrijire și protecție din partea celorlalți), pe baza cărora va anticipa și interpreta comportamentul persoanelor cu care subiectul intră în contact (colegi, prieteni, relații de cuplu, dar şi pe cele cu proprii copii). În teoria sa, Erikson considera esențial mediu social în dezvoltarea personalității. Modelele de atașament ajută la dezvoltarea ei. Modelul relaţiei cu părinţii şi modelul relaţiei dintre părinţi vor amprenta, inconştient, modul în care copiii, viitori adulți își vor construi viitoarele relaţii. Cu cât relația cu o anumită persoană este mai semnificativă din punct de vedere emoțional, cu atât va fi pus în act modelul relațional cu părinţii. Relaţiile mai superficiale sunt mai libere de asemenea influenţe. Bibliografie 1. https:// www.rasfoiesc.com/educatie/psihologie/Teoria-personalitatii-la-Alfre76.php 2. https:// www.scientia.ro/homo-humanus/107-introducere-in-psihologie-de-russ-dewey/569 2-abordarea-adlerian.html 3. https:// www.scientia.ro/homo-humanus/107-introducere-in-psihologie-de-russ-dewey/714 3-erikson-si-psihologiile-ego-ului.html 4. https://lumeninmundo.com/2019/06/25/stadiile-de-dezvoltare-psihosexuala-in-con ceptia-lui-sigmund-freud / 5. https:// www.rasfoiesc.com/educatie/psihologie/Teoria-personalitatii-la-Erick18.php 6. http://p1cktest.blogspot.com/2013/04/teoria-personalitatii-la-karen-horney.html 7. https://m.facebook.com/hbicenter/posts/1101627366613111/?refsrc=deprecated&_ rdr 8. https:// www.scientia.ro/homo-humanus/107-introducere-in-psihologie-de-russ-dewey/712 6-carl-jung.html 9. https://ro.cm-pontedabarca.pt/freud-vs-jung-similarities 10. https:// www.slideshare.net/gina120391/abordarea-psihanalitic-freudian-asupra-personaliti i 11. https://pdfcoffee.com/karen-horney-teoria-personalitatii-pdf-free.html 12. https://