Sunteți pe pagina 1din 57

CHIMIA și PATOCHIMIA

PROTEINELOR

 Non pudor est nescire; pudor est nil


discere velle !
 Nu este rușine să nu știi, o rușine
este să nu vrei să înveți nimic!
PROTEINELE:
SUBSTANŢE MACROMOLECULARE, de
natură polipeptidică, cu marcată varietate
structurală și cu specifitate de specie și de
organ.
PROTEINELE servesc drept instrumente,
prin intermediul cărora informaţia genetică
este transpusă în viaţă.
FUNCŢIILE BIOLOGICE
ALE PROTEINELOR:
 Proteinele reprezintă instrumentul molecular al
expresiei informației genetice conținute în
ADN-ul din nucleul celulei.
 Proteinele sunt componente structurale și
funcționale intim legate de procesele vieții,
procese ce nu pot fi concepute în lipsa
substanțelor proteice.
 Rolul plastic este jucat de proteinele
structurale - constituenti principali ai
membranei celulare, citoplasmei, organitelor
subcelulare si fluidelor tuturor organismelor
vii.
FUNCŢIILE BIOLOGICE ALE PROTEINELOR

 Rolul energetic - în urma degradării


proteinelor se eliberează o mare cantitate
de energie ce se înmagazinează în
legăturile macroergice ale moleculelor de
ATP, utilizate în diferite procese vitale.
 Rolul catalitic este îndeplinit de către
enzime care sunt substante proteice
(amilaza, lipaza, ALT, AST, etc.).
 Rolul de apărare este îndeplinit de
proteinele specifice din clasa
imunoglobulinelor (anticorpi).
FUNCŢIILE BIOLOGICE ALE PROTEINELOR:

 Rolul de reglare este realizat de o serie de


hormoni cu structură polipeptidică (hormonii
reglatori ai hipotalamusului, hipofizei,
pancreasului, hormonii paratiroidieni, etc.).
 Rolul de transport - proteinele participă atât la
transportul activ prin membranele biologice,
cât si la transportul specific al unor metaboliți
sau elemente absolut necesare vieții (Hb -
transportul O2 de la plamâni la nivelul tuturor
organelor si țesuturilor).
 Rol în contractia musculară, realizat de către
proteine specifice - actina și miozina - ce
formează complexul acto-miozinic.
Structura proteinelor
Nivele de organizare structurală
Există 4 nivele de organizare structurală:
1.Primară,
2.Secundară,
3.Terțiară,
4.Cuaternară,

Proteinele formate dintr-un singur lanţ


polipeptidic posedă doar 3 nivele de organizare
structurală.
1.Structura primară
- succesiunea aminoacizilor
într-o catenă polipeptidică

1. 1.Succesiunea aminoacizilor este


determinată genetic.
2. 2.Aminoacizii sunt uniţi prin legături
peptidice.
Fragment al structurii primare
2.Structura secundară
 Este forma, conformaţia pe care o ocupă
catena polipeptidică în spaţiu - proprietăţi
induse de legăturile de hidrogen.
 Tipurile principale de structură
secundară:
- alpha helixul sau alfa-spirala;
- lanţurile beta (beta-structura).
Structura secundară
- alfa-Helix

 Structură helicoidală, sensul de răsucire către dreapta,


 Stabilizată prin legăturile de hidrogen formate între gruparea
C=O a aminoacidului n şi gruparea HN a aminoacidului din
poziţia n+4 => structură cilindrică al cărui perete este format
din legături de hidrogen;
 •Are 3,6 aminoacizi per spiră;
 •Distanţa de înaintare/spiră= pasul spirei= 5,4 Å;
Structura secundară- alfa-Helix
 Radicalii proemină în
exteriorul helixului
 Unghiul de răsucire /
aminoacid= 100 o
 Diametrul cilindrului = 5Å
Foaie pliată beta

 Este alcatuită din fragmente învecinate spaţial, ale aceluiasi


lanţ polipeptidic sau ale diferitelor lanţuri, cu aşezare paralelă
sau antiparalelă;
 Este stabilizată prin legături de hidrogen formate între
grupările CO şi NH aparţinând legăturilor peptidice din
fragmentele învecinate;
 Legăturile de hidrogen sunt mai puternice în cazul asocierii
antiparalele => o structură mai stabilă!
3.Structura terţiară - aranjarea în
spaţiul tridimensional al catenei
polipeptidice

 Formele structurii terţiare:


 - Globulară (mioglobina, hemoglobina,
albumina, etc.)
 - Fibrilară (colagenul, elastina, fibrina,
keratina, etc.)
Structura terţiară
 Structura tridimensională a întregului
lanţ polipeptidic
 Conformaţia nativă, cu rol biologic
Interacţiuni chimice care
stabilizează structura terţiară
4.Structura cuaternară –

 Aranjarea, împachetarea spaţială într-o


moleculă unică a mai multor catene
polipeptidice (subunităţi, fiecare cu
structura sa primară, secundară si
terţiară) cu formarea conformaţiei native
ale proteinei oligomere.

 Este nivelul de organizare cel mai înalt al


proteinelor.
Structura cuaternară a proteinelor
pe modelul hemoglobinei (Hb)
Structura proteinelor
Nivele de organizare structurală
Nivele
de organizare structurală ale proteinelor
Structura domenică
sau suprastructura secundară

 Structura domenică este un fragment din


lanţul polipeptidic împachetat într-o
unitate funcţională cu organizare
secundară şi terţiară proprie.
 Este o unitate fundamentală a evoluţiei şi
diversificării proteinelor
Structura domenică
sau suprastructura secundară

 Este format din mai multe structuri secundare sau


structuri supra-secundare de tipul “all α”, “all β”, α/β,
α + β.
 Este codificat de un exon.
 Proteinele mici au un singur domeniu.
 Proteinele mari au mai multe domenii (fiecare având o
anumită funcţie) legate prin regiuni cu structură
neordonată.
Împachetarea proteinelor-
Caracteristici

 Împachetarea proteinelor este un proces dinamic.


 Proteinele se împachetează în etape, urmărind un
anume“scenariu”.
 Primele se constituie structurile secundare, apoi se
formează domeniile şi la sfârşit structura terţiară.
 Din numeroasele structuri tridimensionale posibile, adoptate
pe parcursul împachetării, conformaţia finală va fi cea mai
stabilă d.p.d.v. energetic.
Proteine care “asistă” împachetarea
proteinelor
Proteinele ​care asistă împachetarea (folding-ul) sau defolding-ul și asamblarea
sau dezasamblarea proteinelor se numesc chaperonine moleculare. Principala
lor funcție este de a preveni agregarea lanțurilor polipeptidelor nou sintetizate și
a subunităților asamblate greșit. Multe chaperonine sunt proteine ​de șoc termic,
adică proteine ​exprimate ca răspuns la temperaturi ridicate sau alte stresuri
celulare – stres osmotic, stres oxidativ, hipoxie, deprivare de nutrienți, depleție
de calciu, pH scăzut, hiperproliferare, infecție virală etc.
Proteine care “asistă”
împachetarea proteinelor
 În reticulul endoplasmatic (ER) există chaperonine
moleculare generale, lectinice și non-clasice care
asistă împachetarea proteinelor.
 Chaperonine generale: Glucose-regulated protein 170 (GRP170),
GRP78 / BiP, GRP94.
 Lectin chaperonine: calnexin și calreticulină - proteine chaperone ER
care asigură plierea și controlul adecvat al glicoproteinelor recent
sintetizate.
 Chaperonele moleculare non-clasice: HSP47 și ERp29.
 Chaperonine pliabile:
 Proteina disulfid izomeraza (PDI)
 Peptidil prolil cis-trans-izomeraza (PPI)
 ERp57 chaperoninele
Proteine care “asistă”
împachetarea proteinelor
 Proteinele de şoc termic(HSPs) sunt
chaperone moleculare importante care
reglează plierea proteinei. Familia HSP
include proteine cu masă moleculară diferită: HSP90
(81 până la 99 kD), HSP70 (65 până la 80 kD),
HSP60 (55 până la 64 kD), HSP40 (35 până la 54
kD) și mici HSP (<34 kD).
 HSP 70 se asociază de fragmentele
hidrofobe ale lanţului polipeptidic (în
curs de sinteză) prevenind asocierea
lor.
 Chaperonina “asistă” împachetarea
corectă a lanţului polipeptidic.

 Enzime:
 –Peptidil-prolil cis-trans izomeraza(PPI); – Protein disulfid-izomeraza (PDI);
 •Proteine“chaperone” ( Ex. HSP 40, 70, 90), etc.
Rolul proteinelor “Chaperone”
 Proteinele chaperone pot
fi implicate în:
 împachetarea corectă
a proteinelor;
 oligomerizarea
proteinelor;
 “repararea”
proteinelor alterate;
 translocarea
proteinelor în diferite
compartimente
celulare.
Proteostaza - controlul de
calitate al proteinelor
 Controlul de calitate al proteinelor, cunoscut sub numele de proteostază, este constituit
din reglarea sintezei proteice, plierea (folding-ul), defolding-ul, deplierea și turnover-ul.
Este mediat de sistemele chaperonine și proteaze, împreună cu mecanismele
clearance-ului celular, cum ar fi autofagia și degradarea lizozomală. Aceste sisteme de
control al calității au un rol esențial în viața celulelor, asigurând că proteinele sunt
asamblate corect și sunt funcționale la locul și timpul potrivit. Acestea sunt esențiale
pentru atenuarea efectelor dăunătoare ale tulburării asamblării și agregării proteinelor,
care, prin mecanisme neelucidate încă, pot determina moartea celulelor în bolile
neurodegenerative și alte boli cauzate de asamblareas incorectă a proteinelor. O familie
de proteine ​denumite chaperone moleculare asistă la diverse procese care implică
plierea, deplierea plierea (folding-ul, defolding-ul) și homeostazia proteinelor celulare.
După denaturarea proteinelor cauzată de stres (de exemplu, datorită expunerii la
căldură sau toxină) sau a bolilor, proteinele pot fi deasamblate, dezagregate și apoi
reasablate sau pot fi direcționate spre eliminare prin sisteme proteolitice. Reticulul
endoplasmic (ER), în special, este un loc important pentru producerea de proteine ​și
controlul calității în sistemele membranare și secretorii. Dacă este supraîncărcat de
proteine ​asamblate greșit, răspunsul proteic al deplierii declanșează moartea celulară
prin apoptoză.
Proteostaza - controlul de
calitate al proteinelor
Controlul de calitate al proteinelor -
proteostază, este constituit din reglarea
sintezei proteice, plierea (folding-ul), deplierea
(misfolding-ul) și degradarea. Este mediat de
sistemele chaperonine și proteaze și de
mecanismele clearance-ului celular, cum ar fi
autofagia și degradarea lizozomală. Aceste
sisteme de control al calității au un rol esențial
în viața celulelor, asigurând că proteinele sunt
asamblate corect și sunt funcționale la locul și
timpul potrivit. Acestea sunt esențiale pentru
atenuarea efectelor dăunătoare ale tulburării
asamblării și agregării proteinelor, care, prin
mecanisme neelucidate încă, pot determina
moartea celulelor în bolile neurodegenerative
și alte boli cauzate de asamblarea incorectă a

proteinelor .
Proteostaza - controlul de
calitate al proteinelor
 Menținerea homeostazei
proteice sau a proteostazei
implică asamblarea și
degradarea proteinelor
deteriorate.
 Se crede că deprecierea
legată de vârstă a controlului
calității proteinelor (PQC)
afectează rețelele generale de
proteostază, provocând
agregarea sporită a proteinelor
greșite care pot fi toxice pentru
celule și scurtează durata de
viață a organismului.
Interacțiunea dîntre stresul oxidativ și
sistemul de proteostază.
 Cantitatea redusă de ROS induce
aparatul celular adaptiv, cum ar fi
răspunsurile șocului termic, răspunsul
proteinei asamblate eronat- unfolded
protein response (UPR) și autofagia
(săgeți verzi).
 Expunerea cronică la ROS conduce la
acumularea de proteine oxidate,
precum și la componentele specifice
ale controlului calității proteinelor
(PQC) care dăunează (săgeata de
inhibare roșie), ceea ce exacerbează
acumularea de proteine
dezasamblate / asamblate eronat.
Boli determinate de împachetarea
incorectă a proteinelor
 Bolile neuro-degenerative ale SNC:
 Boala Creutzfeldt-Jakob (encefalopatia
spongiformă).
 Boala Alzheimer.
 Boala Huntington.
 Boala Parkinson.
Amiloidoze
 Boli neurodegenerative cauzate de acumularea
agregatelor proteice (amiloide) formate din
proteine împachetate greşit.
- Împachetarea greşită poate fi:
- spontană, sau cauzată de
–mutaţii la nivelul genelor
–proteoliza parţială, anormală

 Exemple:
- Boala Alzheimer.
- Encefalopatia spongiformă (Boala Creutzfeldt-
Jakob).
Boala Alzheimer
Boală neurodegenerativă
determinată de
acumularea amiloidelor
neurotoxice formate prin
agregarea spontană a
amiloidului β(Aβ) =
peptidă cu 40-43 AA.
Aβ rezultă prin clivarea
proteolitică a proteinei
transmembranare APP
(“amyloid protein
precursor”)
Amiloidul= agregat insolubil
de peptidă Aβ (structură
foaie β-pliată).
Encefalopatia spongiformă
(Boala Creutzfeldt-Jakob)

Encefalopatia spongiformă Atrofie severă a creierului

Prioni (acronimul pentru“proteinaceous infectious particles”) =


izoforme anormale ale PrPC, o glicoproteină din membrana
neuronală, puternic exprimată în creier.
Prionii anormali (PrPSC) rezultă prin modificarea structurii secundare
şi terţiare=> rezistenţa la acţiunea proteazelor şi agregare=> amiloid
insolubil care determină degenerarea neuronală şi atrofia creierului
(simptome asemănătoare bolii Alzheimer.
Encefalopatia spongiformă
(Boala Creutzfeldt –Jakob)
 Modificarea conformaţiei PrPC poate fi determinată de:
- mutaţii ale genei PrPC (PRNP de pe cromozomul 20) care
alterează structura primară;
- interacţiunea prionilor endogeni normali cu prioni
exogeni anormali.
Denaturare= alterarea structurii native
Denaturare= alterarea structurii native
Prin denaturare sunt desfăcute interacţiunile care stabilizează structura terţiară şi
secundară.
Denaturarea este reversibilă dacă după îndepărtarea agenţilor denaturanţi se
reface structura nativă. Ex. denaturarea cu: substanţe chaotrope (ex. uree),
substanţe care desfac legăturile disulfidice (ex. β-mercaptoetanol), solventi
organici (etanol, acetona).
Denaturarea este ireversibilă dacă după îndepărtarea agenţilor denaturanţi nu se
reface structura nativă. Ex. denaturarea prin încălzire, acidulare sau alcalinizare
excesivă (cu acizi si baze tari), etc.
Proprietăţile
fizico-chimice ale proteinelor

 - Masa moleculară mare


1. - Solubilitatea
2. - Proprietăţi amfotere
3. - Sarcina electrică
Masa moleculară a proteinelor
Soluţiile proteice

1. Soluţii coloidale specifice


2. Viscozitate înaltă
3. Viteză de difuziune mică
4. Efect optic (Tindal)
5. Proprietăţi osmotice
6. Proprietatea de a forma geluri
7. Stabile în absenţa stabilizatorilor
Factorii de stabilizare
a moleculei proteice:

1. Membrana hidrică

2. Sarcina electrică
Membrana hidrică
Apa interacționează cu grupările polare ale
proteinelor cu formarea unei membrane hidrice
Sarcina electrică
depinde de 2 factori:

1. Componenţa aminoacidică a
proteinei

2. pH-ul soluţiei în care este dizolvată


proteina
I. Grupele acide

-COOH → -COO- + H+

II. Grupele bazice

-NH2 + H+ → -NH3+
I. La un pH acid (cantităţi excesive de H+ în soluţie)
ionul H+ se adiţionează la grupele bazice: -NH2 + H+
→ -NH3+;
=> toate proteinele au sarcină pozitivă

II. La un pH bazic (insuficienţă de H+) disociază


grupele acide: -COOH → -COO- + H+
=> toate proteinele au sarcină negativă

III. La un pH neutru ambele grupe funcţionale ale


proteinei disociază cu formarea ionilor => sarcina
netă a proteinei depinde de raportul dintre
aminoacizii acizi şi cei bazici
Astfel,
# dacă predomină aminoacizii acizi =>
-COO- > -NH3+
proteina are sarcină negativă
# dacă predomină aminoacizii bazici =>
-COO- < -NH3+
proteina are sarcină pozitivă
# dacă numărul aminoacizilor acizi şi
bazici este practic egal
-COO- ≈ -NH3+
proteina este neutră
Starea izoelectrică și Punctul
izoelectric:
A. O proteină se află în stare izoelectrică atunci
când sarcina electrică sumară a proteinei
este egală cu zero.
B. Valoarea pH-ului soluţiei la care proteina se
află în stare izoelectrică se numeşte punct
izoelectric.

C. Proteinele care se află in stare izoelectrică


au o solubilitate scăzută, ele ușor pot să se
precipite.
Punctul izoelectric
 al proteinelor acide se află în mediu acid;
 al proteinelor neutre – în mediu neutru;
 al proteinelor bazice – în mediu bazic.
Metodele de separare
şi purificare ale proteinelor

 1. Salifierea
 2. Electroforeza

 3. Cromatografia

 4. Dializa
1. Salifierea
 Salifierea este separarea unei substanțe (coloid)
dintr-o soluție prin adăugarea sărurilor metalelor
neutre - sulfat de amoniu - (NH4)2SO4, acetat de
sodiu - CH3COONa.
Precipitare diferențiată
Electroforeza proteinelor

2. Electroforeza este metoda


curenta pentru separarea
proteinelor serice.
 Se utilizeaza suporturi solide si pH
alcalin (pH=8,6), la care toate
componentele proteice sunt
incarcate negativ si migreaza spre
polul pozitiv.
 Pe electroforegrama, dupa
colorare, proteinele apar sub
forma de benzi carora li se
masoara densitatea optica, fiecare
banda avand un maxim de
absorbtie
Electroforeza proteinelor

 Prin electroforeza, se
obtin cinci
fractiuni: albumina
serică, a1, a2, b, g –
globuline. Unele sisteme
de electroforeza pot
diferentia zona b in doua
benzi distincte b1 si
b2 rezultand astfel 6
fractiuni proteice.
Tipurile de proteinograme
Metodele cromatografice

Cromatografia este o metoda de separare si analiza a substantelor chimice din


amestecuri, care se bazeaza pe interactiunea diferentiata a doi sau mai multi compusi
de separat cu doua faze cromatografice: faza mobila si faza stationara.
În functie de mecanismul separarii, metodele cromatografice se clasifica în:
-    Cromatografie de adsorbtie, în care fenomenul principal care sta la baza separarii
este adsorbtia, iar afinitatea componentelor pentru cele doua faze este în functie de
coeficientii lor de adsorbtie.
-    Cromatografie de repartitie, în care fenomenul care determina separarea este
extractia si separarea componentelor se face în functie de diferenta dintre coeficientii
lor de repartitie între cele doua faze.
-    Cromatografia de schimb ionic, care are la baza interactiunile electrostatice si
difuzia, iar separarea componentelor se face în functie de sarcinile lor electrice,
constantele de disociere si diametrul efectiv al ionilor.
-   Cromatografia de excluziune (numita si cromatografie pe gel), în care fenomenul
principal este difuzia, iar separarea se face în functie de marimile efective ale
moleculelor componentelor.
-      Cromatografia de bioafinitate, în care separarea are loc datorita unor interactiuni
biochimice specifice cu asa-numitele grupari de afinitate
Dializa proteinelor
 Metoda se
bazează pe
separarea
macromolecu-
lelor din soluţiile
coloidale de
substanţele
micromoleculare
cu ajutorul
membranelor
semipermeabile,
care pot fi
traversate de
micromolecule,
dar sunt
impermeabile
pentru
macromolecule.
Clasificarea proteinelor

Simple (holoproteine) sunt Complexe (heteroproteine)


proteine formate numai sunt formate din 2
din AA: componente - partea proteică
şi cea prostetică:
a. Protamine
b. Histone
a. Nucleoproteine
c. Scleroproteine b. Glicoproteine
d. Proteine fibrilare c. Lipoproteine
e. Prolamine d. Cromoproteine
f. Albumine e. Metaloproteine
g. Globuline f. Fosfoproteine
h. Gluteline
Întinzînd mîinele spre stele, oamenii, deseori, uită
de florile de sub picioare