Dimensiunea religioasă a

existenței
PROIECT REALIZAT DE :                          PROFESOR COORDONATOR: MANCIU IONELA
• DAIANU ANDREI
• CLIPICIOIU CIPRIAN
• BUSULETE HORIA
• BUSULETE CORIN
 Premisă
• Începuturile scrisului in limba română, ca și începuturile literaturii române
stau sub semnul religiosului: traduceri din textele sfinte, tipărituri din viețile
sfinților, imnuri de slavă, versificarea psalmilor veterotestamentari, epistole
dogmatice schimbate între ierarhii bisericii, comentarea Evangheliilor
etc. Întâi din motive strict istorice, pentru că in Evul Mediu cei știutori de carte
erau, în primul rând (dacă nu chiar in exclusivitate), slujitorii bisericii. Apoi
pentru că se impunea, la un moment dat, existența textelor de cult în limba
națională.

• Începând cu secolul al XVII-lea, limba slavonă, limba oficierii serviciului divin

in biserică, începe să fie înlocuită treptat cu limba română. in această perioadă
s-au tradus și s-au tipărit cârti religioase precum cazaniile (evanghelii
explicate, cuprinzând învățături morale dezvoltate pe marginea textului biblic)
și pravilele (corpuri de legi). Actele de cultură din cele trei țări române
demonstrează că mentalitatea religioasă, caracteristică Evului Mediu, este
dominantă.
• Domniile lui Matei Basarab, în Muntenia, și Vasile Lupu, în Moldova, au marcat
începutul unei epoci de înviorare culturală. Prin tipografiile înființate
cu sprijinul lui Petru Movilă, fiu de voievod moldovean ajuns mitropolit al
Kievului, cărțile religioase se răspândesc și contribuie la unificarea
limbii române literare. 
• Zorii literaturii religioase poartă astfel amprenta cărților religioase care au ieșit
din aceste tipografii.
• Astfel, printre cei dintâi scriitori se numără Învățați de la cancelariile domnești
(frații Radu și Șerban Greceanu, traducători din greacă ai Bibliei în versiunea
integrală — Biblia de la București, 1688; Nicolae Milescu Spătarul, în Moldova,
traducător al Vechiului Testament)  și adesea, înalți prelați ai bisericii, buni
cunoscători de slavonă, greacă, latină — limbile de cultură ale Evului Mediu:
Mitropolitul Varlaam, Mitropolitul Dosoftei în Moldova, Simion Ștefan
(mitropolit ortodox din Ardeal, traducător după o versiune grecească și una
slavonă a Psaltirii din 1651 și al Noului Testament de la Bălgrad din 1648), Antim
Ivireanul (mitropolit al Țării Românești în 1708). 
Descrierea și analiza cazului
 Concluzii
Tipăriturile religioase au contribuit, în primul rând, la introducerea limbii române în biserică, înlocuind limba slavonă în care se oficia
serviciul divin. Marile reforme în acest domeniu le-au înfăptuit Dosoftei, în Moldova, și Antim Ivireanul, în Muntenia.

În al doilea rând, cărțile religioase au influențat formarea limbii romane literare. De la diaconul Coresi, cel care a ridicat dialectul
muntean la rangul de limbă literară, până la mitropoliții Varlaam, Simion Ștefan, Dosoftei si Antim Ivireanul, toți s-au străduit să
caute forma cea mai limpede si mai armonioasă a limbii, care să fie înțeleasă în toate ținuturile românești.

Nota de religiozitate, prezentă pretutindeni în cărțile bisericești, se regăsește si în filele letopisețelor redactate de boierii moldoveni.
Astfel, cronicarul Grigore Ureche, relatând despre o luptă, scrie: " Zic unii să se fi arătat lui Ștefan Vodă sfântul mucenic Procopie,
îmblând deasupra războiului călare și într-armat, ca un viteaz fiind într-ajutoriu lui Ștefan Vodă și dând vâlvă oștirii lui. "

Mentalitatea religioasă a avut influență si asupra umanistului Miron Costin, continuatorul lui Grigore Ureche. Poemul său, Viiata
lumii, pleacă de la un motiv din Ecclesiast si are ca temă soarta alunecoasă, nestatornică (fortuna labilis) ,idee foarte răspândita în
literatura europeană a Evului Mediu. Creație de inspirație religioasa, Viața lumii ,exprimă un pesimism fără leac, prevăzând
surparea inevitabilă a întregii omeniri. Mesajul din finalul poemului  este un precept biblic asupra condiției umane: viața fiind
scurtă, omul trebuie să se evidențieze prin fapte bune, binele fiind țelul suprem al existentei.

Dimensiunea religioasă a călăuzit nu numai existența, dar si concepția celor care au scris în aceasta perioadă. Ei cred ca tot ce se petrece
pe pământ este hotărât de Dumnezeu, după cum mărturisește si Miron Costin: "Orice nevoință  pune omul, sorocul lui Dumnezeu,
cum este orânduit, a-l clăti nime nu poate".
 Secolul al XVI-lea
• În această perioadă, în Țările Române au circulat cărți cu subiect religios, scrise în slavonă, limba de cult a bisericii răsăritene.
Pentru că în Evul Mediu, și secolele imediat următoare, corespunzătoare Renașterii, în estul Europei slavona a fost limba de cult a
bisericii ortodoxe, jucând un rol similar cu cel al latinei în lumea romanică vestică. Prin urmare, a fost adoptat alfabetul chirilic,
mai întâi pentru textele slavone și, mai apoi, în secolul al XVI-lea, și pentru textele în română.

Iată câteva dintre textele secolului al XVI-lea, tipărite în Țările Române, fie în slavonă, fie în limba română: 

• Liturghier slavonesc (Târgoviște, 1508) • Talcul evangheliilor și Molitvenic

•  Octoih slavonesc (Târgoviște, 1510) românesc (Brașov, 1564)

•  Psaltire românească (1568),
• Biblia (Brașov, 1539)
• Psaltire slavo-română (Brașov, 1577),
• Molitvenic slavonesc (Tara Românească, 1540)
• Palia (Orăștie, 1582 — prima traducere
• Apostol slavonesc (tipărit pentru Moldova;
a Vechiului Testament în limba
Târgoviște, 1547)
română)
• Catehism românesc (Sibiu, 1544)
• Evanghelie slavonească (București,
1582)
• Liturghier românesc (Brașov, 1570)
Diaconul Coresi – personalitatea secolului XVI
Coresi (cunoscut și ca Diaconul Coresi(n. 1500, Cucuteni,
Moțăieni, Dâmbovița, România – d. 1583, Brașov, Principatul Transilvaniei)
a fost un diacon ortodox, traducător și meșter tipograf român originar
din Târgoviște. Este editorul primelor cărți tipărite în limba română. A
editat în total circa 35 de titluri de carte, tipărite în sute de exemplare și
răspândite în toate ținuturile românești, facilitând unitatea lingvistică a
poporului român, dar și apariția limbii române literare.

„Numele de Coresie apare încă din 1525, septembrie 8 (…) pe un hrisov

al lui Radu de la Afumați, emis din Târgoviște, prin care întărea
episcopiei Buzău țigani, mori, pește, miere, grâu, vin, o cărășie, scris de
«și eu Coresi diac, care am scris în cetatea de scaun Târgoviște, luna
septembrie 8 zile, și de la Adam ani curgători 7034/1525”. Coresi a mai
scris hrisoavele din 1527 și 1528, tot din Târgoviște, urmate de cele din
anii 1529, 1531, 1532-1535 semnate “păcătosul și cel mai mic Coresi care Diaconul Coresi, statuie în
am scris această carte. Eu, Coresi logofătul am scris în scaunul orașului curtea bisericii Sf. Nicolae din
Târgoviște (…). Coresi scriitorul sau simplu Coresi”. Brașov
 Activitatea Opera
• Coresi a învățat arta tiparului de la Dimitrie Coresi a deprins tehnica tiparului de la Dimitrije
Liubavici și a folosit apoi între anii 1556-1557 litera Ljubavic, care lucra pentru Mitropolia
de rând a tipografiei lui Dimitrie Liubavici, pentru Ungrovlahiei. A tipărit primele cărți în limba
a imprima Octoihul mic la Brașov. După ce a română Tetraevanghelul (1561) - o traducere
tipărit această primă carte, a fost chemat de din Noul Testament a celor
domnitor la Târgoviște unde, în anii 1557-1558, în patru evanghelii, Întrebare creștinească (lucrare
colaborare cu 10 ucenici, a tipărit un Triod-
cunoscută și sub numele de Catehism, apărută în
Penticostar, bogat ilustrată cu xilogravuri. Johann
1560 — studiile mai vechi îl datează
Benkner, judele Brașovului, împreună cu omul de
afaceri Lucas Hirscher, l-a convins să revină la 1559), Liturghierul (1570), Psaltirea (1570). Cărțile
Brașov, unde funcționa o moară de hârtie care erau întrebuințate atât în biserică cât și la școală.
producea suficientă hârtie pentru tipar. Până la
decesul lui Johanes Benkner, survenit în 1565,
Coresi a tipărit la comanda sa cărți în limbile
slavonă și română. În 1564, Coresi a realizat
tipărituri în limba română la comanda nobilului
maghiar Forró Miklós. După anul 1569 se pare că a
început tipărească lucrări la propria alegere, fiind
Tetraevanghelul  lui Coresi
considerat tipograf editor.
 Tiparul
• Munca de tipar consta din xilogravură și
necesita eforturi deosebite. Fiecare pagină
trebuia sculptată în lemn. Pentru aceasta
Coresi folosea 10-20 de ucenici, pe care îi
amintea în prefața cărților editate de el.
• O replică modernă a tiparniței lui Coresi
este expusă astăzi la Muzeul „Prima școală
românească” din Brașov.
 Tipărituri (selecții)
      În română: În slavonă:
• Întrebare creștinească sau Catehismul (cca 1560); studiile mai
vechi propun anul 1559 •Octoihul mic (1557)
• Tetraevanghelul românesc sau Evangheliarul (1561)
•Triodul-Penticostar (1558, la
• Pravila sfinților părinți (1560-1562) Târgoviște)
• Apostolul românesc (1566), datat anterior 1563 •Triodul de post(1578)
• Tâlcul evangheliilor sau Cazania I(cca 1567), datat anterior 1564 •Tetraevanghelul slavonesc (1562);
(1579); (1583)
• Molitvenic rumânesc, tipărit ca anexă la Cazania I (cca 1567), datat
anterior 1564 •Slujebnicul slavonesc(1568)
• Psaltirea (1568)
•Sbornicul slavonesc (1569)(1580)
• Psaltirea românească (1570)
•Octoihul mare(1574-1575)
• Liturghierul românesc (1570)
•Psaltirea slavonă (1568-1570);
• Psaltirea slavo-română (1577) {1572-1573)
• Evanghelia cu învățătură sau Cazania a II-a sau Carte cu
învățătură (1581)
 Secolul al XVII-lea
În această perioadă, continuă și se dezvoltă activitatea cărturărească în Țările Române, atât în slavonă, cât
și, din ce în ce mai mult, în limba română cu alfabet chirilic: 

•   Molitvenic slavonesc (Câmpulung, 1635) • Evanghelie cu învățătură (Bălgrad, 1641)

• Psaltire (Govora, 1637) • Carte românească de învățătură (Iași, 1643)

•  Învățături peste toate zilele (Câmpulung, 1642) • Pravile împărătești (Iași, 1646)

• Catehismul calvinesc (Bălgrad — vechea denumire a • Cartea despre imitația lui Christos (Mănăstirea
orașului Alba-Iulia — 1640) Dealu, 1647)

• Pravila de la Govora (Mănăstirea Govora, 1640) •  Noul Testament de la Bălgrad (Alba Iulia,1648)

• Psaltire (Snagov, 1700) • Psaltire slavonă (Câmpulung, 1650)

•  Învățături creștinești (Snagov, 1700)

Personalități importante ale secolului XVII

1. Mitropolitul Varlaam(?-1657)
2. Mitropolitul Dosoftei(1624-1693)
3. Mitropolitul  Antim Ivireanul(1660-1716)

Pagini din Tetraevanghelul lui

Coresi(1561)

Cazania - Opera a
mitropolitului Varlaam
 Mitropolitul Varlaam
•  Printre cele mai importante momente ale secolului al XVII-lea în literatura religioasă din Țările
Române sunt cele reprezentate de activitatea învățaților bisericești: Mitropolitul Varlaam,
Mitropolitul Dosoftei și Mitropolitul Antim Ivireanul. 

• Mitropolitul Varlaam (1585? - 1657) este cel care a introdus tiparul în Moldova. Egumen al Mănăstirii
Secul, apoi mitropolit al Moldovei, a avut și o importantă activitate diplomatică, fiind trimis la
Moscova (1628), și, pe vremea lui Vasile Lupu, sol de pace în Tara Românească. in 1645, a convocat un
sinod al ierarhilor din Moldova și Tara Românească, cunoscut ca „Sinodul de la Iaşi". Au rămas, ca
scrieri ale sale, următoarele lucrări: o traducere din slavonă a lui Ioan Scărarul (Leastviţa, Iași,
1643), Şeapte taine ale besearecii (Iași, 1645). Drept reacție la propaganda calvină din Transilvania,
Mitropolitul Varlaam a redactat Cartea care se cheamă răspunsul împotriva Catehismului Calvinesc
(Mănăstirea Dealu, în Țara Românească, 1645), prima scriere românească de polemică teologică. 

• Cea mai cunoscută lucrare a sa este însă Carte românească de învățătură, circulând sub numele de
Cazanie (Iași, 1643), fiind o carte de comentarii asupra Evangheliilor, de peste 1000 de pagini,
tradusă din izvoare străine, în cea mai mare parte după versiunea slavonă a Omiliilor patriarhului
Calist (cf. Istoria literaturii române, vol. I, Editura Academiei, 1964). Cazania are două prefețe,
prima fiind adresată neamului românesc de către domnitorul Vasile Lupu (scrisă, de fapt, de
Varlaam), și a doua în care se afirmă necesitatea existenței scrierilor în limba română; urmează
predicile (omiliile) însoțite de regulă de evanghelii, apoi câteva vieți de sfinți (Simion Stâlpnicul,
Sfântul Dumitru, Sfântul Gheorghe etc.). 
 Fragmente din Cazania lui Varlaam
• „Când petreace omul în fum, atunci lăcrămadză ochii și de iuțimea
fumului doru-l ochii și orbăsc: iară deacă easte la văzduh curat și la vreme
cu senin de se pri-îmblă pre lângă izvoară de ape curgătoare, atunce
sâmtu mai vesel, ochii și mai curați și sănătate dobândesc di în văzduh
cu-rat. Așea și noi, fraților, deacă intrăm în fumul păcatelor lumiei
aceștia, intru mâncari fără vreme și în beții, în lăcomia avuției aurului și
argintului satelor și a vecinilor, și într-alte pofte de pă-cate, atunce și nouă
foarte lăcrămadza ochii sufletului nos-tru, și de iuțimea acelui fum
înșelătoriu durere și orbie foarte cum-plită rabdă ochii noștri” (Varlaam,
Cazania, 1943, pagina 57)
• „…strigă celor surzi să audă, strigă celor ce dorm să se trezească, strigă
celor leneși ca să se simtă, strigă celor neînțelegători să înțeleagă, strigă
celor rătăciți să se întoarcă, strigă celor păcătoși să se pocăiască. Strigă cu
scripturile în toate zilele, cu slugile sale, cu arhiereii, cu preoții, cu toți
învățătorii bisericii; strigă tuturor de toată vârsta: bătrânilor, sănătoșilor,
bogaților, săracilor; strigă să-și aducă aminte de moarte…”. (Cazania,
pagina 61)
Mitropolitul Dosoftei
• Mitropolitul Dosoftei (1624, Suceava — 1693, Polonia) a fost unul dintre marii cărturari din trecutul nostru, fiind
considerat primul poet național, primul versificator al Psaltirii în tot Răsăritul ortodox. A învățat, la Iași probabil,
la Colegiul întemeiat, în 1640, la Mănăstirea „Sf. Trei Ierarhi", apoi la „Școala Frăției Ortodoxe" din Liov. A fost ales
episcop la Huși (1658-1660) și Roman (1660-1671), apoi mitropolit al Moldovei (1671-1674 și 1675-1686); în 1696, a fost
dus în Polonia de oștile regelui Jan Sobieski, unde a rămas până la sfârșitul vieții. A făcut demersuri pe lângă
Patriarhul Rusiei pentru a aduce la Iași, cu ajutorul lui Nicolae Milescu Spătarul, componentele unei tipografii. 

• Printre lucrările tipărite se află: Psaltirea în versuri (Uniev, 1673), Dumnezeiasca Liturghie (Iași, 1679), Psaltirea de-
nteles (Iași, 1680, text paralel: slavon și român), Molitălvnic de-nteles (Iași, 1683), având, după prefață, un poem
cronologic despre domnii Moldovei, cu 136 de versuri; Parimiile preste an, Iași, 1683. Psaltirea pre versuri tocmită
(Uniev, 1673) cuprinde peste 500 de pagini și 8634 de versuri (la un loc cu Acatistul Născătoarei de Dumnezeu). 

• În Occident, ideea de a versifica Psalmii pentru a fi cântați este destul de veche, de la Calvin și mai cu seamă de la
Clément Marot, poet francez din prima jumătate a secolului al XVI-lea, de unde s-au inspirat și alții.

•  Se pare că pentru Dosoftei modelul a fost poetul polonez Jan Kochanowski, numit „părintele poeziei poloneze",
care a publicat, în 1577, o ediție a psalmilor versificați. Despre valențele artistice ale psalmilor lui Dosoftei, criticul
literar Eugen Negrici, autor al conceptului de „expresivitate involuntară" pentru literatura română veche, scrie:
„Decis să iau în considerare doar ceea ce mă emoționează acum, am dat peste sute de fulgurații aiuritoare, ivite din
amorțirea — sub narcoza rimei — a funcțiilor logice de supraveghere. Dar am descoperit și câteva locuri în care
tensiunea lirică are durată și conferă fragmentelor înfățișarea unor poeme (imnuri, rugăciuni, blesteme,
confesiuni, meditații). 
• Cine a avut răbdarea să străbată psalmii versificați a putut
constata că "începuturilor cuminți și convenționale le
urmează, nu rareori, crâmpeie frapante și chiar pasaje ample
în care nu mai sesizezi sâcâitoarea mecanică în doi timpi
produsă de rima împerecheată, fie pentru că cel care se
mărturisește acolo se adresează chiar neliniștilor tale, fie
pentru că te simți dezmorțit, înviorat și, până la urmă,
entuziasmat de jeturile de imagini și viziuni copleșitoare
țâșnite din vâlvătaia iubirii sau a urii." Este cunoscută de
acum metafora aproape miraculoasă pe care o întâlnim în
psalmul 103: „Peste luciu de genune/Trec corăbii cu minune." 
• Cu toate că versul său este încă stângaci, când ia ca model
versul popular, limba stihurilor lui devine imediat Pagina din Psaltirea in versuri(1673)
curgătoare, muzicală și ritmică. Unii dintre psalmii traduși în
versurile de Dosoftei au devenit, prin larga lor circulație,
colinde religioase sau cântece de stea, ca Psalmul 46.

Priviți lucrerea Domnului acel în
veci lăudat
Căci el și sulița a rupt și arcu a
sfărâmat
Puternic Domn la glasul Tău
războiul s-a sfârșit
Și carele de luptă Tu cu foc le-ai
mistuit
Tu ești adăpostul, sprijin și nădejde
În furtuni sau flăcări, veșnic ajutor
Tatăl nostru, ne conduci în luptă
Eșto de partea noastră  și vânt
Al oștirii Domn
Tu stăpânești peste întreg pământ 
Ești mare și temut
Psalmul 46
Tu clatini munții în ocean În furtuni sau flăcări, veșnic ajutor
Sfârșit și început Tatăl nostru, ne conduci în luptă 
Tu știi ce arde în inimă și totuși ne Ești de partea noastră 
iubești.
Al oștirii Domn.
Tu ești adăpostul sprijin și nădejde
Tu ești Domnul, sprijin și nădejde
În furtuni sau flăcări, veșnic ajutor
În furtuni sau flăcări, veșnic ajutor
Tatăl nostru, ne conduci în luptă 
Tatăl nostru, ne conduci în luptă 
Ești de partea noastră
Ești de partea noastră 
Al oștirii Domn
Al oștirii Domn.
Și la porunca Ta  se liniștește inimă 
Și îmmpărați și neamuri se frământ
ă
Tu ești aadăpostul sprijin și nădejde
 
 Mitropolitul Antim Ivireanul

• Antim Ivireanul (cca 1650-1716) a fost o personalitate culturală remarcabilă a literaturii

române vechi, autor, tipograf, gravor, teolog, episcop și mitropolit român de origine
georgiană. Prin 1689-1690 este adus de Constantin Brâncoveanu în Tara Românească.
Aici a învățat limbile română și slavonă, precum și meșteșugul tiparului. in 1691, i s-a
încredințat conducerea Tipografiei domnești din București, unde a tipărit, printre
altele, Evangheliarul greco-român (1693) și Psaltirea (1694, în limba română). 

• După 1696, a fost numit egumen la Mănăstirea Snagov, unde a mutat tipografia,
imprimând în continuare cărți în slavonă, greacă, română și chiar arabă, apoi la
Mănăstirea Govora. in 1708, este numit Mitropolit al Ungrovlahiei și înființează încă o
tipografie, la Târgoviște. Este considerat — alături de Diaconul Coresi — cel mai mare
tipograf din cultura medievală românească. De asemenea, Antim Ivireanul a fost cel
care a înființat prima bibliotecă publică din București, în secolul al XVIII-lea. 

• Predicile sale scrise între 1709 și 1716 și tipărite postum, intitulate Didahii, marchează
începuturile oratoriei românești.
“Emblema Sfântului Antim: un melc având coarnele îndreptate către Cer, mai sus se
afla o steluţă în şase colţuri şi o coroană cu cruce în vârf, simbolul este înconjurat
de o cunună de lanţuri şi de cârja mitropolitană, împreună cu doua iniţiale M şi U
desemnând: « Mitropolitul Ungrovlahiei.
Cuvintele care însoţesc simbolul eclesiastic sunt edificatoare:
« Toată suflarea, zice Proorocul,
Cântă pe Domnul peste tot locul.
Şi melcul încă, coarne înalţă
Ca să-L lăudăm, pe toţi ne învaţă ” »
Melcul reprezintă mişcarea neîntrerupta, neobosită prin lume, este cel care îşi cară
casa pe umerii săi firavi, fără a renunţa la acest travaliu vreodată; la fel Antim
Ivireanul a dus până la capătul vieţii în cuget şi în suflet Crucea lui Hristos, după ce
a arătat-o oamenilor pe carea i-a sfătuit să o iubească, să o respecte şi să o urmeze
neabătut. Melcul ilustrează deplina dedicare şi smerenie a omului faţă de
Dumnezeu, faţă de Sfinţii Parinţi. Supus mereu, melcul are, totuşi, coarnele
îndreptate catre Cer; acolo, numai acolo, el caută şi poate găsi alinarea, împlinirea
tuturor speranţelor, înlăturarea tuturor necazurilor.
Melcul sugerează multă cumpătare în mersul său atât de lent, devenit proverbial; tot
aşa, omul trebuie să fie dominat de spiritul pacifist, înţelegător şi împăciuitor, de
lipsa de agresivitate sau răzbunare, de dorinţa de răspândi în jur linişte, nu agitaţie
şi iritare."
(ANTIM IVIREANUL - Puntea dintre spirite, p.188)
 Didahiile
• Prin predicile sale (Didahiile) rostite de la înălțimea
amvonului Mitropoliei din București, unde erau ascultate cu
mare interes Antim Ivireanul se apropie sensibil de literatură.
Deși imitau strălucitele omilii(cuvântări religioase) ale
bisericii, predicile mitropolitului Antim au multe părți
originale.
• Preocupat de viața morală a credincioșilor, el surprinde
slăbiciunile și excesele contemporanilor pe care, după modelul
Sfântului Ioan Hrisostomul(Gura de Aur), se simte dator sa
le îndrepte. Antim Ivireanul nu este prin Didahii numai un
teolog ci si un îndrumător care prin mijloacele artei oratorice
încearcă să pătrundă în inima celor rătăciți și să îi aducă pe
calea cea dreaptă. El afirmă cu hotărâre dreptul păstorului de
a veghea asupra credincioșilor săi, ale căror suflete îi sunt date
în pază de Dumnezeu.
• Predicile mitropolitului(în număr de 28, la care se mai adaugă 7,
ocazionale)sunt construite după un plan riguros. Ele se deschid cu o introducere în
subiect, care se continuă cu un exordiu(enunțarea sumară a conținutului),urmat de o
tratare (plină de tâlcuri alegorice) si finalizat printr-o încheiere .
• Procedeele artei oratorice ale lui Antim sunt cele ale retoricii clasice: comparația, antiteza,
interogația retorică.
• Stilul predicilor a fost remarcat de către toți cercetătorii literaturii române vechi:
• “Privită sub aspect stilistic, fraza lui Antim Ivireanul e când scurtă și paratactică,
în ritm sacadat, când periodică, în ritm lin și unduios; când simplă, potolită și
reţinută, când complexă, amplă, plină de caldură. Exclamativ și admirativ uneori,
incisiv și sarcastic alteori, retoric pe alocuri, plastic totdeauna, Antim Ivireanul își
expune predicile într-o limbă expresivă, plină de nerv, convingătoare.”
(Al.Rosseti, B.Cazacu, Liviu Onu, ”Istoria limbii române literare” )
• „Cunoașterea limbii române este uimitoare la Antim. Compoziția, naturalețea
frazei și a aplicărilor locale rămân personale la Antim” (George Călinescu, Istoria
literaturii române).