Mizerabilii - Victor Hugo

Victor Hugo Marele Victor-Marie Hugo s-a nascut în anul

1802, în Besancon, Franța. Scriitor romantic
francez, romancier, poet și dramaturg, Hugo
este considerat principalul reprezentant al
școlii romantice, prin elaborarea primei arte
poetice a romantismului Prefață la drama
„Cromwell”.

Romanele sale sunt ample, panoramice, Hugo

dovedindu-se un excelent pictor de medii, de
atmosfera și, mai ales, al maselor in miscare.

Cele mai importante romane, care s-au impus

prin valoarea lor artistică, sunt „Notre-Dame
de Paris” și „Les Miserables”
Mizerabilii
Opera „ Mizerabilii” este, prin propozitii si arhitectura,
un roman epopeic, scris în exil și apărut în anul 1862,
la Bruxelles. Amestecul tuturor genurilor literare, al
elementelor de istorie, filosofie, politică, arta și morala
confera operei aspectul unui vast tablou al societății
franceze din prima jumătate a secolului al 19-lea.

Preocupările scriitorului pentru aceasta realizare

datează încă din anul 1832, cand, la un an după
succesul înregistrat cu „ Notre- Dame de Paris”, acesta
oferă unor editori parizieni detalii despre viitorul său
roman, axat pe istoria unui om condus de legea oarba
catre delincventa.
“Mizerabilii” este, așa cum afirma autorul însuși, “nu e un roman, ci un munte”.

El abordează, pe parcursul a cinci parti, marile probleme ale secolului și cauzele degradării
umane sub apăsarea societății.

Hugo îmbina observație cu meditația, analizează reacțiile personajelor, comportamentul,

apoi interpretează și subliniază mesajul moral al cărții. Naratiunea construita pe planuri
alternative, caracterizate de o dinamica a faptelor si actiunilor, se îmbina cu paginile de
descriere.

Eroii exprimă, prin portretele lor, binele sau răul social iar personaje precum Valjean,
Fantine si Cosette, se plasează în limitele moralei.
Romanul urmăreşte povestea lui Jean Valjean, un
băiat sărac condamnat la ani grei de ocnă pentru
furtul unei bucăţi de pâine. După ce a încercat să
evadeze de mai multe ori, motiv pentru care a primit
şi mai mulţi ani de temniţă, este eliberat în cele din
urmă condiţionat, după douăzeci de ani petrecuţi în
închisoare. După ce este eliberat, este tratat cu
ostilitate de toată lumea, nimeni nedorind să-i ofere
vreun adăpost. Soarta ii scoate însă în cale pe
episcopul Myriel Bienvenu, un om de mare nobleţe
sufletească, care îl tratează ca pe egalul său. Înrăit de
anii grei de temniţă, Jean Valjean fură candelabrele de
argint ale gazdei sale, de altfel singurele bunuri de
preţ ale acestuia.
Este prins de jandarmi şi adus în faţa domnului Bienvenu,
care însă îl declară nevinovat, spre uimirea şi enorma
recunoştinţă a fostului ocnaş, reamintindu-i însă condiţia
pentru care i le dăruise, anume aceea de a deveni un om
cinstit.

Acest gest de generozitate şi bunăvoinţă i-a schimbat

întreaga existenţă. Ajuns la Montreuil-sur-Mer, Jean Valjan
își ia numele de domnul Madeleine şi începe o mică afacere,
care prosperă, aducand bunăstarea în întregul ţinut, spre
recunoştinţa locuitorilor săi. În ciuda suferinţelor îndurate pe
nedrept, Valjean nu s-a lăsat copleşit de ură şi are tăria de a
deveni un om cu adevărat bun, ajungând să fie apreciat şi
numit primarul oraşului. Viaţa nu avea să fie însă senină
pentru el intrucat va fi în permanenţă hăituit de Javert, un
inspector de poliţie care îi bănuia adevărata identitate.
Cea mai impresionantă poveste din carte este cea a lui
Cosette, fetita unei sărmane nefericite, Fantine, care făcea
sacrificii inumane pentru a trimite bani ticăloşilor soti
Thenardier cărora le incredintase fetita spre creştere,
considerându-l oameni cumsecade. În schimb, aceştia o
tratau ca pe o servitoare, iar mititica era în permanentă
flămândă, bătută, ținută în frig şi mizerie. Din fericire,
mama ei nu a ştiut acest lucru, şi a murit împăcată, convinsă
că fata ei are o viață bună. Pe patul de moarte, 1-a rugat pe
primarul Madelaine să vegheze asupra fiicei sale.
Valjean, alias Madelaine, e însă prins din nou de
neîndurătorul Javert şi închis, reuşeşte să scape iar. Spre
norocul lui, de această dată gardienii, convinşi că s-a
înecat, renunţă să-1 mai caute. Credincios promisiunii pe
care o făcuse mamei lui Cosette, Jean Valjean se duce la
hanul soţilor Thenardier pentru a vedea cum o duce fetiţa,
iar ceea ce a văzut 1-a revoltat, aşa că ia copila de la
aceştia - o cumpără mai bine zis, întrucât i-au cerut bani în
schimbul ei - pentru a avea grijă de ea ca de propria-i fiică.
Cosette e primită la mănăstirea Petit-Picpus, iar Jean
Valjean se angajează la mănăstire ca ajutor de grădinar.
În a doua parte a cărţii apar personaje noi, care-şi vor încrucișa
destinul cu al lui şi al Cosettei - micul Gavroche, simpaticul
vagabond parizian (ca o ironie a sorții, fiul abandonat al lui
Thenardier), şi Marius, un student la drept cu puternice simpatii
republicane, în ciuda concepţiilor bunicului său, adept ferm al
regalităţii. Marius se va îndrăgosti de Cosette, iar iubirea îi va fi
împărtășită.
Jean Valjean, își va lua o nouă identitate, ca M. Leblanc.
izbucnește între timp revoluţia, descrisă în pagini extrem de bine
documentate de către autor, iar Jean Valjean, Marius şi Gavroche
se vor găsi de aceeaşi parte a baricadei. Este o parte a cărții
cutremurătoare, ce relevă o perioadă neagră din istoria Franţei. În
final, lucrurile vor lua o turnură fericită pentru Marius şi Cosette,
cu binecuvântarea lui Jean Valjean, al cărui trecut va ieşi la
iveală, dar cu atât mai mult va fi admirat de cei care contau mai
mult în viaţa lui, Cosette şi Marius.
Ecranizari
1958
2012