În secolul al XII‑lea feudalismul se consolidează definitiv în ţările

europene. Clasa dominantă în societate este alcătuită din nobili şi

cavaleri, antrenaţi în războaie şi turniruri, ospeţe şi petreceri.
Cavalerismul devine un atribut tipic al societăţii, transformîndu-se într-
o adevărată organizaţie feudal-militară, cu regulamentele şi idealurile
sale de castă, de cinste, de eroism şi de iubire.
Cavalerul trebuia să corespundă unui cod de reguli şi exigenţe, să fie nu
numai viteaz şi curajos, fidel suzeranului său, dar şi un om educat,
elegant, galant.
Realitatea a generat o literatură exprimînd idealurile de viaţă ale
cavalerismului care, la rîndul ei, a contribuit la consolidarea acestuia.
Literatura cavalerească s-a manifestat în poezie şi în roman,
mai rar în proza scurtă. Cele
mai valoroase opere le-a dat literatura franceză, apoi, sub
influenţa ei, literatura germană,
în celelalte, scrierile de factură curteană fiind
reprezentate mai modest şi în forme specifice.
Tematica romanelor este variată domină, însă, dragostea şi
faptele eroice cavalereşti apare ca element nou și fantasticul
preluat din folclor, în special din cel celtic.
Autorii romanelor cavalereşti propagă idealul cavaleresc, dar
îi şi distrează pe cititori prin relatarea aventurilor eroului.
Ca şi în lirică, atestăm şi aici tendinţe preumaniste:
-elogierea bucuriilor lumeşti,
-interesul major pentru individualitatea omului,
-încrederea în perfectibilitatea umană,
-firescul afirmării individuale,
- respectul faţă de femeie ş.a
Romanul cavaleresc medieval se consituie din mai multe
cicluri.
Cel mai important ciclu de romane cavalereşti este cel breton
sau despre regele Arthur din Britania, numite şi romane despre
isprăvile cavalerilor Mesei Rotunde.Printre acestea se
evidenţiază:
1) lais-urile
bretone, aparţinînd Mariei de France;
2) romanele despre Tristan şi Isolda;
3) romanele despre regele Arthur; 4) romanele despre sfîntul
Graal.
Un ciclu separat îl constituie romanele cavalereşti despre
Tristan şi Isolda, al căror subiect a fost reconstruit de J.
Bédier. Este exprimat conflictul dintre individualitatea
umană şi violenţa feudală, cu alte cuvinte – contradicţia
dintre dragostea aleasă individual şi normele feudale de
căsătorie. Faptul însemna începutul luptei pentru
descătuşarea şi eliberarea personalităţii umane de sub
dogmele feudal-religioase. Romanul exprimă un protest
împotriva violenţei feudale asupra omului, însă protestul
este limitat la problema dragostei.