Pregatirea pentru

viata de adult.
Levitchi Lilian.
Grupa 38.
 Cuprins:

● Introducere
● Adolescenta
● Relatiile parintilor cu adolescenti
● Vise adolescentive
● Bibliografie
Introducere.
Încă de la naştere, viaţa unui copil este asemenea unei
liste a începuturilor: începe să meargă, începe să
vorbească, începe şcoala. Şi cât de mult se bucură părinţii
de fiecare nouă reuşită a micuţilor lor! De fapt, e exact ce-
şi doresc să vadă: Copiii lor cresc!

Adolescenţa e şi ea o piatră de hotar, pe care nu toţi

părinţii o întâmpină cu braţele deschise. Iar reţinerea lor
e de-nţeles. La urma urmei, cărui părinte îi place să-şi
vadă copilul ascultător devenit adolescent capricios? Însă
adolescenţa este o etapă esenţială în procesul de creştere.
 Introducere.
În trecut, cercetătorii credeau că, până la vârsta de cinci
ani, creierul unui copil se dezvoltă aproape complet. În
prezent însă, ei sunt de părere că, deşi mărimea creierului
nu se modifică semnificativ după acea vârstă, funcţiile lui se
modifică considerabil. Când ajung la pubertate, copiii trec
printr-o adevărată revoluţie hormonală, care le schimbă
modul de a gândi. De exemplu, în timp ce copiii mici văd
lucrurile în termeni concreţi, în alb şi negru, să spunem aşa,
adolescenţii tind să gândească abstract, mergând la
rădăcina problemei . Ei îşi formează convingeri pe care nu
se sfiesc să şi le exprime.
Adolescenta.

Adolescenţa este vârsta marilor experienţe şi

experimente cruciale, iniţiate şi trăite de adolescent
pentru prima oară în viaţă.
 Adolescenta.
Adolescenţii trec prin reale crize existenţiale şi de identitate.
Traversarea acestor experienţe cruciale este o condiţie
obligatorie în pregătirea adolescentului de asumarea de roluri
şi statusuri ca viitor adult. În acest sens, el stabileşte despre
mediul său de viaţă, decide cum acţionează cu cine se
întâlneşte şi în ce locuri, fără însă a ţine seama de consecinţele
şi şi riscurile unora dintre experienţele sale. Un loc esenţial în
adolescenţă îl ocupă relaţiile sociale. La această vârstă
indivizii dezvoltă dorinţa de libertate şi de explorare a spaţiilor
necunoscute, dincolo de ceea ce este spaţiul familial şi cel
şcolar sau al vecinătăţii imediate. Discriminarea de vârstă, este
trăită intens şi contradictoriu de către adolescent fiindcă el
crede că nu i se recunoaşte noua sa poziţie socială de către
familie, şcoală şi mediul său de viaţă.
Relaţiile părinţilor cu adolescenţii
Au particularităţi ce le deosebesc de raporturile din copilărie.
Dacă în copilărie, insul este integrat în actul satelitizării de
familie, cu efecte benefice pentru creşterea şi dezvoltarea sa,
adolescentul tinde să fie autonom de familie. Părinţii nu mai sunt
modele, dimpotrivă, ei devin obiectul unor critici severe, ceea ce
este natural, pentru că la această vârstă spiritul critic este
definitoriu, iar exersarea lui cu privire la conduita şi
mentalitatea părinţilor ajută la formarea abilităţilor de
interacţiune concomitent cu aspiraţia adolescentului către
individualitate, uneori exacerbată. Între părinţi şi adolescenţi
relaţiile pot fi tensionate, ajungând până la ruperea lor, situaţie
generată de neînţelegerea din partea părinţilor a problemelor
reale ale adolescentului şi de spiritul excesiv de autonomie al
adolescentului.
 Relaţiile părinţilor cu adolescenţii
Părinţii, şi în general adulţii, caută să-l socializeze pe
adolescent orientându-l spre ceea ce va face în viitor,
spre viaţa de adult, acordând o importanţă redusă
problemelor specifice vârstei lui. OrI, adolescentul
trăieşte puternic tot ce se întâmplă cu el în prezent
fiindcă el se confruntă cu aspecte concrete ale propriei
vieţi, pentru el grave, şi, de aceea, el este preocupat,
înainte de toate, de rezolvarea acestora, fiind mai puţin
interesat de pregătirea pentru ceea ce va face în viitor.
Relaţiile părinţilor cu adolescenţii
Odată cu vârstă adolescenţei, individul îşi dă seama că
dispune de elan, forţă şi posibilităţi de a produce ceva, de a
schimba mediul căruia îi aparţine, că poate să-şi construiască
un mod de viaţă propriu. El face în acest fel trecerea de la
generaţia familială la generaţia socială. Apariţia, la
adolescent, a reprezentărilor despre sine determină orientarea
lui către unele norme şi valori ale adulţilor ce vizează în
special egalitatea tânărului cu cei maturi, dorind să semene cu
aceştia. De altfel, una din aspiraţiile cele mai frecvente ale
adolescentului este cea de a fi adult. De aceea, adolescentul
nu mai acceptă vechile norme şi reguli ce stăteau la baza
raporturilor sale, copil fiind, cu adultul.
 Vise Adolescentine.
De ce toţi adulţii pretind că noi la vârsta noastră nu
avem nici o grijă? Vârsta adolescenţei e una dintre cele
mai grele (dacă nu cea mai) perioade din viaţa unui om.
Încercăm să ne descoperim pe noi înşine şi ne pierdem
prin labirintul de sentimente al sufletelor noastre. Vrem
să aflăm care este rostul nostru în viaţă, pentru ce am
venit pe lume şi visăm să facem lucruri măreţe. Dar ce
putem face, până la cincisprezece ani? Nimic concret.
Apoi, de la cincisprezece ani încolo, ni se cere să ne
maturizăm. Să privim lumea „aşa cum trebuie”. Mulţi
dintre noi se conformează, devenind „adulţi serioşi”.
Alţii continuă să viseze.
Vise Adolescentine.
Către cei care continuă să viseze se îndreaptă gândurile
mele. Iată ce visez eu: să iubesc şi să fiu iubită, să nu
mai fie războaie, oamenii să fie apreciaţi aşa cum
merită, lumea să ştie că Dumnezeu există, să fim cu toţii
egali, să se scoată din memoria colectivă cuvântul
„ură”, să se interzică muzica de proastă calitate,
posesorii de fiţe să fie amendaţi, să-mi cunosc
celebrităţile favorite, să-mi păstrez cele mai bune
prietene mereu… Un infinit de vise. Unele se pot
realiza, altele… mai greu. Nu „deloc”. Când visezi,
„deloc” nu există.
 Bibliografie.
http://bugneacm.blogspot.com/2018/12/pregatirea-pentru-viata-de-adult-
vise.html