SALUBRIZAREA

CENTRELOR POPULATE

Sergiu Cebanu, dr.med.,

conf.univ.
Planul
1. Introducere
2. Aspecte privind producţia de deşeuri la nivel mondial. Normele
de acumulare a reziduurilor.
3. Clasificarea şi compoziţia deşeurilor
4. Tratarea şi eliminarea deşeurilor solide
4.1. Colectarea deşeurilor
4.2. Eliminarea deşeurilor
4.3. Sortarea deşeurilor
5. Procese de îmbunătăţire şi tratare a deşeurilor solide
6. Deşeurile spitaliere. Metodele de tratare.
8. Gradul de salubrizare la nivelul statelor lumii
9. Impactul deşeurilor solide urbane asupra mediului înconjurător şi
sănătăţii umane.
Introducere
Gestionarea necorespunzătoare a deşeurilor pe
parcursul ultimilor ani afectează comunităţile locale,
ameninţă mediul, şi contribuie la emisiile globale de
gaze cu efect de seră.
 Astfel, gestionarea şi reciclarea deşeurilor este o
prioritate locală, naţională şi internaţională.
În contextul creşterii economice, volumul şi
diversitatea deşeurilor generate este în continuă
creştere.
Introducere II
Gestionarea deşeurilor în R. Moldova rămâne a fi o
problemă dificilă şi nerezolvată „atît din punct de vedere
organizatoric cât şi legislativ”.

Cu toate că domeniul protecţiei mediului este reglementat

de circa 35 de acte legislative şi peste 50 de Hotărâri de
Guvern, aspectul legal al gestionării deşeurilor lasă mult de
dorit, fiind necesară atât restructurarea cadrului legal şi
instituţional, cât şi crearea unui sistem integru de
reglementare tehnică şi ecologică în domeniile de colectare
selectivă pentru reciclarea, valorificarea, eliminarea şi
depozitarea deşeurilor.
Cadrul juridic al protecţiei
mediului
Actualmente cadrul juridic al protecţiei mediului include:
 Legea nr. 851-XIII din 29 mai 1996 privind expertiza
ecologică şi evaluarea impactului asupra mediului
înconjurător;
Legea cu privire la resursele naturale, nr. 1102 – XIII din 6
februarie 1997;
Legea privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de
întreprinzător nr. 451-XV din 30.07.2001;
Legea nr. 1540-XIII din 25 februarie 1998 privind plata
pentru poluarea mediului.
 Cadrul juridic al managementul deşeurilor

De rînd cu legislaţia menţionată, managementul deşeurilor este

reglementat de o serie de legi şi Hotărîri de Guvern specifice acestui
sector:

Legea nr.1347-XIII din 09 octombrie 1997 privind deşeurile de

producţie şi menajere;
Legea cu privire la regimul produselor și substanțelor nocive, nr. 1236
– XIII din 3 iulie 1997;
Hotărîrea Guvernului nr. 606 din 28.06.2000 “Cu privire la Programul
de valorificare a deșeurilor de producție și menajere”;
Hotărîrea Guvernului nr. 276 din 20.03.2000 cu privire la
reglementarea colectării, achiziționării și comercializării a resurselor
secundare;
Hotărârea Guvernului nr. 1296 din 20.11.2008 cu privire la
modalitatea de percepere a plăților ecologice pentru importul mărfurilor
care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediului și pentru
ambalajul mărfurilor de import din plastic și/sau “tetra-pack”;
Legea nr. 40-XV din 19 februarie 2004 privind ratificarea Convenţiei
de la Stockholm privind poluanţii organici persistenţi.
 Convenţiile internaţionale
Convenţia de la Basel privind controlul
transportului peste frontiere al deşeurilor
periculoase şi eliminarea acestora
La nivel naţional prevederile Convenţiei Basel au
fost transpuse prin HG nr. 637 din 27 mai 2003,
care a aprobat Regulamentul privind controlul
transportării transfrontaliere a deşeurilor şi
eliminării acestora.
Regulamentul stabileşte mecanismul de
implementare a prevederilor Convenţiei Basel,
menit să asigure respectarea prescripţiilor privind
securitatea ecologică în cadrul exportului,
tranzitării şi eliminării deşeurilor.
 Convenţiile internaţionale II
Convenţia de la Stockholm privind poluanţii organici
persistenţi
La nivel naţional prevederile Convenţiei au fost parţial
reflectate în HG nr. 1155 din 20 octombrie 2004, privind
aprobarea Strategiei Naţionale cu privire la reducerea şi
eliminarea POPs şi Planul Naţional de Implementare a
Convenţiei de la Stockholm
Au fost distruse circa o treime din stocurile de pesticide
contaminate cu POP (1293 tone) şi eliminate 18 660 de
condensatoare electrice vechi ce conţineau PCB
(bifenilpoliclorurati), cu o greutate totală de 934 tone.
Problema reducerii POPs care se formează ca produse
secundare în urma activităţilor nepremeditate ale industriei
a fost prioritizată pentru rezolvarea acesteia în perioada
anilor 2010-2015.
 CADRUL POLITIC
Strategia de gestionare a deseurilor în RMoldova , aprobat
prin HG 248 din 10.04.2013:
PoliticaGuvernului RM în domeniul gestionării deşeurilor
constă în dezvoltarea infrastructurii şi a serviciilor necesare
pentru a proteja în mod adecvat mediul la nivel global,
naţional şi local de efectele asociate cu managementul
deşeurilor generate de cetăţeni, întreprinderi şi instituţii.
Guvernul va stabili cadrul legal şi instituţional necesar
pentru a sprijini alinierea treptată a practicilor noastre de
gestionare a deşeurilor la cele ale Uniunii Europene.
Prin intermediul unor parteneriate la nivel internaţional,
naţional şi local, se va încuraja şi atrage nivelul necesar de
investiţii pentru a permite dezvoltarea durabilă a sectorului,
în conformitate cu necesităţile prioritare şi într-un ritm
accesibil pentru societate
Principiul dezvoltării în domeniul gestionării deşeurilor
Principiul dezvoltării durabile şi cel al reciclării în domeniul gestionării
deşeurilor se reflectă prin:
 Prevenirea:
prevenirea producerii de deşeuri în partea superioară a ierarhiei, este
opţiunea cea mai de dorit. Prevenire înseamnă încetinirea şi inversarea în cele
din urmă a ratei de creştere a deşeurilor şi a proprietăţilor periculoase ale
deşeurilor care sunt generate;
Reutilizarea şi reciclarea:
Aceasta se referă la utilizarea deşeurilor ca materii primă secundare, fie
fără prelucrare suplimentară (reutilizare), sau cu prelucrarea ulterioară
(reciclare);
Recuperare:
Aceasta se referă la extragerea valorii în continuare (inclusiv a energiei)
din deşeurile generate. Recuperarea include utilizarea fracţiuni combustibile
de deşeuri drept combustibil alternativ în producţia de energie electrică şi
termică;
Eliminarea:
Aceasta se referă la înhumarea în depozitele de deşeuri a componentelor
de deşeuri care nu pot fi reutilizate, reciclate şi recuperate, care sunt concepute
pentru a limita strict emisiile în mediu.
Prevederile Strategiei se aplică tuturor
tipurilor de deşeuri, clasificate conform
prevederilor Directivelor UE , inclusiv
deşeurilor generate din activităţi medicale
Acţiuni strategice specifice anumitor fluxuri de deşeuri

Categoria de deşeuri: Deşeuri rezultate din activitatea

medicală şi din instituţii de cercetare.
 Sub-categoria: Deşeuri infecţioase (codurile 18.01.01; 02
si 03, 04) din unităţi medicale şi de cercetare.
Acţiune:
Crearea reţelei de colectarea separată a deşeurilor
infecţioase direct de la sursă, transportarea internă,
depozitarea temporară cu sau fără pre-tratarea/ acestora
înaintea evacuare în funcție de etapele ulterioare de tratare
Crearea capacităţilor de transportare a deşeurilor
infecţioase în exteriorul IMS
Crearea capacităților tehnice de tratare în exteriorul IMS
Salubrizarea centrelor populate prezintă un
sistem de măsuri planice, organizatorice,
igienice, tehnice şi gospodăreşti, care includ
colectarea, păstrarea temporară, înlăturarea
(evacuarea) rapidă, dezinfectarea şi
utilizarea deşeurilor comunale.
Aspecte privind producţia de deşeuri solide urbane la nivel mondial

În prezent, la scară globală, volumul deşeurilor menajere (şi

periculoase) este enorm. Cauzele acestei „maree” de deşeuri au la bază
atât creşterea populaţiei mondiale şi intensificarea procesului de
urbanizare, cât şi ritmul înalt de industrializare şi ridicarea continuă a
standardului de viaţă. Sunt cauze care au contribuit la creşterea
cantitativă şi la diversificarea tipurilor de deşeuri solide, generate nu
numai în ţările dezvoltate, ci şi în ţările în curs de dezvoltare.
Concentrarea deşeurilor menajere este mult mai mare în oraşe decât în
zonele rurale, din cauza tendinţei populaţiei urbane de a consuma mai
mult decât cea rurală.
Societatea de consum apărută la sfârşitul secolului al XX-lea, stilurile
de viaţă determinate de creşterea bunăstării populaţiei generează într-o
măsură tot mai mare deşeuri solide de natură menajeră. Astfel, se
estimează că pe Terra se produc anual aproape un miliard de tone de
deşeuri menajere. Numai SUA înregistrează anual un flux de deşeuri
solide municipale de peste 200 de milioane de tone, respectiv 209
milioane tone în 1996.
Producerea deşeurilor menajere a crescut continuu
în întreaga lume atât în termeni absoluţi, cât şi pe
cap de locuitor. Aşa, de pildă, cantitatea de deşeuri
solide municipale produsă în ţările dezvoltate a
crescut, în medie, de la 318 milioane tone în 1970,
la 400 milioane tone în 1990. Se constată că, în
perioada considerată, creşterea în statele dezvoltate
a fost de aproximativ 25%. Astfel, spre exemplu, în
Franţa, la nivelul anului 1999, s-au înregistrat 434
kg de deşeuri solide municipale/locuitor, faţă de 220
kg cu 30 de ani în urmă. În acelaşi timp, în statele în
curs de dezvoltare s-a produs, practic, o dublare a
volumului de deşeuri menajere.
 Unele surse indică, pentru statele cu venituri mari ale
populaţiei (state industrializate), o cantitate de deşeuri
solide municipale care poate ajunge la nivelul mediu de
1.000 kg/persoană/an, dar cele mai prospere ţări europene
estimează o medie cuprinsă între 300 şi 500
kg/persoană/an.

Astfel, cantitatea de deşeuri generată în fiecare an de

ţările europene este în creştere, ajungând în momentul de
faţă la circa 2 000 de milioane de tone, din care 200
milioane tone intră în categoria deşeurilor menajere, iar
40 de milioane de tone în grupa deşeurilor periculoase.
Locuitorii ţărilor industrializate generează
mult mai mult gunoi decât locuitorii ţărilor în
curs de dezvoltare. Un studiu al Băncii
Mondiale a arătat că zonele urbane din ţările
industrializate determină de două sau trei ori
mai mult gunoi decât cele din ţările în curs de
dezvoltare . Astfel, rata de generare a
deşeurilor solide urbane a fost estimată între
0,7 şi 1,8 kg/persoană/zi în statele
industrializate şi între 0,4 şi 0,9
kg/persoană/zi în ţările în curs de dezvoltare.
 Densitatea deşeurilor solide municipale prezintă o situaţie inversă
faţă de aceea a cantităţii de deşeuri. Cu alte cuvinte, ţările cu rate înalte
de generare a deşeurilor pe locuitor, cum sunt ţările industrializate,
produc gunoi caracterizat printr-o densitate mai redusă. Aceasta
reflectă, de fapt, compoziţia deşeurilor eliminate de cele două categorii
de state, care se modifică şi ea – la fel ca şi cantitatea de deşeuri –
odată cu veniturile populaţiei.
Sursele de deşeuri variază şi ele de la o ţară la alta, în funcţie de
structura economică a acestora. În timp ce ţările din vestul Europei
produc o cantitate mai mare de deşeuri industriale şi municipale, în
ţările din estul continentului cea mai mare cantitate de deşeuri provine
din industria minieră. O proporţie mai scăzută de deşeuri organice
biodegradabile şi mai mare de hârtie, plastic şi metale, care sunt adesea
folosite ca materiale de împachetat pentru bunurile de consum,
caracterizează, în general, deşeul solid municipal produs de ţările
industrializate.
Normele de acumulare a
reziduurilor.
Gospodăriile particulare, activităţile de distribuţie şi
serviciile, întreprinderile industriale - toate produc
deşeuri solide care variază în timp din punct de
vedere cantitativ şi al compoziţiei de la un oraş la
altul şi de la o zonă la alta.
Reziduurile se formează din 2 surse:
Gospodăriile particulare
Întreprinderile industriale
Instituţiile de prestare a serviciilor (destinaţie
obştească) (de alimentaţie publică, de studii,
hoteluri grădiniţe etc.).
 Asupra normelor de acumulare a reziduurilor
influenţează următorii factori:
 gradul de salubritate a spaţiului locativ
(prezenţa conductelor de gunoi, a
apeductului, sistemului de canalizaree etc.)
 nr de etaje
 tipul combustibilului la încălzirea locală
 gradul de dezvoltare a alimentaţiei publice
 bunăstarea populaţiei
 condiţiile climaterice
 Clasificarea şi compoziţia deşeurilor
Toate deşeurile se împart în două grupe mari
 Deşeuri lichide (deşeuri din latrine, apele reziduale casnice, industriale, scurgerile
atmosferice etc.)

 Deşeuri solide
 Deseuri menajere: constă din materii fermentabile (resturi alimentare, hârtie) şi alte
materiale nefermentabile (sticlă, lemn, materiale textile, materiale plastice şi
metale). Tendinţa actuală este aceea a producerii de material organic în cantitate mai
mică şi de materiale plastice în cantitate tot mai mare.
 Alte deşeuri solide: resturi menajere voluminoase, deşeuri provenite din folosirea
automobilelor, gunoaie provenite din pieţe care pot fi asimilate cu deşeurile
menajere, nămolul de la staţiile de epurare, gunoaie provenite din întreţinerea
parcurilor şi grădinilor.
 Deşeuri industriale: deşeuri inerte (deşeuri de construcţii şi moloz), deşeuri
obişnuite asemănătoare deşeurilor menajere (resturi de prelucrare şi de
împachetare), reziduuri speciale ce conţin elemente toxice sau poluante. Deşeurile
industriale constau din zgură (produsă în minerit şi siderurgie), nămoluri, pulberi
industriale, cenuşă şi steril.
 Reziduuri toxice: industria, dar şi dezvoltarea urbană sunt surse principale de
deşeuri toxice (detergenţi, lubrefianţi, baterii etc.) şi microbiologice (deşeuri
provenite din spitale).
 Compoziţia deşeurilor
 Din punct de vedere morfologic deşeurile
constau din hârtie, carton, resturi alimentare,
sticlă, piele, cauciuc, pietre, mase plastice
etc.
 Din punct de vedere chimic conţine substanţe
organice 55-80 %, cenuşă 20-45%, calciu 2-
6%,fosfor 0,5-0,8% etc.
Colectarea deşeurilor

Procedeele colectării deşeurilor se deosebesc în

mare după tipul utilizării recipientelor de
colectare, dupa cum urmeaza:
 procedee de golire;
 procedee cu recipient de schimb;
 procedee cu recipient de unică folosinţă;
 procedee fără pubelă.
 Procedee de golire
La procedeele de golire, vehiculul de colectare şi
transport preia, într-un ciclu de colectare deşeul din
recipientele de la faţa locului (proces de golire). La
colectarea deşeurilor reziduale, vehiculele cu sistem
de compactare sunt dotate cu unul sau mai multe
dispozitive de ridicare, respectiv de răsturnare
pentru recipientele standard (de ex. pubele mari în
format european).
In acest caz, sunt folosite în principal recipiente mari
cu capacitatea de până la 1,1 m3 pentru gunoiul
menajer şi pentru deşeurile de producţie asimilabile
cu acesta. Dacă nu există recipiente de colectare la
faţa locului, deşeurile sunt răsturnate într-o cupă
ataşată vehiculului, care, activata hidraulic, se
goleşte în interiorul vehiculului.
 Pentru colectarea materialelor valorificabile în procedeul de
golire, se utilizează pubele mari cu capacitatea de 240 l şi 1.100 l
pe rotile sau containere de depozitare.
 Colectarea separată a hârtiei şi cartonului din deşeul menajer
este un procedeu de golire foarte răspândit în Europa şi practicat
ca metodă de reciclare. Industria hârtiei a definit standarde de
calitate pentru reprimirea hârtiei vechi, conform cărora se face şi
remuneraţia.
 Colectarea selectivă trebuie să fie alcătuită în aşa fel încât să se
obţină o puritate cât mai mare a materialului şi deci o clasă de
calitate. Procedeul de golire cu utilizarea recipientelor de 240
−1.100 l este potrivit îndeplinirii acestei sarcini.
 Ca recipiente de colectare pentru deşeul biologic, în procedeul
de golire, s-au fixat pubelele cu capaciatea de 60- 240l. La
utilizarea pubelelor mai mari, din cauza greutăţii volumetrice a
deşeului biologic, apar adeseori probleme de randament ale
puterii de ridicare a dispozitivului de răsturnare.
Procedee cu recipient de schimb
La procedeul cu recipient de schimb, vehiculul de transport preia
recipientele umplute şi le transportă la punctul de golire (deponie, staţie de
tratare, depozit pentru materiale valorificabile, întreprinderi industriale
etc.). Este vorba in acest caz despre containere mari de peste 3 m³ pentru
deşeuri amestecate sau containere cu unul sau mai multe compartimente
pentru colectarea materialelor valorificabile.
Exemple de sisteme de recipiente de schimb:
colectarea sticlei, hârtiei, PET şi a cutiilor de băuturi în recipiente cu
unul sau mai multe compartimente,
containere concave pentru deşeurile din construcţii,
recipiente de schimb pentru deşeu rezidual sau materiale valorificabile
în campinguri, cazarme, alte complexuri multifuncţionale,
containere pentru fier vechi pentru întreprinderile industriale,
containere mari pentru hârtie/ carton/ cartonaje de ex. de la tipografii
(şi cu dispozitiv de compactare încorporat).
 Procedee cu recipient de unică folosinţă
La acest procedeu, vehiculul de colectare preia
deşeul în recipiente de unică folosinţă, într-un tur de
colectare.
Exemple de utilizare:
 colectarea selectivă a materialelor valorificabile
(ambalaje mixte, plastic, metal) în .saci pentru
materiale valorificabile. din plastic;
 colectarea sezonală selectivă a frunzelor în .saci
de frunze. din hârtie (compostabile) ;
 colectarea deseurilor în saci din plastic.
 Recipientele de unică folosinţă (sacii) sunt de obicei
colectate şi transportate cu vehicule de gunoi
convenţionale, cu presă şi spaţiu deschis de
încărcare sau în camioane de serie cu remorcă.
 Procedeul fără pubelă
La colectarea fără pubelă, un singur tip de deşeu,
manevrabil manual, este preluat de un camion cu
remorcă sau de un vehicul de colectare dotat cu o
deschizătură mare de încărcare şi cu presă.
 Exemplu:
 colectarea deşeului voluminos (mobilă etc.) ;
 colectarea de frigidere;
 colectarea hârtiei vechi în baloturi;
 colectarea fierului vechi;
 colectarea sezoniera a resturilor de copaci şi
arbuşti legate în snopi.
Eliminarea deşeurilor

Deşeurile sunt eliminate în gropi de gunoi sau prin imersie în mare, deşi
industria de reciclare se află în plină dezvoltare. Statisticile privitoare la
metodele de tratare şi depozitare se cunosc doar pentru 30 % din volumul
total al deşeurilor; cele mai răspândite sunt compostarea (21 %) şi
incinerarea (7 %).
 Tratarea: fumul netratat de la uzinele de incinerare provoacă miros şi
poluează aerul.

 Gropi de gunoi necontrolate şi locuri de depozitare provizorii:

 poluarea aerului şi solului: fracţiunea organică a deşeurilor se descompune

producând un efect care poate polua cursurile de apă sau pânza freatică prin
pătrunderea în sol. Reziduurile toxice, dacă sunt aruncate la întâmplare,
poluează solul şi apa;
 sănătatea: gropile de gunoi şi locurile provizorii de depozitare atrag insecte
sau rozătoare care sunt surse de infecţii;
 mirosuri;
 aspecte dezolante: gropile de gunoi descoperite nu sunt deloc estetice.
Sortarea deşeurilor
Sortarea poate economisi banii autorităţii locale pentru că ea generează
mai puţine resturi care să necesite tratare şi întrucât permite
recuperarea materiilor prime. Odată sortate, deşeurile pot fi refolosite.

Deşeurile pot fi sortate în patru modalităţi principale:

 deşeuri reciclabile (carton. hârtie etc.): reciclarea se referă la toate
operaţiile de management al deşeurilor care să recupereze materii
prime secundare;
 deşeuri organice: acestea includ gunoi de bucătărie, resturi de la
întreţinerea spaţiilorverzi (crengi, iarbă) şi de la nămolul pentru tratare.
Ele sunt tratate supă cum urmează:
A. deşeuri organice provenite în exclusivitate din gospodărie şi care pot fi
compostate individual în grădină);
B. deşeuri organice domestice şi nămol pentru tratare care pot fi
recondiţionate în uzine de compostare sau metanare;
 deşeuri inerte: materiale rezultate din construcţii şi demolări care pot fi
refolosite în construcţia de drumuri, după mărunţire şi sortare.
 deşeuri toxice, nereciclabile: este important ca municipalitatea să
colecteze reziduurile toxice de la companii, întreprinderi sau alte
activităţi (medicale) în mod selectiv. Aceste deşeuri sunt tratate prin:
-o păstrare foarte strictă dacă nu pot fi incinerate (resturi de incinerare,
baterii etc.);
-incinerarea (reziduuri spitaliceşti şi alte deşeuri).
Metodele folosite la sortarea şi reciclarea deşeurilor menajere
Esenţa reciclării este aceea de a reduce costul colectării produsului
reciclabil. Se realizează prin implicarea consumatorului în acţiunea de
presortare. Măsurile care trebuie luate la sortare sunt:
 Colectarea deşeurilor din gospodării; sortare selectivă la sursă de către
consumator: gospodăriile individuale au datoria să stocheze anumite
tipuri de deşeuri în cutii sau pungi de plastic colorate diferit, special
distribuite pentru fiecare categorie de deşeuri. Pentru sortarea la sursă
administraţia publică locală trebuie să asigure containere speciale, să
organizeze servicii speciale de strângere a gunoaielor, de a-i cointeresa
pe locuitori în aceste probleme, de a proiecta viitoarele clădiri,
apartamente sau birouri dotate cu facilităţi de sortare în vederea
reciclării.
 Colectarea prin depozitare voluntară:
- recuperarea ambalajelor;
- depozitarea sticlei şi hârtiei în containere plasate pe străzi sau în locuri
publice (1 container la 500-800 locuitori);
-depozitare voluntară a deşeurilor domestice toxice (medicamente
expirate).
Centru de sortare: colectarea deşeurilor e
însoţită de o presortare completă realizată
într-un punct de sortare. Când deşeurile
menajere nu sunt sortate la sursă, devine
practic imposibil să le sortezi într-un centru
de sortare deoarece este încetinită
productivitatea acestuia (mai puţin de 6 % din
tonajul sortat la sfârşitul reciclării), făcând
întregul proces să devină mai costisitor.
Sortarea magnetică poate recupera
materialele metalice mult mai uşor.
 "Mini-groapa de gunoi este o groapă de gunoi mai mică
este o zonă împrejmuită, supravegheată unde persoanele
particulare pot arunca, gratuit, orice deşeuri care nu sunt
colectate odată cu deşeurile menajere. Primele avantaje pe
care le oferă sunt:
 1. metodă eficientă de a descuraja depozitarea provizorie;
 2. limitarea cantităţii deşeurilor prin recuperarea
materialelor reutilizabile care au fost sortate direct de
consumator. Utilizatorii îşi aduc gunoiul pe care şi-l pre-
sortează ei înşişi prin depozitarea lui în containerul
potrivit. Gunoiul acceptat include reziduuri voluminoase
(aparate de uz casnic, mobilă, paturi etc.), materii organice,
deşeuri inerte (moloz, pământ), deşeuri toxice, hârtie,
sticlă. O groapă de depozitare a gunoiului de dimensiuni
reduse rezolvă depozitarea întâmplătoare pentru
aproximativ 30.000 locuitori.
 Colectarea deşeurilor sortate la sursă are rezultate mai
bune în ce priveşte calitatea materialelor reciclate.
Pentru ca utilizatorii să evite folosirea prea multor
recipiente de gunoi, s-a optat pentru folosirea a doar
două recipiente (unul pentru materiale reutilizabile,
ca de exemplu, materialele plastice sau metalele, şi
celălalt pentru bile, ca de exemplu, materialele
plastice sau metalele şi celălalt pentru restul
deşeurilor). Pentru a completa acest sistem, se vor
plasa seturi de containere în locuri publice (un set
pentru sticlă şi hârtie la fiecare 500-800 locuitori).
Procese de îmbunătăţire şi tratare a deşeurilor solide

Aproximativ 2/3 din toate deşeurile pot fi refolosite în economie, fie

prin incinerare (generare de apă caldă şi electricitate) sau după reciclare
(sub formă de materii prime).
Reciclarea se foloseşte pentru:
 deşeuri menajere: sticlă, metale, hârtie şi materiale plastice. O tonă de
hârtie reciclată economiseşte 1,6-2,3 tone de lemn, 250-450 litri de
petrol lampant şi 200 m3 de apă;
 deşeuri industriale simple (ambalaje, resturi de prelucrare);
 anumite deşeuri industriale periculoase care pot fi refolosite după
tratare;
 deşeuri voluminoase cu un conţinut mare de metal. În acest caz,
reciclarea este o metodă de descurajare a depozitării întâmplătoare de
maşini sau frigidere vechi.
 Incinerarea
 Incinerarea este o metodă de a reduce semnificativ volumul
deşeurilor solide municipale (90 % din volum, 70 % din greutate)
prin ardere în furnale speciale. Reziduurile de prelucrare prin
incinerare trebuie să fie depozitate în gropi de gunoi controlate.
Există posibilitatea de a controla poluarea atmosferică generată
de incineratoare prin reglarea temperaturii de incinerare funcţie
de tipul de deşeu ars şi prin instalarea unor sisteme de filtrare şi
de îndepărtare a pulberilor şi fumului. Energia termică produsă
de arderea deşeurilor poate fi refolosită, fie pentru generarea de
electricitate ca input într-un sistem districtual de încălzire, fie ca
un combustibil industrial. O tonă de deşeuri incinerate poate
produce căldură -echivalentul a 130-160 litri de petrol lampant şi
50-150 kwh de energie electrică.
 Compostarea sau producerea metanului din deşeuri organice
Compostarea este o metodă de îmbunătăţire a deşeurilor
organice. Această sursă nutritivă asigură retenţia apei în sol,
astfel încât se iroseşte mai puţină apă. Pentru obţinerea unui
compost pur, materiile organice trebuie să fie perfect sortate.
Două metode s-au dovedit a fi fezabile:
 compostarea aerobă (în prezenţa oxigenului) poate transforma
deşeurile organice încompost în doar câteva luni. Sunt necesare
adaosul de apă, precum şi o permanentă aerare prin injectare şi
amestecare. Acest tip este un compost care se foloseşte la
ameliorarea solului. Nămolul de la staţia de epurare poate fi
prelucrat în acelaşi mod cu condiţia ca toate metalele să fie
eliminate din apa reziduală pentru a nu polua solul cu metale
grele;
 producerea anaerobă a metanului (fără oxigen în digestor) este
un procedeu menit să degradeze substanţele organice şi să
producă metan şi un produs care se foloseşte în agricultură.
Producerea metanului presupune digerarea deşeurilor într-un
digestor cu ajutorul bacteriilor care sunt fie prezente în mod
natural, fie adăugate.
 Îngroparea deşeurilor solide municipale în
gropi de gunoi controlate.
 Pe termen lung, deşeurile solide trebuie să
dispară complet din gropile de gunoi, acestea
trebuind să fie folosite doar pentru fracţiunea
de deşeu care nu poate fi tratată prin alte
tehnici ca: reciclarea, refolosirea,
compostarea sau incinerarea, sau pentru
produşii secundari care nu mai suportă
îmbunătăţiri (cenuşa sau funinginea produsă
de uzinele de incinerare, resturile de reciclare
care nu pot fi incinerate).
Deşeurile spitaliere

OMS propune pentru deşeurile spitaliere

termenul „health-care wastes” şi următoare
definiţie – fluxul total de deşeuri formate la
tratamentul pacienţelor şi în urma cercetărilor
clinice care include atît deşeuri periculoase,
cît şi inofensive.
Clasificarea
 Deşeuri inofensive
 Deşeuri inofensive
Deșeurile medicale și drepturile omului
OMS recunoaşte că o gestionare sigură şi durabilă a
deşeurilor rezultate din activitatea medicală reprezintă unul
din imperativele de sănătate publică.
Cu toate acestea, în multe ţări, inclusiv în unele ţări
dezvoltate, gestionarea necorespunzătoare a deşeurilor
activității medicale şi a eliminării acestora prezintă încă o
amenintare la drepturile omului, inclusiv:
 dreptul la viaţă, dreptul la cel mai înalt standard de sănătate fizică şi
mentală,
dreptul la condiţiile de muncă sigure şi igienice,
dreptul la un standard adecvat de viaţă.
Deșeurile medicale și drepturile omului
Dreptul la viaţă
Manipularea necorespunzătoare a deşeurilor activității
medicale periculoase şi eliminarea lor poate duce la
deces,
invaliditate permanentă sau temporară sau
vătămări.
Ex. În 1988, 4 persoane au murit din cauza radiaţiei acute şi 28 au
suferit arsuri grave după eliminarea necorespunzătoare a
echipamentelor pentru radioterapie Goian, Brazilia.
Ex. Expunerea pe termen lung la o serie de substanţe periculoase
generate de incinerarea neadecvată a deşeurilor medicale poate
provoca diferite forme de cancer.

43
Deșeurile medicale și drepturile omului

Dreptul la condiţii de muncă sigure şi igienice

Persoanele angajate (personalul IMS, care gestionează
deșeurile, ”gunoierii”) trebuie să aibă acces la:
- Informarea despre pericolele pentru sănătate la
manipularea deşeurilor medicale periculoase,
- Acces la cursuri de formare cu privire la precauţiile de
siguranţă pentru a minimiza riscurile şi
- Disponibilitatea echipamentului individual de protecţie
adecvat sunt condiţii esenţiale pentru exercitarea dreptului la
condiţii de muncă care îndeplinesc cerinţele de siguranţă şi
igienă
44
Deșeurile medicale și drepturile omului

Dreptul la un standard adecvat de viaţă

IMS și farmaciile sunt situate în municipii şi localități
rurale în aproape de zonele rezidenţiale.
Din cauza lipsei planurilor adecvate de gestionare a
deşeurilor instituţii medicale le elimina pe loc (înhumare,
ardere la aer).

Deşeuri periculoase medicale lichide sunt deversate în

bazine de apă.

45
 Deşeuri infecţioase: sînge şi produsele lui; obiecte
contaminate cu sînge, ser şi plasmă; culturi şi tulpini de
microorganisme patogene de la laboratoarele de
cercetări şi diagnostic, obiectele contaminate cu
acestea; deşeurile de la pacienţi cu infecţii grave
(inclusiv resturile de mîncare); vaccinuri inactivate şi
vii; deşeuri, excremente şi alte obiecte infectate cu
microorganisme patogene umane.
 Deşeuri anatomice: ţesuturi şi organe umane, părţile
corpului uman, fetuşi, şi alte deşeuri similare de la
chirurgie, biopsie, autopsie; cadavre de animale de
laborator, organele şi ţesuturile lor infectate cu
microorganisme patogene umane.
 Deşeuri ascuţite: seringi, ace, lame de scalpele, brici,
truse de infuzie, cioburi de sticlă, eprubete pentru sînge
şi alte materiale similare.
 Deşeuri chimice: substanţe lichide, solide, gazoase
folosite ca solvenţi, reactive, revelatori şi alte
substanţe toxice, corosive, inflamabile, explozive
sau cancerigene.
 Deşeuri farmaceutice: medicamente expirate,
inclusiv resturi de medicamente folosite în
chimioterapie, ce pot fi citotoxice, genotoxice,
mutagene, teratogene şi cancerigene.
 Deşeuri radioactive: orice deşeuri solide, lichide
sau patologice contaminate cu izotopii radioactivi
de orice natură.
 Butelii cu gaze sub presiune: butelii ce conţin
diferite gaze, aerosolii.
Deşeuri inofensive
Deşeuri menajere: deşeuri solide ce nu
conţin deşeuri periculoase (infecţioase,
chimice, radioactive, citotoxice) inclusiv hîrtie,
ambalaje ş.a.
Metodele de tratare a deşeurilor spitaliere
Incinerarea
Incinerarea este cea mai folosită metodă de tratare a deşeurilor
spitaliere în lume. Avantajele incinerării sunt: reducerea
semnificativă a volumului deşeurilor (cu cca 90 % din volumul
iniţial), a masei lor, sterilizarea garantată şi posibilitatea de a
tratata majoritatea tipurilor de deşeuri fără prelucrarea lor
preliminară.
Dezavantajele acestei metode includ riscuri de poluare a
mediului şi costisitoarea metodelor de tratare şi control al
emisiilor.
Caracteristicile deşeurilor potrivite pentru incinerarea:
- valoarea de căldură produsă minimă: 2000 – 3500 kcal/kg (8370 –
14640 kJ/kg);
- conţinutul substanţelor combustibile > 60 %;
- conţinutul substanţelor necombustibile < 5 %;
- umiditate < 30 %;
Tipurile de deşeuri ce nu pot fi incinerate:
- buteliile cu gaze sub presiune;
- cantităţi mari de deşeuri chimice cu reactivitatea
înaltă;
- sărurile de argint, deşeurile foto- şi radiografice;
- mase plastice halogenate ca clorură de polivinil;
- deşeurile cu conţinutul mare de mercur, cadmiu ca
termometrele, bateriile;
- fiole sudate sau fiole ce conţin metale grele;
Dezinfectarea chimică
Substanţele chimice sunt adăugate la deşeuri pentru a ucide sau
inactiva microorganismele patogene. Dezinfectarea chimică este
potrivită pentru tratarea deşeurilor lichide (sînge, urina, fecalii,
apele reziduale). În acelaşi timp, deşeurile spitaliere solide,
inclusiv culturile microbiologice, cioburi de sticlă de asemenea
pot fi dezinfectate, însă, cu nişte limite:
- mărunţirea preventivă a deşeurilor este necesară;
- sunt necesare aparate dezinfectatoare mari, care sunt periculoase
însuşi şi trebuie să fie gestionate de operatori cu calificare înaltă;
- eficacitatea dezinfectării depinde de condiţii de tratare;
- numai suprafaţa de contact a deşeurilor va fi dezinfectată.
Factorii ce influenţează asupra procesului de dezinfectare:
- natura dezinfectantului folosit;
- cantitatea;
- timpul de contact;
- gradul de contact;
- temperatura, umiditatea, pH etc.;
- conţinutul substanţelor organice.
Inertizare
Procesul de inertizare include amestecarea deşeurilor
cu ciment şi alte substanţe înainte de depozitare în
deponii pentru a minimiza riscul de migrare a
substanţelor toxice în apele de suprafaţă sau
subterane. Acest procedeu este potrivit pentru
preparatele farmaceutice (în afară de citotoxice) şi
cenuşa cu conţinut înalt de metale grele formată la
incinerarea deşeurilor (în acest caz procesul se mai
numeşte „Stabilizarea”).
Pentru inertizarea deşeurilor farmaceutice ambalajul
trebuie să fie scos, particulele trebuie să fie
măcinate şi amestecate cu apă, var şi ciment în
proporţie de 65 : 5 : 15 : 15 Masa formată se
omogenizează şi se toarnă în formele de cub
(volumul 1 m3). Cuburi produse sunt transportate
mai departe în deponii.
Metode de tratare a deşeurilor citotoxice
Deşeurile citotoxice sunt forte periculoase şi în
nici un caz nu trebuie să fie depozitate în
deponii sau vîrsate în sistemele de
canalizare.
Incinerarea – distrugerea totală a substanţelor
citotoxice necesită temperaturile înalte pînă
la 1200 ºC