Electricitatea

Serban Ana Maria

Galbenu Florentina
 Electricitatea este un set de fenomene fizice asociate cu prezența și deplasarea 
sarcinilor electrice. Energia electrică produce o mare varietate de efecte bine-
cunoscute, cum ar fi: fulgerul, electricitatea staticăa, inducția electromagnetica
și curentul electric. În plus, energia electrică permite crearea și absorbția
de radiații electromagnetice, cum ar fi undele radio.
 În domeniul energiei electrice, sarcina produce câmpuri electromagnetice care
acționează asupra altor sarcini. Energia electrică apare ca urmare a mai multor
tipuri de fizică:
  sarcină electrică: o proprietate a unor particule subatomice, care
determină interacțiunile lor electromagnetice. 
 Materia încărcată electric produce și este influențată de câmpuri
electromagnetice; sarcinile electrice pot fi pozitive sau negative;

 curentul electric: o mișcare sau flux de particule încărcate electric, măsurat, de

obicei, în amperi;
 câmp electric: un tip special, simplu de câmp electromagnetic produs de o sarcină
electrică, chiar atunci când nu este în mișcare (de exemplu, nu există curent
electric). Câmpul electric exercită o forță asupra altor sarcini din vecinătatea sa.
Sarcinile care se deplasează produc, în plus, un câmp magnetic,
 potențialul electric: capacitatea unui câmp electric de a face lucru mecanic pe
o sarcină electrică, de obicei, măsurată în volți;
 electromagneți: curenții electrici generează câmpuri magnetice, iar variația
câmpurilor magnetice generează curent electric.
 În electrotehnică, electricitatea este utilizată pentru:
 energie electrică, unde curentul electric este folosit pentru a pune în funcțiune
echipamente;
 electronică, care se ocupă cu circuite electrice care implică componente electrice
active, cum ar fi: tuburi vidate, tranzistoare, diode și circuite integrate, precum și
tehnologii pasive asociate de interconectare.
Fenomene  Electricitatea nu este o invenție umană, și
electrice in natura poate fi observată în mai multe forme în
natură, o manifestare evidentă a ei
fiind fulgerul. Multe interacțiuni familiare, la
nivel macroscopic, cum ar
fi atingerea, frecarea sau legăturile chimice,
sunt datorate interacțiunilor dintre câmpurile
Ac electrice la scară atomică. Se crede
că câmpul magnetic al Pământului rezultă
dintr-un dinam natural produs de curenții
circulari din miezul planetei.
 Anumite cristale, cum ar fi cuarțul, sau
chiar zahărul, generează o diferență de
potențial între fețele lor atunci când sunt
supuse unor presiuni externe
 Campul electric
 Un câmp electric este creat de un corp încărcat electric, în spațiul care-l
înconjoară, și are ca rezultat o forță exercitată asupra oricărei alte sarcini
introduse în câmp. Câmpul electric acționează între două sarcini într-un mod
similar cu modul în care câmpul gravitațional acționează între două mase, și
se extinde, astfel, spre infinit, prezentând o proporționalitate invers-pătratică
cu distanța. Cu toate acestea, există o diferență importantă. Gravitația
acționează întotdeauna în sensul atracției, atrăgând două mase una spre
cealaltă, în timp ce câmpul electric poate duce fie la atracție, fie la
respingere. Deoarece corpurile mari, cum ar fi planetele, nu poartă, în
general, o sarcină netă, câmpul electric la distanță este de obicei zero. Astfel,
gravitația este forța dominantă la distanță în univers, deși este mult mai
slabă. 
  În general, un câmp electric variază în
Liniile de câmp care provin de la o
sarcină pozitivă deasupra unui plan
conductor
spațiu, și intensitatea sa în orice punct
este definită ca forța (pe unitatea de
sarcină), care ar fi resimțită de o
particulă staționară și neglijabilă de
sarcină, dacă ar fi plasată în acel
punct. Sarcina conceptuală numită
„sarcină de test, trebuie să fie
punctiformă pentru a împiedica propriul
câmp electric să perturbe câmpul
principal și trebuie să fie și staționară
pentru a preveni efectul câmpurilor
magnetice. Deoarece câmpul electric
este definit în termeni de forță, iar forța
este un vector, rezultă că câmpul
electric dintr-un punct este și un vector,
având magnitudine și direcție. Ca
urmare, configurația în spațiu a acestor
vectori constituie un câmp vectorial.
 Curentul electric
 Mișcarea sarcinii electrice este
cunoscută drept curent electric,
intensitatea acestuia fiind de obicei
măsurată în amperi. Curentul poate
consta din orice particule încărcate
aflate în mișcare; cel mai frecvent,
acestea sunt electronii, dar orice
sarcină în mișcare constituie curent.
 Procesul prin care trece curentul electric printr-un material se numește conducție electrică, și natura
acesteia variază în funcție de particule și materialul prin care se deplasează ele. Exemple de curenți
electrici sunt conducția metalică, unde electronii se deplasează printr-un conductor, cum ar fi metalul,
și electroliza, unde ioni (atomi cu sarcină electrică) curg prin lichide, sau prin plasme cum ar fi
scânteile electrice. Chiar dacă particulele se pot deplasa destul de încet, uneori, cu o viteză medie de
drift de doar câteva fracțiuni de milimetru pe secundă,partea de câmp electric care le împinge se
propagă cu o viteză apropiată de viteza luminii, ceea ce permite semnalelor electrice să treacă rapid
de-a lungul firelor.
 În inginerie sau în aplicaţii de uz casnic, curentul este adesea descris ca fiind fie curent continuu (CC),
fie curent alternativ (AC).Aceşti termeni se referă la felul în care curentul variază în timp.Curentul
continuu, produs de exemplu de o baterie şi necesar celor mai multe dispozitive electronice, este un
flux unidirecţional de la partea pozitivă a unui circuit spre cea negativă.Dacă, aşa cum este cel mai
frecvent, acest flux este efectuat de către electroni, el se va deplasa în direcţia opusă. Curentul
alternativ este orice curent care inversează direcţia în mod repetat; aproape întotdeauna aceasta are
formă de undă sinusoidală. Curentul alternativ pulsează, astfel, înainte şi înapoi printr-un conductor
fără ca sarcina să parcurgă vreo distanţă netă de-a lungul timpului.Valoarea medie în timp a unui
curent alternativ este zero, dar acesta oferă energie mai întâi în prima direcţie, şi apoi invers. Curentul
alternativ este afectat de proprietăţi electrice care nu se observă în starea staţionară a curentului
continuu, cum ar fi inductanţa şi capacitatea.Aceste proprietăţi pot deveni însă importante atunci
când circuitul este supus regimului tranzitoriu, cum ar fi în momentul când este pus în funcţiune.
 Circuitele electrice

 Un circuit electric este o interconectare a componentelor electrice astfel încât sarcina electrică
să curgă de-a lungul unui traseu închis (un circuit), de obicei pentru a efectua unele acţiuni utile.
Componentele într-un circuit electric pot lua multe forme, între care elemente ar
fi rezistenţe, condensatori, comutatoare, transformatoare şi dispozitive electronice. Circuitele
electronice conţin componente active, de regulă semiconductori, şi prezintă de obicei
comportament neliniar care necesită analiză complexă. Cele mai simple componente electrice
sunt cele denumite pasive şi liniare: în timp ce pot stoca temporar energie, ele nu conţin surse
ale acesteia, şi prezintă un răspuns liniar la stimuli.
 Rezistorul
 Rezistorul este, probabil, cel mai simplu element pasiv de circuit: după cum
sugerează şi numele, el se opune curentului care trece prin el, disipând energia
sub formă de căldură. Rezistenţa este o consecinţă a mişcării sarcinilor printr-un
conductor: în metale, de exemplu, rezistenţa se datorează în primul rând
ciocnirilor dintre electroni şi ioni. Legea lui Ohm este o lege de bază a teoriei
circuitelor care afirmă că trecerea curentului electric printr-un rezistor este direct
proporţională cu diferenţa de potenţial de la bornele lui. Rezistenţa celor mai
multe materiale este relativ constantă într-un interval de temperaturi şi curenţi;
materiale în aceste condiţii sunt denumite materiale ohmice. Ohmul, unitatea de
măsură a rezistenţei, a fost numită în onoarea de Georg Ohm, este rezistenţa care
va produce o diferenţă de potenţial de un volt, ca răspuns la un curent de un
amper.
 Condensatorul
 Condensatorul este o dezvoltare a buteliei de Leyda şi este un dispozitiv care poate
stoca sarcină electrică, şi, astfel, poate stoca energie electrică într-un câmp electric
rezultat. Ea se compune din două plăci conductoare separate de un strat subţire
de dielectric; în practică, foi subţiri de metal sunt rulate împreună, crescând
suprafaţa pe unitatea de volum şi, prin urmare, şi capacitatea. Unitatea de măsură
capacităţii se numeşte farad, după Michael Faraday, şi are simbolul F: un farad este
capacitatea care dezvoltă o diferenţă de potenţial de un volt, atunci când stochează
o sarcină de un coulomb. Un condensator conectat la o sursă de tensiune provoacă
la început un curent, deoarece acumulează sarcină; acest curent va scădea însă în
timp, pe măsură ce condensatorul se umple, în cele din urmă ajungând la zero. Un
condensator, prin urmare, nu permite trecerea unui curent continuu, ci îl blochează.[
 Inductorul
 Inductorul este un conductor, de obicei, o bobină de sârmă, care stochează
energia într-un câmp magnetic, ca răspuns la curentul trecut prin el. Când
curentul se schimbă, câmpul magnetic se schimbă şi el, şi induce o tensiune
la capetele conductorului. Tensiunea indusă este proporţională cu viteza de
variaţie a curentului. Constanta de proporţionalitate este numită inductanţă.
Unitatea de inductanţă este henry  numit dupa Joseph Henry, un
contemporan al lui Faraday. Un Henry este inductanţa care induce o diferenţă
de potenţial de un volt dacă curentul prin acesta variază cu viteza de un
amper pe secundă. Comportamentul inductorului este în unele privinţe
analog celui al condensatorului: permite trecerea liberă a unui curent
continuu, dar se opune schimbării sale rapide.