Sunteți pe pagina 1din 14

Formele

evaluării Universitatea de Stat din Tiraspol


Facultatea Pedagogie
Programa: Psihologia și consilierii educaționale
Obiectul: Teoria și metodologia evaluării
Masterand Bobeico Natalia, gr.25M
Titular: Dr. lect. universitar, Buzenco Aurelia
...Evaluarea este unul din factorii de susținere a calității
învățării, însă în sistemul educațional național acest
proces urmează a fi dezvoltat. Sunt realizate multe
cercetări în domeniul evaluării, dar problema
fundamentală cu care se confruntă sistemul educațional
este modul practic în care actorii educaționali (cadrele
didactice, managerii, inspectorii, procesul evaluării
etc.) efectuează evaluarea bazată pe competente.
(Pogolșa Lilia).
Docimologia - știința evaluării

Docimologie (dokime = probă, încercare; dokimaze


=ştiința despre probe, examene, lb. gr.) termen
propus de psihologul francez Henri Pieron, în
1922, cu sensul de tehnică de examinare.

Docimologia este știința evaluării, care studiază


procesul de elaborare și de aplicare a probelor de
evaluare necesare pentru notarea și examinarea cât
mai obiectivă a celor implicați (elevi, studenți,
profesori).
Evaluarea didactică
DEFINIȚIE:

EVALUAREA DIDACTICĂ ESTE O


COMPONENTĂ ESENȚIALĂ A PROCESULUI
DE ÎNVĂȚĂMÂNT, ALĂTURI DE PREDARE
ȘI ÎNVĂȚARE ȘI FURNIZEAZĂ INFORMAȚII
DESPRE CALITATEA ȘI
FUNCȚIONALITATEA ACESTORA.
PROIECTAREA EVALUARII
PASUL I

FORMULAREA CAPACITĂȚILOR ȘI A SUBCAPACITĂȚILOR SUBCAPACITĂȚILOR PE


CARE LE DORIM PE CARE LE DORIM SĂ LE EVALUĂM, CONFORM OBIECTIVELOR
CADRU SI DE REFERINȚĂ

PASUL II

ELABORAREA DESCRIPTORILOR DE PERFORMANȚĂ

PASUL III

APLICAREA PROBELOR DE EVALUARE ȘI NOTAREA COPIILOR ÎN CONCORDANȚĂ


CU DESCRIPTORII DE PERFORMANȚĂ
Formele evaluării
EVALUAREA
PARȚIALĂ ȘI
GLOBALĂ

EVALUAREA EVALUARE
CANTITATIVĂ ȘI OBIECTIVĂ ȘI
CALITATIVĂ SUBIECTIVĂ

EVALUAREA
EVALUAREA CRITERIALĂ ȘI
CAPACITĂȚIILOR EVALUAREA
NORMATIVĂ

INIȚIALĂ,
CONTINUĂ EVALUAREA
(FORMATIVĂ), INTERNĂ ȘI
FINALĂ EXTERNĂ
(SUMATIVĂ)
Formele evaluării
 După cantitatea de informație verificată: EVALUAREA PARȚIALĂ ȘI
GLOBALĂ
 După criteriul obiectivității în notare: EVALUARE OBIECTIVĂ ȘI
SUBIECTIVĂ
 După sistemul de referință privind emiterea judecăților devaloare asupra
rezultatelor evaluate: EVALUAREA CRITERIALĂ ȘI EVALUAREA
NORMATIVĂ
 După agenții evaluării: EVALUAREA INTERNĂ ȘI EXTERNĂ
 După momentul în care se realizează se pot distinge trei forme de evaluarea:
INIȚIALĂ, CONTINUĂ (FORMATIVĂ), FINALĂ
(SUMATIVĂ=CUMULATIVĂ)
 După domeniul psihocomportamental: EVALUAREA CAPACITĂȚILOR
 După exprimarea: EVALUAREA CANTITATIVĂ (ÎN CIFRE) ȘI CALITATIVĂ
 După referentul: EVALUAREA NORMATIVĂ (furnizează poziția individului în
grupă)
Formele evaluării
EVALUAREA ORALĂ– dezavantaj: e subiectivă, poate apărea inhibiţia,
intimidarea, nu se pot recorecta răspunsurile; ca avantaj pentru profesori –
poate pune întrebări suplimentare elevilor, li se pot pune întrebări
ajutătoare.
EVALUAREA SCRISĂ– avantajul şi dezavantajul (în funcţie de situaţie):
elevul nu este tracasat, poate lucra independent; există baremuri, punctaje;
ceea ce este scris poate fi corectat, de regulă sunt 2-3 subiecte.
EVALUAREA PRACTICĂ
Spre deosebire de proba orală şi cea scrisă, constituie mijlocul de bază prin
care cunoştinţele teoretice generale sau cele specifice diferitelor profesiuni
sunt transpuse în tehnici de lucru şi în produse materiale
Formele evaluării

Evaluarea predictivă (inițială) se realizează


atunci când un profesor preia pentru prima
dată un colectiv de elevi (la începutul unei
perioade de instruire: semestru, an școlar,
ciclu de învățământ sau la începutul unui
program de instruire), cu scopul de stabili
nivelul de pregătire al elevilor.
Formele evaluării
Evaluarea predictivă este necesară în
proiectarea activității viitoare și pentru
stabilirea modalităților de intervenție care
se impun. În cadrul acestui tip de evaluare
se utilizează testul de evaluare inițială,
probe scrise și verificări orale (desfășurează
la începutul anului, capitolului, temei etc).
Formele evaluării
Evaluarea formativă (continuă) se realizează pe parcursul
procesului de instruire şi are rolul de a indica unde se situează
rezultatele parțiale față de cele finale.
Evaluarea formativă facilitează şi motivează învățarea, evidențiază
progresul unui elev sau lacunele şi obstacolele în învățare.
Feedback-ul furnizat de evaluarea formativă poate fi utilizat
imediat pentru ameliorarea rezultatelor învățării.
În cadrul acestui tip de evaluare pot fi folosite verificările orale,
scrise şi practice. Ritmicitatea aplicării evaluării continue depinde
de mai mulți factori: numărul de elevi, timpul disponibil, situația
particulară a fiecărei clase şi a fiecărui elev, specificul obiectului de
studiu etc.
Formele evaluării
 Evaluarea sumativă (finală) se realizează la finalul unei etape de
instruire (semestru, an, ciclu de învățământ) sau la finalul studierii
unui capitol. Acest tip de evaluare furnizează informații despre
nivelul de pregătire al elevilor la sfârșitul unei etape de instruire.
Cele mai întâlnite forme de evaluare sumativă sunt: lucrările scrise
(tezele), testele, examenele.
 Evaluarea sumativă se concentrează mai ales asupra elementelor
de permanență ale aplicării unor cunoștințe de bază, ale
demonstrării unor abilități importante dobândite de elevi într-o
perioadă mai lungă de instruire. Caracterul ameliorativ al evaluării
sumative este relativ redus, efectele resimțindu-se după o perioadă
mai îndelungată, de regulă, pentru seriile viitoare de elevi.
Bibliografia
 Adriana Nicu, „Curs de pedagogie”, 2016
 Bocskor Ana Bocskor Ana-Susana G.P.N. Bățanii-
Mari „Formele si metode de evaluare evaluare
evaluare evaluare a activit activit activit activităţilor
de învăţare în grădiniţă”
 Lilia Pogolșa, Nicolae Bucun „Referențialul de
evaluare a competenților specifice formate elevilor”
2014
Mulțumsc de atenție

S-ar putea să vă placă și