CONSTITUȚIILE

ROMÂNIEI
CERNAT MĂDĂLIN
CONSTITUȚIA

• Constituția este legea fundamentală a unui stat în care sunt consemnate principiile de bază ale organizării lui, drepturile și
îndatoririle fundamentale ale cetățenilor.
• O constituție este un sistem, frecvent codificat într-un document scris, care indică regulile și principiile care guvernează o
organizație. În cazul națiunilor, acest termen se referă specific la o constituție națională, care definește principiile politice
fundamentale a statului și descrie puterile și obligațiile guvernului respectiv. Majoritatea constituțiilor naționale stabilesc
drepturile și datoriile principale ale cetățenilor, sistemul electoral, organizarea organelor supreme și locale etc., reflectând
astfel stadiul de dezvoltare socială, economică și politică la un moment dat a statului respectiv. Anterior evoluției
constituțiilor naționale codificate, termenul constituție putea fi folosit pentru a descrie orice lege importantă.
• Constituții există în numeroase organizații. Ele se întâlnesc des la nivel super-național (e.g. Constituția ONU), la nivel
național (e.g. Constituția Franței) și la nivel sub-național/provincial (e.g. Constituția statului Arizona). Diferite unități
politice, sindicate, și organizații comerciale au de asemenea constituții.
CONSTITUȚIA LIBERALĂ DIN 1866

Contextul şi cauzele elaborării constituţiei:

- Contextul este cel legat de instaurarea dinastiei străine. În 1866 este adus în România ca domn şi
confirmat de votul poporului Carol I, un prinţ din familia nobiliară germană Hohenzollern-Sigmaringen.
Titulatura sa va fi iniţial aceea de domn (în 1878 cea de alteţă regală, iar din 1881 cea de rege).
- Principalele cauze ale elaborării constituţiei au fost: dorinţa oamenilor politici români de a organiza un
stat cu adevărat modern şi dorinţa lor şi a regelui de a crea o imagine favorabilă României pe plan
internaţional.
Adunarea Legislativă a adoptat o constituţie liberală, după modelul celei belgiene, în 1866.
Principiile de bază ale constituţiei din 1866 au fost următoarele:
• separaţia puterilor în stat (legislativă, executivă, judecătorească),
• guvernare reprezentativă (parlamentul este ales prin vot, conducerea statului
reprezintă întreaga naţiune),
• suveranitate naţională (puterile statului emană de la naţiune),
• responsabilitatea ministerială (miniştrii răspund în faţa legii pentru actele lor),
• monarhie ereditară şi constituţională: România este condusă de moştenitori din casa
de Hohenzollern-Sigmaringen. Aceştia trebuiau crescuţi în religia ortodoxă.
Puterile statului:
Putere legislativă era deţinută de Parlament şi rege.
• Parlamentul era alcătuită din Adunarea Deputaţilor şi Senat. Membrii celor două camere erau aleşi prin vot cenzitar; în
Senat însă erau şi unii membrii de drept: foşti parlamentari aleşi în două legislaturi, foşti miniştrii, generalii, mitropoliţii şi
episcopii, reprezentanţi ai universităţilor, membrii trimişi de Academia Română etc. Atribuţiile Parlamentului erau
următoarele: elaborarea proiectelor de legi, votarea legilor, adoptarea bugetului ţării (bugetul este reprezentat de banii ce
revin într-un an fiecărui minister din produsul intern brut);
• Funcţia de rege putea fi deţinută de descendenţi pe linie masculină ai regelui Carol I (femeile şi descendenţii lor se
excludeau de la acest drept). Dacă nu existau descendenţi direcţi pe linie masculină ai regelui, atunci succesiunea revenea
fratelui cel mai în vârstă al regelui sau moştenitorilor lui. Atribuţiile legislative ale regelui erau: sancţionarea şi promulgarea
legilor (regele îşi dădea acordul, prin semnătură, pentru punerea în aplicare a legilor votate de Parlament); dreptul de veto
absolut asupra legilor (regele putea respinge o lege, pe care apoi o trimitea Parlamentului spre reanalizare), propunerea
unor proiecte de legi spre votul Parlamentului.
Puterea executivă era deţinută de Guvern şi rege.
• Atribuţiile Guvernului erau de a pune în aplicare legile şi de a elabora proiecte de legi. Miniştrii erau
răspunzători pentru faptele lor în faţa Parlamentului.
• Atribuţiile executive ale regelui erau următoarele: numea şi revoca miniştrii, numea şi confirmă în funcţii
publice, putea dizolva Parlamentul, conducea armata, bătea monedă (emitea monedă cu chipul său),
acorda graţiere (suspendarea pedepselor, de obicei pentru cazuri umanitare). Cea mai importantă atribuţie
a regelui era cea de a dizolva Parlamentul, dar regii României până la Carol al II-lea nu au exercitat-o.
Constituţia prevedea că în caz de dizolvare a Parlamentului trebuiau organizate alegeri parlamentare în cel
mai scurt timp. Parlamentul putea fi dizolvat o singură dat într-un an.
Puterea judecătorească se exercita prin Curţi de Judecată şi Tribunale. Cea mai înaltă instanţă era Curtea
de Justiţie şi Casaţie.
Drepturile şi libertăţile cetăţeneşti erau:

• libertatea persoanei (nimeni nu poate fi urmărit sau arestat decât în cazuri prevăzute de lege),
libertatea întrunirilor (dreptul de a organiza adunări publice), libertatea asocierilor (dreptul de a alcătui
organizaţii: ex. partide, sindicate etc.), libertate conştiinţei (dreptul de a avea propriile, idei, credinţe,
dar respectând ordinea publică şi bunele moravuri), libertatea presei (dreptul de a publica propriile
idei);

• inviolabilitatea domiciliului, inviolabilitatea proprietăţii, inviolabilitatea corespondenţei (aceste prevederi

care interzic pătrunderea în domiciliu fără acordul persoanei sau fără mandat judecătoresc, preluarea
unei proprietăţi sau citirea corespondenţei private au rolul, în primul rând, de a apăra cetăţeanul în
faţa abuzurilor reprezentanţilor instituţiilor statului şi abia apoi în faţa abuzurilor persoanelor fizice);

• libertatea învăţământului; învăţământul primar era gratuit şi obligatoriu.

Sistemul electoral era bazat pe votul cenzitar (votau cei care aveau o anumită
avere, prevăzută de lege). 
Populaţia era împărţită în 4 colegii electorale, după avere: la colegiul I şi II votau
marii proprietari funciari, la colegiul III votau burghezii, liber profesioniştii şi ofiţerii în
retragere, iar la colegiul IV votau ţăranii. La colegiul IV votul era indirect, prin
reprezentanţi (adică ţăranii îşi alegeau dintre ei nişte reprezentanţi şi doar aceia
votau). În 1884 s-a modificat legea electorală prin desfiinţarea colegiului IV şi a
votului indirect. Votau toţi cei care plăteau un impozit către stat.
Consecinţele elaborării constituţiei din 1866:
• România devine un stat modern, guvernat după principiile liberalismului:
separaţia puterilor în stat, drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, garantarea proprietăţii
private.
• România va avea o viaţă politică stabilă, al cărei garant este regele, care are,
prin constituţie, rolul de a păstra echilibrul între forţele politice şi instituţiile
statului.
CONSTITUȚIA DEMOCRATICĂ DIN 1923

• Contextul şi cauzele elaborării constituţiei din 1923:

• Unirea din 1918 a adus în interiorul graniţelor României teritorii noi cu numeroase
minorităţi naţionale şi religioase. Constituţia statului trebuia să se adapteze la
noile realităţi.
• În 1918 s-a introdus votul universal, fapt care trebuia consemnat şi în constituţie.
• În 1921 s-a realizat reforma agrară, fapt ce a însemnat exproprierea marilor
moşii. Constituţia trebuia să prevadă exproprierea în caz de utilitate publică prin
legi speciale.
• Constituţia din 1923 reproduce cea mai mare parte a textului celei din 1866. Apar însă
câteva schimbări importante faţă de constituţia din 1866:
• În art. 1 se specifică faptul că România este stat naţional, unitar şi indivizibil: conceptul de stat
naţional şi unitar, adică alcătuit dintr-o naţiune majoritară pe un singur teritoriu politic, a fost nou
introdus.
• Proprietatea nu este un drept absolut, ca în 1866; în caz de utilitate publică  se pot realiza
exproprieri. În 1866, cazurile de utilitate publică erau stabilite doar prin constituţie, şi anume:
lucrări de comunicare, de salubritate publică şi de apărare a ţării. În 1923 se prevede că utilitatea
publică se stabileşte prin legi speciale (aşa cum a fost cazul legii agrare din 1921). De asemenea
bogăţiile subsolului, căile de comunicaţie, apele şi atmosfera sunt proprietatea statului.
• Votul este universal, spre deosebire de votul cenzitar din 1866.
• Se menţionează egalitatea în drepturi fără deosebire de clasă socială şi  fără
deosebire de origine etnică, limbă şi religie. Constituţia din 1866 prevedea doar
egalitatea fără deosebire de clasă socială.
• Biserica ortodoxă este biserica dominantă în stat iar cea Greco-catolică este
privilegiată în raport cu celelalte culte. În constituţia din 1866 se menţiona ca
religie oficială cea ortodoxă.
• Consecinţele elaborării constituţiei din 1923:
• România devine stat democratic.
• România se adaptează realităţilor politice, economice şi sociale de după Marea
Unire. Constituţia democratică din 1923
CONSTITUȚIA AUTORITARĂ DIN 1938

Constituția Regatului României din 24 februarie 1938 a fost actul normativ fundamental

care a fost în vigoare pe timpul dictaturii regale a lui Carol al II-lea. A fost elaborată
de Istrate Micescu, reputat jurist al perioadei interbelice. Constituția din 1938 se întemeia pe
critica regimului de partide și pe doctrina corporatismului.
CONSTITUȚIA COMUNISTĂ DIN 1948

Contextul şi cauzele elaborării constituţiei din 1948:

• Primul guvern comunist s-a format în 1945, dar, pentru că şeful statului era încă regele
Mihai, comuniştii nu au reuşit să instituie atunci un regim totalitar. La 30 decembrie
1947, regele a fost silit să abdice, România fiind proclamată republică. Noile condiţii
politice, dar mai ales schimbarea formei de guvernare, au făcut necesară adoptarea altei
constituţii, fapt realizat în 1948. Conform acesteia, numele ţării era Republica Populară
Română.
• Principiile constituţiei:
• Unele prevederi sugerau că noul regim se conduce aparent după principii democratice, ca de exemplu:
• egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii (fără deosebire de sex, naţionalitate, rasă, religie sau grad de
cultură);
• garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti fundamentale (libertatea conştiinţei, a presei, a
întrunirilor etc.);
• responsabilitatea miniştrilor (miniştrii răspund în faţa justiţiei pentru faptele lor);
• suveranitatea poporului, principiu cuprins în formula puterea de stat emană de la popor.
• Totuşi, unele elemente arată caracterul totalitar al regimului:
• nu se respectă principiul separaţiei puterilor în stat (legislativul are puteri executive,
executivul se implică în  justiţie);
• deşi este menţionată proprietatea particulară, se specifică faptul că la baza dezvoltării
economice a României se află proprietatea de stat (cuprinsă în formula bunurile comune
ale poporului);
• constituţia prevede că economia naţională este planificată de către guvern (nu este o
economie liberă).
Conducerea statului era împărţită între Marea Adunare Naţională şi Guvern. Marea Adunare
Naţională, de fapt noul parlament, este considerată „organul suprem al puterii de stat”. Ea are atât
atribuţii legislative, cât şi executive: votează legile şi bugetul, se ocupă de problemele de pace şi de
război, dar formează şi guvernul şi stabileşte atribuţiile ministerelor. Marea Adunare Naţională este
condusă de Prezidiul Marii Adunări Naţionale, alcătuit din 19 membri, dintre care unul este
preşedinte. Prezidiul are atribuţii pe care de obicei le deţine un şef de stat cu puteri sporite: emite
decrete, interpretează legi, numeşte în unele funcţii publice, are drept de graţiere, conferă decoraţii,
reprezintă ţara în relaţiile internaţionale, numeşte ambasadorii etc. Guvernul coordonează şi planifică
economia naţională, realizează bugetul şi asigură ordinea publică şi securitatea statului. La nivel local,
conducerea este deţinută de consilii populare (din 1950, sfaturi populare), alese prin vot universal.
• Instituţiile judecătoreşti sunt supuse presiunii politice. Deoarece nu se specifică inamovibilitatea
judecătorilor, se permite amestecul puterii politice în numirea şi destituirea acestora. La toate
instanţele, cu excepţia Curţii Supreme, judecarea are loc cu asesori populari (un fel de juraţi).
Instituţia asesorilor este explicată în legea privind organizarea instanţelor judecătoreşti. De aici
aflăm că asesorii sunt de fapt, subordonaţi direct puterii politice. În cadrul tribunalelor locale, ei
sunt aleşi la propunerea unor organizaţii ale muncitorilor, ale partidului, ale tineretului, organizaţii
culturale etc. În realitate, absolut toate organizaţiile existente în perioada comunistă erau controlate
de partidul unic, deci şi aceşti asesori erau aleşi, sub îndrumarea organelor de partid. Asesorii
populari pentru tribunalele speciale şi Tribunalul Capitalei, erau aleşi de Sfatul Popular (pentru
consultare, vezi Legea nr. 5 din 19 iunie 1952).
Drepturile şi libertăţile cetăţeneşti  erau  asemănătoare cu cele prevăzute într-o constituţie
democratică: egalitatea în faţa legii, libertatea conştiinţei, libertatea religioasă, libertatea
persoanei, libertatea presei, libertatea întrunirilor, libertatea de asociere, inviolabilitatea
domiciliului, secretul corespondenţei. O noutate este prevederea conform căreia femeia are
drepturi egale cu bărbatul. Totuşi, pentru unele drepturi sunt introduse limitări, ceea ce
poate da loc la interpretări abuzive (de exemplu, orice asociaţie cu caracter antidemocratic
este interzisă), iar dreptul de proprietate nu este garantat. Mai mult, se specifică faptul că
atunci când interesul general o cere proprietatea privată poate deveni proprietatea statului.
• Consecinţele adoptării constituţiei din 1948:
• Puterea politică are drepturi nelimitate, fapt care se deduce atât din prevederile legale, dar, mai ales prin aplicarea
abuzivă a acestora (ele nu sunt întotdeauna explicite, ceea ce lasă loc interpretării în sens totalitar). În practică, orice
funcţionar de stat era şi membru al partidului, deci era subordonat şefului partidului.
• Articolele despre proprietate deschid drumul măsurilor de naţionalizare. Se menţionează că apărarea şi dezvoltarea
bunurilor comune ale poporului sunt o îndatorire a fiecărui cetăţean, iar un alt articol defineşte bunurile comune
ale poporului ca proprietate de stat; deci, cetăţenii au datoria constituţională să dea o parte din proprietate la stat.
• Aplicarea acestei constituţii a transformat România în stat totalitar deoarece drepturile şi libertăţile cetăţeneşti nu au
fost deloc respectate. De fapt, adevăratul conducător era şeful Partidului Muncitoresc Român, Gheorghiu-Dej.
Voinţa sa arbitrară, dar şi a altor oameni politici sau funcţionari publici, era adevărata lege.
CONSTITUȚIA COMUNISTĂ DIN 1952

În 1952, în condiţiile amestecului U.R.S.S. în treburile interne ale statului român, a fost
adoptată o nouă constituţie care nu aducea modificări fundamentale în organizarea politică,
dar încălca foarte grav independenţa statului român. În capitolul introductiv se specifica
ajutorul acordat de U.R.S.S. pentru eliberarea teritoriului românesc de ocupaţia germană şi
faptul că politica externă a României este una de prietenie cu U.R.S.S. Prevederile obişnuite
despre independenţa şi suveranitatea statului lipseau. Astfel, constituţia consfinţea faptul că
România nu avea politică externă proprie.
Instituţiile statului sunt aceleaşi ca şi în Constituţia din 1948, dar se introduce voalat
principiul partidului unic, specificându-se că Partidul Muncitoresc Român coordonează
toate organizaţiile existente (este forţa conducătoare atât a organizaţiilor celor ce muncesc,
cât şi a organelor şi instituţiilor de stat). Este menționată egalitatea în drepturi fără
deosebire de naționalitate sau rasă. Sunt prevăzute drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, cu şi
mai multe limitări decât în 1948. Organizarea administrativ teritorială este în regiuni şi
raioane (în locul judeţelor), după model sovietic (acest tip de organizare se introdusese
printr-o lege din 1950). Există şi Regiunea Autonomă Maghiară, care cuprinde ţinuturile
locuite de secui.
Constituţia din 1952 a fost schimbată în 1965, când România şi-a recăpătat
atributele statului independent. Ea rămâne un simbol al controlului U.R.S.S.
asupra politice interne şi externe româneşti.
CONSTITUȚIA COMUNISTĂ DIN 1965

Contextul şi cauzele elaborării constituţiei din 1965:

• În 1965 a murit Gheorghe Gheorghiu-Dej şi noul şef al Partidului Comunist a fost ales Nicolae
Ceauşescu. El a afirmat deschis independenţa ţării faţă de U.R.S.S. De asemenea, considera că
România făcuse un drum important înspre crearea unei societăţi egalitare, adică socialiste
(avusese loc colectivizarea în 1962). Aceste două aspecte necesitau modificarea constituţiei.
Articolul 1 al constituţiei din 1965 menţionează că numele statului este Republica Socialistă
România şi că este un stat suveran, independent şi unitar, cu un teritoriu inalienabil (adică
nu se poate înstrăina) şi indivizibil. În 1974 se creează funcţia de preşedinte al
republicii, fapt ce duce la modificarea constituţiei pentru a include prerogativele preşedintelui.
• Iată cele mai importante modificări ale constituţiei în raport cu legile fundamentale anterioare:
• Se introduce principiul partidului unic, specificându-se faptul că forţa politică conducătoare a
întregii societăţi este Partidul Comunist Român, ceea ce arată fără nicio îndoială caracterul
totalitar al regimului;
• Economia României este proclamată ca socialistă, adică economie bazată pe proprietatea de
stat şi cooperatistă asupra mijloacelor de producţie. Acest lucru este reafirmat prin prevederea
conform căreia bogăţiile de orice natură aparţin statului. Este menţionată şi proprietatea
personală, dar ea este limitată la casa de locuit şi construcţiile gospodăreşti anexe, terenul pe care
se află, animalele de producţie şi inventarul agricol mărunt.
• Se introduc limitări ale libertăţilor cetăţeneşti, întrucât se menţionează faptul
că libertatea cuvântului, presei, întrunirilor, mitingurilor şi demonstraţiilor nu pot fi
folosite în scopuri potrivnice orânduirii socialiste şi intereselor celor ce muncesc. De
asemenea, se menţionează explicit faptul că statul şi partidul sprijină şi ocrotesc
organizaţiile existente, ceea ce înseamnă, de fapt, că orice organizaţie este controlată de
partid.  O noutate pozitivă este însă dată de garantarea proprietăţii private (dreptul de
proprietate personală este ocrotit de lege), prevedere care dispăruse din celelalte
constituţii comuniste, sau de stabilirea duratei maxime a zilei de muncă la 8 ore.
• Consecinţele adoptării constituţiei din 1965:
• Prin această constituţie se conferă statului român un clar caracter totalitar comunist,
deoarece se afirmă rolul politic conducător al partidului comunist şi se specifică faptul că
economia este bazată pe proprietatea de stat.
• Revizuirea din 1974 îi conferă şefului statului puteri dictatoriale.
• Se afirmă statutul internaţional al României de stat independent şi suveran, ceea ce lipsea
constituţiei din 1952.
CONSTITUȚIA DIN 1991

• Contextul şi cauzele elaborării constituţiei

• În contextul revenirii României la pluripartidism, în 1989, constituţia
comunistă trebuia înlocuită pentru a menţiona noua stare de fapt, dar şi
pentru a garanta respectarea drepturilor cetăţeneşti şi pentru a permite
dezvoltarea regimului politic democratic.
Principii de bază ale constituţiei din 1991
• Primul capitol al constituţiei este intitulat chiar Principii generale şi cuprinde principiile fundamentale, specifice
unui regim democratic: separaţia puterilor în stat, suveranitate naţională, egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa
legii, pluripartidismul. Forma de guvernare a statului este republica, iar România este considerată stat de drept,
democratic şi social. Sintagma stat de drept democratic şi social subliniază ideea că în România sunt garantate, prin
instituţiile statului,  respectarea legii şi accesul liber la justiţie (statul de drept), se respectă principiile democratice
(statul democratic), statul respectă personalitatea umană şi intervine pentru realizarea binelui comun, prin măsuri de
protecţie a cetăţenilor săi în situaţii ordinare dar şi extraordinare, în caz de calamitate sau criză, ori prin protecţia şi
asigurarea de şanse pentru categoriile defavorizate (statul social). Între principiile generale menţionate în acest prim
capitol amintim şi garantarea dreptului minorităţilor naţionale de a-şi păstra limba şi tradiţiile, întărirea legăturilor
cu românii aflaţi în afara ţării, dezvoltarea relaţiilor paşnice cu toate statele, respectarea tratatelor internaţionale.
• Puterile statului:
• Puterea legislativă este deţinută de Parlament, alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat. Parlamentul este
ales pentru o perioadă de patru ani şi are ca principale atribuţii adoptarea legilor şi a bugetului. Iniţiativa
legislativă (adică propunerea unor proiecte de legi) aparţine membrilor parlamentului, membrilor
guvernului, dar şi cetăţenilor, dacă un proiect este semnat de cel puţin 250000 de cetăţeni din cel puţin un
sfert din judeţele ţării.
• Puterea executivă este reprezentată de Guvern şi Preşedintele României. Guvernul urmăreşte punerea în
aplicare a legilor. Primul ministru este propus de preşedinte, în urma consultării cu partidul sau partidele
care deţin majoritatea parlamentară. El propune Parlamentului spre aprobare o listă de miniştri. Guvernul
răspunde politic în faţa Parlamentului; el poate fi demis de Parlament prin acordarea votului de neîncredere.
Puterea judecătorească. Judecătorii sunt independenţi de puterea
politică şi inamovibili (nu pot fi transferaţi, înlocuiţi sau destituiţi
decât de Consiliul Superior al Magistraturii). Cea mai înaltă
instituţie judecătorească este Curtea Supremă de Justiţie.
• Drepturile şi libertăţile cetăţeneşti
• Sunt specificate drepturile şi libertăţile obişnuite într-o constituţie democratică: libertatea persoanei, libertatea
întrunirilor şi asocierilor, libertatea presei, inviolabilitatea domiciliului, inviolabilitatea proprietăţii, dreptul de
vot. Spre deosebire de constituţia democratică din 1923, cea din 1991 specifică şi protecţia din partea statului
român de care se bucură cetăţenii români aflaţi în străinătate, cetăţenii străini şi apatrizi (cei care nu au niciun
fel de cetăţenie) pe teritoriul României, respectarea tuturor tratatelor privind drepturile omului, semnate de
România. Constituţia din 1991 prevede şi dreptul la viaţă, interzicerea torturii, a muncii forţate  şi a pedepsei
cu moartea, protecţia persoanelor cu handicap, protecţia familiei, a copiilor şi a tinerilor.
•  Pentru a garanta apărarea drepturilor cetăţeneşti, este înfiinţată instituţia Avocatul Poporului, la care poate
să facă apel orice cetăţean care se consideră nedreptăţit.
• Consecinţele adoptării constituţiei din 1991
•  Prin constituţia din 1991, România redevine stat democratic şi stat de drept (adică un stat
ale cărui legi se bazează pe respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, un stat în care
funcţionarea instituţiilor se face pe baza legilor, justiţia este independentă, iar cetăţenii
sunt protejaţi de excesul de autoritate al instituţiilor). Trecerea de la statul autoritar
comunist la statul de drept a întâmpinat anumite dificultăţi. Intrarea României în Uniunea
Europeană în 2007 a fost o recunoaştere la nivel european a faptului că în ţara noastră
statul de drept funcţionează.