UNIVERSITATEA “DUNĂREA DE JOS”, GALAȚI

Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor

AUDITUL
PERFORMANȚEI

CURS NR. 6 – EXECUȚIA AUDITULUI

PERFORMANȚEI

Conf. Univ. Dr. Valentin ANTOHI

Galați
 Execuţia presupune implementarea planului de audit cu scopul de a colecta
date și informații care mai apoi sunt sintetizate și sortate sau clasificate în
vederea analizării lor. Datele și informațiile care probează existența unor
diferențe sau disfuncționalități pot fi utilizate ca bază pentru formularea
concluziilor și recomandărilor auditului.
Probele obținute trebuie să fie suficiente și adecvate pentru ca auditorii
publici externi să susțină constatările și concluziile în legătură cu tema auditată.
Astfel cum s-a menționat mai sus, etapa de execuţie constă în:
3.1 Aplicarea procedurilor de audit de obţinere de date și
informații
 
Auditorii publici externi trebuie să obţină suficiente probe adecvate pentru a
răspunde la întrebările formulate de echipa de audit şi pentru a susţine constatările
şi concluziile rezultate în urma auditului performanței.
În auditul performanţei activitatea de colectare a probelor de audit, precum şi
docu-mentarea acestora trebuie realizată în mod sistematic.
Standardele internaţionale de audit INTOSAI stipulează că, pentru a sprijini
raţiona-mentul auditorilor în stabilirea unor concluzii privind entitatea,
programul, activitatea sau ac-ţiunea supusă auditului, trebuie obţinute date și
informații competente, relevante şi rezonabile care pot fi utilizate ca probe de
audit.
Dacă în cadrul auditurilor financiare probele tind să fie conclusive (da/nu sau
bine/rău), în auditurile performanţei probele sunt persuasive (conduc la concluzia
că…).
 Aşa cum s-a menţionat şi în capitolul anterior, auditorii trebuie să aleagă cu
atenţie procedurile de obţinere a datelor şi informaţiilor, respectiv a probelor de
audit, astfel încât acestea să fie convingătoare şi să susţină rezultatele auditului –
constatările, concluziile şi recomandările.
În condiţiile în care probele de audit trebuie să aibă un caracter persuasiv este
necesar ca auditorii să consulte entitatea auditată și experții din domeniu în
legătură cu modul în care acestea vor fi obţinute, analizate şi interpretate. Această
abordare reduce riscul neînţelegerilor şi poate grăbi desfășurarea auditului.
De asemenea, este important ca auditorii să caute informaţii din surse diferite,
în cazul în care entitățile, personalul acestora, experţii şi beneficiarii auditului
susțin perspective și argumente diferite.
Datele, informaţiile şi cunoştinţele reprezintă concepte similare. Datele
constituie observaţii primare. Prin compilare, datele sunt transformate în
informaţii, iar prin analizare informaţiile devin cunoştinţe.
 Atât datele calitative cât şi cele cantitative pot fi strânse pe parcursul
auditului pentru diferite scopuri, fie ca parte a procesului de înțelegere, fie
pentru a descrie şi analiza un rezultat sau o problemă.
În baza experienţei generale, este important să se facă deosebire între
următoarele componente ale procesului de strângere a informaţiilor:
 Datele se pot colecta toate odată sau periodic/în serii (precum serii de date
temporale, analize longitudinale etc.).
Informaţiile pot fi strânse în baza probelor fizice, documentelor (inclusiv
declaraţii scrise), mărturii (interviuri) sau prin alte mijloace, în funcţie de
obiectivele auditului. Adesea este necesar să se strângă atât date cantitative cât şi
calitative.
Tipurile de date ce se vor obţine trebuie să fie explicitate și justificate cu
privire la suficienţă, adecvare, credibilitate, relevanţă şi rezonabilitatea obținerii
lor.
Auditul performanţei utilizează mai multe proceduri de obţinere şi
prelucrare a datelor şi informaţiilor cu scopul de a releva fapte (constatări),
identifică relaţiile cauză-efect, testa argumentele şi de a recomanda soluţii.
Auditul performanţei poate produce date primare (propriul material sursă)
cu ajutorul chestionarelor, studiilor şi observărilor directe. Însă, se folosesc şi
foarte multe date se-cundare (materiale realizate de terţi, ca de exemplu:
organisme guvernamentale, alte entități interesate, consultanți, cercetători,
experți etc.).
 Auditorii publici externi trebuie să strângă cele mai bune informaţii disponibile,
fără a fi rigizi în cerinţele de exactitate pentru că acest lucru se poate dovedi
costisitor şi inutil, în sensul că o soluţie mai puţin bună este adesea suficientă şi
adecvată.
Este esenţial ca auditorii să adopte o abordare critică şi să păstreze o atitudine
obiectivă faţă de informaţiile prezentate.
În acelaşi timp, auditorii publici externi trebuie să fie receptivi la păreri şi
argumente, să poată vedea lucrurile din perspective diferite şi să păstreze o atitudine
deschisă şi obiectivă faţă de diferitele păreri şi argumente. Dacă nu sunt receptivi,
auditorii pot trece pe lângă cele mai bune argumente. Este important ca implicarea
auditorului să fie exprimată mai degrabă printr-un proces de reflecţie şi analiză
obiectivă, decât prin convingerea că anumite puncte de vedere sunt corecte.
 În cazurile în care datele procesate informatic sunt importante pentru
constatările auditului, este recomandat să se adopte mai multe precauţii
pentru a obţine probe suficiente, pertinente şi relevante, care să arate că
datele sunt valabile şi fiabile. Pe lângă aceasta, în timpul execuției auditului,
auditorii pot obţine şi informaţii sensibile (precum opinii cu privire la mana-
gement sau politică). În consecinţă, trebuie garantată/asigurată
confidențialitatea persoanelor și a informațiilor.

Rezultatele activităţii de colectare şi analizare, împreună cu documentaţia

de planificare a auditului, trebuie să fie susţinute de/să se bazeze pe
documente, acestea trebuie clasificate, indexate și referanțate pentru a permite
supervizorilor auditului să revizuiască activitatea desfăşurată şi să valideze
concluziile formulate.
Trebuie ținută o evidență a documentelor de lucru, și de asemenea, trebuie
să se obţină probe suficiente, competente şi relevante care să permită o bază
rezonabilă pentru constatări şi concluzii.
În cazul în care probele nu îndeplinesc aceste cerințe auditorii trebuie să
obțină probe suplimentare, de preferat din surse diferite.
 Probele pot fi caracterizate ca fizice, documentare, verbale sau analitice. O
analiză și observare directă a personalului, activelor sau evenimentelor oferă
probe fizice. Probele docu-mentare constau în informații precum scrisori,
contracte, evidențe contabile, facturi și informații privind managementul
performanței. Probele verbale pot fi obținute prin interviuri și chestionare.
Probele analitice includ calcule, comparații, informații triate pe componente și
argumente raționale.
Auditorii publici externi trebuie să obţină suficiente probe de audit adecvate
pentru a-şi susţine constatările şi concluziile în legătură cu tema auditată.
Aceștia identifică, colectează şi analizează probe de audit cu privire la:
- programul, procesul, proiectul sau activitatea auditat/auditate;
- gradul de realizare a obiectivelor cuprinse în planul de audit al
performanței;
- percepţiile sau opiniile beneficiarilor programului, procesului,
proiectului sau activității auditat/auditate, dacă este cazul.
 Auditorii publici externi analizează dacă probele de audit sunt sau nu
suficiente și adecvate, iar în caz contrar ei trebuie să acţioneze pentru obţinerea
unor probe suplimentare care să fie colectate din surse diferite.
În practica auditării performanţei, cele mai utilizate proceduri de colectare a
datelor și informațiilor sunt: examinarea documentelor, rezumatele, eşantionarea,
grupurile de dezbatere, chestionarul, interviul și observarea.
 
3.1.1 Examinarea documentelor
Examinarea documentelor reprezintă o procedură eficientă şi sigură de
obţinere a unor date şi informaţii privind implementarea unui program sau
derularea unor activităţi, de către entităţile implicate.
În mod obişnuit auditorii identifică documentele ce vor fi supuse examinării,
prin consultarea dosarelor existente la entităţile supuse auditului.
 
 Pentru auditori, cele mai utile dosare sunt:
- dosarele privind planificarea strategică şi operaţională a entităţilor
auditate;
- dosarele privind controalele dispuse de conducere;
- dosarele cu stenogramele şedinţelor consiliului de administraţie şi ale
conducerii executive;
- dosarele care conţin reclamaţii şi contestaţii;
- dosarele cuprinzând rapoartele de activitate ale entităţilor auditate şi
ale unităţilor subordonate acestora;
- dosarele cu rapoartele auditurilor precedente, inclusiv cele ale
auditului financiar;
- dosarele cu rapoartele auditului intern.
 Dosarele conţin o gamă largă de date şi informaţii, care pot constitui probe
de audit, cum ar fi: decizii ale managementului, înregistrări cu privire la
implementarea programelor sau înregistrări de natură contabilă privind
beneficiarii acestor programe.
De aceea este important ca, încă de la începutul procesului de auditare să se
stabi-lească conţinutul dosarelor, locul unde sunt păstrate, precum şi modalitatea
de consultare, astfel încât examinarea acestora să se realizeze uşor şi cu cheltuieli
cât mai reduse.
Deşi studierea dosarelor reprezintă un sprijin important în stabilirea
constatărilor, au-ditorii, datorită volumului mare de documente, nu au
întotdeauna posibilitatea examinării complete a acestora. De aceea, în funcţie de
obiectivele auditului, aceştia pot selecta şi examina numai un eşantion, care însă
trebuie să fie reprezentativ.
De menţionat că unele entităţi dispun de biblioteci specializate pe domenii,
prin consultarea cărora se pot clarifica anumite probleme, de exemplu
terminologia utilizată în do-cumentele consultate.
3.1.2. Rezumatele
Rezumatele reprezintă procedura de audit utilizată pentru obținerea
datelor și informațiilor care constă în întocmirea de sinteze ale datelor și
informaţiilor rezultate în urma studierii literaturii de specialitate referitoare
la derularea programului, proiectului, procesului sau activităţii
auditat/auditate.
Studierea literaturii de specialitate îi poate oferi auditorului public
extern acces la un material util, însă este important să se evalueze
fiabilitatea conţinutului documentelor - dacă informaţiile pe care le conţin
oferă o imagine obiectivă sau subiectivă, dacă dau o imagine cu mai multe
faţete etc.
3.1.3 Eşantionarea
Eșantionarea în audit implică aplicarea procedurilor de audit pentru mai puțin
de 100% din elementele din cadrul unei populații relevante pentru audit, astfel
încât toate elementele să aibă posibilitatea de a fi selectate, cu scopul de a furniza o
bază rezonabilă pentru auditor de formulare a concluziilor cu privire la populația
din care este selectat eșantionul.
În proiectarea eșantionului de audit, auditorul ia în considerare scopul specific
care trebuie atins și combinația de proceduri de audit cu probabilitatea cea mai
mare de a atinge acest scop.
Nivelul de risc de eșantionare pe care auditorul este dispus să îl accepte
afectează dimensiunea prevăzută a eșantionului. Cu cât este mai scăzut riscul pe
care auditorul este dispus să îl accepte, cu atât mai mare va trebui să fie
dimensiunea eșantionului.
 Un eşantion poate fi determinat statistic sau nestatistic, ambele
necesitând folosirea raţionamentului profesional, o schemă care poate ajuta
alegerea metodei de eșantionare este prezentată în diagrama următoare:
 Prima etapă a planificării eşantionului se referă la definirea clară a
populaţiei, cea mai importantă caracteristică a acesteia fiind omogenitatea.
Este la fel de esenţial ca auditorul să definească în mod clar obiectivul
specific al auditului, care este urmărit cu ajutorul testării eşantionului.
Metodele de eşantionare statistică folosesc teoria probabilităţilor
pentru determinarea dimensiunii eşantionului. Aceste metode presupun
evaluarea şi luarea în calcul a riscului de eşantionare, oferind posibilitatea
obţinerii unor concluzii pertinente pentru întreaga populaţie.
Metodele de eşantionare nestatistice cele mai utilizate sunt cele care
au la bază caracterul aleatoriu şi raţionamentul profesional al auditorului.
De regulă în procesul de audit, auditorii utilizează eşantionarea
statistică sau nestatistică fie o combinaţie a celor două.
 Metodele de eșantionare statistică sunt:
- eșantionarea unităților monetare – MUS;
- eşantionare stratificată;
- eșantionarea pe mai multe nivele;
- eșantionarea aleatorie simplă.
 

Eșantionarea unităților monetare – MUS – este un tip de selectare în funcție

de va-loare în care dimensionarea, selectarea și evaluarea eșantionului au drept
rezultat o con-cluzie exprimată în unități monetare. Această eșantionare este
utilizată în situațiile în care se așteaptă un număr redus de erori.
Eșantionarea stratificată – se efectuează prin împărțirea populației în grupuri.
Acestea pot fi determinate utilizând valorile operațiunilor (valori mari și valori
mici) sau riscurile de audit (riscuri ridicate și riscuri reduse). Odată populația
împărțită pe grupuri, se poate utiliza o eșantionare aleatorie simplă.
Eșantionarea pe mai multe nivele – este în mod general necesară atunci când
operațiunile economice sunt efectuate într-un număr de locații diferite, care sunt
prea numeroase pentru a fi vizitate iar elementele de testat se găsesc în aceste
locații. Eșantionarea se va desfășura în două etape – în prima etapă se va eșantiona
numărul de locații care se vor vizita, iar în a doua etapă se va eșantiona numărul de
elemente care se vor testa în aceste locații.
 În eşantionarea aleatorie, caracterul aleatoriu poate fi asigurat cu ajutorul
softului IDEA sau în lipsa acestuia prin utilizarea unor generatoare de numere
aleatorii care sunt dis-ponibile pe internet (de ex.: www.random.org).
Metodele de selecţie nestatistice sunt:
- selecţia la întâmplare;
- selecţia în bloc.
 
Selecţia la întâmplare presupune ca auditorul să selecteze eșantionul fără
a respecta o tehnică structurată, evitând de exemplu elementele dificil de
localizat sau alegerea de fiecare dată a primelor și ultimelor intrări de pe o
pagină și încercând să se asigure că toate elementele dintr-o populație au
posibilitatea de a fi selectate.
Selecţia în bloc implică selectarea unuia sau mai multor blocuri de
elemente apro-piate din cadrul populației. Selectarea în bloc nu poate fi
utilizată, în mod normal, în eșantionarea de audit deoarece majoritatea
populațiilor sunt structurate în așa fel încât este probabil ca elementele unui șir
să aibă caracteristici similare unul față de altul, dar caracteristici diferite față de
elementele din altă parte a populației.
 Auditorul va aplica proceduri de audit asupra eșantionului, adecvate
scopului propus, cu privire la fiecare element selectat. Dacă procedura de
audit nu este aplicabilă elementului selectat, auditorul trebuie să efectueze
procedura asupra unui element înlocuitor.
Auditorul trebuie să investigheze natura și cauza oricăror deviații sau
denaturări identificate și să evalueze efectul lor asupra scopului procedurii
de audit.
În analiza deviațiilor și denaturărilor identificate, auditorul poate
observa că multe dintre acestea au o trăsătură comună, de exemplu, tipul
de tranzacție, locația, linia de produse sau perioada de timp. În astfel de
circumstanțe, auditorul poate să decidă identificarea tuturor elementelor
din cadrul populației care prezintă acea trăsătură comună și să extindă
procedurile de audit la acele elemente.
 În baza rezultatelor obținute, auditorul poate să extrapoleze denaturările
sistematice identificate în eșantion la ansamblul populaţiei și să analizeze
semnificația acestora, urmând a le comunica prin intermediul raportului de audit
al performanței.
Atunci când o eroare este stabilită ca fiind atipică, ea poate fi exclusă atunci
când se extrapolează erorile eşantionului asupra populaţiei. Efectul oricărei erori
de acest fel, dacă este încă necorectată, trebuie să fie luat în considerare în plus
faţă de extrapolarea erorilor tipice.
Auditorul trebuie să evalueze rezultatele aferente eșantionului și măsura în
care utilizarea eșantionării în audit a furnizat o bază rezonabilă pentru concluziile
referitoare la populația care a fost testată.
 În cazul testelor controalelor, o rată a deviației neașteptat de mare a
eșantionului poate conduce la o creștere a nivelului riscului de denaturare
semnificativă evaluat, cu excepția cazului în care sunt obținute probe de
audit suplimentare. În cazul testelor de detaliu, un număr neașteptat de mare
de denaturări într-un eșantion îl poate determina pe auditor să creadă că o
clasă de tranzacții sau un sold al unui cont conține o denaturare
semnificativă în absența unor probe de audit suplimentare care să confirme
sau să infirme acest raționament.

3.1.4. Grupurile de dezbatere

 
Grupul de dezbatere reprezintă procedura utilizată pentru colectarea
opiniilor, părerilor şi ideilor de la persoanele selectate și care sunt
familiarizate cu tema auditului. Datele şi informaţiile obţinute sunt, cu
preponderenţă, de ordin calitativ și pot oferi detalii des-pre valorile şi
opiniile acelor indivizi în procesul sau activitatea auditată.
 În funcție de obiectivele avute în vedere, procedura grupurilor de
dezbatere poate fi utilizată în toate etapele auditului performanței.
„Principalul scop al organizării grupurilor de dezbatere este acela de a
culege infor-maţii preliminare, cu privire la implementarea şi impactul
programelor guvernamentale pe baza perspectivelor beneficiarilor sau ale altor
factori interesaţi care să fie testate prin inter-viuri sau observări. Structurarea
punctelor de vedere s-ar putea exprima într-un model al beneficiarilor și al
factorilor interesaţi.” (ISSAI 3000, anexa 1)
Un studiu al beneficiarilor și al factorilor interesaţi poate fi folosit și în
planificarea auditului pentru a identifica principalele grupuri interesate de o
anumită acţiune a guvernului. Răspunsurile obţinute în urma organizării unui
astfel de grup sunt adesea folosite la for-mularea întrebărilor ce compun
chestionarele.
 „Grupurile de dezbatere pot fi formate din persoane selectate din interiorul
sau exteriorul Curții de Conturi şi constau de obicei în experţi şi specialişti
asistați de un moderator (poate fi un auditor), care să conducă discuţiile legate de
un subiect specific, familiar tuturor participanţilor. Participanţii sunt aleşi
aleatoriu sau deliberat dintr-o populaţie care este fami-liarizată cu subiectul pus
în discuţie.” (ISSAI 3000, anexa 1)
În procesul de identificare a căilor de îmbunătăţire a performanţei prin
discuţiile purtate în cadrul grupurilor de dezbatere, se poate realiza:
- identificarea unor obstacole în îndeplinirea indicatorilor de performanţă ai
unei entităţi;
- compararea atitudinilor, abordărilor şi comportamentelor unor salariaţi cu
performanţe deosebite față de performanţele celor care nu au dovedit astfel de
aptitudini;
- învăţarea din experienţa unor angajaților cu performanţe deosebite în
domeniu.
 De precizat că, grupurile de dezbatere furnizează adesea idei, date şi
informaţii utile pentru studiile de caz, precum şi exemple care pot fi utilizate în
activităţile de instruire.
Organizarea grupurilor de dezbatere reprezintă un proces sistematic
structurat în trei faze, după cum urmează:
a) planificarea şedinţei grupului de dezbatere;
b) coordonarea grupului de dezbatere;
c) analiza şi raportarea rezultatelor.
 
a) Planificarea şedinţei grupului de dezbatere
În această fază, auditorul trebuie să stabilească scopul şi obiectivele
grupului de dez-batere şi cine participă la dezbateri. Totodată, va elabora un
plan de discuţii.
Obiectivele pot fi: identificarea factorilor care afectează calitatea muncii; a
problemelor cu care se confruntă entitatea sau identificarea sarcinilor cheie în
realizarea indicatorilor de performanţă.
 Grupurile de dezbatere trebuie să fie omogene, în sensul că participanţii trebuie
să aibă nivele de pregătire profesională apropiate şi nu trebuie să fie asistaţi de
superiori în calitate de observatori.
Dacă scopul studiului este compararea atitudinilor, abordărilor şi
comportamentelor celor cu performanţe deosebite, faţă de cei care nu dovedesc
aceleaşi performanţe, şedinţele grupului de dezbatere se pot programa în felul
următor:
- organizarea unei şedinţe comune a managerilor cu performanţe ridicate şi a
celor cu performanţe scăzute pentru a culege păreri în legătură cu diferenţele dintre
cele două categorii de participanţi;
- organizarea unei şedinţe separate cu cei care au înregistrat performanţe
ridicate pentru a explora şi analiza succesul acestora;
- organizarea unei şedinţe cu managerii ale căror performanţe sunt mai scăzute,
pentru a înțelege diferenţele faţă de cei cu performanţe ridicate în ceea ce priveşte
atitu-dinea, comportamentul şi abordarea activităţilor de care sunt responsabili.
 
În acest fel, grupurile de dezbatere pot fi utilizate pentru a compara şi a pune
faţă în faţă informaţiile, în vederea obţinerii unor rezultate cât mai bune.
 Pregătirea unui plan de discuţii
Planul privind conducerea discuţiilor într-un grup de dezbatere va include atât
între-bări principale, cât şi întrebări secundare, cu scopul de a colecta un volum cât
mai mare de date. Întrebările trebuie adresate astfel încât să genereze opinii şi
răspunsuri multiple şi cât mai variate. Dacă întrebările nu sunt la obiect, contribuţia
fiecărui membru al grupului va fi limitată şi considerată ca nesemnificativă.
 
 b) Coordonarea grupului de dezbatere
 Pentru ca activitatea din cadrul unui grup de dezbatere să-şi atingă scopul, mo-
deratorul trebuie să aibă în vedere următoarele:
 Locația în care se vor desfășura ședinţele grupului de dezbatere trebuie aleasă cu
grijă pentru a se evita distragerea atenţiei participanţilor şi a stimula concentrarea
acestora asupra subiectului pus în discuţie. Totuşi, dacă participanţii provin din
cadre-le de conducere ale unor instituţii publice se poate utiliza ca loc de
dezbatere sediul entităţii. Trebuie evitată organizarea de întâlniri la sediul Curţii
de Conturi, aceasta reprezentând o ultimă soluţie. Participarea la şedinţe se va
consemna în scris, precizându-se scopul întâlnirii, timpul, locul şi durata acestora
(de regulă, între două ore şi două ore şi jumătate);
 În deschiderea şedinţei, moderatorul trebuie să explice scopul studiului, cum
şi în ce fel au fost aleşi participanţii şi cum vor fi utilizate rezultatele
obţinute. În cazul şedinţelor de dezbatere a performanţelor scăzute sau
ridicate este necesar să se păstreze discreţia asupra modului de selecţie a
participanţilor şi asupra tematicii dezbătute. De asemenea, trebuie explicate
regulile de desfăşurare a dezbaterilor şi să se sublinieze importanţa exprimării
libere, fără teama că opiniile vor fi atacate verbal de către ceilalţi participanţi.
Încă de la începutul şedinţei trebuie utilizat un flipchart (tabla de scris),
pentru a se reţine ideile şi pentru a coordona discuţiile. Moderatorul trebuie să
se asigure că participanţii au înţeles corect scopul dezbaterii, iar în cazul unor
nelămuriri să facă clarificările necesare.
 
La începutul dezbaterilor în grup, moderatorul va cere participanţilor să se
prezinte şi dacă este cazul, va solicita şi unele informaţii suplimentare pentru a
evidenţia personalitatea fiecărui participant. Astfel, discuţiile vor fi axate pe
probleme personale cum ar fi: pasiuni, realizări etc. Această abordare permite
„încălzirea” participanţilor, după care se poate trece de la întrebările cu caracter
general la întrebări cu un anumit specific şi cu un grad mai mare de detaliere.
 c) Analiza şi raportarea rezultatelor
Datele şi informaţiile obţinute se vor stoca în format electronic sau pe
suport de hârtie, punându-se accentul pe acurateţea acestor înregistrări.
 
3.1.5 Chestionarul
Necesitatea şi oportunitatea utilizării procedurii de obținere a datelor și
infor-mațiilor cu ajutorul chestionarului.
Chestionarul reprezintă un ansamblu de întrebări la care se solicită
răspunsuri în formă scrisă, în vederea obţinerii unor informaţii privind o
anumită problematică. Utilizarea acestei proceduri de audit prezintă
avantajul abordării unei populaţii numeroase şi obţinerea răspunsurilor într-o
perioadă relativ scurtă de timp.
De asemenea, înainte de utilizarea chestionarului se realizează şi o
informare a personalului, respectiv a conducerii entităţii auditate despre
efectuarea studiului la care sunt invitaţi să participe.
 În mod obişnuit, chestionarele sunt utilizate pentru a obţine opinii şi puncte de
vedere referitoare la calitatea/performanţa serviciilor şi produselor oferite
beneficiarilor, urmare implementării unor programe sau activităţi, finanţate din
fonduri publice.
De aceea, obiectivele chestionarului trebuie definite cu claritate, fiind orientate
în direcţia:
- monitorizării domeniului auditat;
- evaluării îndeplinirii indicatorilor de performanţă ca urmare a implementării
programelor şi activităţilor finanţate din fonduri publice.
Întrucât criteriul de evaluare a oportunităţii utilizării chestionarelor îl reprezintă
calitatea datelor și informațiilor obţinute (valoarea adăugată a auditului) în raport cu
costurile acestuia, auditorii trebuie să definească cu claritate obiectivele
chestionarelor, să stabilească datele şi informaţiile ce se aşteaptă a fi obţinute,
precum şi persoanele care vor fi chestionate.
 Având în vedere atât avantajele, cât şi costurile ce le implică utilizarea
acestei proceduri, la adoptarea deciziei folosirii chestionarelor trebuie să se ţină
cont şi de următoarele considerente:
- chestionarele presupun resurse financiare relativ mari;
- posibilitatea ca răspunsurile obţinute să nu corespundă cu aşteptările
auditorului. De aceea, se impune ca auditorii să formuleze întrebări cât mai clare
şi precise care să-l determine pe cel chestionat să formuleze răspunsuri simple,
la obiect, consistente şi prezentate cu acurateţe;
- posibilitatea obţinerii unor date şi informaţii similare, accesibile prin
utilizarea altor proceduri care nu presupun costuri ridicate.
În concluzie, se poate spune că decizia utilizării procedurii chestionarelor
trebuie luată după o analizare detaliată atât a costurilor, cât şi a calităţii datelor şi
informaţiilor (probelor de audit) ce se prevăd a fi obţinute.
 b) Activitatea de teren pentru completarea chestionarului
În funcţie de modalitatea de contact a persoanelor ce urmează a completa
chestionarul, există următoarele tehnici:

 chestionarul personal reprezintă cea mai bună procedură chiar dacă este
mai costisi-toare (presupune costul deplasării la entitatea sau domiciliul celui
chestionat, precum şi costul realizării efective a chestionării). Această procedură
prezintă avantajul că per-mite realizarea unui chestionar complex, în cadrul
căruia se pot adresa întrebări mai sensibile sau dificile. În practică s-a constatat
că rata răspunsurilor este foarte bună;

 chestionarul poştal constituie o procedură uzuală care în mod obligatoriu

trebuie să fie caracterizată prin atractivitate, claritate şi simplitate. Prezintă
avantajul că se poate adresa unor segmente distincte ale populaţiei, oferă un timp
suficient celui chestionat pentru formularea răspunsurilor, permite auditorului
mai mult timp pentru verificarea şi analizarea datelor obţinute şi este mai puţin
costisitoare în comparaţie cu chestionarul personal.
 
 Totuşi, prezintă şi o serie de dezavantaje dintre care enumerăm: timpul mare pe
care îl necesită elaborarea lor, rata scăzută a răspunsurilor, necesitatea trimiterii de
scrisori de reamintire a termenului acordat pentru completare. Răspunsurile oferite
la aceste întrebări se bazează pe gradul de înţelegere a întrebărilor de către cel
chestionat, precum şi de disponibilitatea acestuia de a oferi răspunsuri sincere;

 chestionarul electronic este utilizat în principal de companiile specializate

în efectua-rea sondajelor şi constă în utilizarea potenţialului logistic al mijloacelor
multimedia. Costurile de aplicare a acestei tehnici sunt foarte ridicate.

În practica auditului performanţei cele mai utilizate variante de chestionare

sunt: chestionarul poştal şi cel personal.