CERCETAREA LA FAȚA LOCULUI A

ACCIDENTELOR DE TRAFIC RUTIER

I. NOȚIUNI GENERALE CU PRIVIRE LA CIRCULAȚIA RUTIERĂ

Importanța cercetării la fața locului în cazul accidentelor de circulație

 II. OBIECTUL ȘI SARCINILE CERCETĂRII LA FAȚA LOCULUI ÎN CAZUL ACCIDENTELOR RUTIERE

Reglementări procedurale privind cercetarea la fața locului

Sarcinile cercetării la fața locului în cazul accidentelor rutiere

 III. ETAPA CERCETĂRII LA FAȚA LOCULUI

Etapa pregatitoare

Faza statică și faza dinamică

Finalizarea cercetarii

 IV. FIXAREA CONSTATĂRILOR CERCETĂRII LA FAȚA LOCULUI

Redactarea procesului-verbal

Întocmirea schiței locului accidentului

Fixarea cu ajutorul fotografiilor judiciare și înregistrărilor video

I. NOȚIUNI GENERALE CU PRIVIRE LA CIRCULAȚIA RUTIERĂ

Pornind de la definirea accidentului ca fiind un eveniment întâmplător și neprevăzut care cauzează o avarie sau
aduce rănirea, ori moartea unei ființe, constatăm că în accidentul de trafic rutier sunt implicați în general doi
factori importanți: autovehiculul și omul în multiplele sale calități; conducător auto, pasager, pieton, biciclist, etc.

O definire mai complexă și mai exactă consideră accidentul ca fiind un eveniment cu urmări socialmente
periculoase care constau în distrugerea sau avarierea mijloacelor de transport sau a altor bunuri, moartea sau
vătămarea integritătii corporale a unor persoane, eveniment care apare în timpul circulatiei sau exploatarii
mijloacelor de transport ca urmare a acțiunilor sau omisiunilor conducătorilor auto, pietonilor, călătorilor sau altor
persoane ori altor cauze
 Importanța cercetării la fața locului în cazul accidentelor de circulație
Cercetarea la fața locului în cazul accidentelor de circulație reprezintă unul dintre cele mai importante acte de urmărire penală, cu caracter
imediat și necesar, de modul în care este efectuată depinzând direct soluționarea cauzei. Datorită specificului ei, deși se supune regulilor generale
tactice criminalistice și procesual penale, cercetării accidentelor de circulație îi sunt proprii și câteva particulărități care se regăsește. Cercetarea la
fața locului a accidentelor de circulație este orientată in două direcții importante:
- stabilirea împrejurărilor de loc, timp și mod în care s-a produs accidentul,
- descoperirea, fixarea si ridicarea urmelor formate cu ocazia producerii accidentului.
Pe baza datelor obținute prin cercetarea la locul faptei, în care se include și ascultarea persoanelor implicate în accident și a martorilor oculari,
organul de cercetare penală are posibilitatea să formuleze primele versiuni referitoare la natura evenimentului. Elaborarea versiunilor reprezintă o
componentă tactică importantă a cercetării unor evenimente rutiere în care autorul faptei a părăsit locul accidentului. De altfel, acest ultim aspect a
impus sublinierea că, sub raport tactico-metodologic, cercetarea accidentelor de circulație se poate impărti in două mari categorii:
- cercetarea accidentelor de circulatie în care autorul a rămas la locul faptei, într-o situație asemănătoare aflându-se și cel care s-a reîntors la
fața locului, după ce, de exemplu, a dus victima la spital.
- cercetarea accidentelor în care autorul a părăsit locul accidentului, ceea ce impune să se procedeze la identificarea autovehiculului si a
conducătorului acestuia.
 II. OBIECTUL ȘI SARCINILE CERCETĂRII LA FAȚA LOCULUI ÎN CAZUL ACCIDENTELOR RUTIERE

Reglementări procedurale privind cercetarea la fața locului

Cercetarea la faţa locului este o activitate desfăşurată de organele de urmărire penală sau instanţele de judecată, activitate
care creează acestora posibilitatea să perceapă nemijlocit situaţia locului unde s-a săvârşit o infracţiune şi să stabilească
împrejurările în care aceasta a fost săvârşită.
“Cercetarea la faţa locului se efectuează atunci când este necesar să se facă constatări cu privire la situaţia locului săvârşirii
infracţiunii, să se descopere şi să se fixeze urmele infracţiunii, să se stabilească poziţia şi starea mijloacelor materiale de probă şi
împrejurările în care infracţiunea a fost săvârşită”.
Organul de urmărire penală efectuează cercetarea la faţa locului în prezenţa martorilor asistenţi, afară de cazul când acesta nu
este posibil. Instanţa de judecată efectuează cercetări la faţa locului, cu citarea părţilor şi în prezenţa procurorului, când
participarea acestuia la judecată este obligatorie.
Organele judiciare pot interzice persoanelor care se află sau vin la locul unde se efectuează cercetarea, să comunice între ele,
cu alte persoane, ori să plece înainte de terminarea cercetării.
 
Sarcinile cercetării la fața locului în cazul accidentelor rutiere

Primele măsuri la locul accidentului sunt luate de organul de politie care se deplasează operativ la fata
locului. Sarcinile lucrătorului de politie sosit primul la locul evenimentului sunt următoarele:
- acordarea primului ajutor victimelor, identificarea si trimiterea lor de urgentă la spital.
- asigurarea pazei locului si luarea măsurilor necesare de conservare a urmelor accidentului.
- identificarea celorlalte persoane implicate in accident si a martorilor oculari.
- raportarea evenimentului pentru ca, în functie de gravitatea accidentului, să se decidă dacă se impune ca
cercetarea să fie efectuată de catre o echipă specializată.
- luarea măsurilor de descongestionare, în măsura posibilitătilor de circulatie, de înlăturare a unor pericole
create de producerea accidentului.
III. ETAPA CERCETĂRII LA FAȚA LOCULUI

Etapa pregătitoare

Cercetarea locului accidentului se face de către o echipă, în componenţa căreia vor intra, pe lângă lucrătorii serviciului de
circulaţie, specialişti criminalişti şi eventual şi eventual medicul legist, dacă accidentul a avut ca urmare moartea unor persoane
rămase loa faţa locului. În situaţii deosebite nu se exclude participarea directă a procurorului la efectuarea cercetării.
Pregătirea cercetării va consta în:
- Verificarea şi completarea măsurilor luate iniţial de lucrătorul de poliţie sosit primul la locul faptei, îndeosebi de protejarea şi
conservarea urmelor;
- Delimitarea exactă a locului faptei, care nu se reduce numai la locul în care se află victima sau autovehiculul, acesta
cuprinzând întreaga porţiune de drum şi terenul înconjurător al accidentului;
- Obţinerea unor prime informaţii cu privire la împrejurările de producere a evenimentului;
- Stabilirea sarcinilor şi metodelor tehnico-ştiinţifice care vor fi aplicate pe parcursul cercetării, precum şi a locului de unde
începe cercetarea.
- Primirea sesizării de către organul de poliţie.
 Sesizarea organelor de urmărire penală se poate face în trei moduri:
- prin plângerea scrisă sau orală făcută de o persoană fizică sau juridică, căreia i s-a cauzat o vătămare prin accident;
- prin denunţul făcut de persoane care au luat la cunoştinţă despre producerea accidentului, cum ar fi conducătorii auto care au sesizat urmările
evenimentului, pietoni care au trecut prin zona locului faptei, etc.;
- din oficiu, atunci când aceste evenimente sunt descoperite de ofiţeri sau agent de poliţiei de poliţie, în special de cei care fac parte din patrule
auto sau moto, agenţi de circulaţie sau agent de poliţie de la posturile de poliţie.
În situaţia în care sesizarea se face prin intermediul plângerii orale, ofiţerul sau agentul de poliţie care o primeşte va redacta un proces- verbal în
care pe lângă datele prevăzute de Codul de procedură penală, va menţiona cât mai multe amănunte pe care va încerca să le obţină de la persoana
care face plângerea, evident, în măsura în care aceasta le va putea furniza.
Cele mai multe probleme le ridică sesizarea prin intermediul denunţului întrucât aceasta poate îmbrăca diferite forme de materializare. Nu
luăm în discuţie denunţul scris, când organul de urmărire penală îl are în faţă pe denunţător, putând aprofunda subiectul denunţului şi obţine astfel
mai multe date despre fapta sesizată.
Faza statică și faza dinamică

În această fază, urmele, obiectele, toate mijloacele materiale de probă sunt cercetate, fără a fi mişcate din locul lor, fără a se modifica poziţia
acestora. Această fază debutează cu observarea locului faptei prin parcurgerea acestuia, organele de urmărire penală şi în special, şeful echipei de
cercetare, având posibilitatea să verifice în concret dacă locul de examinat a fost corect delimitat şi să procedeze în consecinţă.
Prin loc al accidentului nu trebuie înţeles sensul restrictiv, adică locul unde s-a produs impactul dintre vehicule, dintre vehicul şi victima
pieton ori dintre vehicul şi obstacol. Prin loc al accidentului se înţelege întreaga suprafaţă de teren, care poate cuprinde şi zone din afara
carosabilului, unde se găsesc urme sau obiecte ce provin sau au legătură cu accidentul. Uneori în preajma locului unde se află cele mai numeroase
urme sau obiecte provenite din accident se pot găsi şi obiecte sau urme care la prima vedere nu ar avea nici o legătură cu evenimentul cercetat.
Locul accidentului va fi astfel considerat încât să cuprindă şi aceste elemente. Delimitarea locului accidentului înseamnă marcarea marginilor
suprafeţei în interiorul căreia se vor afla toate obiectele sau urmele şi în care accesul se va face numai în condiţiile impuse de respectarea regulilor
de tactică criminalistică.
În faza statică, pentru fixarea locului accidentului, se execută fotografia de orientare şi fotografia schiţă.

Fotografia de orientare are ca sarcină fixarea în ansamblu a locului unde a avut loc accidentul şi a terenului înconjurător. Importanţa unei
asemenea fotografii constă în faptul că ea redă profilul, lăţimea, serpentinele şi amplasamentul, drumului public.
 Fotografia schiţă are ca sarcină fixarea locului accidentului, fără a fi incluse împrejurimile. Pe o asemenea fotografie,
urmează, să se fixeze tot ce intră în noţiunea de loc al accidentului.
Pentru a se fixa cât mai bine locul accidentului se mai folosesc şi filmarea sau video-filmarea.
Prin fotografierea obiectelor principale se fixează diferite componente ale locului accidentului la o scară mai mare, în aşa fel
încât să se redea: poziţia şi locul cadavrului în raport cu autovehiculul, urmele de frânare sau derapare, etc.
Fotografia de detaliu fixează la o scară mai mare, diferitele urme şi probe materiale, ale accidentului cum sunt: urme de
impact pe autovehicule, urmele de pe cadavru sau îmbrăcămintea acestuia, urme de sânge sau de vopsea, cioburi, etc. De câte ori
dimensiunile obiectelor sau urmele fixate prin fotografie pot avea importanţă, se execută fotografia la scară.
Vor fi efectuate, deci, fotografii judiciare operative de orientare, schiţă, măsurători fotografice, alte genuri de măsurători
necesare ridicării schiţei accidentului, o atenţie deosebită trebuind acordată măsurării urmei de frânare.
La locul accidentului pot fi descoperite anumite categorii de urme specifice:
- urme provenite de la faruri, lanterne de poziţie, semnalizatoare, geamuri şi parbrize. De regulă, fragmentele de sticlă provenite
de la autovehiculele angrenate în accident rămân pe partea carosabilă a drumului public, în blocurile optice sau în alte porţiuni
ale acestora, pe corpul victimei etc. Numărul fragmentelor de sticlă este mai mare în locul unde s-a produs impactul.
- urme de vopsea. Pe puntea carosabilă, pe corpul victimei sau pe diferitele suporturi pot rămâne urme de vopsea desprinse de
pe autovehiculul angajat în accident. urme biologice: sânge, păr, ţesut organic. Prezenţa acestora la faţa locului determină
natura urmelor care trebuie căutate cu ocazia examinării autovehiculului bănuit că a fost implicat în accident.
- urme de fragmente de ţesături. Este posibil ca în locul impactului să fie descoperite mici fragmente de ţesături, fibre textile,
aderate pe partea carosabilă (în urma de frânare) sau pe părţile laterale ale autovehiculului.
- urme de ulei, vaselină, benzină sau alte substanţe provenite de la autovehicul. Ca urmare a accidentului au loc deteriorări ale
băilor de ulei, ale cilindrilor, rezervoarelor de benzină, urmate de pierderea lichidelor respective şi depunerea lor pe diferite
suporturi, inclusiv pe corpul victimei sub formă de scurgeri, pete, stropi, care pot contribui la identificarea autovehiculului cu
care s-a produs accidentul.
- urme provenite de la desprinderea unor părţi componente ale autovehiculelor şi resturi de încărcătură. Pe partea carosabilă sau
pe lateralele drumului pot rămâne bucăţi din garniturile sau racordurile din cauciuc, accesorii - oglinda retrovizoare, antena
radio, emblema de pe radiator, etc., precum şi resturi de încărcătură, ambalaje, transportate în autovehiculul implicat în
accident.
- urmele de anvelope şi de frânare. La faţa locului se găsesc, de regulă, numai urmele lăsate de suprafeţele de contact ale
anvelopelor roţilor din spate, cele din faţă fiind acoperite total sau parţial de acestea prin mişcarea spre înaintare a vehiculului,
cu excepţia urmelor create în timpul virajelor. Suprafaţa antiderapantă a vehiculelor cu tracţiune mecanică se deosebesc foarte
mult ca dese, lăţime, lungime, de la un autovehicul la altul.
Finalizarea cercetării

În această ultimă etapă se continuă operaţiunile începute la faţa locului prelungindu-se prin măsuri şi acte procedurale.
Pot fi materializate acum prin măsuri ca:
- Scoaterea în afara carosabilului a autovehiculelor angajate în accident sau a altor obiecte care constituie obstacole pe
carosabil.
Pentru desfăşurarea activităţii de eliberare a drumului public, uneori chiar în timpul efectuării cercetării, prin intermediul
dispeceratului poliţiei, vor fi anunţate unităţi economice care dispun de utilajele necesare ridicării şi transportării vehiculelor
avariate sau organele care în mod curent desfăşoară astfel de activităţi. Astfel, vor fi anunţate organele de administrare a
drumurilor care au sarcina să cureţe locul accidentului, precum şi instituţiile specializate pentru transportul autovehiculelor. În
cazul necesităţii deplasării autovehiculelor grele, vor fi folosite automacarale, trailere, cu ajutorul cărora se va elibera carosabilul.
De asemenea, organele de administrare a drumurilor au obligaţia de a îndepărta stâlpii, pomii sau alte elemente căzute pe
carosabil, sau care efectuează traficul precum şi a înlocui semnalizarea rutieră distrusă sau defectată ca urmare a producerii
accidentului.
Pe timpul efectuării lucrărilor de remediere sau de curăţire a zonei producerii evenimentului, se va asigura fie dirijarea
traficului pe acelaşi sector de drum, fie devierea pe rute ocolitoare sau întreruperea circulaţiei, în funcţie de condiţiile existente în
zonă. Toate aceste activităţi vor fi realizate de agenţi de circulaţie dotaţi cu echipamentul necesar şi cu mijloace de comunicare
IV FIXAREA CONSTATĂRILOR CERCETĂRII LA FAȚA LOCULUI

Redactarea procesului-verbal

Procesul-verbal de cercetare la faţa locului este principalul mijloc procesual de fixare a urmelor şi a altor probe materiale.
Pentru a ocupa locul pe care i-l conferă legea şi a avea valoare pentru cauză, la încheierea procesului- verbal trebuie respectate o serie de
condiţii de fond şi de formă. Sub aspectul formei procesul-verbal trebuie să răspundă atât unor exigenţe de stil, cât şi unor cerinţe, astfel:
- să prezinte situaţia generală de la locul săvârşirii fapte. Caracterul obiectiv al procesului-verbal de cercetare la faţa locului trebuie să se
manifeste în redactarea imaginii fidele a locului unde s-a comis infracţiunea, aşa cum a fost ea percepută de echipa de cercetare şi lucrătorii
care au ajuns primii la locului faptei;
- să fie complet, în sensul de a evidenţia absolut toate constatările făcute, oglindind locul unde au fost descoperite urmele şi mijloacele materiale
de probă ori obiectele presupuse a avea legătură cu fapta, inclusiv poziţia acestora, raportată la reperele stabile şi planurile orizontale şi
verticale;
- să se caracterizeze prin precizie şi calritate. Descrierea urmelor şi mijloacelor materiale de probă, precum şi a altor obiecte examinate şi
ridicate, trebuie făcută în mod detaliat. Astfel, urmele vor fi descrise sub aspectul naturii, mărimii, plasamentului, culorii, caracteristicilor
fizico-chimice şi particularităţilor de identificare, cu indicarea metodelor şi mijloacelor folosite pentru relevare, fixare şi ridicare;
 Din cuprinsul procesului-verbal de cercetare la faţa locului care constituie principalul mijloc de fixare a rezultatelor cercetării trebuie să
rezulte următoarele:
- anul, luna, ziua şi locul întocmirii;
- componenţa echipei de cercetare, cu specificarea gradului, numelui, prenumelui şi organul de urmărire penală din care provin membrii
acesteia;
- numele, prenumele, calitatea şi unitatea din care provin ceilalţi participanţi;
- temeiul de fapt al efectuării cercetării la faţa locului;
- modul de aşezare şi conţinutul pe scur al acestei;
- temeiul de drept al intervenţiei organului de urmărire penală;
- menţiuni referitoare la martorii existenţi;
- amplasarea locului faptei;
- măsuri luate pentru paza şi conservarea urmelor şi mijloacelor materiale de probă;
- măsuri survenite în câmpul infracţiunii;
- poziţia în care a fost găsită victima şi autovehiculul implicat în accident;
- constatările făcute cu prilejul cercetării la faţa locului;
- rezultatul examinării victimei şi măsurilor luate pentru acordarea îngrijirilor medicale;
- menţiuni despre fotografiile judiciare efectuate şi despre întocmirea schiţei locului faptei;
Întocmirea schiței locului accidentului

Schiţa locului săvârşirii infracţiunii constituie o modalitate de reprezentare grafică a situaţiei de la faţa locului.
În literatura de specialitate, schiţa locului faptei mai este denumită şi plan-schiţă, delimitarea făcându- se ţinând cont de faptul dacă
transpunerea în plan respectă sau nu proporţiile reale ale obiectelor sau suprafeţelor reprezentate.
Oricare ar fi modalităţile de reprezentare grafică, schiţa locului faptei ajută la înţelegerea mai exactă a tabloului real al locului săvârşirii
infracţiunii, având menirea de a ilustra constatările din procesul-verbal şi de a întregi celelalte mijloace de fixare a rezultatelor cercetării la faţa
locului.
 
Pentru ca schiţa locului faptei să formeze o imagine edificatoare şi veridică a situaţiei de la locului producerii unui accident de circulaţie, ea
trebuie să îndeplinească unele condiţii, cum ar fi:
- să fie clară - claritatea schiţei înseamnă că aceasta trebuie să cuprindă numai acele elemente ce ilustrează constatările menţionate în
procesul-verbal, cum ar fi: elementele de localizre a accidentului, elementele angajate în accident, elementele care au favorizat producerea
accidentului precum şi oricare elemente care pot concura la soluţionarea cauzei.
- să fie cotată - aceasta înseamnă notarea pe schiţă a dimensiunilor obiectelor reprezentate, adică lăţimea carosabilului, a benzii de rulare, a
trotuarelor, a şanţurilor, lungimea urmelor de frânare, ecartamentul autovehiculelor precum şi distanţele existente între diferite urme şi obiecte
aşa cum au fost găsite de echipa de cercetare;
- să fie exactă - executarea unei schiţe exacte presupune determinarea dimensiunilor obiectelor şi a distanţelor cu ajutorul ruletei, cu prilejul
măsurătorilor în teren, precum şi utilizarea ustensilelor din trusa de desen la efectuarea schiţei la masa de lucru;
- să fie realizată la scară - realizarea la scară a schiţei presupune existenţa unui raport între dimensiunile obiectelor ori a distanţelor de pe schiţă
şi cele reale. Spre exemplu, scara 1:100 reprezintă faptul că un cm. de pe schiţă înseamnă 100 de cm. (1 m.) în realitate;
- să fie realizată cu semne convenţionale - conciziunea şi sugestivitatea pe care trebuie să le aibă o schiţă presupune ca reprezentarea în plan a
obiectelor aflate la faţa locului să se facă prin anumite semne grafice cu aceeaşi semnificaţie pentru toate organele judiciare.
- să fie orientată - cu ocazia întocmirii schiţei locului faptei şi în special a locurilor deschise, aceasta trebuie orientată după punctele cardinale,
fie cu ajutorul busolei, fie a altor metode, cum ar fi: după poziţia soarelui, după soare şi ceas, după steaua polară s.a. Întotdeauna pe schiţă se va
trasa o săgeată al cărei vârf va indica nordul;
să fie individualizată - individualizarea schiţei înseamnă înscrierea pe aceasta a titlului, a scării la care s-a întocmit, a numelui, prenumelui şi
organului din care fac parte membrii echipei de cercetare precum şi a semnăturilor celor care au participat la cercetarea locului faptei. În titlu
trebuie să se precizeze data, locul şi cauza în care s-a procedat la cercetarea locului şi întocmirea schiţei.
Fixarea cu ajutorul fotografiilor judiciare și înregistrărilor video

Fotografia judiciară executată la faţa locului se numără prin cele mai importante mijloace de fixare a rezultatelor cercetării.

 
Fotografia locului accidentului rutier cuprinde imagini care redau:
- aspectul general al locului accidentului;
- autovehiculul în ansamblu sau, poziţia, avariile şi urmele găsite pe acesta;
- cadavrul, poziţia lui faţă de autovehicul şi faţă de alte obiecte găsite la faţa locului;
- diferite probe materiale sau urme rezultate din accident.
Conform metodologiei criminalistice, la locul accidentului se execută numeroase categorii de fotografii:
- fotografii de orientare; fotografii schiţă;
- fotografii ale obiectelor principale; fotografii în detaliu
- fotografii ale urmelor.

fotografia de orientare - este destinată fixării întregului loc al faptei, raportat la anumite puncte de reper de natură să servească la
identificarea zonei în care s-a săvârşit infracţiunea. Pentru verificarea exactităţii celor relatate se vor executa fotografii de orientare şi din
locul martorilor oculari care au observat fazele producerii accidentului. Astfel pentru fotografierea spre exemplu a unei părţi, aparatul de
fotografiat trebuie instalat la înălţimea corespunzătoare vizibilităţii conducătorului auto sau a martorului ocular, ştiindu-se faptul că unghiul
de vizibilitate depinde şi de tipul mijlocului de transport.
 - fotografia schiţă serveşte, la redarea locului faptei, cu tot ce are el mai caracteristic, redare în întregime sau în parte a locului respectiv,
în funcţie de varianta în care este executată. De pildă, fotografia schiţă unitară, fotografia schiţă panoramică, în variantele liniară sau
circulară, fotografia schiţă pe sectoare şi fotografia schiţă încrucişa.
- fotografia obiectelor principale se foloseşte în scopul fixării diferitelor porţiuni ale locului accidentului la o scară mai mare.
Pentru fotografie izolată a urmelor de frânare apare necesară alegerea corectă a unghiului de fotografiere, astfel amplasarea reală pe teren a
urmelor de mai sus va fi redată în mod eronat. În acest scop aparatul de fotografiat se fixează în aşa fel încât în vizorul aparatului să fie văzute în
mod distinct urmele amintite.
- fotografia de detaliu. Scopul acesteia este fixarea la o scară mai mare a diferitelor urme şi probe materiale al accidentului. Se pot fixa: urmele
de tamponare izolate ale autovehiculului, urmele de lovire, desenele benzilor de rulare ale anvelopelor, etc. Aceste urme se pot fotografia metric
folosindu-se un liniar sau un metru de croitor pentru a se putea, ulterior, calcula exact mărimea lor naturală.
Avantajele înregistrării video constau în posibilitatea înregistrării simultane a sunetului şi imaginii şi în realizarea unor imagini panoramice,
continue şi de lungă durată care redau mai bine ambianţa locului unde s-a întâmplat accidentul.