Sunteți pe pagina 1din 10

Kazuo Ishiguro, Să nu mă părăsești

Proiect realizat de Ionita - Vlasin Teodor


Informatii despre autor

Kazuo Ishiguro ( nascut la data de 8 noiembrie 1954, Nagasaki, Japonia) este un scriitor britanic de origine
japoneză, romancier, scenarist și nuvelist. În anul 2017 i s-a decernat Premiul Nobel pentru Literatură.

Ishiguro s-a născut la Nagasaki, Japonia și a locuit acolo până în 1960. Pe când el avea vârsta de cinci ani,
familia sa s-a mutat în Anglia, unde tatăl său a lucrat ca ocenograf. Kazuo Ishiguro a crescut în Guildforti,
Surrey. Ishiguro a obținut diploma de licență la Universitatea din Kent în 1978 și diploma de masterat la
Universitatea din East Anglia lui în 1980.
Ishiguro este unul dintre cei mai renumiți autori de ficțiune contemporani din lumea anglofonă, fiind
nominalizat de patru ori la Premiul Booker Man, pe care l-a câștigat în 1989, cu romanul The Remains of the
Day. În 2008, The Times l-a clasat pe Ishiguro pe locul al 32-lea în lista „celor mai mari 50 de scriitori britanici
din 1945 încoace”
Al șaptelea roman al său, Gigantul mort, a fost publicat la 3 martie 2015 în Statele Unite și Marea Britanie.
În 2017 i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Literatură pentru că „în romane cu mare putere emoțională, a
dezvăluit abisul din spatele senzației noastre iluzorii de conectare la lume”.
Primele trei romane sunt niște capodopere, ale literaturii universale, aparținând stilului International, o sinteza
pan+umana la nivelul insingurat al individului.
Personaje

● Elizabeth Bennet: Lizzy pentru familia sa, este protagonista feminină a romanului, tânără
inteligentă și spirituală. A doua născută a familiei Bennet, este a doua ca frumusețe dintre cele
cinci surori. Îi plac mult plimbările în aer liber. Începe să se îndoiască de judecata ei când
descoperă cum s-a înșelat în privința lui Darcy și a lui Wickham. La început îl consideră pe
domnul Darcy antipatic, orgolios, vanitos și arogant datorită prejudecăților. Se îndrăgostește de el
spre sfârșitul romanului. Primește trei cereri în căsătorie: una de la domnul Collins și două de la
domnul Darcy. La sfârșit se căsătorește cu domnul Darcy. Devine prietenă intimă cu Georgiana
Darcy.
● Fitzwilliam Darcy: gentilom bogat de 27 de ani, cu o rentă de 10.000 de lire sterline pe an,
proprietarul splendidului domeniu Pemberley în Derbyshire. Orgolios și taciturn este însă un
prieten fidel și un om onest cu înalte principii morale. Se îndrăgostește aproape imediat de
Elizabeth, împotriva voinței sale. Din dragoste pentru Elizabeth o găsește pe sora acesteia, Lydia
și îl plătește pe Wickham pentru a o lua în căsătorie. În loc să fie descurajat de refuzul ei, ia în
serios criticile ei și își schimbă comportamentul. La final se căsătorește cu ea. Este cel mai
complex personaj masculin din toate romanele lui Jane Austen.
Personaje - part 2

● Jane Bennet: domnișoara Bennet are 22 de ani, fiind cea mai mare dintre surorile Bennet. Este
admirată pentru frumusețea ei și stimată pentru blândețe și bunătate. E singura fără prejudecăți și chiar
dacă e frumoasă nu este deloc vanitoasă. Se îndrăgostește și se căsătorește cu domnul Bingley.
● Domnul Bennet: gentilom flegmatic și indolent, proprietarul micului domeniu Longbourn. Este afecționat
în mod particular celei de-a doua fiice, Elizabeth. Are obiceiul de a se refugia în bibliotecă între cărțile
sale, fugind astel de prostia soției și fiicelor mai mici.
● Doamna Bennet: mamă a cinci fete, scopul ei este de a-și mărita cât mai curând măcar una dintre ele.
Vorbește prea mult și cel puțin jumătate din ceea ce spune le face să se rușineze pe cele două fiice mai
mari.
● Domnul Bingley: gentilom înstărit cu o rentă anuală de 5.000 de lire sterline. Prieten cu Darcy are un
caracter prietenos și plăcut ceea ce-l face simpatic tuturor. Se îndrăgostește de Jane aproape imediat,
chiar dacă se lasă influențat de prietenul său și pleacă la Londra. La sfârșit se căsătorește cu Jane.
Personaje - part 3

● Caroline Bingley: sora lui Charles Bingley.Snoabă, speră să se căsătorească cu Darcy.


Disprețuitoare cu toți cei ce nu sînt de rangul ei, o invidiază pe Elizabeth pentru atențiile
acordate de Darcy.
● Doamna Hurst: sora mai mare a domnului Bingley, căsătorită cu domnul Hurst.
● Domnul Hurst: insipid și superficial este interesat doar de mâncare, băutură și jocul de cărți.
● Lydia Bennet: mezina familiei și preferata doamnei Bennet. Frivolă, superficială și egoistă este
portretul mamei sale. Unica sa preocupare e ceea de a flirta cu tinerii regimentului cu speranța
de a se căsători cât mai curând pentru a profita apoi de statutul de femeie măritată. Fuge cu
Wickham și doar datorită domnului Darcy, acesta o ia în căsătorie.
● Catherine Bennet: cu doi ani mai mare decât Lydia, frivolă, superficială și ignorantă. Lipsită de
personalitate, o copiază pe aceasta.
● Mary Bennet: a treia din surorile Bennet singura urâțică, dedică tot timpul său studiilor, cântă la
pian, dar fără talent.
● Domnul Gardiner: fratele doamnei Bennet și doamnei Philips, cult, inteligent și distins îl
surprinde plăcut pe Darcy. Ajută familia Bennet când Lydia fuge cu Wickham.
● Doamna Gardiner: soția domnului Gardiner, este afecționată de Jane și Elizabeth. Are patru
copii. Este sensibibilă și educată.
Personaje - part 4

● Domnul Collins: verișor îndepărtat al domnului Bennet, va eredita proprietatea acestuia la moartea
sa. E un tânăr pastor anglican neatrăgător, nu prea inteligent, dar pompos și pretențios.
● Charlotte Lucas: prietena lui Elizabeth, urâțică și fără avere, are 27 de ani și acceptă să-l ia de soț
pe domnul Collins.
● Lady Catherine de Bourgh: mătușa aristocratică a lui Darcy, îngâmfată și autoritară. Are o fiică
Anne, pe care dorește să o căsătorească cu Darcy.
● Anne de Bourgh: fiica lui lady Catherine, e o tânără insignificantă, palidă și slabă. Nu
demonstrează nici un interes pentru Darcy.
● Colonelul Fitzwilliam: verișor cu Darcy, are cam 30 de ani. O place pe Elizabeth în timpul vizitei
acesteia la Rossing.
● George Wickham: de origine modestă a copilărit cu Darcy, fiind foarte iubit de tatăl acestuia.
Fermecător și educat, mare iubitor al jocurilor de noroc. Plin de datorii, fuge cu Lydia la Londra.
● Domnul William Lucas: vecin cu familia Bennet și tatăl lui Charlotte. Trăiește cu amintirea
prezentării sale la curte cu mulți ani în urmă. Se impresionează ușor în fața persoanelor de rang
înalt.
● Maria Lucas: sora Charlottei, o va acompania pe Elizabeth când o va vizita la Rossing.
● Doamna Philips: sora doamnei Bennet și a domnului Gardiner, seamănă la caracter cu doamna
Bennet.
● Georgiana Darcy: sora domnului Darcy, are 16 ani, simplă și timidă, cântă foarte bine la pian.
Rezumat (mai lung)
Romanul are ca temă principală orgoliul de clasă al domnului Darcy și prejudecata domnișoarei Elizabeth Bennet în confrontul acestuia. Acțiunea
romanului se concentrează asupra evenimentelor ce au loc în interiorul familiei Bennet compusă din domnul și doamna Bennet și cele cinci fiice:
Jane, Elizabeth, (pentru prieteni Lizzy sau Eliza), Mary, Catherine, (numită și Kitty) și Lydia. În lipsa unui fiu care să moștenească proprietatea lor
din Longbourn, Hertforshire, doamna Bennet dorește ca cel puțin una dintre fiicele sale să se căsătorească cât mai repede. Doamna Bennet este
o femeie frivolă în timp ce domnul Bennet este un bărbat inteligent, sarcastic și imprevizibil. Ține mult la Jane, dar Lizzy, inteligentă și spirituală,
este preferata lui. Când domnul Bingley, un burlac bogat închiriază o frumoasă moșie în vecinătate, doamna Bennet dorește ca fiicele ei să-i fie
prezentate cât mai curând. Scopul său este căsătoria domnului Bingley cu una din fiicele sale și nu vrea să riște ca acesta să fie acaparat de
vreo altă fată din vecini. Domnul Bennet chiar dacă pare reticent îl vizitează pe domnul Bingley , dar domnișoarele Bennet au ocazia să-l
cunoască la balul dat de Sir Lucas, un vecin al familiei Bennet. Domnul Bingley are prilejul să le cunoască într-un final pe grațioasele domnișoare
Bennet. Bingley este însoțit de cele două surori, Caroline și doamna Hurst, de soțul acesteia din urmă și de dragul său prieten domnul Darcy.
Bingley e amabil, drăguț cu toți, atrage imediat simpatia tuturor și imediat se notează simpatia sa pentru Jane, cea mai mare din surorile Bennet.
Din contră, Darcy rămâne deoparte, refuză să danseze cu domnișoare pe care nu le cunoaște sau să facă noi cunoștințe. Chiar dacă la început
cei prezenți sunt impresionați, fiind mai frumos și mult mai bogat decât Bingley, din cauza acestui comportament el devine catalogat ca omul cel
mai înfumurat și mândru de pe fața pământului și, cu toată bogăția lui, își atrage antipatia tuturor. În timpul balului Elizabeth este definită de el ca
fiind acceptabilă, dar nu îndeajuns de frumoasă să-l tenteze. Elizabeth îl aude și chiar dacă se demonstrează ironică (aș putea foarte ușor să iert
mândria lui, dacă n-ar fi călcat-o în picioare pe a mea), îi devine antipatic. Domnul Bingley în schimb dansează cu Jane toată seara. Dimineața
următoare Jane este invitată de domnișoara Bingley la Netherfield, pentru a lua ceaiul. Doamna Bennet văzând că vine ploaia, nu-i permite lui
Jane să ia trăsura, așa că Jane pleacă călare. O prinde ploaia și se alege cu o răceală serioasă așa că e nevoită să rămână la Netherfield pentru
câteva zile, exact cum dorise doamna Bennet. Elizabeth merge s-o viziteze și este invitată să rămână pentru a avea grijă de sora sa. Darcy are
ocazia să o cunoască mai bine și fără să vrea, rămâne fascinat de spontaneitatea și vivacitatea sa. Domnișoara Bingley, care vrea să-l
cucerească pe Darcy, nu este mulțumită de situație și abia așteaptă ca cele două surori să se întoarcă la casa lor.
Rezumat - part 2

După întoarcerea lor, familia din Longbourn primește vizita domnului Collins, verișorul fetelor și pastor anglican. William Collins este
moștenitorul legal al domnului Bennet și speră să se căsătorească cu una din surori. Prin acest gest, vrea să răscumpere familia de
pierderea moșiei la moartea domnului Bennet. O alege pe Jane ca viitoare soție, dar doamna Bennet îl informează că aceasta se va logodi în
curând, așa că e rândul lui Elizabeth, a doua ca vârstă și frumusețe. Surorile Bennet merg des în vizită la mătușa lor din Meryton. Aici ele au
prilejul să-l cunoască pe fermecătorul domn Wickham, înrolat de curând în regimentul din Meryton. Felul său de a fi cordial și fascinant îl fac
să-și câștige simpatia tuturor, mai ales a domnișoarelor din zonă. Lydia și Kitty în mod particular sunt fermecate de Wickham, dar de altfel lor
le plac toți ofițerii. Lydia și Kitty își vizitează des mătușa pentru că acolo au prilejul să întâlnească și să flirteze cu ofițerii. Wickham pare să fie
atras de Elizabeth și în timpul primei lor întâlniri îi destăinuie că-l cunoaște bine pe Darcy, deoarece au copilărit împreună la Pemberley,
Wickham fiind fiul intendentului. Se plânge de modul infam în care a fost tratat de Darcy, acesta refuzând să-i dea parohia lăsată moștenire
de bătrânul domn Darcy. Elizabeth atrasă de Wickham și având antipatie pentru Darcy crede tot. Domnul Bingley organizează balul promis.
Atracția lui pentru Jane este atât de evidentă încât cei prezenți la bal încep să vorbească de căsătorie. La bal Lizzy are surpriza să fie invitată
la dans de Darcy și luată prin surprindere acceptă. Bingley comunică familiei Bennet că a doua zi este nevoit să plece câteva zile la Londra
pentru afaceri. Doamna Bennet îl invită la prânz la întoarcere. După câteva zile surorile lui Bingley și domnul Darcy îl urmează la Londra.
Pentru a explica plecarea lor neașteptată, Carolina Bingley îi trimite un bilet lui Jane unde-i explică că afacerile fratelui său sunt de așa
natură că nu se pot rezolva în câteva zile, așa că-i mai bine să plece după el la Londra, unde vor rămâne toată iarna. Caroline cu perfidie îi
scrie că în acest mod, Bingley va avea prilejul s-o revadă pe domnișoara Darcy, sora mai mică a lui Darcy de care Bingley e foarte legat.
Elizabeth citind scrisoarea suspectează că reținând-o pe Jane nepotrivită pentru Bingley, surorile și prietenul acestuia au luat decizia să-l
rețină la Londra ca s-o uite.
Rezumat - part 3
Jane cu bunătatea ei nu vrea să dea crezare unei asemenea ipoteze, luând apărarea celor două, spunând că dacă
Bingley ar fi cu adevărat îndrăgostit nu ar putea fi reținut de aceștia la Londra. Dar Elizabeth are puțină încredere în
caracterul slab al tânărului și amândouă se întristează văzând că acesta nu se întoarce. Între timp domnul Collins,
personaj ceremonios și insuportabil, continuă să-i facă curte lui Elizabeth și o cere de soție. Aceasta refuză categoric,
chiar dacă mama sa îi impune să accepte. Collins hotărât să se întoarcă acasă cu nevastă, până la urmă decide să se
căsătorească cu Charlotte Lucas, cea mai bună prietenă a Elizei. Charlotte are 27 de ani, nu este frumoasă și acceptă
imediat. După plecarea lui Bingley, Jane este invitată la Londra de familia Gardiner,respectiv unchiul și mătușa sa. Ea
acceptă, iar mai târziu și Elizabeth pleacă la Rosing, în Kent în vizită la familia Collins, la invitația Charlotei. Lady
Catherine de Bourgh, protectoarea și vecina domnului Collins, este mătușa domnului Darcy. De Paști, Darcy vine să-și
viziteze mătușa, însoțit de simpaticul său verișor, colonelul Fitzwilliam. Elizabeth se întâlnește întâmplător cu Darcy de
căteva ori și într-un final în mod cu totul neașteptat, acesta o cere în căsătorie, nu fără să-i spună cât a luptat cu
sentimentele lui din cauza diferenței de clasă dintre ei și a familiei. Darcy nu se îndoiește nici o clipă că cererea lui în
căsătorie va fi acceptată. Elizabeth îl refuză categoric reproșându-i orgoliul și vanitatea, spunând că n-ar putea
niciodată să se căsătorească cu cel care a provocat nefericirea surorii sale și ruina lui Wickham. A doua zi Darcy îi
scrie o lungă scrisoare în care îi explică că a intervenit între Jane și Bingley pentru că Jane cu atitudinea sa rezervată,
nu părea îndrăgostită de prietenul său Bingley, dar obstacolul esențial fiind comportamentul familiei ei. În privința lui
Wickham, se pare că acesta este un trufator și un libertin și nu numai atât, a încercat s-o facă pe domnișoara Darcy să
fugă cu el datorită dotei acesteia de 30.000 de lire sterline. Elizabeth descoperă cu consternare că Jane ireproșabilă și
plină de calități, a avut de suferit din cauza vulgarității mamei și surorilor. La lumina acestor revelații Elizabeth este
nevoită să-și revizuiască sentimentele față de Darcy. La începutul verii, Elizabeth este invitată de către familia
Gardyner într-o călătorie de plăcere în Derbyshire. În timpul călătoriei se află la un moment dat în vecinătate cu
Pemberley, proprietatea domnului Darcy unde locuiește acesta. Convinsă că acesta este plecat, acceptă la insistențele
mătușii să viziteze casa. În timpul vizitei însă îl întâlnește pe Darcy, care se întorsese mai devreme acasă. Darcy e
surprins, iar Elizabeth foarte jenată. E uimită când vede că el e foarte schimbat, pare sociabil și gentil. Darcy încă
îndrăgostit de Elizabeth, vrea să-i arate că se poate schimba. Pentru Elizabeth în schimb sentimentul de admirație se
transformă în dragoste, chiar dacă-i este imposibil să-și arate sentimentele, odată ce-l respinsese.
Rezumat - part 4
Darcy este interesat să-i cunoască pe domnul și doamna Gardiner, iar Elizabeth e fericită să-i prezinte rude
inteligente și strălucitoare care nu au superficialitatea și frivolitatea mamei și surorilor sale. A doua zi Darcy i-o
prezintă pe sora sa Georgiana, dorind ca cele două tinere să se împrietenească. Georgiana e o tânără timidă și
grațioasă. Elizabeth are ocazia să-l întâlnească și pe Bingley. Din păcate primește o scrisoare de la Jane cu
vești proaste: Lydia care era în vacanță la Brighton, oaspete al colonelului Forester și a soției sale, fără să se
gândească la consecințe, a fugit cu Wickham la Londra. Pare că acesta nu are intenția s-o ia în căsătorie.
Datorită șocului nu reușește să-i ascundă lui Darcy vestea. La gândul scandalului, înțelege că o a doua cerere
în căsătorie a lui Darcy devine ceva imposibil, realizează că îl iubeste. Împreună cu familia Gardiner pleacă în
grabă la Longbourn. De aici unchiul pleacă la Londra și după câteva zile îi găsește pe cei doi. Situația
scandaloasă vine mușamalizată cu o căsătorie de conveniență. După un timp, Elizabeth află mai întâi de la
Lydia, apoi de la doamna Gardiner că Darcy a fost cel care l-a făcut pe Wickham s-o ia în căsătorie pe Lydia.
Mătușa îi povestește într-o scrisoare cum Darcy a plătit toate datoriile la joc ale lui Wickham și de asemenea l-a
plătit pentru a o lua de soție pe Lydia. Bingley și Darcy se întorc la Netherfield cu pretextul stagiunii de
vânătoare. Atențiile lui Bingley față de Jane reîncep, iar Elizabeth bănuiește că Darcy i-a mărturisit prietenului
greșeala sa când l-a îndepărtat de Netherfield. Bingley o cere în căsătorie pe Jane care fericită acceptă.
Elizabeth îndrăgostită de Darcy îl vede grav și taciturn, departe de acel Darcy de la Pemberley. Într-o seară
sosește la Longbourn lady Catherine de Bourgh. Binefăcătoarea lui Collins dorește să știe dacă Elizabeth e
logodită cu Darcy, și, aflând că nu, vrea ca aceasta să-i promită solemn că nu se va căsători niciodată cu el.
Elizabeth refuză. Darcy pus la curent de mătușa lui de cele întâmplate și sigur că Elizabeth simte ceva pentru
el, știind că aceasta cu caracterul ei sincer, dacă ar fi fost contrară căsătoriei nu ar fi ezitat să-i spună mătușii,
reînnoiește cererea în căsătorie, iar Elizabeth fericită acceptă. Romanul se termină cu căsătoria domnului
Bingley cu Jane și a domnului Darcy cu Elisabeth.

S-ar putea să vă placă și