Tema 5. Modelul IS-LM în economia deschisă.

5.1. Ecuațiile curbelor IS și LM. Echilibrul general în

economia închisă.
5.2. Ecuațiile curbelor IS, LM și BP într-o economie
deschisă.
5.3. Construirea, interpretarea și deplasarea curbei BP.
5.4. Ajustarea economiei în regim de cursuri de schimb
fixe.
5.5. Dilemele politicii economice și recurgerea la cursurile
flexibile.
Modelul IS - LM este de inspiraţie keynesistă, dezvoltând condiţiile de
piaţă presupuse de Keynes în modelul său. Modelul IS-LM a fost
elaborat în varianta economiei închise la finele anilor ´30, de către J.
Hicks şi B. Hansen, iar în varianta economiei deschise în anii ´60, de
către R. A. Mundel.
Deosebirea esenţială faţă de modelul lui Keynes este că
modelul IS - LM ia în considerare şi piaţa monetară, astfel că în
determinarea condiţiilor de echilibru macroeconomic devin activi
factori monetari şi, drept urmare, componenta reală şi nu cea
nominală a factorilor cu exprimare bănească. Determinarea, pe
termen scurt, a nivelului de activitate se face, la fel ca în modelul lui
Keynes, exclusiv pe baza factorilor de cerere, iar oferta este
presupusă, de asemenea, ca perfect elastică.
Obiectivul modelului IS - LM rămâne, ca
şi la Keynes, precizarea condiţiilor de
echilibru macroeconomic şi a efectelor
pe care le pot genera politicile
economice (şi mai ales componentele lor
financiar - monetare) asupra acestui
echilibru.
 Modelul include două componente de piaţă:

1) piaţa bunurilor şi serviciilor (componenta IS) şi

2) piaţa monetară (componenta LM).

Condiţiile de echilibru sunt exprimate prin nivelul de

echilibru al venitului (Y) şi ratei dobânzii (r).

Echilibrul pe piaţa bunurilor presupune echilibrul între

produsul global şi cererea globală de bunuri şi servicii. Acest
echilibru este considerat a fi exprimat prin cel dintre
investiţii (I) şi economii (S), care este modelat prin curba IS.
Această curbă reprezintă mulţimea dubletelor (venit (Y),
rata dobânzii (r)), care asigură egalitatea între economii şi
investiţii şi este introdusă prin funcţia de consum şi funcţia
de investiţii.
 Funcțiile curbei IS:

1) C = c (Y - Tn) + C0

2) I = −b∗ r + a∗Y + I0 ,

Legătura investiţii-venit este de tip direct şi este

caracterizată de coeficientul ″a″, exprimând eficienţa
marginală a investiţiilor în raport cu venitul: cu câte unităţi
creşte volumul investiţiilor dacă venitul creşte cu o unitate.
Legătura venit-rata dobânzii este de tip invers şi este
caracterizată de coeficientul ″b″, exprimând eficienţa
marginală a investiţiilor în raport cu rata dobânzii: cu câte
unităţi creşte volumul investiţiilor, dacă rata dobânzii creşte
cu un punct procentual. Această legătură exprimă, pe de altă
parte, corelaţia inversă dintre rata dobânzii şi eficienţa
marginală (descrescândă) a capitalului.
Funcţia de echilibru a modelului IS - LM este
similară celei din modelul lui Keynes:
Y = C + I + G

Variabilele financiare sunt: cheltuielile

guvernamentale şi impozitele nete, ambele
considerate exogene:
G = Go, Tn = To
 Y(1- c- a) =C0+ I0 +G0 −c ∗T0 −b ∗ r ,

Din această relație reiese că: Curba IS pune

în evidenţă o legătură de tip invers, rezultată
din faptul că, prin creşterea ratei dobânzii,
sursele de capital se scumpesc, investiţiile
sunt stagnate sau chiar în declin, astfel încât
nivelul activităţii nu mai creşte sau chiar
scade şi, implicit, scad veniturile agenţilor
economici.
 r

IS0 IS1

IS2

Dacă se modifică una din componentele curbei

IS, are loc deplasarea curbei în spațiu.
Echilibrul pe piaţa monetară presupune echilibrul
între cererea şi oferta de bani. Acest echilibru
este modelat prin curba LM care exprimă
legătura între cererea de bani (L) şi oferta de
bani (M). Această curbă reprezintă mulţimea
dubletelor (venit, rata dobânzii) ce asigură
egalitatea între oferta şi cererea de bani.
Oferta de bani este considerată exogenă, în
sensul unei variabile care este manevrată de
Banca Naţională:
M = Mo
Cererea de bani este introdusă într-o manieră
keynesistă, diferită de concepţia clasică, adică prin
preferinţa pentru lichidităţi (L), pentru care se
acceptă două componente aditive:
− cererea de lichidităţi decurgând din tranzacţii (L1),
în care se include şi cererea decurgând din
precauţie;
− cererea de lichidităţi decurgând din speculaţii (L2)
L = L1 + L2
Cererea de bani pentru tranzacţii este o cerere
decurgând din dorinţa agenţilor economici de a
avea suficiente încasări pentru a-şi derula în mod
normal activităţile lucrative, ca şi bani ca
rezervă pentru a putea face faţă situaţiilor
neprevăzute. De aceea, funcţia este construită ca
fiind crescătoare în raport cu venitul:
L1 = l1∗ Y, l1 > 0
Cererea de bani pentru speculaţii este o cerere decurgând din dorinţa agenţilor
economici de a dispune de lichidităţi pentru a putea profita de eventualele
informaţii pe care le-ar deţine privind evoluţia pieţei financiare, în speţă variaţia
cursurilor titlurilor de valoare.
În cazul în care rata dobânzii este scăzută, există o posibilitate relativ mare ca
evoluţia viitoare a ratei dobânzii să se producă în sensul creşterii ei. Dacă această
previziune se adevereşte, atunci se va produce scăderea cursurilor titlurilor de
valoare. Acest lucru le face atractive pentru eventualii cumpărători, astfel încât
agenţii economici vor încerca să obţină lichidităţi pentru a putea cumpăra: vor
vinde părţi din averea lor sau vor solicita împrumuturi la bănci, determinând prin
aceasta o creştere a cererii de bani. Prin acelaşi mecanism se va ajunge la o
diminuare a cererii de bani în cazul în care rata dobânzii se situează la un nivel
ridicat. Dependenţa acestei componente a cererii de bani faţă de rata dobânzii este
de tip invers, iar funcţia caracteristică este de forma:
L2 =−l2 ∗r +L0, l2 > 0 ,
unde L0 este cererea autonomă de bani pentru speculaţii.
Pe baza relaţiilor stabilite se poate construi funcţia
cererii totale de bani:
L = l ∗Y − l ∗ r + L
1 2 0

Modelul pieţei monetare include relaţiile

menționate şi, în plus, ecuaţia de echilibru:
L=M
Panta curbei LM este dată de raportul sensitivităţilor celor două componente ale
cererii de bani, respectiv de raportul sensitivităţilor cererii totale de bani în funcţie
de cei doi factori de influenţă (Y şi r). În mod obişnuit, această pantă este pozitivă
(l1>0 şi l2>0). În ipoteza unei mase monetare constante, dacă rata dobânzii creşte,
atunci se produce doar o modificare structurală: se reduce masa monetară pentru
speculaţii (deoarece se reduce cererea de bani pentru speculaţii) şi creşte masa
monetară pentru tranzacţii (deoarece creşte cererea de bani pentru tranzacţii). Pe
baza aceleiaşi dependenţe între sensitivitate şi elasticitate, menţionată se poate
observa că panta curbei este cu atât mai pronunţată cu cât elasticitatea cererii de
bani în raport cu rata
dobânzii este mai ridicată şi invers. Distingem şi aici două cazuri limită:
(i) dacă cererea de bani este perfect elastică în raport cu rata dobânzii (EL/r=∞),
atunci curba LM este orizontală; de regulă acest lucru se întâmplă când rata
dobânzii este foarte mică; fenomenul generat de această împrejurare se numeşte
capcana lichidităţii;
(ii) dacă cererea de bani este perfect inelastică în raport cu rata dobânzii (EL/r=0),
atunci curba LM este verticală; această împrejurare corespunde ipotezei clasice a
lipsei cererii de bani pentru speculaţii. Poziţia curbei într-un plan (Y,r) este
determinată nu numai de pantă, ci şi de mărimea variabilei exogene M0 (oferta de
bani) şi de cuantumul cererii autonome de bani (L0).
− o creştere (diminuare) a ofertei de bani deplasează
curba LM spre dreapta (stânga);
− o diminuare (creştere) a cererii autonome de bani
deplasează curba LM spre dreapta(stânga)
r LM2
LM0

LM1

Y
 Echilibrul concomitent în modelul IS-LM într-o
economie închisă

Pentru fiecare din cele două pieţe s-a construit o

curbă de echilibru: IS pentru piaţa bunurilor şi
serviciilor şi LM pentru piaţa monetară. Echilibrul
simultan pe ambele pieţe este dat de intersecţia
celor două curbe şi este exprimat prin valorile de
echilibru a două variabile: nivelul veniturilor, Y* şi
rata dobânzii, r*.
 r IS
LM

rE

YE Y

Modificarea oricărei componente va determina deplasarea în

spațiu a curbelor IS și LM, modificând echilibrul.
Tipurile de politici şi efectele lor sunt caracterizate
astfel:
- relansare bugetară, efecte: cresc Y şi r.
- relansare monetară, efecte: creşte Y, se reduce r.
- relansare bugetară şi monetară, efecte: creşte Y,
r este constant.
 Modelul IS - LM în economia deschisă

Modelul include, pe lângă cele două pieţe presupuse de

economia închisă (piaţa bunurilor şi serviciilor şi piaţa
monetară), şi componenta externă a pieţei, vizând
schimburile de bunuri/servicii şi fluxurile de capital. În
acest sens, apare în mod explicit balanţa de plăţi. În acest
model se utilizează ipoteza lui J. Lecaillon privind
abordarea ″restului lumii″ în mod global, ca şi când ar fi o
altă ″economie naţională″, cu care cea pe care o studiem
deţine legături comerciale.
Economia mondială apare astfel formată din două
″economii″:economia naţională a ţării pentru care se face
studiul şi ″economia naţională a restului lumii″.
Balanţa de plăţi BP se compune din:
− balanţa de plăţi curente sau balanţa comercială,
Bc, în care se includ tranzacţiile curente de
bunuri şi servicii cu exteriorul: exportul (X) şi
importul (M); dacă exportul depăşeşte importul,
rezultă că balanţa curentă de plăţi este activă
(excedentară):
X > M ⇒ Bc > 0, iar în caz contrar este pasivă
(deficitară): X < M ⇒ Bc < 0.
− balanţa de capital Bk, în care se includ mişcările de
capitaluri nemonetare: afluxul de capital (AK), reprezentând
intrările de capital în ţară şi refluxul de capital (RK),
reprezentând ieşirile de capital din ţară; dacă afluxul de
capital este mai mare decât
refluxul, rezultă că balanţa de capital este activă
(excedentară):
AK > RK ⇒ Bk > 0,
iar, în caz contrar, este pasivă (deficitară):
AK < RK ⇒ Bk < 0.
Soldurile celor două balanţe pot fi de acelaşi semn sau de
semn contrar, iar suma lor determină soldul balanţei de
plăţi:
BP = Bc + Bk
Soldul balanţei de plăţi corespunde variaţiei
rezervelor de schimb, R, ale sistemului monetar
naţional:

− excedentul balanţei determină creşterea

rezervelor valutare naţionale;
− deficitul balanţei determină diminuarea rezervelor
valutare naţionale.
Construirea ecuaţiei balanţei comerciale necesită definirea funcţiilor de export (X) şi
de import (M) ale economiei de referinţă/ cea pe care o studiem.
Funcţia de export este definită ca o funcţie de doi factori:

− produsul final al ″restului lumii″ sau al ″exteriorului″, Ye, care determină direct
proporţional exportul ţării în cauză, legătură motivată prin faptul că o bună
conjunctură mondială activează tendinţa agenţilor naţionali de a exporta datorită
debuşeelor favorabile: cerere mai mare de produse, capacitate de plată sporită a
agenţilor externi etc;

− cursul real de schimb al devizelor în monedă naţională, csr, care determină, de

asemenea, direct proporţional exportul ţării în cauză, legătură motivată prin faptul
că mărimea acestui curs aduce prin export mai multe devize la o unitate de monedă
naţională.
Astfel, funcţia de export este:
X = X (Ye, crs), X′Ye>0 şi X′csr>0
Cursul real de schimb este un indicator nu numai
al raportului monetar ″intereconomic″, dar şi o
măsură a competitivităţii produselor naţionale în
raport cu cele străine. Un curs real de schimb în
creştere face ca, pentru o unitate monetară
naţională de produse exportate, să se încaseze
mai multe devize,
creând posibilitatea consolidării rezervelor
valutare naţionale.
Funcţia de import este definită, de asemenea, ca o funcţie
de doi factori:

− produsul final intern, Y, care determină invers proporţional nivelul

importului ţării studiate, deoarece diminuarea sa creează un gol în
acoperirea cererii pe piaţa internă, pe care
agenţii economici naţionali vor încerca să-l acopere prin achiziţia de
produse din ″restul lumii″;

− cursul real de schimb al devizelor în moneda naţională, care determină,

de asemenea, invers proporţional importul,
deoarece el exprimă competitivitatea produselor naţionale,
care, cu cât este mai ridicată, cu atât va genera o nevoie mai
mică de a fi făcute achiziţii de produse străine, implicit - un
import mai mic.
Astfel, funcţia de import este:
M = M (Y, csr), M′Y<0 şi M′csr<0
În aceste condiţii, ecuaţia balanţei de plăţi curente
este:
Bc = X(Ye,csr) - M(Y,csr) = Bc(Y,Ye,csr)
ceea ce revine la faptul că este determinată de trei
factori de care este legată printr-un raport direct
proporţional:
− produsul final intern, Bc′Y>0,
− produsul final al ″restului lumii″, Bc′Ye>0,
− cursul real de schimb, Bc′csr>0.
 Ecuaţia balanţei de capital
Posesorii de lichidităţi au tendinţa de a le valorifica
prin plasamente pe piaţa de capital. Acestea pot fi
plasamente pe piaţa naţională şi plasamente în
străinătate. Alegerea pieţei de plasare constituie
pentru astfel de agenţi economici o problemă de
arbitraj privind plasamentele, al cărei criteriu de
alegere îl reprezintă câştigurile pe care le conferă
fiecare din aceste plasamente. Agenţii economici în
cauză definesc respectivul câştig prin suma a două
componente: rata dobânzii şi sporul de valoare al
capitalului pe durata deţinerii plasamentului în
cauză.
Plasamentul în monedă naţională are drept măsură şi
totodată limită minimă de acceptare rata dobânzii pe piaţa
monetară naţională, în monedă naţională, fie r.
Pentru plasamentul în monedă străină se defineşte un câştig
ce cuprinde:
− rata dobânzii pe piaţa monetară pentru moneda străină în care
se va face plasamentul, fie re;
− modificarea valorii capitalului determinată de variaţia
anticipată a cursului de schimb al devizelor în cauză, fie Δcs.
Diferenţa de rentabilitate între cele două plasamente este:
drp = r - re - Δcs,
şi ea determină modificarea afluxurilor şi refluxurilor de capital,
adică soldul balanţei de capital a cărui expresie este:
Bk = Bk (r - re -Δcs).
Factorul de influenţă al soldului balanţei de capital are o structură ce
generează variaţii ale acestui sold pe seama variaţiei chiar numai a uneia
din componentele lui.
Dacă se anticipează un curs de schimb constant între moneda naţională şi
cea pentru care s-ar opta plasamentul, adică Δcs = 0, atunci soldul balanţei
de capital depinde de raportul de ordine dintre cele două rate de dobândă:
− dacă r > re, atunci soldul se ameliorează, deoarece moneda naţională
rămâne în ţară, ″hrănind″ cererea de investiţii; în plus,
sunt atrase capitaluri străine, adică se măreşte afluxul de capital
către ″intern″;
− dacă r < re, atunci soldul se deteriorează datorită unui
comportament de factură opusă, provenind însă dintr-o aceeaşi
natură: raţionalitatea comportamentului economic, adică
alegerea acelui plasament ce aduce valorificarea cea mai bună a
disponibilităţilor de resurse (în speţă de lichidităţi) a agentului
în cauză.
Dacă se anticipează egalitatea ratelor de dobândă pe
pieţele monetare, adică r = re, atunci soldul balanţei
de capital depinde de
variaţia anticipată a cursului de schimb:
− dacă se anticipează o creştere a cursului de schimb
al monedei naţionale, adică reducerea cursului de
schimb al monedei străine în raport cu cea naţională,
ceea ce înseamnă Δcs > 0, atunci soldul se
ameliorează;
− dacă se anticipează o diminuare a cursului de schimb
al monedei naţionale, adică o creştere a cursului de
schimb al monedei străine, ceea ce revine la Δcs < 0,
atunci soldul se deteriorează.
 Modelul economiei deschise IS-LM-BP pune în
conexiune trei pieţe:

− piaţa internă, a bunurilor şi serviciilor,

− piaţa monetară,
− piaţa externă, înglobând schimburile comerciale
externe şi piaţa de capital.
Echilibrul concomitent pe cele trei pieţe este dat de
punctul de intersecţie a celor trei curbe, caracterizat
prin nivelul de echilibru al venitului şi ratei dobânzii.
O însemnătate aparte pentru aceste nivele de
echilibru o are raportul de ordine între pantele
curbelor LM şi BP, determinat de sensitivitatea ratei
dobânzii în raport cu cererea de bani (l2) şi în raport
cu fluxul de capitaluri (f).
Starea schimburilor externe determină, la rândul ei,
sensul de deplasare a punctului de echilibru.
 r
IS
LM

BP

re

Y
Ye
Pentru situaţia în care volumul schimburilor este
fix, ajustarea punctului de echilibru se poate
efectua prin variaţia rezervelor valutare naţionale.
Dacă schimburile externe se soldează cu un
excedent, aceasta înseamnă creşterea rezervelor
valutare, care implică o creştere a ofertei de bani,
adică o deplasare a curbei LM spre dreapta, ceea ce
înseamnă creşterea veniturilor. Dacă schimburile
externe se soldează cu un deficit, atunci se ajunge
la reducerea venitului.
Pentru situaţia în care volumul schimburilor externe
este variabil, ajustarea punctului de echilibru se
poate efectua prin variaţia cursului de schimb. Dacă
schimburile externe se soldează cu un excedent,
aceasta înseamnă creşterea cursului de schimb,
care deplasează curbele IS şi BP spre stânga
″evitând″ creşterea venitului. Dacă schimburile
externe se soldează cu un deficit, atunci se poate
evita reducerea venitului.
Variaţia punctului de echilibru se poate obţine prin
politici monetare sau prin politici bugetare.
Politicile monetare de susţinere a creşterii
economice presupun acţionarea prin oferta de
bani.
Politica de susţinere monetară înseamnă creşterea
ofertei de bani, adică deplasarea spre dreapta a
curbei LM. Oferta sporită de bani diminuează rata
dobânzii care generează două efecte:
− fuga capitalurilor în exterior, spre pieţe unde
remunerarea este mai mare;
− creşterea investiţiilor şi a venitului naţional.
Primul efect înseamnă un reflux de capitaluri, al
doilea o deteriorare a balanţei comerciale, adică,
prin cumul, deteriorarea balanţei de plăţi. Noul
echilibru ar fi posibil dacă volumul schimburilor
externe nu ar fi fix. În această situaţie una din
consecinţele acestui nou echilibru ar fi diminuarea
rezervelor valutare naţionale, ca rezultat al
deficitului comercial. De aceea noul echilibru nu
este fezabil. Deficitul comercial duce la diminuarea
masei monetare (adică deplasarea spre stânga a
curbei LM), ceea ce are ca efect diminuarea
venitului până la nivelul echilibrului iniţial.
Politicile bugetare de susţinere a creşterii economice
presupun acţionarea prin cheltuielile
guvernamentale sau prin impozite şi se pot realiza fie
în cazul unor capitaluri puţin mobile, fie în cazul unor
capitaluri mobile, iar fiecare din cazuri poate
presupune fie constanţa, fie variabilitatea
schimburilor externe.
Incidenţa politicii bugetare asupra venitului depinde
de gradul de mobilitate a capitalurilor (f). Susţinerea
creşterii economice prin politici bugetare înseamnă
creşterea cheltuielilor guvernamentale sau/şi
reducerea fiscalităţii, ceea ce deplasează spre
dreapta curba IS.
 IS1 BP0
r IS2
IS0
BP1 LM1

LM0
B
D
re C
A

Y
Ye
Cazul capitalurilor puţin mobile este caracterizat
prin aceea că panta curbei BP este mai mare decât a
curbei LM, adică f este mic.
Dacă volumul schimburilor este fix (BP = fix), iar
oferta de bani variază (LM = variabil), eficienţa
rezultată este redusă din cauza reducerii rezervelor
valutare. Echilibrul trece din A în C şi se fixează în B
(datorită trecerii curbei LM din LM0 în LM1),
rezultând o creştere relativ mică a venitului, dar şi a
ratei dobânzii.
Susţinerea bugetară în acest caz implică o deteriorare relativ
puternică a soldului balanţei de plăţi. Ieşirile de devize aferente
reduc masa monetară (LM se deplasează spre stânga), ceea ce
contribuie la limitarea creşterii venitului sau chiar la diminuarea
sa. La limită, când f = 0 şi, implicit, curba BP este verticală,
politica bugetară este total ineficientă din cauza dimensiunii
pierderilor de devize, care reduc oferta de bani până la nivelul
iniţial al venitului, însoţită însă de majorarea ratei dobânzii.

Susţinerea bugetară în acest caz (deplasarea spre dreapta a

curbei IS) determină mai întâi o creştere a venitului şi a ratei
dobânzii, care antrenează o depreciere monetară, ceea ce
ameliorează condiţiile soldului extern (deplasarea spre dreapta
a curbelor BP şi IS) şi contribuie la creşterea venitului.
Efectele politicilor economice în modelul
economiei deschise
Efectele politicilor economice care pot fi promovate
în contextul modelului economiei deschise IS-LM-BP
sunt diferenţiate după tipul politicii (monetară sau
bugetară), după sensul acesteia
(susţinere/relansare sau austeritate/frână), după
dinamismul schimburilor externe (fixe sau
variabile), ca şi după mobilitatea capitalurilor (puţin
mobile sau mobile).