Dimensiunea

Religioasă
a Existenței

Numele de la Final
Mitropolitul Varlaam (n.1580/1585 – d.18 august 1657)
• Mitropolitul Varlaam a fost unul din cei mai mari ierarhi ai Bisericii Ortodoxe
Române din întreaga sa istorie. S-a născut în județul Vrancea, in anul 1580/1585,
dintr-o familie de țărani răzeși foarte iubitoare de Hristos.

• Fiind chemat să slujească Biserica lui Hristos și primind o educație aleasă, din
copilărie a intrat în obștea Mănăstirii Neamț. Una din îndeletnicirile marelui
stareț era și traducerea operelor Sfinților Părinți din limbile greacă si slavonă
în grai românesc, ca sa fie pe înțelesul tuturor.
Cazania lui Varlaam
• Cea mai însemnată lucrare a mitropolitului Varlaam, și în același
timp una din cele mai de seamă din istoria vechii culturi
românești, este intitulată „Cartea românească de învățătură la
dumenecele preste an și la praznice împărătești și la svănți mari“
sau Cazania, apărută la Iași, în 1643. Are 506 file, ilustrate cu
numeroase gravuri, reprezentând scene biblice, chipuri de sfinți
la care se adaugă inițiale înflorate, frontispicii, viniete și
podoabe finale. Cartea începe cu un „Cuvânt“ adresat de Vasile
Lupu „la toată semenția românească de pretutindeni ce se află
pravoslavnici într-această limbă“, arătând că oferă „acest dar
limbii românești, carte pre limba românească, întăiu de laudă lui
Dumnezeu, după aceia, de învățătură și de folos sufletelor
pravoslavnici“. Urmează apoi un „Cuvânt către cetitoriu“ al
mitropolitului. Din aceste două prefețe se desprinde ideea
unității de neam și de limbă a românilor din Moldova, Muntenia
și Transilvania.
Mitropolitul Dosoftei
• Continuator a lui Varlaam este mitropolitul Dosoftei, înscăunat la numai câțiva ani după retragerea din funcție a
predecesorului său. Cunoscător al mai multor limbi, Dosoftei a tipărit numeroase traduceri, îmbogățind
literatura religioasă nu numai cu cele mai populare cărți de lectură în acest domeniu, dar și cu alte texte de
ritual, de slujbă bisericească, pe care le-a publicat, pentru prima oară, în limba română.

• Tălmăcind ,,Psalmii” lui David, Dosoftei realizează nu doar o simplă traducere, ci și o prelucrare a lor, deși s-a
izbit de insuficientele mijloace de expresie literară pe care le putea oferi atunci limba română.

• Relația psalmistului cu Divinitatea transpare limpede din Psalmul 101, pasajul cel mai frumos din ,,Psaltirea în
versuri” a lui Dosoftei.
Mitropolitul Dosoftei
• Cel mai mare merit al mitropolitului Dosoftei, remarcă marele critic Nicolae Manolescu, este acela de a fi
oferit în Psaltire cel dintâi monument de limbă poetică românească: „În acest scop el a uzat de toată cultura
lui lingvistică, împrumutând sau calchiind termeni din cinci sau șase limbi; a creat, totodată, alții nemaiauziți,
apelând la vorbirea și, poate, la poezia poporului, a silit cuvintele să primească accentul trebuitor prozodiei lui
pe cât de naive, pe atât de sofisticate; a supus topica la distorsiuni care ne duc cu gândul la unii poeți din
secolul XX; a organizat, în fine, un adevărat sistem de rime și a încercat mai multe cadențe și mai mulți metri
decât găsim în toată poezia noastră de până la romantism”
Mitropolitul Antim Ivireanul
• Antim Ivireanul (c.1660-1716), orator bisericesc, traducător, tipo graf. Născut în Iviria (vechea denumire a
Georgiei), a fost adus la Bucureşti de domnitorul Constantin Brâncoveanu, care auzise de iscusința sa în
xilogravură (arta de a grava în lemn), pictură și broderie. În scurtă perioadă îl pune în fruntea tipografiei
domnești. Călugărit cu numele de Antim, ajunge egumen al mănăstirii Snagov, apoi episcop al Râmnicului şi
mitropolit al Țării Românești (1708-1714).

• Predicile sale, scrise între 1709 şi 1716 şi tipărite postum, intitulate Didahii, marchează începuturile oratoriei
românești.
Mitropolitul Antim Ivireanul
• Antim Ivireanul a îmbogăţit limba română prin predicile lui numite „Didahii", învăţături urmărind „zidirea
sufletească a credincioşilor prin cuvânt." Cele 28 de predici, la „diferite sărbători bisericeşti ale Maicii
Domnului şi ale altor sfinţi, la care se mai adaugă alte şapte cuvântări ocazionale", „evidenţiază contribuţia sa
remarcabilă la limba română." În a sa „Istorie a literaturii române de la origini până în prezent", George
Călinescu notează: „Antim este un orator excelent şi un stilist desăvârşit, are darul de a izbi imaginaţia, are
suavitate şi exaltare lirică.". „Cunoaşterea limbii române este uimitoare la Antim - spune George Călinescu - şi,
dealtfel, din toate atitudinile, Ivireanul e un perfect asimilat" (…) Dar mai ales, Antim are darul întoarcerii spre
ascultismul din biserici cu o retorică încărcată de sevele vorbirii zilnice şi pe temeiuri de bun-simţ curent,
ducând la un soi de portrete însemnate, din punct de vedere literar".
Diaconul Coresi
• Coresi (cunoscut și ca Diaconul Coresi) (n. 1500, Cucuteni, Moțăieni, Dâmbovița,
România – d. 1583, Brașov, Principatul Transilvaniei) a fost un diacon ortodox,
traducător și meșter tipograf român originar din Târgoviște. Este editorul
primelor cărți tipărite în limba română. A editat în total circa 35 de titluri de
carte, tipărite în sute de exemplare și răspândite în toate ținuturile românești,
facilitând unitatea lingvistică a poporului român, dar și apariția limbii române
literare.
Diaconul Coresi
• Coresi a învățat arta tiparului la Dimitrie Liubavici și a folosit apoi între anii 1556-1557 litera de
rând a tipografiei lui Dimitrie Liubavici, pentru a imprima Octoihul mic la Brașov. După ce a
tipărit această primă carte, a fost chemat de domnitor la Târgoviște unde, în anii 1557-1558, în
colaborare cu 10 ucenici, a tipărit un Triod-Penticostar, bogat ilustrată cu xilogravuri. Johann
Benkner, judele Brașovului, împreună cu omul de afaceri Lucas Hirscher, l-a convins să revină la
Brașov, unde funcționa o moară de hârtie care producea suficientă hârtie pentru tipar. Până la
decesul lui Johanes Benkner, survenit în 1565, Coresi a tipărit la comanda sa cărți în limbile
slavonă și română. În 1564, Coresi a realizat tipărituri în limba română la comanda nobilului
maghiar Forró Miklós. După anul 1569 se pare că a început tipărească lucrări la propria alegere,
fiind considerat tipograf editor.
Concluzie
• Cărțile și textele religioase au influențat în mod decisiv formarea limbii române literare.
De la diaconul Coresi, cel care a ridicat dialectul muntean la rangul de limbă literară,
până la Varlaam, Simion Ștefan, Dosoftei și Antim Ivireanul, toți s-au străduit să caute
forma cea mai limpede și mai armonioasă, care să fie înțeleasă în toate ținuturile
românești.
• Dimensiunea religioasă a călăuzit nu numai existenţa, dar și concepţia celor care au scris
în această perioadă. Ei cred că tot ce se petrece pe pământ este hotărât de Dumnezeu,
după cum mărturisește şi Miron Costin: ,,Orice nevoință pune omul, sorocul lui
Dumnezeu, cum este orânduit, a-l clăti nime nu poate.”