Curs 4: Simbolurile de credinţă

DEFINIȚII
 Primele “manifestări” ale credinţei s-au concretizat şi într-o
serie de codificări ale învăţăturii creştine.

 Simbolul “apostolic” sau primar al Bisericii îşi are,

neîndoielnic, rădăcinile în Sfintele Evanghelii. Structura
diferitelor simboale, nu doar a celui menţionat este trinitară
şi se inspiră din porunca Mântuitorului nostru Iisus Hristos de
la Matei 28, 19.

 Simbolurile sunt “matrici” biblico-liturgice, scurte dar pline de

înţeles, alcătuite de Părinţi şi scriitori bisericeşti ai secolelor al
II-lea şi al III-lea, autori creştini care au vrut să dea un
răspuns pe măsură diferitelor secte gnostice, dochete,
maniheiste sau de alt fel.
 Autorii acestor simboale au subliniat cu tărie istoricitatea
“evenimentului Hristos” în care au inclus momentele cele mai
importante: Naşterea din veci din Tatăl, Naşterea pe pământ
din Fecioara Maria, Patimile, Învierea, Judecata lumii...
 De-abia la începutul secolului al III-lea, în scrierea atribuită
Sfântului Ipolit, Tradiţia apostolică, se găseşte un simbol de
credinţă ce cuprinde elementele esenţiale ale credinţei şi în
care Fecioara Maria deţine un loc important.
 Tradiţia este conştiinţa Bisericii şi locul sălăşluirii Cuvântului
viu care lucrează “fără ca vreodată să epuizeze ceea ce poartă
în el ca viaţă şi ca forme de expresie”. Sf. Pavel subliniase deja
importanţa Sfintei Tradiţii (“paradosis”, după 2 Tesaloniceni 2,
15), dar teologul care a vorbit cel mai frumos despre aceasta a
fost Sf. Irineu al Lyonului. El a remarcat bogăţia şi credinţa vie
a Bisericii care se exprimă prin diferite elemente. Din această
Tradiţie Sfântă a Bisericii a ieşit ceea ce se numeşte astăzi:
Simbolul Apostolic!
 Simbolul Apostolic
 Cea mai veche versiune a acestui Simbol
provine dintr-un manuscris grecesc, ce
mai cuprinde Scrisoarea lui Marcel de
Ancyra, către papa Iulius (c. 337), care
este în uz şi astăzi în Biserică, este “un
semn-simbol prin care să fie recunoscut
acela care predică pe Hristos după
rânduiala apostolică”.
Se pare că o grijă deosebită a fost aceea de a nu situa
pe Fecioara Maria pe acelaşi plan cu divinitatea, dar
nici de a o pierde din “vedere”, ignorând persoana şi
rolul ei în iconomia mântuirii:

“
”.

Versiunea latină oferită de Rufin în comentariul la

Simbolul Apostolic - rolul Maicii Domnului la Întrupare:
“Credo in unum Deum, Patrem omnipotentem; Et in
Jesum Christum, Filius ejus unicum, Dominum
nostrum; Qui conceptus (natus) est de Spiritu Sancto,
(natus) ex Maria Virgine...” .
 În Răsărit au mai existat simboale:
– ca acela al Bisericii din Cezareea, care a fost adoptat şi completat de Sinodul I Ecumenic
din anul 325
– sau ca cel al Bisericii din Ierusalim , care a suferit şi el modificări, ajungându-se la primirea
lui de către toţi creştinii (prin Sinodul de la Constantinopol, 381)
– Un alt text al unui simbol de credinţă care a aparţinut perioadei apostolice ne-a fost
transmis printr-o predică a lui Cezarius de Arles († 543)
O observaţie interesantă este aceea că textele cele mai “rudimentare” sunt,
în general cele mai vechi, ele arătând un mod simplu şi sigur de
prezentare şi păstrare a credinţei creştine.

Concluzie

În legătură cu Maica Domnului, numele care apar cel

mai frecvent la adresa Ei sunt: Maria sau Fecioară.
Acest fapt demonstrează că se ştia cine a fost şi ce
rol a avut pentru oameni!!