FACULTATEA DE MEDICINA SI FARMACIE GALATI

DIGESTIA SI ABSORBTIA
ALIMENTELOR
(Digestiv III)
 DIGESTIA SI ABSORBTIA GLUCIDELOR

Un adult ingera zilnic aproximativ 300-350g glucide,

reprezentand 50-60% din caloriile provenite din
alimentatie, in timp ce un copil intre 3 si 5 ani
ingera aproximativ 150-200g glucide.
Glucidele din alimentatie sunt reprezentate in
proportie de 50-60% de polizaharide mari (amidon)
si 40-50% de dizaharide (zaharoza si maltoza, etc).
 1. DIGESTIA POLIZAHARIDELOR

Amidonul, principalul polizaharid din alimentatie este

format din : amiloza (20%)si amilopectina (80%).
Digestia amidonului incepe in cavitatea bucala, unde
sub actiunea unei α-amilaze salivare este hidrolizat
pana la stadiu unui dizaharid – maltoza.
Hidroliza finala se produce sub actiunea unei α-
amilaze pancreatice, care actioneza eficient la un pH
alcalin si rezulta maltoza si dextrine.
Ambele α-amilaze sunt dependente de Ca 2+ si activate
de Cl- .
Cele doua enzime au o structura moleculara si
imunologica asemanatoare, fiind formate dintr-un
singur lant polipeptidic a carui sinteza a fost
comandata de un grup de gene situate pe
cromozomul 1.
 2. DIGESTIA OLIGOZAHARIDELOR

Oligozaharidele sunt reprezentate de dizaharide formate din

doua molecule.

Principalele dizaharide sunt:

Maltoza ( 2 molecule de glucoza)

Zaharoza(sucroza) (o molecula de glucoza si una de fructoza)

Lactoza (o molecula de galactoza si una de glucoza )

Trehaloza (doua molecule de glucoza)
 3. MONOZAHARIDELE
Reprezinta produsii de digestie finala, rezultati din
hidroliza dizaharidelor sub actiunea unor enzime
specifice α-glucozidaze (zaharaza-izomaltaza,
glucoamilaza, lactaza, trehalaza).
Activitatea enzimelor este absenta la nivelul
criptelor si maxima la nivelul vilozitatilor, actiunea
lor variind in functie de zona: zaharaza si lactaza
actioneaza la nivelul mucoasei duodenale si in
special la nivelul primei anse jejunale, iar maltaza
are o actiune maxima la nivelul ileonului terminal.
Toate cele 3 hidrolaze au o activitate optima la un
pH usor acid = 5.
 3. ABSORBTIA MONOZAHARIDELOR

Monozaharidele fiind molecule hidrofile nu pot fi transportate prin

difuziune prin membrana enterocitara si nici la nivelul jonctiunilor
intercelulare datorita dimensiunilor, difuziunea fiind permisa numai
pentru moleculele hidrosolubile cu diametrul sub 0,3mm.

Absorbtia monozaharidelor necesita un sistem de transport specific,

reprezentat de o proteina transportoare, o sursa de energie si o
enzima de tip ATP-aza. Proteina transportoare are o slaba afinitate
pentru substrat si este hidrofoba.
 Sistemul de transport al monozaharidelor

Este un sistem de transport care intra in actiune atunci

cand concentratia extracelulara a glucozei este peste
50mM.
Acest transport se face prin partea bazolaterala a
membranei enterocitului, permitand transportul glucozei
si fructozei si nefiind influentat de gradientul cationilor.
Transportorul este o proteina cu greutate moleculara
mare, care se situeaza la nivelul enterocitelor,
hepatocitelor, celulelor tubulare renale.
 Transportul glucozei si galactozei
este asigurat prin sistemul de transport al
Na+, in timp ce fructoza beneficiaza de un
alt sistem de transfer. Acest sistem
actioneaza cu predilectie la nivelul
jejunului si mai putin la nivelul ileonului.
A) Sistemul de transport al Na+ si glucozei

In prezenta Na+, glucoza se lega de

cotransportor pentru a putea patrunde in
celula.
Na+ si glucoza traverseaza impreuna
membrana celulara, admitandu-se ca este
necesar transportul a doua molecule de Na+
pentru a transfera o molecula de glucoza.
Gradientul de Na+ este mentinut de
catre ATP-aza Na- K dependenta.
 B) Sistemul de transport al fructozei

Intrarea fructozei in celula se face printr-un

sistem de transport facilitat reprezentat
printr-o proteina cu greutate moleculara
mare, localizata la nivelul marginii “in perie” a
enterocitelor, sinteza sa fiind comandata de o
gena situata pe bratul scurt al cromozomului .
Acest sistem difera de sistemul
Na – glucoza, care este dependent de energie.
 DIGESTIA SI ABSORBTIA
PROTEINELOR

Digestia proteinelor incepe in

stomac sub actiunea pepsinei si a
acidului clorhidric gastric si continua in
portiunea duodeno-jejunala a intestinului
subtire sub influenta proteazelor
pancreatice si a peptidazelor intestinale.
Fragmentele proteice vor fi ulterior
scindate pana la stadiul de aminoacizi si
polipeptide mici care vor fi absorbite in
celulele epiteliale intestinale.
In final, 90-98% din proteine vor fi
absorbite sub forma de aminoacizi, iar
restul vor fi excretate prin fecale.
DIGESTIA GASTRICA A PROTEINELOR

La nivelul cavitatii bucale, proteinele alimentare vor fi dilacerate prin procesul de

masticatie si imbibate cu saliva.
Sub actiunea HCl secretat de celulele parietale gastrice, la un pH de 2-4,
proteinele vor fi denaturate iar enzimele proteolitice gastrice (pepsinogene Pg)
vor fi activate prin transformarea in pepsine.
Exista doua grupe de enzime Pg a caror sinteza este comandata de gene situate
pe cromozomul 6:
- Pg A sau I, reprezentate de 5 isoenzime notate Pg 1-5, sunt sintetizate in
celulele principale si celulele clare ale glandelor fundice; ele asigura trei sferturi
din activitatea peptica totala;
- Pg C sau II sintetizate de glandele fundice, celulele mucoase ale glandelor
antrale, pilorice dar si de glandele Brunner din mucoasa duodenala, au fost
notate Pg 6 si 7, si asigura numai un sfert din activitatea peptica totala.
 DIGESTIA INTESTINALA A PROTEINELOR
In portiunea duodeno-jejunala a
intestinului, proteinele sufera un proces
de digestie sub influenta endo si exo
proteazelor pacreatice: tripsina,
chimotripsina, elastaza si
carboxipeptidazele A si B.
Aceste peptidaze sunt secretate sub
forma inactiva, activarea lor fiind facuta
de catre enterochinaza.
Sub actiunea peptidazelor pancreatice,
majoritatea proteinelor sunt scindate in
aminoacizi si polipeptide mici
(dipeptide, tripeptide).
Acestea vor fi scindate la randul lor, la
nivelul marginii „in perie”, in aminoacizi
si apoi vor fi absorbite in enterocit.
ABSORBTIA INTESTINALA A PROTEINELOR

Exista doua modalitati de absorbtie a peptidelor :

1.Polipeptidele pot traversa marginea „in perie” a

enterocitului utilizand un sistem de transport propriu,
fiind ulterior hidrolizate in enterocit sub actiunea
peptidazelor solubile intracelulare;

2.Peptidele sunt initial hidrolizate de catre peptidazele

membranale si apoi absorbite sub forma de aminoacizi.
 Exista cel putin 20 de peptidaze intestinale la nivelul
membranei luminale a celulelor epiteliale intestinale, ele fiind
specifice legaturilor polipeptidice pe care le desfac:

-3 aminopeptidaze care elibereaza aminoacizi sau dipeptide;

-2 carboxipeptidaze care elibereaza aminoacizi sau dipeptide ;
-1-2 endopeptidaze;
-1 γ-glutamil transpeptidaza;
-1 dipeptidaza
Aminopeptidazele neutre actioneza cu predilectie la
nivelul jejunului si ileonului, iar aminopeptidaza acida la nivelul
ileonului.
Cu exceptia γ-glutamiltranspeptidazei, peptidazele
membranale au o structura glicoproteica, fiind amplasate la
nivelul marginii „in perie”.
Au fost descrise mai multe tipuri de amino-peptidaze:

-aminopeptidaza neutra (APN) cu afinitate pentru tri si tetrapeptide

-aminopeptidaza acida (APA) actioneza asupra peptidelor pe extremitatea N-
terminala
-aminopeptidaza W, dependenta de Zn, are o afinitate crescuta pentru di si
tripeptide
-dipeptidilpeptidaza IV (DPP IV) este o serinproteaza, localizata la nivelul ileonului

Carboxipeptidazele sunt mai putin cunoscute, descriindu-se o carboxipeptidaza P

si o dipeptidilpeptidaza. Acestea actioneaza la extremitatea C-terminala a
peptidelor bogate in prolina.
γ-glutamiltranspeptidaza scindeaza acidul glutamic de glutation, precum si alte
peptide care contin un rest γ-glutamil.
Peptidazele citoplasmatice:

-Glicin- Leucin- dipeptidaza care actioneaza in partea

proximala a intestinului subtire, producand hidroliza
terminala a peptidelor;
-prolidaza care actioneaza asupra dipeptidelor a caror
extremitate N-terminala este prolina;
-aminotripeptidaza care actioneaza exclusiv asupra
peptidelor care au la extremitatea N-terminala un aminoacid
neutru sau prolina.

Peptidazele citoplasmatice joaca un rol important in

digestia terminala a proteinelor, actiunea lor fiind
complementara: peptidazele microvilozitare scindeaza
proteinele in di- si tri-peptine, iar peptidazele citoplasmatice
asigura hidroliza intracelulara finala a dipeptidelor si a
majoritatii tripeptidelor.
 DIGESTIA SI ABSORBTIA LIPIDELOR
Digestia lipidelor incepe in
stomac sub actiunea lipazei
gastrice si va continua in
intestinul subtire sub actiunea
lipazei pancreatice.
Aceasta catalizeaza ruptura
legaturilor acizilor grasi la
nivelul primului si celui de al
treilea atom de carbon al
glicerolului, ducand la aparitia
a doi acizi grasi liberi si a unui
monoglicerid.
Trigliceridele au molecula
formata dintr-un nucleu de
glicerol si trei acizi grasi.
 Digestia grasimilor se desfasoara in
trei etape:

1.Emulsionarea lipidelor de catre

sarurile biliare;
2.Lipoliza gastrica si pancreatica;
3.Resinteza trigliceridelor in enterocit
si transferul lor in circulatie sub forma de
chilomicroni.
1. SARURILE BILIARE SI SOLUBILIZAREA
MICELARA

Lipidele sunt substante insolubile sau

putin solubile in apa.
Digestia acestor vezicule este initial
minima, dar ulterior acestea se vor diviza
in numeroase microvezicule cu diametru
sub 1mm. Aceasta va duce la cresterea
suprafetei lor de contact cu enzimele.
Acest proces a fost numit emulsificare.
Sarurile biliare secretate in bila, de catre
ficat, reprezinta principalii agenti
emulsifianti.
 Fosfolipidele sunt
constituite din doua lanturi de
acizi grasi, apolari, legati de
glicerol, iar al treilea carbon al
acestuia este legat de o
grupare fosfat ce poate fi
schimbata.
Sarurile biliare sunt
reprezentate de glicocholat,
glico chenodezoxicholat,
glico dezoxicholat,
taurocholat,
tauro chenodezoxicholat,
tauro dezoxicholat .
Principalii acizi biliari
sintetizati la nivelul ficatului,
plecand de la colesterol, sunt
acidul cholic si acidul
chenodezoxicholic, produsi in
raport de 3:2
Concentratia miceliara critica

Digestia lipidelor este accelerata prin emulsificare, dar

absorbtia lor, in prezenta lipazei (insolubila in apa), va fi
foarte lenta in absenta sarurilor biliare.
Acestea se gasesc in concentratii diferite, cuprinse intre 1-
4 mmol/l, numita „concentratie micelara critica” si au
tendinta de a forma agregate multimoleculare numite
micelii (diametru de 4-7nm).
Miceliile sunt formate din saruri biliare, acizi grasi,
monogliceride si fosfolipide.
2. LIPOLIZA GASTRICA SI PANCREATICA

Lipoliza gastrica are loc sub actiunea lipazei gastrice,secretata de celulele

principale ale glandelor fundice, cu actiune optima la un pH de 4,5-5,5 fiind
inactivata de catre sarurile biliare si tripsina. Ea hidrolizeaza trigliceridele cu
lanturi lungi, dar si cu lanturi scurte, precum si acizii grasi. Sub actiunea lipazei
gastrice sunt hidrolizate aproximativ 10% din trigliceride, in timp ce in duoden si
in ileon sub actiunea lipazei pancreatice sunt hidrolizate aproximativ 90% din
lipide.

Lipoliza pancreatica are loc dupa o prealabila emulsionare a lipidelor de

catre sarurile biliare. Aceasta consta in fragmentarea globulelor de grasime in
picaturi mai mici, astfel incat lipaza sa poata actiona la suprafata acestora.
Sub actiunea lipazei pancreatice si in mai mica masura a lipazei intestinale,
lipidele sunt scindate in monoglicerice si acizi grasi.
 Pancreasul secreta mai multe enzime cu
actiune lipolitica:

-Lipaza pancreatica
-Carboxilesterhidrolaza- in prezenta sarurilor
biliare ea actioneaza si asupra trigliceridelor cu lanturi
lungi, esterilor de colesterol si vitaminelor liposolubile.
Actiunea esterazei este complementara actiunii
lipazei, care nu actioneaza asupra trigliceridelor.
-Fosfolipaza A2 - este singura lipaza pancreatica
secretata sub forma de proenzima (pro fosfolipaza
A2), care este activata de tripsina.
3. RESINTEZA TRIGLICERIDELOR SI FORMAREA
CHILOMICRONILOR

Trigliceridele si acizii grasi liberi traverseaza membrana

microvilozitara cu ajutorul a doua proteine
transportoare, specifice: L-FABP- care are o afinitate
crescuta pentru acizi saturati si I-FABP cu afinitate
pentru acizi saturati si nesaturati.
Dupa traversarea membranei celulare, monogliceridele
si acizii grasi patrund in reticulul endoplasmic neted,
unde sunt reesterificati in trigliceride, prin activarea
acizilor grasi liberi in acyl-CoA sub actiunea acyl-CoA
sintetazei in prezenta ATP si Mg2+.
 Lipidele resintetizate intracelular se agrega in
mici picaturi acoperite de proteine, care au un rol
emulsifiant similar cu cel al sarurilor biliare.
Veziculele ce contin picaturi lipidice vor trece in
aparatul Golgi, unde vor fi metabolizate, dupa care
vor fuziona cu membrana plasmatica, trecand in
lichidul interstitial.
Aceste micromolecule poarta numele de
chilomicroni si vor avea o structura cu componenta
lipidica dispusa central, portiunea polara fiind situata
la suprafata, iar invelisul va fi format din β
lipoproteinele sintetizate in reticulul endoplasmic al
celulei.
 Chilomicronii

Contin trigliceride, fosfolipide, colesterol si vitamine

liposolubile, vor traversa membrana bazolaterala a
enterocitului si vor fi excretati, prin exocitoza in spatiul
intercelular, dupa care vor trece in vasele limfatice
intestinale, apoi in canalul toracic si de aici, prin vena
cava inferioara in circulatia generala.
Nu patrund in capilarele sanguine pentru ca membrana
lor bazala nu permite acest lucru, in timp ce chiliferele
nu prezinta membrana bazala, dar au in schimb spatii
intercelulare prin care acestia trec in limfa.
 ABSORBTIA VITAMINELOR

Vitaminele liposolubile (A,D,E,K) urmeaza calea

de absorbtie a grasimilor. Ele sunt solubilizate in
micelii si de aici vor fi absorbite in celule si transferate
in spatiul interstitial.

Vitaminele hidrosolubile sunt absorbite prin

difuziune sau transport mediat, cu exceptia vitaminei
B12, care are o molecula ionizanta foarte mare.
 Pentru a fi absorbita
vitamina B12 trebuie sa se fixeze
pe o proteina secretata de
celulele gastrice secretorii de
acid (factorul intrinsec).
Factorul intrinsec
impreuna cu vitamina B12 se
fixeaza pe receptorii specifici din
celulele epiteliale din partea
distala a ileonului, de unde va fi
absorbita prin endocitoza.
Lipsa de absorbtie a
vitaminei B12 va duce la aparitia
anemiei Biermer (gastrectomii,
distrugerea autoimuna a
celulelor parietale, excizia sau
disfunctia ileonului distal).
 ABSORBTIA APEI

Apa este cea mai abundenta substanta din chimul

alimentar.
Aproape 8 l de apa ingerata si secretata patrunde
zilnic in intestin; 80% se reabsoarbe in intestinul
subtire, iar 1,5 l vor trece in colon.
Stomacul absoarbe cantitati mici de apa deoarece
nu poseda mecanismele de absorbtie a solutiilor care
creaza gradientele osmotice necesare absorbtiei.
Membranele epiteliale ale intestinului subtire sunt
foarte permeabile pentru apa, notandu-se o difuziune
neta a apei prin epiteliu atunci cand exista o diferenta
de concentratie a apei prin absorbtia activa a solutiilor.
 ABSORBTIA IONILOR

Ionii de Na+ sunt transportati activ, ei constituind

solutia cea mai abundenta din compozitia chimului.
Absorbtia Na+ este un proces activ legat de
pompa Na –K - ATP printr-un mecanism similar cu
reabsorbtia tubulara renala a apei si Na+.
Ionii de Ca2+ si bicarbonat se absorb impreuna cu
Na+, constituind astfel majoritatea solutiilor absorbite.
K+,Mg2+ , Ca2+ , etc se absorb la fel ca si Fe2+ Zn2+ si
I -.
 FIERUL

Fierul este un element indispensabil sanatatii, deoarece

intra in componenta hemoglobinei si a majoritatii
enzimelor. Numai 10% din fier se absoarbe prin sange.
Fierul ionizat este transportat activ in celulele epiteliale
intestinale, fiind apoi incorporat in feritina, un complex
proteina – fier, care se comporta ca un rezervor de fier
intracelular.
Fierul absorbit care nu se fixeaza pe feritina, ramane liber
in circulatie, distribuindu-se in tot organismul sub forma
legata de o proteina plasmatica –transferina.
Cea mai mare parte a fierului legat de feritina, din celulele
epiteliale, se reintoarce in lumenul intestinal, de unde se
elimina prin scaun odata cu celulele vilozitare distruse.
MECANISMELE DE REGLARE
ALE FUNCTIILOR DIGESTIVE
Reflexele gastro-intestinale sunt declansate de un numar
relativ restrans de stimuli:

*Distensia peretelui;
*Osmolaritatea chimului;
*Aciditatea chimului;
*Concentratia produsilor de digestie (monozaharide, acizi
grasi, pepsine, acizi aminati).

Acesti stimuli actioneaza asupra receptorilor localizati in

peretele tractului digestiv (mecanoreceptori, osmoreceptori,
chemoreceptori), declansand reflexe ce modifica activitatea
efectorilor (musculatura peretelui tractului digestiv si
glandele exocrine care secreta substante in lumen).
 REGLAREA NERVOASA

Tractul digestiv are un sistem nervos

propriu, numit sistemul nervos enteric, constituit
din doua retele nervoase: plexul mienteric si
plexul submucos.
Plexul mienteric intervine in activitatea
muschiului neted, iar plexul submucos in
activitatea secretorie.
Sistemul nervos enteric contine neuroni
adrenergici si colinergici, dar si neuroni care
elibereaza alti neurotransmitatori (oxidul nitric,
neuropeptide si ATP).
 REGLAREA HORMONALA

Hormonii care controleaza sistemul gastro-intestinal

sunt secretati de celulele endocrine, situate in epiteliul
gastric si intestinal.
Au fost depistate numeroase substante susceptibile de
a se comporta ca niste hormoni gastro-intestinali:
secretina, colecistokinina (CCK), gastrina, peptidul
insulinotrop glucodependent (GIP), etc.
Aceste substante ca si alti hormoni potentiali se
regasesc in sistemul nervos central si in neuronii
plexului gastro-intestinal, unde actioneaza ca
neurotransmitatori sau neuromodulatori .
 FAZELE CONTROLULUI GASTRO-INTESTINAL

In functie de situarea receptorilor unde se exercita

stimularea, controlul nervos si hormonal poate fi divizat in trei
faze:
Faza cefalica este initiata prin stimularea receptorilor
encefalici prin: vedere, miros, gustul alimentelor, masticatie si
stari emotionale. Caile eferente ale acestor reflexe sunt
reprezentate de fibrele parasimpatice ale nervului vag;
Faza gastrica este reprezentata de patru tipuri de stimuli
care declanseaza reflexele: distensia, aciditatea, acizii aminati si
peptidele. Raspunsurile la acesti stimuli sunt mediate prin
reflexe scurte, lungi (vagale) si prin eliberare de gastrina;
Faza intestinala este declansata de stimulii interni din tractul
digestiv: distensia, aciditatea, osmolaritatea si diversii produsi
de digestie. Aceasta faza este mediata de reflexe scurte, lungi
precum si de hormoni (secretina, CCK, GIP secretati de celulele
endocrine din intestinul subtire).