Student: Patu

Irina
 Biomecanica reprezintă o ramură a biologiei, ce se ocupă cu
studiul mecanicii aplicate în cadrul sistemelor biologice, cu
studiul principiilor anatomice ale mișcării organismelor
superioare. Biomecanica este larg aplicată în sport și
gimnastică
Etimologi, termenul biomecanica are la origine cuvintele din
limba greaca “bios” (viata) si “mekhanikos” (plin de resurse,
inventiv, ingenios)
 Biomecanica umana, cunoscuta si sub denumirea
generica de biomecanica, are drept subiect de studiu omul,
privit din perspectiva miscarii acestuia, prin prisma
anatomiei, biomecanicii, terapiei prin miscare
(kinetoterapie), fiziologiei, cunostintele fiind focalizate pe
omul care doreste fie recuperarea unor abilitati sau functii
motorii, fie dobândirea unor performante motorii. Astfel,
biomecanica are aplicatii atât în domeniul medical si al
recuperarii fizice, cât si în domeniul sportiv, pentru testarea
si îmbunatatirea calitatilor motrice
 Biomecanica în jocul de baschet

 Conform dicționarului explicativ al limbii române, biomecanica este

știința care studiază, pe baza mecanicii generale, structura, evoluția și
funcțiile aparatului motor al animalelor și al omului. ( PIA SIMONA
FĂGĂRAȘ -p11- )
 Jocul de baschet este un joc colectiv, de echipă, ale cărui caracteristici
decurg din scopul final al acțiunilor jucătorilor, și anume introducerea
mingii în coș. Aceasta necesită o deosebită precizie, solicită jucătorului
de baschet să posede, pe lângă o bună reprezentare spațio-temporală,
și un simț kinestezic deosebit de fin, dar și pregătirea necesară realizării
preciziei și eficienței în efectuarea tuturor acțiunilor de atac și de
apărare și, mai ales, în aruncările la coș. ( PIA SIMONA FĂGĂRAȘ -
 Analiza biomecanică a aruncărilor la coș în jocul de baschet
 Caracteristici:
 - este elementul fundamental al jocului de baschet;
 - este rezultatul eforturilor depuse de toți jucătorii;
 - finețea rezultă din îndemânare;
 - este influențată de:
 factori interni de natură biomecanică:
 • tehnică de execuție corectă;
 • echilibru;
 • aprecierea distanței de aruncare;
 • coordonarea dintre brațe și picioare.
 factori interni de ordin psihic:
 • concentrarea atenției;
 • încrederea în reușita aruncării;
 • relaxarea în special încheieturii asigură mingii un zbor lin, pe o traiectorie optimă și cu un efect
corespunzător.
 factori externi:
 • sunt legați de materiale, instalații, loc de desfășurare.
 Aruncarea la coș prezintă o mare varietate de procedee de execuție:
 de pe loc;
 din deplasare în dribling;
 din săritură.
 Efortul static
 În baschet predomină activitatea musculară statică de „echilibrare″ (fixare)
în condițiile unei mari mobilități a jucătorilor. De aceea, principalul
obiectiv static care trebuie urmărit în pregătirea baschetbaliștilor este
creșterea capacității de echilibrare a corpului. ( EUGENIA VIȘINOIU –p183)
 După cum este cunoscut, capacitatea de asigurare a echilibrului depinde
de numeroși factori, dintre care principali sunt următorii:
 a) Informațiile vestibulare = culese de la nivelul canalelor
semicirculare, utriculă și saculă;
 b) Informațiile proprioceptive = vin de la mușchi, tendoane,
aponevroze, fascii și ligamente, fiind culese de către organele de recepție
proprioceptivă: fusurile neuromusculare, corpusculii Golgi, corpusculii
Vater-Pacini;
 c) Informațiile vizuale = vederea centrală și cea periferică culeg
informațiile necesare atât în asigurarea echilibrului, cât și în desfășurarea
jocului partenerilor și adversarilor.
Efortul dinamic
În baschet, acest efort este extrem de complex și antrenează întreaga musculatură a corpului. Pe
acest fond motric complex se conturează anumite tehnici de execuție, care sunt asigurate de grupe
și lanțuri musculare specifice mișcării.
Tehnica de execuție: pentru a perfecționa un sistem de mișcări, este necesară crearea lui în
prealabil. Deoarece atât formarea, cât și perfecționarea reprezintă, de fapt, recompunerea
sistemului, granița dintre ele este convențională. Formarea sistemului se poate considera
terminată atunci când aceasta permite utilizarea relativ completă a posibilităților motrice.
 Aruncarea la coș cu o mână din față, de pe loc
 Descriere:
 1. Poziția inițială = mingea este ținută cu ambele mâini în priză asimetrică, în dreptul
pieptului, la nivelul bărbiei. Palma mâinii care execută aruncarea se află înapoi și puțin sub minge,
cu degetele răsfirate și cotul orientat in jos, unghiul dintre braț și antebraț este de 90⁰. Privirea
este îndreptată spre reperul de pe panou.
 Jucătorul în poziție fundamentală medie este orientat către coș, cu trunchiul puțin aplecat înainte,
cu tălpile paralele și depărtate, piciorul brațului de aruncare fiind cu aproximativ ½ de talpă
înaintea celuilalt. Greutatea este reprezentată egal pe ambele picioare.
1. Execuția aruncării = începe prin tripla flexie a membrelor inferioare determinând
coborârea CGG. Mingea rămâne la nivelul bărbiei. Urmează impulsul simetric dat de
membrele inferioare, ca urmare a unei triple extensii, concomitent cu ducerea brațului
sus ( deplasarea pe direcția a CGG ). ( PIA SIMONA FĂGĂRAȘ -p55-)
Trecând prin această poziție intermediară, mingea continuă să fie ținută cu ambele
mâini în priza asimetrică până ce cotul brațului de aruncare ajunge la nivelul
umărului. Brațul opus urmărește mișcarea având rol de echilibrare a mingii și de
protejare a acesteia. (PIA SIMONA FĂGĂRAȘ -p55)

(EUGENIA VIȘINOIU –p191)

 3. Mișcarea finală = este dată de biciuirea palmei
(flexia palmară pronunțată). În finalul execuției
corpul este împins pe vârfuri cu greutatea deplasată
pe piciorul din față; brațul de aruncare este întins în
sus și înainte cu palma orientată în jos, degetele
răsfirate. Degetele index și mijlociu sunt orientate
spre coș.
 Greșeli frecvente
 - Poziția inițială incorectă;
 - Priza nu este asimetrică, brațul opus brațului de aruncare este
poziționat incorect (prea pe spate – poziția de pâlnie, sau prea deasupra
– determinând apăsarea și blocarea brațului de aruncare);
 - În timpul flexiei, mingea nu rămâne la nivelul bărbiei,
determinând executarea unor mișcări în plus;
 - Cotul brațului de aruncare este orientat spre exterior;
 - Lipsa de coordonare brațe-picioare;
 - Nerealizarea în momentul final al aruncării, a biciuirii palmare, iar
planul palmei este perpendicular pe direcția aruncării.
 Analiza biomecanică
 În acest procedeu de aruncare se îmbină efortul static cu cel dinamic.
 - Efortul static se realizează de către musculatura antagonistă:
  mușchii șanțurilor vertebrale;
  tripla extensie de la nivelul membrelor inferioare.
 - Efortul dinamic constă din extensia coordonată și dozată a membrelor
inferioare și superioare. Mișcarea este asigurată de:
  flexorii degetelor;
  flexorii pumnului;
  extensorii cotului;
  anteductorii brațului;
  ridicătorii și mușchii care basculează scapula lateral.
 Este o mișcare de tip învingere.
 Concluzie
 În concluzie, efectuarea unor programe specializate în analiza
cinematică poate fi de mare ajutor pentru antrenori și sportivi în
timpul etapelor de pregătire. Acest model permite specialiștilor
compararea și extragerea informațiilor necesare într-un timp scurt în
vederea modelării pregătirii. Dat fiind caracterul biomecanicii,
rezolvarea problemelor conexe acesteia este condiționată de folosirea
unor abordări multidisciplinare sau pluridisciplinare, care să înglobeze
principii caracteristice unor domenii de studiu diferite.