Sănătatea muncii

pentru copii

A realizat: Vacarciuc Margareta ,

studenta grupei 1722
 Generalități
Munca copilului este orice activitate economică, desfăşurată de
copil, care-l privează de copilărie, de potenţialul şi demnitatea sa şi
care îi dăunează dezvoltării fizice şi mintale .

Munca copiilor cuprinde diverse sectoare, inclusiv agricultura,

industria prelucrătoare, industria extractivă și mineritul, precum și
serviciile domestice.
Istoria muncii copiilor
Creșterea producției și a mecanizării
fermelor în timpul Revoluției Industriale în
Europa și Statele Unite în secolele al XVIII-lea
și al XIX-lea a condus la mulți copii să lucreze
în condiții periculoase în fabrici și ferme. Acest
lucru a determinat legile privind munca
copiilor care nu doar reglementau condițiile, ci
și obligau educația.
1938 – Legea SUA privind standardele de muncă echitabile restricționează orele și tipurile
de locuri de muncă pentru copiii sub 16 ani.
1973 — Convenția privind vârsta minimă, ratificată de 172 de țări, stabilește vârsta minimă
pentru angajare, dar permite unele excepții.
1989 — ONU adoptă Convenția cu privire la drepturile copilului pentru a garanta protecția
drepturilor copiilor de a crește și de a prospera.
1992 — Programul internațional pentru eliminarea muncii copiilor (IPEC) este fondat
pentru a promova eliminarea globală a muncii copiilor și pentru a sprijini țările în eforturile
lor.
1999 – Convenția privind cele mai grave forme de muncă a copiilor , ratificată de 186 de țări,
impune încetarea practicilor precum sclavia, traficul de copii, robia prin datorii, munca
forțată în conflicte armate, prostituția, pornografia, traficul de droguri și alte activități ilicite.
2021 — Adunarea Generală a ONU declară că acesta este Anul eliminării muncii copiilor.
2025 — Toate formele de muncă a copiilor se vor încheia anul acesta în conformitate cu
• munci prestate de copii sub vîrsta minimă (în Republica Moldova - 16 sau 15
Munca copilului implică unul sau mai multe din următoarele elemente:
• ani, cu permisiunea părinţilor);
• condiţii de muncă periculoase, care pot avea consecinţe imediate sau de
lungă durată asupra sănătăţii copilului;
• număr de ore de lucru care depăşeşte numărul maxim admis de lege (24 ore
• pe săptămînă pentru copiii cu vîrsta de la 15 la 16 ani şi 35 ore pe săptămînă
• pentru copiii cu vîrsta de 17 ani);
• folosire a copiilor pentru activităţi ilegale (cerşetorie, trafic de droguri,
prostituţie/pornografie infantilă, etc.);
• folosire a copiilor în conflicte armate;
• frecventare redusă a şcolii (din motivul că copilul nu merge la şcoală sau este
• prea obosit, traumatizat din cauza muncii sale, pentru a frecventa şcoala);
• tratament abuziv al angajatorului şi utilizarea metodelor de constrîngere.
 Nu orice implicare a copiilor în activităţi economice este
negativă. Există munci uşoare, considerate acceptabile, care îi
responsabilizează pe copiii de vîrstă legală de angajare şi îi
pregătesc pentru viaţa de adult.

Muncile uşoare nu sunt susceptibile de a prejudicia:

1/ sănătatea, securitatea fizică şi psihologică a copiilor sau dezvoltarea
lor,
2/ frecvenţa şcolara şi
3/ participarea la programele de formare profesională, şi nici
“posibilitatea de a beneficia de instruirea primită”.
Forme ale muncii copilului
Majoritatea copiilor care muncesc în prezent sunt angajați informal, adică lucrează
«la negru». Acești copii sunt siliți să muncească în condiții îngrozitoare, mizerabile,
pentru o plată derizorie sau modică, de multe ori – doar pentru a primi în schimb
ceva de-ale gurii.
Lăsați în voia sorții, nevoiți să se descurce pe cont propriu în țările unde funcționează
principiul cinic «cei mai tari supraviețuiesc în lupta pentru existență», copiii obligați
să muncească nu pot conta pe o protecție juridică în lumea «civilizată».

Majoritatea copiilor, 70% sunt antrenați în activități agricole, alte 8 la sută muncesc
în industria prelucrătoare, tot 8 la sută prestează servicii comunale, sociale și
«personale» (ultima sintagmă însemnând activități de menaj), 4 la sută dintre acești
minori muncesc în transporturi și comunicații, dar și în logistică, iar alți doi la sută
pe șantierele de construcții.
 copiilor?
Convenția OIM nr. 182 definește formele de muncă
periculoase și dăunătoare moral și solicită eliminarea lor
imediată și totală. După cum este definit de convenție,
cele mai grave forme de muncă a copiilor includ:

 Sclavie sau practici similare

 Traficul de copii
 Recrutare forțată în conflicte armate
 Prostituția și pornografia
 Producția și traficul de droguri sau
alte acte ilegale
 Robia datoriei
 Muncă periculoasă care poate
provoca vătămări sau corupție morală
 Unde este o problemă?
Se estimează că există aproximativ 250 de milioane de copii care
lucrează la nivel mondial, dintre care cel puțin 120 de milioane
lucrează în circumstanțe care le-au distrus copilăria și în condiții
care le pun în pericol sănătatea și chiar viața. Majoritatea copiilor
care lucrează au vârste cuprinse între 11 și 14 ani, dar până la 60
de milioane au vârste cuprinse între 5 și 11 ani. 
 Deși cifrele exacte nu sunt cunoscute, statisticile disponibile
indică faptul că aproximativ 96% dintre copiii lucrători locuiesc
în țările în curs de dezvoltare în Africa, Asia și America
Latină; există, de asemenea, zone de muncă a copiilor în multe
țări industrializate.În ciuda scăderii raportate a muncii copiilor în
perioada 1995-2000, munca copiilor rămâne o preocupare
majoră.
 Munca considerată
periculoasă:
 muncile care îi expun pe copii la riscuri fizice, psihologice sau
sexuale;
 muncile care se efectuează sub pămînt, sub apă, la înălţimi
periculoase sau în
 spaţii restrînse;
 muncile care se efectuează cu maşini, materiale sau instrumente
periculoase,
 sau care implică manipularea sau transportarea unor greutăţi;
 muncile care se efectuează într-un mediu nesănătos, care pot, spre
exemplu,
 să îi expună pe copii la acţiunea unor substanţe, agenţi sau proceduri
periculoase, sau unor condiţii de temperatură, de zgomot sau vibraţii
care le-ar prejudicia sănătatea;
 muncile care se efectuează în condiţii deosebit de dificile, spre
exemplu pe
 Deşi antrenarea copiilor în diferite forme de activităţi
economice aduce familiei o ameliorare a situaţiei economice pe
termen scurt, totodată ea limitează considerabil posibilităţile
copilului de a avea un serviciu decent în viitor. În rezultat, cercul
vicios al sărăciei se repetă din generaţie în generaţie.
Consecinţele muncii copilului
 Munca copilului în RM
Republica Moldova este considerată, astăzi, cea mai
săracă ţară din Europa, iar munca copilului este atât cauză,
cât şi efect al sărăciei. Copiii din familii vulnerabile sunt
exploataţi mai des şi lipsiţi de posibilitatea de a beneficia
de învăţământ obligatoriu şi instruire profesională. Ca
urmare, aceşti copii au mai puţine şanse de a avea o muncă
decentă şi devin mai vulnerabili la sărăcie, emigraţie
ilegală, trafic de fiinţe umane etc.
 Legislația RM
Exploatarea minorilor, folosirea lor în activităţi care le-ar
dăuna sănătăţii, moralităţii sau care lear pune în primejdie viaţa
ori dezvoltarea normală sunt interzise”, art. 50 din Constituţia
Republicii Moldova, 1994.
Potrivit Legii învăţămîntului, 1995 „durata învăţămîntului
general obligatoriu este de 9 ani.
Frecventarea obligatorie a şcolii încetează la sfîrşitul anului de
învăţămînt în care elevul atinge vîrsta de 16 ani”, vîrstă care în
Republica Moldova constituie vîrsta minimă de angajare.
 Legislația RM
Conform art. 46 aliniatele (2), (3) şi (4) din Codul Muncii:
“Persoana fizică dobîndeşte capacitatea de muncă la împlinirea
vîrstei de 16 ani; persoana fizică poate încheia un contract
individual de muncă şi la împlinirea vîrstei de 15 ani, cu acordul
scris al părinţilor sau al reprezentanţilor legali, dacă, în consecinţă,
nu îi vor fi periclitate sănătatea, dezvoltarea, instruirea şi pregătirea
profesională; se interzice încadrarea în muncă, a persoanelor în
vîrstă de pînă la 15 ani,…”
 Codul Muncii (art. 96, 100 şi 254) obligă angajatorii să
adapteze numărul de ore de lucru la vîrsta copilului.
Pentru copiii cu vîrsta de 15 - 16 ani, numărul de ore de
lucru pe săptămînă este limitat la 24 ore, iar pentru copii cu
vîrsta de 17 ani, numărul de ore de lucru constituie
maximum 35 ore pe săptămînă. Codul Muncii (art.103, alin.
5) interzice implicarea în munci de noapte a copiilor pînă la
atingerea vîrstei de 18 ani.
 Monitorizarea Muncii
Copilului
Cea mai eficientă abordare în combaterea muncii copilului este monitorizarea regulată
a:
1) locurilor unde ar putea lucra copiii;
2) a şcolilor (pentru monitorizarea frecventării şcolii de către copii);
3) familiilor şi comunităţilor. Un sistem de referire va stabili apoi legătura dintre
copiii retraşi din muncă şi din situaţii de exploatare sexuală şi serviciile relevante.
Monitorizarea îndeaproape, chiar şi după terminarea procesului de recuperare, va
asigura ca copilul să nu se întoarcă la muncă.
„A monitoriza munca copilului” înseamnă:
1. a identifica copiii care muncesc,
2. a le oferi alternative mai bune,
3. a şti ce se întîmplă cu ei în continuare şi
4. a utiliza datele generate de sistem în elaborarea politicilor.
 Sistemul de monitorizare
a muncii copilului
Scopul monitorizării este de a asigura ca toţi copiii şi tinerii care
muncesc să beneficieze de protecţie împotriva exploatării.
SMMC este implementat ţinînd cont de interesul superior al
copilului ca principiu suprem şi fundamental: nici un argument de
ordin instituţional, personal sau de politică nu poate fi contrapus
interesului superior al copilului, este constituit în primul rînd pentru
beneficiul copilului antrenat în muncă şi nu pentru o mai bună
raportare.
Ca principiu conex, participarea copiilor în luarea deciziilor care
le vor influenţa viaţa, pe parcursul etapelor de identificare / retragere
/ monitorizare ulterioară, precum şi în identificarea copiilor expuşi
riscului, constituie o componentă de bază a SMMC.
 Rolul Echipelor Multidisciplinare
Monitorizarea muncii copilului se bazează pe antrenarea în acţiunile de monitorizare a
mai multor actori sociali. Aceasta permite accesul la copilul care munceşte a/ în mediul lui de
lucru, b/ în şcoală, şi c /în familia/comunitatea acestuia. Aceşti actori formează echipa
multidisciplinară (EMD)10, fiecare din ei fiind un specialist care activează în sfera socială cu
pregătire specială în domeniul protecţiei drepturilor copilului:
• asistenţi sociali,
• psihologi,
• poliţişti,
• jurişti,
• inspectori ai muncii,
• lucrători medicali,
• pedagogi,
• specialişti în protecţia copilului (în cadrul Ministerului Educaţiei şi
• Tineretului),
• reprezentanţi ai ONG-urilor
• educatori de la egal la egal
 Ce trebuie de făcut?
OIM recunoaște că folosirea copiilor ca forţă de muncă a devenit o
problemă gravă, fiind necesare acțiuni eficiente pentru soluționarea
ei grabnică. Astfel, milioane de persoane urmează a fi implicate în
diverse acțiuni publice și naționale, orientate spre remedierea
acestei probleme importante.

Organizarea unor acțiuni ample de protest față de munca prestată

de copii și realizarea unor programe concrete de eradicare a acestui
fenomen rușinos ar putea contribui nu doar la sensibilizarea opiniei
publice mondiale asupra situației tragice și destinelor deturnate a
aproape ¼ de miliard de copii de pe mapamond, dar ar ușura şi
soarta lor tristă.
 Locuri de muncă pentru
părinți, școli pentru copii
Cu cât mai multe locuri de muncă decente vor fi create pentru părinți,
cu atât mai puțini copii antrenați în câmpul muncii vor fi. Există mai
mulți factori care încurajează folosirea muncii prestate de copii.
Potrivit aprecierilor OIM, printre cei mai importanți se numără sărăcia,
șomajul adulților, capacitățile locale reduse în asigurarea unor servicii
educaționale pentru copii de vârstă școlară. Iată de ce guvernele
naționale și opinia publică mondială ar trebui să-și concentreze atenția
în mod prioritar asupra acestor aspecte.
Responsabilitatea
pentru viitorul
copiilor
OIM menționează că problema exploatării muncii copiilor va fi
soluționată atunci și doar atunci când fiecare țară își va asuma
angajamentul de a deveni o «țară liberă de munca copiilor». Mai
multe programe OIM, implementate pe parcursul ultimilor ani,
demonstrează că acest lucru este posibil. Însă angajamentul de a
anula utilizarea muncii copiilor trebuie se fie asumat de fiecare țară
în parte, de cetățenii și de comunitățile acestora. Anume ei trebuie să
declare obiectivul de renunțare la munca prestată de copii, drept
prioritate principală și să întreprindă acțiuni concrete pentru
realizarea acestui deziderat major
Ziua Mondială împotriva
exploatării copiilor prin
muncă - 12 Iunie

Ziua mondială împotriva exploatării prin muncă a copiilor a fost

lansată de către Organizația Internațională a Muncii, în 2002.
Ziua Mondială împotriva exploatării copiilor prin muncă este o
oportunitate anuală de a sensibiliza cu privire la acest fenomen
mondial, care îi lipseşte pe copii de copilăria lor.
Mulțumesc pentru
atenție!
 Bibliografie
• https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4645782/

• https://www.worldvision.org/child-protection-news-stories/child-labor-facts#history

• https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1781398/

• https://academic.oup.com/jpubhealth/article/41/1/18/4835667

• https://www.cnpac.md/uploaded/Publicatii/PDF/Ghid_Monitorizarea_Muncii_Copilul
ui_Moldova.pdf

• https://socialwelfare.library.vcu.edu/programs/child-welfarechild-labor/national-child-
labor-committee/

• https://blogs.bcm.edu/2021/10/19/child-labor-what-are-the-health-and-social-implicati
ons/